Decizie nr. 131 din 06.08.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 43 alin. (1) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Nicu Șendrea, în interesele dlui Vladimir Chitorog, în dosarul nr. 1-34/2026, pendinte la Judecătoria Hâncești, sediul Leova.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Nicolae Zaharia, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. ÎN FAPT A. Circumstanțele procesului penal

Pe rolul Judecătoriei Hâncești se află cauza penală de acuzare a dlui Vladimir Chitorog de comiterea infracțiunilor prevăzute de articolele 42 alin. (5), 46, 284 alin. (1) din Codul penal (crearea sau conducerea unei organizații criminale) și articolele 42 alin. (3), 45 alin. (1), 243 alin. (3) literele a) și b) din Codul penal (spălarea banilor).

La 20 mai 2026, partea apărării a solicitat conexarea cauzei penale în discuție cu o altă cauză penală, în care dl Vladimir Chitorog are statut de inculpat, aflată pe rolul Judecătoriei Cahul.

Printr-o încheiere din 5 iunie 2026, Judecătoria Hâncești a respins cererea de conexare, apreciind că nu există motive pentru examinarea ei împreună cu cealaltă cauză.

Nefiind de acord cu încheierea pronunțată, partea apărării, la 19 iunie 2026, a formulat un recurs.

La 24 iunie 2026, dl avocat Nicu Șendrea a ridicat, în interesele dlui Vladimir Chitorog, excepția de neconstituționalitate a articolului 43 alin. (1) din Codul de procedură penală. 2

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 1 Statul Republica Moldova „[…] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.” Articolul 20 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile şi interesele sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție.” Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică. (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaște drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.” Articolul 26 Dreptul la apărare „(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. (3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. (4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.” Articolul 54 Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. 3

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele: Articolul 42 Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate a cauzelor penale „(1) În caz de indivizibilitate sau de conexitate a cauzelor penale, judecata în primă instanţă, dacă are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi pentru toţi făptuitorii, se efectuează de aceeaşi instanţă. (2) Constituie indivizibilitate a cauzelor penale cazurile în care la săvârșirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane, când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârșite prin aceeaşi faptă ori în cazul unei infracţiuni continue sau prelungite. (3) Constituie conexitate a cauzelor penale cazurile: 1) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârșite prin fapte diferite de una sau mai multe persoane împreună, în același timp şi în același loc; 2) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârșite de aceeași persoană în timp diferit ori în loc diferit; 3) când o infracțiune este săvârșită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni ori este săvârșită pentru a înlesni sau a asigura absolvirea de răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni; 4) când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi conexarea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiţiei. (4) În caz de conexare a unor cauze privitoare la mai multe persoane învinuite de săvârșirea infracţiunilor în raza de activitate a diferitor instanțe de grad egal sau privitoare la o singură persoană învinuită de săvârșirea câtorva infracţiuni, dacă aceste cauze sunt de competenţa a două sau câtorva instanțe de judecată de grad egal, procesul se judecă de instanţa care a fost prima sesizată privind judecarea cauzei. (5) Dacă o persoană sau un grup de persoane sunt învinuite de săvârșirea unei singure sau a câtorva infracţiuni şi cauza referitoare la unul din învinuiți sau la una din infracţiuni este de competenţa unei instanțe ierarhic superioare, procesul se judecă în întregime de instanţa ierarhic superioară. [Alin. (6) articolul 42 abrogat prin Legea nr. 76 din 21 aprilie 2016, în vigoare 1 aprilie 2017] (7) Conexarea cauzelor se admite de către instanţa de judecată respectivă în cazul în care acţiunile incriminate nu necesită o încadrare juridică mai gravă, iar la cererea procurorului şi în celelalte cazuri – pentru modificarea acuzării în sensul agravării. 4

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că articolul 43 alin. (1) din Codul de procedură penală nu reglementează: (i) competența instanței sesizate ulterior în procedura conexării cauzelor penale; (ii) eventuala obligație a acestei instanțe de a trimite cauza instanței sesizate mai întâi sau de a respinge conexarea; (iii) condițiile și motivele de respingere a conexării; (iv) regimul juridic al încheierii de respingere a conexării; și (v) garanții suficiente împotriva arbitrariului și interpretărilor divergente în materia conexării cauzelor penale.

În opinia autorului sesizării, această omisiune legislativă afectează principiul securității juridice, exigențele calității legii, accesul liber la justiție și dreptul la apărare al justițiabililor.

În concluzie, autorul excepției invocă articolele 1, 20, 23, 26 și 54 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, Curtea constată că excepția este formulată de către subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. 5

În astfel de cazuri, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conține argumente noi sau dacă există circumstanțe de ordin general care să justifice o altă soluție privind admisibilitatea (a se vedea DCC nr. 25 din 2 martie 2020, § 19). De asemenea, Curtea reține că articolul 43 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură penală nu a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate din perspectiva criticilor avansate de autor.

De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că omisiunea legislativă poate constitui obiect de examinare al Curții Constituționale dacă se afectează un drept constituțional fundamental (a se vedea, în acest sens, HCC nr. 23 din 5 august 2021, § 30).

O condiție de admisibilitate a sesizării privind excepția de neconstituționalitate este și faptul că prevederile contestate trebuie să fie aplicabile la soluționarea cauzei. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către apărător, ca urmare a respingerii de către instanța de judecată a cererii sale de conexare a cauzelor penale (a se vedea §§ 4-5 supra). Dat fiind faptul că prevederile contestate se referă la conexarea cauzelor penale, Curtea admite că instanța de judecată le-ar putea aplica.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este aplicabilitatea unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental garantat de Constituție.

Autorul excepției susține că normele contestate contravin articolelor 1 alin. (3) (preeminenţa dreptului), 20 (accesul liber la justiție), 23 (dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle), 26 (dreptul la apărare) și 54 (restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți) din Constituţie.

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 1 alin. (3) din Constituție, care se referă la principiul preeminenței dreptului, Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că acest articol comportă un caracter general şi reprezintă un imperativ care stă la baza tuturor reglementărilor. Această normă nu poate fi invocată de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă (a se vedea DCC nr. 75 din 7 mai 2026, § 19).

Totodată, Curtea precizează că și articolele 23 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituție, 6

Autorul excepției se raportează la articolele 20 și 26 din Constituție, iar argumentele sale vizează respectarea standardului „tribunal instituit prin lege” garantat de articolul 6 § 1 din Convenție, corespondentul articolului 20 din Constituție. Prin urmare, Curtea va examina aceste critici din perspectiva articolului 20 din Constituție.

Curtea subliniază că articolul 20 din Constituţie garantează dreptul la o instanță de judecată instituită prin lege pentru contestarea actelor care încalcă drepturile, libertățile şi interesele legitime ale persoanei. Acest drept impune ca instanța de judecată sesizată să poată soluționa, pe baza normelor de drept şi a unei proceduri judiciare, orice chestiune care ține de competența sa. Curtea notează că introducerea sintagmei „instituită de lege” în articolul 6 § 1 din Convenție „are drept scop să prevină ca organizarea sistemului judiciar […] să nu fie lăsată la discreția puterii executive şi să asigure că acest domeniu este reglementat printr-o lege adoptată de Parlament” (Coëme şi alţii v. Belgia, 22 iunie 2000, § 98; Bahaettin Uzan v. Turcia, 24 noiembrie 2020, § 48; Guðmundur Andri Ástráðsson v. Islanda [MC], 1 decembrie 2020, § 214). În statele care au un sistem de drept codificat, organizarea sistemului judiciar nu poate fi lăsată la discreția autorităților judiciare, fapt care nu exclude posibilitatea de a li se recunoaște o anumită putere de interpretare a legislației naționale în materie (Gorguiladzé v. Georgia, 20 octombrie 2009, § 69).

Curtea reține că normele care reglementează competența instanțelor de judecată, conexarea cauzelor, declinarea competenței și conflictele de competență aparțin, prin natura lor, domeniului organizării procedurii judiciare.

În jurisprudența sa, Curtea a menționat că conexarea reprezintă o instituție procesuală concepută să asigure o bună administrare a justiției. Procedura de soluționare a conexării cauzelor penale nu îmbracă forma unui proces care să reclame un tratament jurisdicțional, ci este vorba despre o problemă de administrare și de eficiență a actului de justiție. Procedura în care se examinează conexarea cauzelor reprezintă o procedură incidentală, al cărei obiect este distinct de obiectul propriu procesului penal, la care se referă cauzele (a se vedea DCC nr. 55 din 11 iunie 2018, §§ 20-21). Cu alte cuvinte, fiind chemată să soluționeze problema conexării cauzelor penale, instanța de judecată nu se pronunță cu privire la acuzația penală, ci se limitează la constatarea existenței unui motiv de conexare a cauzelor penale (a se vedea DCC nr. 30 din 16 martie 2023, § 21).

Referitor la argumentul autorului excepției potrivit căruia articolul 43 alin. (1) din Cod nu reglementează competența instanței sesizate ulterior, Curtea reiterează că acest articol stabilește competența instanței de a conexa cauzele penale conform prevederilor articolului 42 din Cod, care constituie o normă de trimitere. Articolul 42 din Cod stabilește criterii obiective de determinare a instanței competente. De asemenea, Parlamentul a stabilit și reguli referitoare la competența instanței în cauzele privitoare la mai multe persoane învinuite de săvârșirea infracțiunilor în raza de activitate a diferite 7

Referitor la faptul că articolul 43 alin. (1) din Cod nu reglementează eventuala obligație a instanței sesizate ulterior de a trimite cauza instanței sesizate mai întâi sau de a respinge conexarea, Curtea reține că autorul nu pune în discuție o problemă de constituționalitate, ci o chestiune de aplicare a normelor privind competența instanței. De fapt, acesta îi solicită Curții să stabilească dacă instanța sesizată ulterior trebuia să accepte ori trebuia să respingă cererea sa de conexare a cauzelor. Curtea reiterează că chestiunile legate de aplicarea legii nu ţin de competența Curţii Constituționale. Această competență le revine, prin definiție, instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 75 din 7 mai 2026, § 29).

Argumentul potrivit căruia articolul 43 alin. (1) din Cod nu stabilește condițiile și motivele de respingere a conexării nu este de natură să demonstreze existența unei omisiuni legislative, de vreme ce la articolele 42 și 43 din Cod Parlamentul a stabilit o competență limitată a instanței de judecată în materia conexării cauzelor, condiționând conexarea de existența cazurilor expres prevăzute de lege. La articolul 42 din Cod, legislatorul a stabilit în mod exhaustiv cazurile de indivizibilitate și conexitate, a stabilit criterii de competență și a obligat instanțele să aibă în vedere drepturile părților, soluționarea cauzei într-un termen rezonabil și buna desfășurare a justiției. Astfel, lipsa unei enumerări distincte a motivelor de respingere a cererii de conexare reprezintă o consecință firească a faptului că respingerea intervine ori de câte ori condițiile legale ale conexării nu sunt îndeplinite.

Referitor la faptul că articolul 43 alin. (1) din Cod nu precizează regimul juridic al încheierii de respingere a conexării și nu stabilește garanții suficiente împotriva arbitrariului, Curtea observă că, potrivit articolelor 351 alin. (8) și 352 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanța de judecată soluționează, prin încheiere, chestiunile apărute în timpul ședinței preliminare, inclusiv necesitatea conexării sau a disjungerii cauzelor penale. Articolul 119 din Constituție stabilește că împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate pot exercita căile de atac „în condițiile legii”. Astfel, Curtea observă că norma articolului 43 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură penală, care reglementează posibilitatea contestării cu recurs în mod separat a încheierii privind admiterea conexării cauzelor, a fost introdusă de Parlament prin adoptarea Legii nr. 35 din 13 martie 2025, în vigoare din 19 iunie 2025.

Totodată, potrivit Curții Europene, articolul 6 din Convenție nu-i acordă persoanei dreptul de a alege competența teritorială a unei instanțe judecătoreşti (a se vedea Khodorkovskiy şi Lebedev v. Rusia (nr. 2), 14 ianuarie 2020, § 421). Așadar, Curtea nu poate accepta argumentele autorului prin care el susține că îi este îngrădit accesul la un tribunal instituit prin lege, pentru că nu poate contesta refuzul instanței de judecată de a conexa cauzele penale. 8

Pentru că nu s-a demonstrat incidența unui drept fundamental prevăzut de Constituție, Curtea notează că nici articolele 23 și 54 din Constituție nu sunt incidente.

Pe baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 27 alineatele (2), (3) literele d) și f) și (4) lit. d), 37 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 43 alin. (1) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Nicu Șendrea, în interesele dlui Vladimir Chitorog, în dosarul nr. 1-34/2026, pendinte la Judecătoria Hâncești, sediul Leova. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 6 august 2026 DCC nr. 131 Dosarul nr. 162g/2026 9