Decizie nr. 133 din 06.08.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „la judecarea cauzei în primă instanţă participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată” din articolul 320 alin. (1) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Nicu Șendrea, în interesele dlui Vladimir Chitorog, parte în dosarul nr. 1-34/2026, pendinte la Judecătoria Hâncești, sediul Leova.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Nicolae Zaharia, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. ÎN FAPT A. Circumstanțele cauzei penale

Prin ordonanțele din 15 mai 2024 și din 6 octombrie 2025, Procurorul General interimar a dispus efectuarea urmăririi penale de către Procuratura Hâncești, oficiul Leova, în două cauze pornite în temeiul bănuielii rezonabile privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolele 284 alin. (1) (crearea sau conducerea unei organizații criminale) și 243 alin. (3) literele a) și b) (spălarea banilor) din Codul penal.

La 7 aprilie 2026, un procuror din cadrul Procuraturii Hâncești, oficiul Leova, a trimis Judecătoriei Hâncești, sediul Leova, cauza penală de învinuire a dlui Vladimir Chitorog, acuzat de comiterea infracțiunilor prevăzute de articolele 42 alin. (5) (complicitatea) și 46 (grupul criminal organizat), raportate la articolul 284 alin. (1), precum și de comiterea infracțiunilor 2

La 1 iulie 2026, în cadrul ședinței de judecată, dl avocat Nicu Șendrea a ridicat, în interesele dlui Vladimir Chitorog, excepția de neconstituționalitate a textului „la judecarea cauzei în primă instanţă participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată” din articolul 320 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Printr-o încheiere din 1 iulie 2026, Judecătoria Hâncești a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 20 Accesul liber la justiţie „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.” Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică. (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.” Articolul 26 Dreptul la apărare „(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. (3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. (4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.” 3

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele: Articolul 320 Participarea procurorului la judecarea cauzei şi efectele neprezentării lui. Renunţarea la învinuire „(1) Participarea procurorului la judecarea cauzei este obligatorie şi el îşi exercită atribuţiile prevăzute în art. 53. La judecarea cauzei în primă instanţă participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată. În caz de imposibilitate a participării acestuia, procurorul ierarhic superior dispune, participarea la şedinţă a altui procuror. În caz de necesitate, procurorul ierarhic superior poate dispune participarea unui grup de procurori. (2) Reprezentând învinuirea de stat, procurorul se călăuzeşte de dispoziţiile legii şi de propria sa convingere bazată pe probele cercetate în şedinţa de judecată. (3) Neprezentarea procurorului la şedinţa de judecată atrage amânarea şedinţei cu informarea despre acest fapt a procurorului ierarhic superior. Pentru lipsă nemotivată, procurorul este sancţionat cu amendă judiciară. (4) Dacă, pe parcursul judecării cauzei, se constată că procurorul este în imposibilitate de a participa în continuare la şedinţă, el poate fi înlocuit cu un alt procuror. Procurorului care a intervenit în proces instanţa îi oferă timp suficient pentru a lua cunoştinţă de materialele cauzei, inclusiv de cele cercetate în instanţă, şi pentru a se pregăti de participarea de mai departe în proces, însă înlocuirea procurorului nu necesită reluarea judecării cauzei de la început. Procurorul este în drept să solicite repetarea unor acţiuni procesuale deja efectuate în şedinţă în lipsa lui dacă are de concretizat chestiuni suplimentare. (5) Dacă, în procesul judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată nu confirmă învinuirea adusă inculpatului, procurorul este obligat să renunţe parţial sau integral la învinuire. Renunţarea procurorului la învinuire se face prin ordonanţă motivată şi atrage adoptarea de către instanţa de judecată a unei sentinţe de achitare sau de încetare a procesului penal.” 4

Autorul sesizării afirmă că prevederile contestate generează incertitudine juridică și permit interpretări diferite cu privire la temeiul juridic de participare a procurorului la etapa judecării cauzei penale.

Totodată, autorul sesizării menționează că în cazul investigării unor infracțiuni, pentru care legislatorul a atribuit competența procuraturilor specializate, competența procurorului de a susține învinuirea în instanță trebuie analizată nu doar prin prisma dispozițiilor Codului de procedură penală, ci și în coroborare cu dispozițiile Legii cu privire la Procuratură, care delimitează competențele dintre procuraturile teritoriale și cele specializate.

În opinia autorului, în situația în care competența de exercitare sau conducere a urmăririi penale a fost atribuită unei procuraturi teritoriale printr- un act al Procurorului General, iar pentru aceeași infracțiune legislatorul a atribuit în mod expres competența procuraturilor specializate, articolul 320 alin. (1) din Codul de procedură penală omite să reglementeze care procuror urmează să susțină învinuirea în instanța de judecată.

În aceste condiții, autorul consideră că inculpatul nu poate prevedea, în baza legii, care este autoritatea competentă să exercite funcția acuzării la faza judecății și nici nu dispune de criterii legale obiective pentru verificarea acestei competențe, circumstanțe care afectează previzibilitatea legii și, implicit, dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Prin urmare, autorul excepției pretinde că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 20, 23, 26 și 54 din Constituţie. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că excepția este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituţionalitate îl constituie textul „la judecarea cauzei în primă instanţă participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată” din articolul 320 alin. (1) din Codul de procedură penală. Curtea observă că prevederile articolului 320 alin. (1) din Codul de procedură penală au constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate (a se vedea DCC nr. 6 din 23 ianuarie 2020), însă din perspectiva altor critici de neconstituționalitate decât cele formulate de autorul excepţiei. Prin urmare, 5

Curtea notează că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într- o cauză penală în primă instanță. Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată ar putea ţine cont de prevederile contestate la soluţionarea cauzei.

Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 87 din 25 iulie 2024, § 15).

Autorul excepţiei a susţinut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3) (preeminența dreptului), 20 (accesul liber la justiție), 23 (calitatea legii), 26 (dreptul la apărare) și 54 (restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți) din Constituţie.

În jurisprudenţa sa, Curtea a menționat că articolul 1 alin. (3) din Constituție are un caracter general, constituie un imperativ care stă la baza oricăror reglementări, nu poate reprezenta un reper individual şi separat şi poate fi invocat, de regulă, dacă se constată aplicabilitatea acestuia împreună cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea DCC nr. 17 din 21 martie 2024, § 23).

În mod similar, referitor la incidența articolelor 23 și 54 din Costituție, Curtea reiterează că acestea pot fi invocate dacă se constată aplicabilitatea lor împreună cu un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 73 din 20 iunie 2024, § 23).

Referitor la articolele 20 și 26 din Constituție, Curtea notează că autorul sesizării a afirmat, în principal, neconstituționalitatea pretinsei omisiuni legislative de a reglementa competența de reprezentare a acuzării în instanță, în condițiile în care competența de exercitare sau conducere a urmăririi penale a fost atribuită printr-un act individual al Procurorului General. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că omisiunea legislativă poate constitui obiect de examinare dacă prin aceasta este afectat un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 86 din 25 iulie 2024, § 18; DCC nr. 58 din 2 aprilie 2026, § 25).

Curtea menţionează că articolul 20 din Constituţie, care reglementează dreptul de acces liber la justiţie, este corespondentul prevederilor articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar articolul 26 din Constituţie, care garantează în mod distinct dreptul la apărare, este corespondentul prevederilor articolului 6 § 3 din Convenţie. Astfel, garanţiile stabilite de articolul 26 din Constituţie reprezintă aspecte precise ale dreptului la un proces echitabil prevăzut de articolul 20 din Constituţie şi articolul 6 din Convenţie (a se vedea DCC nr. 37 din 25 aprilie 2024, § 22).

Curtea reține că la examinarea unei cauze penale în instanța de judecată procurorul are, inter alia, atribuția de a reprezenta învinuirea în numele statului şi prezintă în şedinţa de judecată probele acuzării (a se vedea articolul 53 alin. (1) pct. 1) din Codul de procedură penală). Totodată, la judecarea cauzei în primă instanţă participă procurorul care a condus 6

În același timp, Curtea observă că legislatorul a instituit și o excepție de la regula generală menționată mai sus, care îi oferă Procurorului General şi adjuncţilor acestuia prerogativa de a dispune, printr-o ordonanţă motivată, efectuarea urmăririi penale de către orice organ de urmărire penală în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală (a se vedea articolul 271 alin. (7) din Cod). În mod similar, Procurorul General poate dispune, motivat, transmiterea cauzei de la un organ de urmărire penală unui alt organ de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală (a se vedea articolul 257 alin. (5) din Cod).

De asemenea, Curtea are în vedere că, potrivit Legii nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, Procuratura este un sistem unic, care include: a) Procuratura Generală; b) procuraturile specializate; c) procuraturile teritoriale (a se vedea articolul 7 alin. (1) din Legea menționată). Procuraturile specializate activează în domenii speciale şi îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova (a se vedea articolul 9 alin. (1) din Legea menționată). Având în vedere specificul atribuțiilor fiecărei subdiviziuni, delimitarea dintre procuraturile specializate și cele teritoriale are loc în funcție de criteriile de competenţă ratione materiae sau ratione personae.

Autorul a obiectat că articolul 320 alin. (1) din Codul de procedură penală omite să reglementeze care procuror urmează să susțină învinuirea în instanța de judecată în ipoteza în care competența de exercitare sau conducere a urmăririi penale a fost atribuită unei procuraturi teritoriale printr-un act al Procurorului General, iar pentru aceeași infracțiune legislatorul a atribuit în mod expres competența procuraturilor specializate.

Pornind de la criticile formulate, Curtea constată că autorul excepției nu evidențiază un raport de contrarietate între dispozițiile contestate și prevederile articolelor 20 și 26 din Constituție, ci deduce pretinsa neconstituționalitate din lipsa unei reglementări exprese privind procurorul care urmează să susțină învinuirea în ipoteza menționată. Or, această critică privește, în esență, repartizarea competențelor și organizarea activității între structurile care alcătuiesc sistemul Procuraturii. Apartenența procurorului care susține învinuirea la o procuratură teritorială sau specializată nu afectează, prin ea însăși, posibilitatea inculpatului de a cunoaște acuzația, de a contesta probele acuzării, de a formula cereri și obiecții și de a beneficia de asistență juridică. De altfel, potrivit articolului 124 alin. (3) din Constituție, stabilirea competențelor, a modului de organizare și de funcționare a Procuraturii ține de atribuția Parlamentului.

Mai mult, în cadrul ședinței de judecată, preşedintele ședinței stabileşte atât identitatea procurorului, cât și documentele care confirmă calitatea şi împuternicirile acestuia (a se vedea articolul 359 alin. (1) din 7

Referitor la pretinsa neconcordanță sesizată de către autor dintre dispozițiile Codului de procedură penală și ale Legii cu privire la Procuratură, în partea ce ține de actul discreționar al Procurorului General și competența legală a procuraturilor specializate, Curtea reiterează că o pretinsă incompatibilitate între două sau mai multe norme infraconstituţionale cuprinse în acte normative distincte sau în acelaşi act normativ nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a legii, a cărei rezolvare le revine, prin definiție, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr. 98 din 1 august 2024, § 25; DCC nr. 34 din 5 martie 2026, § 32).

Pentru că nu s-a demonstrat incidența unui drept fundamental, Curtea constată că nici articolele 1 alin. (3), 23 și 54 din Constituție nu sunt incidente.

Pe baza celor menționate, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 27 alineatele (2), (3) lit. (d) și (4) lit. d), 37 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „la judecarea cauzei în primă instanţă participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată” din articolul 320 alin. (1) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Nicu Șendrea, în interesele dlui Vladimir Chitorog, parte în dosarul nr. 1-34/2026, pendinte la Judecătoria Hâncești, sediul Leova. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 6 august 2026 DCC nr. 133 Dosarul nr. 161g/2026 8