- Dosarul nr.
- 1ra-1398/2023
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 9 aprilie 2026
- Părțile
- Semion Balan Dumitru Zama
- Pe scurt
- Art.427 alin.1 pct.10 CPP
1ra-1398/2023 — Art.188 alin. 2 lit. b, e, f CP
DECIZIE
cu privire la recurs învinuirea lui Semion Balan, Dumitru Zama (art. 188 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal) (Dosarul nr. 1ra-1398/2023 Nr. PIGD 1-21092445-01-1ra-17082023) Aplicarea eronată a limitelor maxime ale pedepsei în urma reducerilor prevăzute de art. 70 alin. (3¹) Cod penal și art. 364¹ alin. (8) Cod de procedură penală constituie eroare de drept care poate fi corectată în recurs, fără trimiterea cauzei la rejudecare. 09 aprilie 2026 Au examinat anterior cauza judecătorii: Instanța de fond: Anatolie Rusu Curtea de apel: Alexandru Spoială, Mihail Diaconu, Silvia Gîrbu Textul corespunde originalului Judecând în lipsa părților recursul în cauza penală privind învinuirea lui Semion Balan și Dumitru Zama, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stella Bleșceaga, Preşedinte, Ghenadie Eremciuc, Alexandru Negru, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
Semion Balan și Dumitru Zama s-au născut în anul 2001 în r-ul Edineț. Semion Balan a fost apărat de avocatul Adrian Fetcu, iar Dumitru Zama - de avocații Maria Arabadji și Tatiana Lepădatu.
Semion Balan și Dumitru Zama au fost acuzați că, la 14 mai 2021, în jurul orei 16:00, aflându-se în calitate de pasageri într-un taxi condus de Alexandru Roșian, ajunși în apropierea unei fâșii forestiere din preajma satului Coșeni, raionul Ungheni, au amenințat victima cu aplicarea violenței periculoase pentru viața și sănătatea acesteia. În acest scop, ei au folosit un obiect de tip pistol, care în realitate era o brichetă, însă a fost perceput de partea vătămată ca armă de foc. Ulterior, ei au deposedat victima de automobil, de o pereche de ochelari în valoare de 800 de lei și de suma de 600 de lei, cauzându-i astfel un prejudiciu considerabil. Acțiunile acestora au fost încadrate juridic în baza art. 188 alin. (2) lit. b), e) și f) Cod penal.
În prima instanță cauza penală a fost examinată în procedură simplificată, conform art. 3641 Cod de procedură penală. La 30 iunie 2021, prin sentința Judecătoriei Ungheni, Semion Balan și Dumitru Zama a fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii incriminate și condamnați la câte patru ani de închisoare. În temeiul art. 90 Cod penal, instanța a suspendat condiționat executarea pedepsei cu închisoarea pe un termen de probațiune de trei ani. Acțiunile civile au fost admise în principiu.
La 13 iulie 2021, procurorul în Procuratura r-lui Ungheni, Dorin Foros, a depus apel. El a solicitat casarea sentinței în latura pedepsei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie exclusă aplicarea suspendării condiționate a pedepsei cu închisoare. Procurorul a solicitat admiterea acțiunilor civile. El a invocat instanța nu a ținut seama de circumstanțele concrete ale cauzei, și anume de gravitatea infracțiunii, de caracterul intenționat al acesteia, de comiterea ei în grup și cu aplicarea unei arme, precum și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege. De asemenea, a invocat aplicarea eronată a limitelor de pedeapsă, arătând că, limitele legale incidente erau de la patru ani și cinci luni și 10 zile până la cinci ani și patru luni de închisoare, iar instanța a stabilit neîntemeiat o limită inferioară. Totodată, a susținut că în cauză nu existau temeiuri pentru aplicarea art. 90 Cod penal. 1
La 17 mai 2023, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul procurorului, a casat parțial sentinţa în latura penală și în partea acțiunii civile și a pronunțat o nouă hotărîre. Semion Balan și Dumitru Zama, recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii prevăzute de art.188 alin.(2) lit.b), e) și f) Cod penal, le-a fost stabilită pedeapsa de patru ani și șase luni de închisoare. În temeiul art. 90 Cod penal, instanța a suspendat condiționat executarea pedepsei cu închisoare pe un termen de probațiune de cinci ani. Instanța a încasat în mod solidar de la Semion Balan și Dumitru Zama în beneficiul lui Alexandru Roșian suma de 1.400 de lei cu titlu de prejudiciu moral. Decizia motivată a fost pronunțată la 28 iunie 2023.
Instanța de apel a reținut că sentința a fost contestată doar sub aspectul individualizării pedepsei și al laturii civile. La individualizarea pedepsei instanța a ținut cont de gravitatea faptei, persoana inculpaților și circumstanțele cauzei. În lipsa circumstanțelor agravante, instanța a reținut că ambii inculpați erau anterior necondamnați, aveau vârsta de 19 și, respectiv, 20 de ani și erau caracterizați pozitiv. În aplicarea art. 70 alin. (3¹) Cod penal și art. 364¹ alin. (8) Cod de procedură penală, instanța a determinat limitele de pedeapsă de la patru ani și cinci luni și 10 zile până la cinci ani și patru luni de închisoare și a stabilit fiecăruia dintre inculpați pedeapsa de patru ani și șase luni de închisoare. Ținând seama de circumstanțele cauzei și de persoana inculpaților, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probațiune de cinci ani.
La 14 iulie 2023, procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Alexandru Plîngău, a declarat recurs în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală. El a solicitat casarea parțială a deciziei în partea referitoare la pedeapsă și înlăturarea suspendării executării acesteia. În susținerea recursului, a arătat că instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile art. 70 alin. (3¹) Cod penal și art. 364¹ Cod de procedură penală, stabilind o pedeapsă de patru ani și șase luni de închisoare, deși limita maximă legală, rezultată în urma reducerilor succesive, era de patru ani și cinci luni de închisoare. Recurentul a susținut că aplicarea art. 90 Cod penal a fost nejustificată, întrucât instanța de apel nu a motivat suficient necesitatea suspendării executării pedepsei și nu a evaluat corespunzător gravitatea infracțiunii, natura acesteia și nerepararea prejudiciului.
La 17 august 2023, Curtea Supremă de Justiție a solicitat depunerea referinței la recurs, însă nimeni nu a depus referință.
Urmărirea penală a fost pornită la 14 mai și s-a terminat la 11 iunie 2021. Prima instanță a examinat cauza în perioada 21 iunie - 30 iunie 2021. Instanța de apel a examinat cauza între 18 ianuarie 2022 și 17 mai 2023. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție la 17 august 2023.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
10. Cererea de recurs a fost depusă până la 01 septembrie 2023. La acea dată, partea relevantă a art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală era următoarea: 2 „(1) Hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în următoarele temeiuri: … 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; … 10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale;”
La ziua adoptării deciziei instanței de apel, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală prevede următoarele: „(8) Inculpatul care a recunoscut săvîrşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.”
La ziua comiterii faptei art. 188 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal, prevedea următoarele: „(1) Tâlhăria, adică atacul săvîrşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe: ... b) de două sau mai multe persoane; c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită; d) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă; e) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă; f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 10 ani.”
Articolul 70 Cod penal, prevede următoarele: ,, … (31) La aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au atins vîrsta de 21 de ani, care au săvîrşit infracţiune la vîrsta de la 18 pînă la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime, iar în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă, aceasta se comută în închisoare pe un termen de 30 de ani. În cazul în care instanţa, ţinînd cont de personalitatea infractorului, ajunge la concluzia că doar prin aplicarea pedepsei în limitele generale se va atinge scopul pedepsei penale, aceasta poate dispune o pedeapsă în limitele prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvîrşită. Necesitatea aplicării pedepsei în limitele generale urmează a fi argumentată de către instanţa de judecată.” 3
MOTIVAREA INSTANȚEI
14. Decizia motivată a instanței de apel a fost pronunțată pe 28 iunie 2023. Recursul a fost declarat pe 14 iulie 2023. Având în vedere că termenul pentru depunerea recursului este de 30 de zile, recursul a fost înaintat în termen.
Art. 434 Cod de procedură penală prevede că instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii atacate doar în limitele invocate în recurs. Această prevedere nu permite instanței de recurs să admită recursul din alte considerente decât cele invocate în recurs (decizia nr. 1ra-854/2022, § 85). Totuși, legea nu interzice instanței de recurs să recalifice considerentele invocate în recurs de la un temei de recurs la altul (decizia nr. 1ra-1520/2023, § 56).
Recursul a fost depus în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală în vigoare până la 01 septembrie 2023, care se referă la deficiențele în motivarea hotărârii judecătorești și, respectiv, la aplicarea pedepselor individualizate contrar prevederilor legale. Procurorul își exprimă dezacordul față de pedeapsa aplicată. Interpretarea sistemică a temeiurilor de recurs sugerează că orice critică adusă motivării pedepsei aplicate de judecător urmează a fi examinată prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală. O interpretare potrivit căreia motivarea pedepsei aplicate poate fi examinată prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală ar lipsi art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală de orice aplicabilitate practică, ceea ce este inadmisibil (încheierea nr. 1ra-1152/2023). Prin urmare, recursul va fi examinat prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală.
Referitor la temeiul art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, completul reiterează că norma respectivă se referă la individualizarea pedepsei contrar prevederilor legale. În recurs sunt reparate doar „erorile de drept”. Doar în cazul individualizării sancțiunii contrar prevederilor legale există acest temei de recurs. Procurorul susține că, pentru infracțiunea prevăzută de art. 188 alin. (2) lit. b), e) și f) Cod penal, în coroborare cu art. 70 alin. (3¹) Cod penal și art. 364¹ Cod de procedură penală, pedeapsa a fost stabilită peste limitele maxime admise, fiind depășită cu o lună.
Completul reține că infracțiunea prevăzută de art. 188 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal se pedepsește cu închisoare de la opt la 10 ani (vezi para 12). Dumitru Zama şi Semion Balan, la momentul comiterii faptei, aveau împlinită vârsta de 19 ani şi respectiv 20 ani. Conform art.70 alin. (31) Cod penal, la aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vîrsta de 21 de ani, care au săvîrşit infracţiune la vîrsta de la 18 pînă la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime (vezi para. 11). Potrivit art. 364¹ alin. (8) Cod de procedură penală, limitele pedepsei se reduc cu o treime (vezi para. 11). În speță, ⅓ din 10 ani (art.70 alin. (31) Cod penal), constituie șase ani și opt luni, iar în urma reducerii cu ⅓ (art. 364¹ alin. (8) Cod de procedură penală) limita maximă din șase ani și opt luni devine de patru ani și cinci luni. Instanța de apel, deși în motivare face referire la art.70 alin. (31) Cod penal și art. 364¹ alin. (8) Cod de procedură penală, 4 stabilește noile limite însă prin coroborare le aplică greșit stabilind o pedeapsă cu închisoarea de patru ani și șase luni, care depășește limita maximă admisibilă cu o lună. Eroarea comisă de instanța de apel poate fi înlăturată fără trimiterea cauzei la rejudecare, prin casarea deciziei în partea pedepsei și pronunțarea unei noi decizii în această parte.
Cu referire la argumentul potrivit căruia instanța de apel ar fi aplicat nejustificat prevederile art. 90 Cod penal, recurentul nu a indicat în recurs care dispoziții legale au fost încălcate de instanța de judecată. El doar își exprimă dezacordul cu această decizie. Aplicarea art. 90 Cod penal ține de discreția judecătorului. Instanța poate admite recursul în temeiul pct. 10), doar atunci când nu sunt întrunite condițiile legale pentru aplicarea acestor norme. Asemenea argumente nu au fost invocate. Instanța de apel a aplicat art. 90 Cod penal după ce a constatat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege. Instanța reiterează că, începând cu august 2024, ea a declarat inadmisibile toate recursurile în care se contesta proporționalitatea pedepsei penale aplicate legal (încheierile nr. 1ra-405/2023, 1ra-674/2023, 1ra-1008/2023, 1ra-1038/2023, 1ra-1459/2023, 1ra- 1576/2023, 1ra-1583/2023, 1ra-1880/2023). Prin urmare, în această parte recursul nu se încadrează în temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală.
Din motivele de mai sus, în conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 3) și 435 alin. (2) lit. d) Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Admite recursul procurorului Alexandru Plîngău, în latura pedepsei și: a. casează decizia Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2023 în partea pedepsei aplicate; b. rejudecă cauza în partea pedepsei aplicate și pronunță o hotărâre nouă, prin care lui Dumitru Zama şi Semion Balan îi este stabilită pedeapsa de patru ani și cinci luni de închisoare; c. menține în rest dispozițiile deciziei. Decizia este irevocabilă. Președinte Stella Bleșceaga Judecători Ghenadie Eremciuc Alexandru Negru 5