1ra-278//14 — Art. 326 alin 1 CP

Prin sentinţa Judecătoriei Anenii Noi din 15 mai 2012, Pleșca Grigore a fost achitat de sub învinuirea de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bender din 13 martie 2013, a fost respins ca nefondat apelul procurorului, fiind menținută fără modificări sentința instanței de fond.

Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie 01 aprilie 2014, a fost admis recursul ordinar declarat de procuror, casată decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bender din 13 martie 2013, în cauza penală în privinţa lui Pleşca Gr. şi dispusă rejudecarea cauzei de către aceiaşi instanţă de apel, în alt complet de judecată. Cu referire la omiterea termenului de declarare a recursului, instanţa de recurs a constatat următoarele. „Procurorul a invocat că instanţa de apel a pronunţat la 13 martie 2013 doar dispozitivul deciziei. Ulterior, după pronunţarea dispozitivului deciziei, instanţa de apel nu a numit data pronunţării deciziei motivate, astfel decizia motivată nu a fost pronunţată în şedinţă publică, fiind comunicată procurorului abia la 25 septembrie 2013. Din aceste motive, cererea de recurs ordinar a fost expediată la data de 24 octombrie 2013, în interiorul termenului de 30 zile pentru utilizarea căii de atac, calculat de la data comunicării deciziei motivate, recursul fiind înregistrat la Curtea Supremă de Justiţie la data de 28 octombrie 2013. În acest context, Colegiul penal lărgit menţionează că, poziţia procesuală a părţii apărării expusă în referinţa sa la recursul procurorului, precum că recursul a fost declarat peste termen avînd consecinţe încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice art.6 CEDO - este greşită din următoarele motive. În primul rînd, instanţa de recurs este obligată să se conducă strict de prevederile legii interne a Codului de procedură penală şi anume de art.338 alin.(3) CPP, care stipulează că, - „Hotărîrea motivată se pronunţă în termen de pînă la 30 de zile. În situaţii excepţionale, cînd, raportată la complexitatea cauzei, pronunţarea nu poate avea loc în termenul prevăzut, instanţa poate amîna pronunţarea pentru cel mult 15 zile”. În al doilea rînd, din actele cauzei rezultă că, instanţa de apel la 13 martie 2013, a pronunţat public doar dispozitivul deciziei cu menţiunea că, „decizia va fi 1 redactată integral în decurs de cel mult 10 zile de la pronunțare”, însă ulterior decizia motivată n-a fost pronunţată public în şedinţa de judecată, astfel tocmai la data de 25 septembrie 2013, instanţa a expediat procurorului copia deciziei motivate. Deci, din aceste motive se consideră că procurorul a contestat cu recurs ordinar decizia instanţei de apel în termen de 30 zile la data de 25 octombrie 2013, prin urmare în speţa dată nu este relevantă jurisprudenţa CEDO.”

Am semnat cu respect hotărîrea menţionată, dar nu suntem de acord cu soluţia adoptată, astfel, avînd o altă opinie asupra soluţionării recursului ordinar declarat de partea acuzării, - soluţia respingerii recursului ordinar declarat de procuror ca fiind depus peste termenul legal de 30 zile (depăşit cu 6 luni) cu menţinerea deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Bender din 13 martie 2013, prin care a fost respins ca nefondat apelul procurorului, fiind menținută fără modificări sentința instanței de fond.

Susţinând opinia separată, ne vom expune asupra respectărilor prevederilor art.7 alin.(5) şi (8) CPP, care stipulează că, - „Dacă, în procesul judecării cauzei, instanţa stabileşte că norma juridică naţională ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte, instanţa va aplica reglementările internaţionale în direct. Hotărîrile definitive ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sînt obligatorii pentru organele de urmărire penale, procurori şi instanţele de judecată.” Curtea Europeană, în cauza „Prince Hans-Adam II de Liechttenstein c/Allemagne din 12.07.2001”, menţionează că statele semnatare şi-au asumat obligaţii de natură să asigure ca drepturile garantate de Convenţie să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii, iar cele cuprinse în art. 6 au tocmai acest scop: efectivitatea dreptului la un proces echitabil, impunîndu-se statelor o obligaţie de rezultat: adoptarea în ordinea juridică internă a măsurilor corespunzătoare şi a mijloacelor necesare – realizării acestei obligaţii. În acest context, menţionăm că instanţa de recurs, la examinarea recursului, în primul rînd, avea obligaţia procesuală de a verifica dacă recursul ordinar a fost declarat în condiţiile expres prevăzute de art. 422 CPP (în vigoare de la 27.10.2013), - termenul de recurs este de 30 de zile de la data pronunţării deciziei. Or, acesta este un termen de decădere și nu poate fi restabilit. Respectiv, partea apărării în cadrul şedinţei instanţei de recurs, a solicitat respingerea recursului ordinar declarat de procuror, ca fiind depus peste termen, într-un interval considerabil de timp de peste 6 luni. În acest context, urmează de analizat prin prisma Jurisprudenţei CEDO, care sunt acele "motive foarte convingătoare, invocate de procuror şi acceptate de către instanţa de recurs. Aceste motive au fost expuse instanţei de recurs sub următoarele aspecte, -  instanţa de apel, în prezenţa procurorului Procuraturii de nivelul Curții de Apel Bender, O. Popov, a pronunţat la 13 martie 2013 doar dispozitivul deciziei;  ulterior, după pronunţarea dispozitivului deciziei adoptate, instanţa de apel nu a numit data pronunţării deciziei motivate, astfel copia deciziei motivate a fost comunicată procurorului la 25 septembrie 2013; 2  redactarea îndelungată a deciziei nu este imputabilă acuzării de stat şi, reprezintă o încălcare gravă a legislaţiei procesual-penale precum şi o chestiune organizatorică internă a instanţei emitente (în partea omisiunii de a stabili data pronunţării deciziei motivate); cererea de recurs ordinar a fost expediată prin intermediul oficiului poştal cu  scrisoare recomandată la data de 24 octombrie 2013. Totuşi, procurorul în mod evaziv, a trecut cu tăcere un moment esenţial şi anume, că potrivit procesului-verbal al şedinţei de judecată a instanței de apel din 13 martie 2013 cînd a fost pronunțat dispozitivul deciziei (f.d. 347 verso, 348), participanţilor la proces, inclusiv procurorului participant, le-a fost explicat termenul și modul de atac al deciziei, - "... că decizia va fi redactată integral în decurs de cel mult 10 zile de la pronunțare". Însă, după expirarea acestui termen de 10 zile pentru redactarea integrală a deciziei, adică după data de 23 martie 2013, procurorul n-a solicitat de la instanţa de apel copia deciziei redactate, pentru a depune un recurs în termenul legal de 30 zile şi, nici n-a invocat în recurs vre-un argument că decizia integrală n-a fost redactată în termenul de 10 zile menţionat supra. Atribuţia procesuală a procurorului, conform datelor precise din dosar, s-a manifestat sub lipsa totală de reacţie de la data pronunţării dispozitivului deciziei adoptate - 13 martie 2013 şi pînă la data comunicării deciziei motivate - 29.09.2013, ca ulterior să-şi mai rezerveze 30 zile pentru întocmirea recursului ordinar, acesta fiind înregistrat la Curtea Supremă de Justiţie la 28.10.2013, adică peste 7 luni după pronunţarea dispozitivului deciziei şi a menţiunii în procesul-verbal al şedinţei de judecată (13 martie 2013), precum că decizia va fi redactată integral în decurs de cel mult 10 zile de la pronunțare. Or, procurorul participant la judecarea cauzei penale, este obligat să menţină pe tot parcursul procesului penal un rol activ, îndeplinind acţiuni eficiente nu numai în prezentarea şi probarea învinuirii aduse inculpatului, dar şi în promovarea ulterioară a căilor ordinare de atac. Astfel spus, rolul procurorului în procesul penal este multiaspectual, constînd în apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acestuia, în apărarea societăţii şi a statului împotriva fenomenului criminalităţii, în constatarea şi descoperirea tuturor infracţiunilor săvîrşite, în prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni. Menţionăm că, sub aspectul normelor de drept procedural, pe durata întregului proces, părţile sunt obligate să se intereseze de soarta dosarului care se examinează, mai ales procurorul care a instrumentat cauza penală şi a expediat-o prin rechizitoriu în instanţa de judecată. Prin urmare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO, recurentul - procurorul Procuraturii de nivelul Curții de Apel Bender, O. Popov, în speţă, trebuia să întreprindă toate măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanţa de recurs ordinar, adică să-şi asume un rol activ, urmărind cu diligenţă derularea procesului penal, inclusiv la etapa depunerii recursului. Aşa fiind, în Hotărîrea Curţii Europene în cauza Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007, Curtea reiterează că, - "... recurentul trebuia să întreprindă toate măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi, 3 de a contesta în termenul legal hotărârea primei instanţei, fapt însă ignorat de acesta, ce a generat omiterea termenului prescris la depunerea recursului." În această ordine de idei este cert că, depunînd cererea de recurs împotriva deciziei instanţei de apel peste termenul legal, depăşit cu un interval considerabil, recurentul a demonstrat o neglijenţă a drepturilor sale procedurale stipulate în legislaţia naţională, astfel că, nu s-a interesat care este soluţia motivată luată de instanţa de apel. Or, art. 249 CPP, garanta dreptul procurorului ca imediat din ziua pronunţării dispozitivului deciziei adoptate, - 13 martie 2103, să reacţiuneze prompt pentru repararea erorii materiale evidente din cuprinsul unui act procedural, în sensul de a solicita instanţei de apel respectarea cerinţelor art.338 alin.(3) CPP, - „Hotărîrea motivată se pronunţă în termen de pînă la 30 de zile. În situaţii excepţionale, cînd, raportată la complexitatea cauzei, pronunţarea nu poate avea loc în termenul prevăzut, instanţa poate amîna pronunţarea pentru cel mult 15 zile”. În atare circumstanţe, instanţa de apel era obliagtă să admită cererea procurorului şi să repare eroarea materială evidentă, - “decizia va fi redactată integral în decurs de cel mult 10 zile de la pronunțare”, substituind acest termen greşit cu prevederile normei imperative alin.(3) art.338 CPP, astfel, fiind stabilită data concretă a pronunţării deciziei motivate în intervalul de timp de 30 zile de la 13 martie 2013 de cînd a fost pronunţat dispozitivul. Deci, argumentele procurorului acceptate de către Colegiul penal lărgit, precum că, - „… redactarea îndelungată a deciziei Curţii de Apel Bender nu este imputabilă acuzării de stat şi reprezintă o încălcare gravă a legislaţiei procesual-penale precum şi o chestiune organizatorică internă a instanţei emitente (în partea omisiunii de a stabili data pronunţării deciziei motivate), nu sunt relevante în raport cu jurisprudenţa CEDO şi nu pot servi temei de a considera că recursul a fost depus în termen legal. Or, este inadmisibil de a considera că redactarea hotărîrilor judecătoreşti este "o chestiune organizatorică internă a instanţei emitente", - aceasta fiind o obligaţie procesuală a completului de judecată care a judecat cauza şi a pronunţat hotărîrea, iar procurorul ca Acuzator de Stat era obligat să reacţioneze la timp, în condiţiile legii, împotriva "încălcărilor grave a legii procesual penale", despre care anume aşa a menţionat în recursul declarat peste 7 luni de la comiterea acestei încălcări în prezenţa acestuia la pronunţarea dispozitivului deciziei din 13 martie 2013. În acest context, în speţă, este aplicabilă şi Hotărîrrea CEDO din 03 aprilie 2008 în cauza Ponomaryov vs. Ucraina, în care, între altele, Curtea a notat că, deacă termenul pentru întroducerea unei căi ordinare de atac este reînnoit după un interval considerabil şi pentru motive care par a fi foarte convingătoare, o asemenea decizie ar putea învinge principiul securităţii raporturilor juridice. În atare circumstanţe, considerăm ca fiind greşită soluţia Colegiului penal lărgit, precum că, - "... procurorul a contestat cu recurs ordinar decizia instanţei de apel din 13 martie 2013, în termen de 30 zile la data de 28 octombrie 2013, şi prin urmare în speţa dată nu este relevantă jurisprudenţa CEDO.” Or, ignorarea jurisprudenţei CEDO poate avea în consecinţă o condamnare ulterioară a Guvernului pentru violarea Articolului 6 §1 din Convenţia Europeană, în acest sens fiind aplicabilă hotărîrea Ghirea c. Moldovei din 26 iunie 2012, Curtea Europeană a constatat violarea Articolului 6 §1 din Convenţie, observînd că 4 suspendarea termenului de prescripţie, pe motiv că procurorul care a condus acest caz a fost în concediu, nu poate fi acceptat ca fiind compatibil cu principiul egalităţii armelor. În acest context, Curtea a menţionat că în primul set de proceduri instanţa de apel a respins corect, ca fiind tardiv apelul declarat de procuror, însă Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul ordinat declarat de procuror cu dispunerea rejudecării cauzei, astfel, în al doilea set de proceduri, instanţa de apel îndeplinind indicaţiile greşite a instanţei de recurs, a repus în termen şi a admis apelul tardiv al procurorului.

În atare circumstanţe considerăm că, Colegiul penal lărgit, era obligat să respingă ca indamisibil recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Bender, Oleg Popov cu menţinerea deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Bender din 13 martie 2013, pe motiv că recursul a fost declarat peste termen. Pe această linie de analiză, exprimăm dezacordul cu colegii pe marginea admiterii recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Bender, Oleg Popov şi, casării deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Bender din 13 martie 2013, în cauza penală în privinţa lui Pleşca Gr. În temeiul art. 339 alin. (7) Cod de procedură penală, expunem şi semnăm prezenta opinie separată în cauza penală în privinţa lui Pleşca Grigore. Judecători Ion Arhiliuc Elena Covalenco Semnată la 10 aprilie 2014 şi pronunţată la 22 aprilie 2014. 5