Hotărâre nr. 12 din 07.05.2020

La originea cauzei se află sesizările depuse la Curtea Constituțională pe 23, 24 și 27 aprilie 2020, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituţionale, de către dl Serghei Sîrbu (sesizarea nr. 56a/2020), dl Sergiu Litvinenco (sesizarea nr. 57a/2020) și dl Dinu Plîngău (sesizarea nr. 58a/2020), deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

În sesizarea nr. 56a/2020 se solicită controlul constituționalității articolelor 2, 3 punctul 3, 7 punctul 2 și 11 din Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat. Suplimentar la cererea sa, autorul sesizării i-a solicitat Curții, în ședința plenară, să verifice constituționalitatea Legii nr. 57 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului menționat supra .

În sesizarea nr. 57a/2020 se solicită controlul constituționalității articolelor 3 punctul 3 și 7 punctul 2 din Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat.

În sesizarea nr. 58a/2020 se solicită controlul constituționalității următoarelor acte: - Hotărârea Guvernului nr. 169 din 13 martie 2020 pentru inițierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Federației Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat; - Hotărârea Guvernului nr. 252 din 21 aprilie 2020 cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat; - Legea nr. 57 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului între Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat; - în general, Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, sub aspectul procedurii de încheiere a acestuia, și - în special, prevederile articolelor 2, 3 punctul 3, 7 punctul 2 și 11 din Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat.

Autorii sesizărilor consideră că prevederile contestate sunt contrare dispozițiilor articolelor 1, 2, 3, 6, 8, 9, 11, 13, 23, 126 alin. (2) lit. b) și c) și 129 din Constituție.

Prin decizia Curţii Constituționale din 28 aprilie 2020, sesizările au fost declarate admisibile, fără a se prejudeca fondul cauzei.

Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor depuse, Curtea a decis, în conformitate cu prevederile articolului 43 din Codul jurisdicției constituționale, conexarea acestora într-un singur dosar.

În procesul examinării sesizărilor, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Finanțelor, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Băncii Naționale a Moldovei, Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Universității de Stat din Moldova, Universității Libere Internaționale din Moldova, Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Institutului pentru Inițiative Strategice și Institutului pentru Politici și Reforme Europene.

În şedinţa publică a Curţii, au fost prezenți dl Serghei Sîrbu, autor al sesizării nr. 56a/2020, dl Sergiu Litvinenco, autor al sesizării nr. 57a/2020, dl Dinu Plîngău, autor al sesizării nr. 58a/2020. Parlamentul a fost reprezentat de dl Vasile Bolea, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități. Guvernul a fost reprezentat de dl Fadei Nagacevschi, ministrul justiției, dl Andrei Balan, șef al Direcției contencios și controlul legalității a Ministerului Finanțelor, și dl Anatol Cebuc, șef al Direcției drept internațional a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Banca Națională a Moldovei a fost reprezentată de dna Corina Țurcan, director al Departamentului legislație și drept internațional.

În deschiderea şedinţei Curţii, dl judecător constituţional Eduard Ababei a prezentat plenului Curţii Constituţionale o cerere de abţinere de la judecarea cauzei. Analizând motivele invocate în cererea de abţinere, Curtea Constituţională a decis admiterea acesteia.

De asemenea, în deschiderea şedinţei Curţii, dl Vasile Bolea, reprezentant al Parlamentului, a prezentat plenului Curţii Constituţionale o cerere de recuzare a dlui judecător constituţional Nicolae Roșca. Analizând motivele invocate în cererea de recuzare, Curtea Constituţională a decis respingerea acesteia. ÎN FAPT

Prin Hotărârea nr. 169 din 13 martie 2020, Guvernul a luat act de proiectul Acordului dintre Guvernul Federației Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, a inițiat negocierile asupra proiectului Acordului și a aprobat semnarea acestuia.

Pe 17 aprilie 2020, la Moscova, capitala Federației Ruse, Acordul a fost semnat de către reprezentantul Guvernului Republicii Moldova și de către reprezentantul Federației Ruse.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 252 din 21 aprilie 2020, Guvernul a aprobat proiectul de lege cu privire la ratificarea Acordului menționat mai sus și l-a prezentat Parlamentului pentru examinare și ratificare.

Pe 23 aprilie 2020, prin Legea nr. 57 Parlamentul a ratificat Acordul menționat supra . Totodată, Parlamentul a adoptat un amendament la Legea de ratificare cu următorul conținut: „(1) Prevederile articolului 7 punctul (2) din acordul menționat se aplică relațiilor de creditare și/sau asigurare, care apar între debitorii moldoveni și creditorii și/sau asigurătorii ruși după intrarea în vigoare a acestuia. (2) Guvernul Republicii Moldova acordă companiilor autohtone dreptul de a obține împrumuturi de la creditorii ruși și/sau asigurare de la asigurătorii ruși, sub garanția Guvernului Federației Ruse, numai în baza unei hotărâri a Parlamentului Republicii Moldova.”

Pe 23, 24 și 27 aprilie 2020, autorii sesizărilor i-au solicitat Curții să verifice constituționalitatea anumitor prevederi din Acord, precum și a Hotărârilor Guvernului nr. 169 din 13 martie 2020 și nr. 252 din 21 aprilie 2020 și a Legii nr. 57 din 23 aprilie 2020.

Pe 23 aprilie 2020, Curtea a admis cererea de suspendare depusă de către autorul sesizării nr. 56a/2020 și a suspendat acțiunea, inclusiv procedura de intrare în vigoare, a Legii nr. 57 din 23 aprilie 2020, prin care Acordul a fost ratificat.

Prevederile relevante ale Legii nr. 57 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului între Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat sunt următoarele: „Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Articolul 1. – Se ratifică Acordul între Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, acord semnat la Moscova la 17 aprilie 2020. Articolul 2. – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va notifica Guvernul Federației Ruse cu privire la ratificarea acordului menționat. Articolul 3. – (1) Prevederile articolului 7 pct. 2 din acordul menționat se aplică relațiilor de creditare și/sau asigurare care apar între debitorii moldoveni și creditorii și/sau asigurătorii ruși după intrarea în vigoare a acestuia. (2) Guvernul Republicii Moldova acordă companiilor autohtone dreptul de a obține împrumuturi de la creditorii ruși și/sau asigurare de la asigurătorii ruși, sub garanția Guvernului Federației Ruse, numai în baza unei hotărâri a Parlamentului Republicii Moldova. Articolul 4. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.”

Prevederile relevante ale Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, semnat la 17 aprilie 2020, sunt următoarele: Articolul 2 Condițiile de acordare a împrumutului „Împrumutul se acordă cu condiția că Partea Moldovei nu are datorii restante și/sau dobânzi la datoriile restante pentru împrumuturile de stat oferite de către Partea Rusă sau pentru creditele acordate, cu acordul Părții Moldovei, de către băncile rusești debitorilor moldoveni și asigurate cu garanții de stat ale Federației Ruse sau asigurate de către societatea pe acțiuni „Agenția rusă pentru asigurarea creditelor de export și investiții.” Articolul 3 Utilizarea împrumutului „[...] 3. Partea Moldovei, în interesul extinderii relațiilor economico-comerciale între cele două țări, va depune efort pentru a asigura implementarea proiectelor comune pe teritoriul Republicii Moldova de către companiile rusești. În acest scop, companiile rusești vor avea acces să participe la procedurile competitive pentru achizițiile de bunuri și servicii, stabilite în Republica Moldova, în condiții nu mai puțin favorabile decât cele oferite companiilor din Moldova și altor companii.” Articolul 7 Datoriile restante „1. Dacă oricare dintre plăți a sumei principale și (sau) a dobânzilor, specificate în articolul 4 și articolul 6 din prezentul Acord nu se achită în termen de 10 zile calendaristice de la data respectivă a plății, această datorie este declarată restantă (în continuare – datorie restantă), la care sunt calculate dobânzi în mărime de 150 la sută din rata dobânzii la împrumut, specificată la punctul 1 articolul 6 din prezentul Acord, începând cu data respectivă a plății la data rambursării acesteia, inclusiv. 2. În cazul dacă datoria restantă și/sau dobânzile la datoria restantă pentru oricare din obligațiile Părții Moldovei pentru împrumuturile de stat oferite de către Partea Rusă sau pentru creditele acordate, cu acordul Părții Moldovei, de către băncile rusești debitorilor moldoveni și asigurate cu garanții de stat ale Federației Ruse sau asigurate de către societatea pe acțiuni „Agenția rusă pentru asigurarea creditelor de export și investiții”, nu sunt rambursate în termen de 180 de zile calendaristice de la data apariției restanțelor, Partea Rusă are dreptul să consolideze întreaga sumă a datoriei restante conform prezentului Acord, inclusiv suma principală, dobânda pentru împrumut și dobânzile pentru datoria restantă (în continuare – datoria consolidată) și să declare datoria consolidată către plată urgentă. Dobânzile, indicate în punctul 1 din prezentul articol se calculează la datoria consolidată, începând cu data apariției datoriei consolidate până la data rambursării complete a acesteia inclusiv (în continuare – dobânda la datoria consolidată). […].” Articolul 11 Litigii și dezacorduri „Dezacordurile între Părți ce țin de interpretarea sau realizarea prezentului Acord se reglementează de către Părți pe calea consultațiilor și negocierilor bilaterale.” ÎN DREPT A. ADMISIBILITATEA

Prin decizia din 28 aprilie 2020, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condițiilor de admisibilitate a unei sesizări, stabilite în jurisprudența sa constantă.

Autorii sesizărilor au solicitat exercitarea controlului ex ante al constituţionalităţii unor prevederi din Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea către Guvernul Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat.

Pentru a vedea dacă verificarea constituționalității acestui Acord ține de competența sa ratione materiae , Curtea a trebuit să stabilească dacă acesta reprezintă un tratat internațional.

În acest sens, Curtea a observat că părțile au opinii diferite. Autorii sesizărilor consideră că Acordul contestat reprezintă un tratat internațional. În schimb, Guvernul menționează că acesta a fost încheiat în baza Legii nr. 419 din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat şi recreditarea de stat (a se vedea Hotărârile Guvernului nr. 169 din 13 martie 2020 și nr. 252 din 21 aprilie 2020) și nu în baza Legii nr. 595 din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova.

Examinând acest aspect, Curtea a reținut că Legea nr. 419 din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat şi recreditarea de stat stabilește că împrumutul de stat extern reprezintă un instrument generator de datorie de stat externă [articolul 23 lit. a) din Lege]. Această Lege definește datoria de stat externă ca o parte integrantă a datoriei de stat, reprezentând totalul sumelor obligațiilor neonorate şi dobânzilor datorate şi neonorate, contractate, în numele Republicii Moldova, de Guvern, prin intermediul Ministerului Finanțelor, de la nerezidenții Republicii Moldova [articolul 2 din Lege]. Având în vedere faptul că Acordul contestat are ca obiect un împrumut de stat extern, fiind încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse, Curtea a examinat dacă statele străine și guvernele acestora intră în categoria subiecților nerezidenți. Pornind de la definiția dată în articolul 2 din Legea nr. 419 din 22 decembrie 2006, Curtea a observat că nici statele și nici guvernele acestora nu au calitatea de „nerezident”, deoarece această calitate este recunoscută doar persoanelor fizice cu domiciliul permanent în străinătate, persoanelor juridice, precum şi întreprinderilor sau organizaţiilor fără statut de persoană juridică, create şi înregistrate în străinătate. Prin urmare, Legea nr. 419 din 22 decembrie 2006 nu este aplicabilă situațiilor în care Guvernul Republicii Moldova încheie un Acord de împrumut cu un guvern al altui stat. Mai mult, în actele sale infra-legale Guvernul a stabilit că „în cazul în care contractul de împrumut constituie un tratat internaţional, încheierea acestuia se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 595 din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova” [a se vedea punctul 4 din Regulamentul privind procedura de contractare a datoriei de stat și debursare a împrumuturilor de stat externe și interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1136 din 18 octombrie 2007 cu privire la unele măsuri de executare a Legii nr. 419-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat].

Astfel, Curtea a examinat dacă Acordul contestat reprezintă un tratat internațional. Curtea a observat că denumirea actului contestat ( i.e. Acord) intră în categoria noțiunii de tratat internațional, așa cum acesta este definit de articolul 2 din Legea privind tratatele internaţionale. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că noţiunea de „tratat” este generală şi cuprinde toate genurile de acorduri internaţionale - tratat, acord, pact, convenţie, declaraţie, comunicat, protocol ş. a. Indiferent de denumirea lor, actele respective au aceeaşi putere juridică obligatorie (HCC nr. 55 din 14octombrie 1999).

Dincolo de aspectul formal, Curtea a reiterat că principalul subiect al dreptului internațional este statul. Fiind purtător al suveranității, statul reprezintă țara în relațiile cu alte state și cu organizațiile internaționale și este titular al drepturilor și obligațiilor internaționale (a se vedea HCC nr. 24 din 9 octombrie 2014, § 83). Acordurile încheiate de Guvern, în calitate de autoritate publică a statului, cu guvernele statelor străine reprezintă o manifestare de voință de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații internaționale.

Curtea a observat că Acordul contestat este încheiat între două state, Republica Moldova, pe de o parte, și Federația Rusă, pe de altă parte, cu titlu de tratat bilateral. Curtea a notat că acordul a fost semnat de către Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse, fapt care presupune că, potrivit articolului 3 lit. b) din Legea privind tratatele internaţionale, acesta este un tratat internațional interguvernamental. În conformitate cu prevederile articolului 2 din Legea privind tratatele internaţionale, acest Acord este destinat să producă efecte juridice şi este guvernat de normele dreptului internaţional. De asemenea, prevederile articolului 11 lit. b) din Legea privind tratatele internaţionale stabilesc că tratatele care implică un angajament financiar reprezintă tratate internaționale și Parlamentul decide asupra ratificării acestora. În această cauză, obiectul Acordului contestat îl constituie un împrumut de stat extern. Prin urmare, Curtea a reținut că Acordul contestat reprezintă un tratat internațional, care, în conformitate cu prevederile articolului 66 lit. g) din Constituție, trebuie ratificat de Parlament.

Curtea a notat că, potrivit articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, Curtea Constituţională „exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii ... tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte”.

Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că tratatele internaționale pot fi contestate în fața ei de către subiectele cu drept de sesizare între momentul exprimării consimțământului Republicii Moldova de a fi legată prin tratat şi momentul intrării în vigoare a tratatului (a se vedea HCC nr. 24 din 9 octombrie 2014, §§ 28-29; DCC nr. 17 din 7 noiembrie 2013, § 50). Prin urmare, tratatele internaționale care au devenit executorii pentru Republica Moldova nu pot fi verificate sub aspectul constituționalității, pentru că statul nu și-ar putea executa angajamentele care rezultă din tratat, contrar principiului pacta sunt servanda (DCC nr. 5 din 24 septembrie 2002; DCC nr. 17 din 7 noiembrie 2013, §§ 32, 60; DCC nr.1 din 15 martie 2010).

În această cauză, Acordul contestat de către autorii sesizărilor a fost ratificat de Parlament prin Legea nr. 57 din 23 aprilie 2020, însă promulgarea și intrarea sa în vigoare a fost suspendată printr-o Decizie a Curții (a se vedea DCC nr. 41 din 23 aprilie 2020). Așadar, verificarea constituţionalităţii acestui tratat ţine de competenţa ratione materiae a Curţii, potrivit articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie.

Cu privire la argumentul că Curtea nu ar deține competența de a examina constituționalitatea prevederilor contestate, deoarece acestea țin de oportunitatea proceselor economice ale statului, Curtea a reținut următoarele. Articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, abilitează Curtea să verifice, la sesizare, constituționalitatea tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Acest articol nu face distincție între tratate internaționale care pot fi verificate sub aspectul constituţionalităţii de către Curte și tratate care sunt exceptate de la control în funcție de obiectul acestora ( i.e. tratate politice, militare, economice, financiare etc.) Prin urmare, Curtea a reținut că ține de competența sa să examineze constituționalitatea Acordului contestat, iar existența unor aspecte de oportunitate economică sau existența unor probleme de constituționalitate va fi analizată la etapa examinării în fond a cauzei.

Totodată, autorul sesizării nr. 58a/2020 îi solicită Curții să verifice constituționalitatea Hotărârilor Guvernului nr. 169 din 13 martie 2020 și nr. 252 din 21 aprilie 2020, precum și a Legii nr. 57 din 23 aprilie 2020.

Potrivit articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, legile adoptate de Parlament și hotărârile Guvernului pot fi supuse controlului de constituționalitate.

În analiza sa Curtea a avut în vedere prin controlul constituționalității Acordului, inclusiv controlul constituționalității celorlalte acte normative contestate (Hotărârile Guvernului nr. 169 din 13 martie 2020 și nr. 252 din 21 aprilie 2020, Legea nr. 57 din 23 aprilie 2020).

Sesizările au fost formulate de către subiecte cărora li s-a conferit această competență, în baza articolelor 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale.

Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Autorii sesizărilor susțin că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 [ statul Republica Moldova ], 2 [ suveranitatea şi puterea de stat ], 3 [ teritoriul Republicii Moldova ], 6 [ separația şi colaborarea puterilor ], 8 [ respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale ], 9 [ principiile fundamentale privind proprietatea ], 11 [ Republica Moldova, stat neutru ], 13 [ limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi ], 23 [ calitatea legii ], 126 alin. (2) lit. b) și c) [ economia Republicii Moldova ] și articolului 129 [ activitatea economică externă ] din Constituție.

Cu privire la incidența articolelor 2, 3, 6, 8 și 11 din Constituție, autorii sesizărilor menționează că este inadmisibil ca societăți comerciale din Federația Rusă să beneficieze de condiții privilegiate în baza prevederilor contestate în contextul în care acest stat nu respectă integritatea teritorială și ordinea constituțională a Republicii Moldova. De asemenea, autorii sesizărilor menționează că prevederile contestate încalcă suveranitatea statului. Autorii sesizărilor mai notează că în această cauză a fost încălcat articolul 6 din Constituție, cu privire la separația și colaborarea puterilor în stat, deoarece Parlamentul nu a verificat dacă Guvernul a respectat procedurile de negociere și de semnare a Acordului.

Curtea nu a întrevăzut cum ar fi afectat, în circumstanțele acestei cauze, articolul 2 din Constituție, referitor la suveranitatea națională. Curtea a observat că legea de ratificare contestată a fost adoptată de Parlament, ca organ reprezentativ suprem al poporului stabilit de Constituție. Argumentele autorilor sesizărilor privind presupusa încălcare de către Guvern și Parlament a procedurilor de negociere, semnare și ratificare a Acordului țin mai curând de respectarea prevederilor articolului 1 alin. (3) din Constituție. Curtea a reținut că principiul legalităţii este parte componentă a principiilor statului de drept, consacrat prin articolul 1 alin. (3) din Constituţie. Ca urmare, respectarea legilor este obligatorie, iar încălcarea acestei obligaţii constituţionale atrage implicit afectarea principiului statului de drept. În măsura în care legalitatea vizează actele agenţilor publici, exigenţa este ca aceştia să acţioneze în limita atribuţiilor care le-au fost conferite (a se vedea HCC nr. 24 din 27 iulie 2017, §§ 78-79; HCC nr. 30 din 8 decembrie 2015, §§ 37 și 39; HCC nr. 22 din 16 iulie 2015, §§ 51-52).

De asemenea, Curtea a observat că Acordul contestat nu conține prevederi care ar afecta caracterul inalienabil al teritoriului Republicii Moldova. În acest sens, ea nu a considerat că articolul 3 din Constituție este incident.

Cu referire la incidența articolului 6 din Constituție, Curtea a observat că argumentele autorilor sesizărilor privind pretinsa încălcare a procedurilor de negociere, semnare și ratificare a Acordului țin mai curând de respectarea articolului 1 alin. (3) din Constituție, care proclamă că Republica Moldova este un stat de drept (a se vedea § 40 supra ).

În ceea ce privește incidența articolului 8 din Constituție, Curtea a menţionat că dispoziţiile acestui articol constituie un principiu fundamental şi conțin repere imperative care stau la baza oricăror reglementări și relații referitoare la respectarea dreptului internaţional și a tratatelor internaţionale. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că acest articol comportă un caracter general şi nu poate constitui un reper individual şi separat (DCC nr. 8 din 5 ianuarie 2018, § 33; DCC nr. 89 din 6 septembrie 2017, § 38; DCC nr. 66 din 27 iunie 2017, § 17).

Cu privire la incidența articolului 11 din Constituție, Curtea a observat că Acordul contestat nu conține prevederi care ar modifica sau afecta statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. În acest sens, Curtea a considerat că articolul 11 din Constituție nu este incident.

Cu referire la articolul 23 din Constituție, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că acest articol nu poate fi aplicat de sine stătător, ci doar în coroborare cu un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 6 din 10 martie 2020, § 27; DCC nr. 38 din 8 iulie 2016, § 35; DCC nr. 44 din 22 mai 2017, § 18). Prin urmare, acest articol nu este incident. Totodată, Curtea va examina aspectele ce țin de claritatea și previzibilitatea prevederilor Acordului prin prisma articolului 1 din Constituție. Curtea a reiterat că la baza statului de drept, consacrat de articolul 1 alin. (3) din Constituţie, stă principiul legalităţii. O trăsătură esenţială a statului de drept este subordonarea rigidă a tuturor, inclusiv a instituţiilor statale, normelor clare, previzibile şi prestabilite ale dreptului (a se vedea HCC nr. 24 din 27 iulie 2017, § 78; HCC nr. 30 din 8 decembrie 2015, § 37; HCC nr. 22 din 16 iulie 2015, § 51; HCC nr. 7 din 24 mai 2012, § 31).

Cu privire la incidența articolelor 1, 9, 126 alin. (2) lit. b) și c) și 129 din Constituție, autorii sesizărilor menționează că prevederile contestate sunt lipsite de claritate și că au fost ratificate de către Parlament contrar intereselor economice naționale ale statului. Curtea a observat că prevederile contestate ale Acordului conțin prevederi care ar putea afecta, prima facie , proprietatea publică, principiul securității economice a statului și principiul protejării intereselor naționale în activitatea economică externă.

Cu privire la incidența articolului 13 din Constituție, autorul sesizării nr. 58a/2020 menționează că utilizarea textului „limba moldovenească” în Acord contravine Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, în care Curtea a interpretat articolul 13 din Constituție și a reținut că limba de stat a Republicii Moldova este limba română (§ 124 din Hotărârea citată). Curtea a constatat că de facto Acordul menționat supra a fost întocmit în limba română. Acest fapt este confirmat și prin Scrisoarea Guvernului nr. 31-06-3451 din 21 aprilie 2020 prin care a prezentat Parlamentului spre examinare proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, la care a fost anexată inclusiv copia de pe Acord, perfectat, în opinia Guvernului, în limba română. Din aceste considerente Curtea conchide că articolul 13 nu este incident, fiind opozabile raționamentele Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013.

De asemenea, pentru că este suverană cu privire la competenţa sa, Curtea nu poate fi constrânsă, la examinarea constituţionalităţii unui act normativ, să analizeze dispoziţiile criticate doar prin prisma normelor constituţionale invocate de către autorii sesizărilor, ci este liberă să le analizeze şi în raport cu prevederile constituţionale relevante pentru soluționarea sesizărilor, importante fiind inclusiv argumentele aduse în acest sens (a se vedea HCC nr. 2 din 23 ianuarie 2020, § 27; HCC nr. 21 din 3 octombrie 2019, § 23; HCC nr. 15 din 22 mai 2018, § 24; HCC nr. 7 din 26 aprilie 2018, § 23). Astfel, Curtea a considerat necesar să examineze sesizările și din perspectiva articolului 66 lit. i) din Constituție, care prevede că „Parlamentul exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine”.

În consecință, Curtea a declarat admisibile sesizările și a decis să verifice constituționalitatea prevederilor contestate sub aspectul articolelor 1, 9, 66 lit. i), 126 alin. (2) lit. b) și c) și 129 din Constituție.

Cu privire la procedura de încheiere a Acordului, autorii sesizărilor menționează că acesta nu a fost negociat până la semnare cu participarea Republicii Moldova, că nu se cunoaște care autoritate a fost responsabilă de negocierea Acordului, că nu există avizele Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului și al Ministerului Justiţiei pentru inițierea negocierii și semnarea Acordului și că nu există nota de argumentare cu privire la necesitatea acestui Acord.

Cu privire la articolul 2 din Acord, care reglementează condițiile de acordare a împrumutului, autorii sesizărilor sugerează că statul nu trebuie să răspundă pentru datoriile agenților economici care au contractat împrumuturi de la băncile din Federația Rusă. Autorii sesizărilor mai menționează că textul acestui articol este vag, deoarece creează condiții pentru ca Partea Moldovei să ofere garanții pentru agenții economici într-un mod netransparent și abuziv. Astfel, Acordul nu stabilește care agenți economici au datorii la băncile rusești și care este legătura dintre datoriile acestora cu împrumutul contractat de stat. Această prevedere creează riscuri majore de îndatorare a țării și stimulează corupția. Textul „cu acordul Părții Moldovei” este ambiguu și poate fi interpretat, în cazul unui litigiu, ca având în vedere orice autoritate din Republica Moldova. În acest caz, Republica Moldova ar putea fi obligată să achite datoriile pe care companiile private, înregistrate în Republica Moldova, le au față de băncile din Federația Rusă.

Cu privire la articolul 3 punctul 3 din Acord, care reglementează utilizarea împrumutului, autorii sesizărilor consideră că acesta acordă un statut privilegiat companiilor rusești, afectează capacitatea statului de a controla unele procese economice și financiare din țară, pune în condiții inegale și defavorabile agenții economici autohtoni și nu asigură comerțul liber și concurența loială. Autorii sesizărilor menționează că acest articol stabilește un ajutor de stat oferit de către Republica Moldova companiilor din Federația Rusă, fapt care distorsionează concurența.

Cu privire la articolul 7 punctul 2, care are în vedere datoriile restante, autorii sesizărilor notează că această clauză contravine articolului 126 alin. (2) lit. c), care prevede că statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, și articolului 129 alin. (2) din Constituție, care proclamă principiul protejării intereselor naționale în activitatea economică externă. De asemenea, pe lângă faptul că în baza acestui Acord Federația Rusă poate include și alte împrumuturi la datoria consolidată a țării, inclusiv împrumuturi private, prevederile acestui articol i-ar permite Federației Ruse să aplice o penalitate de 150% din rata dobânzii (2% anual) la întreaga datorie, inclusiv dobânzi și penalități calculate la celelalte împrumuturi. Potrivit legislației civile din Republica Moldova, calcularea dobânzilor la dobânzi este ilegală. Mai mult, acest articol nu plafonează suma penalităților care pot fi aplicate. Prin urmare, autorii sesizărilor menționează că aceste condiții sunt excesive și contrare intereselor naționale. În consecință, prin prevederile acestui articol, Republica Moldova poate deveni fidejusorul unor companii private care pot contracta cu rea-credință un credit de la anumite bănci din Federația Rusă, iar datoriile și dobânzile acumulate în baza acestor credite pot fi incluse în datoria externă a Republicii Moldova față de Federația Rusă.

Cu privire la articolul 11, care reglementează modalitatea de soluționare a litigiilor și dezacordurilor, autorii sesizărilor menționează că acesta nu corespunde intereselor naționale ale statului, deoarece nu reglementează posibilitatea soluționării eventualelor litigii în instanțele de arbitraj internațional. B. Argumentele autorităţilor și ale organizațiilor cărora li s-a solicitat și au prezentat opinia

În opinia prezentată, Parlamentul menționează că procedura de încheiere a Acordului contestat a fost respectată. În acest sens, Parlamentul susține că proiectul de lege cu privire la ratificarea Acordului a fost avizat de către Comisia politică externă și integrare europeană prin coraportul CPE-07 nr. 93 din 23 aprilie 2020. Cu privire la articolul 3 punctul 3 din Acord, Parlamentul consideră că acesta îi impune statului obligația de a respecta principiul egalității între persoanele juridice, indiferent de jurisdicția națională din care provin, asigură concurența liberă între acestea și nu acordă prioritate companiilor rusești. Cu privire la articolul 7 punctul 2 din Acord, Parlamentul menționează că argumentele autorilor sunt subiective, de ordin civil și nu constituțional. Textul „cu acordul părții Moldovei” din normele contestate nu presupune că orice demnitar, persoană publică sau privată își poate da acordul în numele Republicii Moldova.

În opinia prezentată de Guvern se susține că încheierea Acordului contestat s-a bazat pe prevederile Legii nr. 419 din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat şi recreditarea de stat, aceasta fiind o lege specială în raport cu Legea nr. 595 din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale. Guvernul menționează că procedura de încheiere a Acordului a fost respectată. În acest sens, pe 25 ianuarie 2020, Guvernul Republicii Moldova a invitat Guvernul Federației Ruse să examineze posibilitatea acordării unui împrumut în valoare de 200 milioane EUR. Ministerul Finanțelor a solicitat avizele Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Băncii Naționale a Moldovei referitoare la proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la inițierea negocierii și aprobarea semnării Acordului. Prin Hotărârea nr. 169 din 13 martie 2020, Guvernul a luat act de proiectul Acordului și a dispus inițierea negocierilor și aprobarea semnării acestuia. Ulterior, Acordul a fost semnat de către persoana împuternicită în acest sens de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. După semnarea Acordului, Guvernul a aprobat proiectul de lege cu privire la ratificare. Pe 23 aprilie 2020, Parlamentul a ratificat Acordul contestat. Respectiv, procedura de încheiere a Acordului a fost respectată.

Cu privire la contestarea articolului 3 punctul 3 din Acord, Guvernul menționează că acesta nu prevede expres că Partea Moldovei are obligația de a declara companiile rusești ca învingătoare în licitațiile în domeniul achizițiilor de bunuri și servicii. Acest articol pune în valoare respectarea principiului concurenței libere. Cu privire la contestarea articolului 7 punctul 2 din Acord, Guvernul consideră că Republica Moldova nu va ajunge în situația să aplice prevederile acestui articol, deoarece plățile care rezultă din împrumut vor fi achitate în termen și în mod prioritar față de alte achitări interne. De asemenea, Guvernul notează că, conform articolului 7 punctul 2 din Acord, Partea Rusă are dreptul să consolideze doar acea datorie restantă care rezultă din suma împrumutului în valoare de 200 milioane EUR. Cu privire la achitarea datoriilor companiei din domeniul energetic și ale altor companii invocate de către autorii sesizărilor, Guvernul notează că acestea nu sunt prevăzute în articolele 4 și 6 din Acord. Prun urmare, ele nu pot fi incluse în datoria consolidată prevăzută de articolul 7 punctul 2 din Acord. Cu privire la textul „cu acordul Părții Moldovei” de la articolul 7 punctul 2 din Acord, Guvernul menționează că în Legea nr. 57 din 23 aprilie 2020 Parlamentul a stabilit că acordul Părții Moldovei poate fi realizat de către Guvernul Republicii Moldova în baza unei hotărâri a Parlamentului. Cu privire la articolul 11 din Acord, Guvernul consideră că lipsa convenției arbitrale nu afectează valabilitatea Acordului, deoarece părțile sunt în drept să încheie o asemenea convenție printr-un acord separat atât până la apariția litigiului, cât și la etapa apariției acestuia.

Președintele Republicii Moldova a subliniat, în opinia sa scrisă, că încheierea Acordului prin care Guvernul Republicii Moldova contractează un împrumut de la Guvernul Federației Ruse s-a bazat pe prevederile Legii nr. 419 din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat şi recreditarea de stat. Cu privire la articolul 3 punctul 3 din Acord, Președintele menționează că acest articol nu stabilește un tratament discriminatoriu în raport cu părțile semnatare ale Acordului, ci, dimpotrivă, prevede același regim juridic pentru toți participanții la procedurile de achiziții de bunuri și servicii. Cu privire la celelalte articole din Acord, Președintele menționează că acestea țin de oportunitatea Guvernului și a Parlamentului de a le stabili, Curtea Constituțională nefiind competentă să stabilească oportunitatea proceselor economice, dar trebuie să vegheze la respectarea Constituției.

În opinia prezentată de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene („MAEIE”) se menționează că încheierea Acordului prin care Guvernul Republicii Moldova contractează un împrumut de la Guvernul Federației Ruse nu s-a bazat pe prevederile Legii nr. 595 din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova, ci pe prevederile Legii nr. 419 din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat şi recreditarea de stat. În conformitate cu articolul 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 419 din 22 decembrie 2006, Guvernul, în persoana Ministerului Finanțelor, este autorizat să contracteze împrumuturi de stat, interne şi externe, în monedă naţională sau în orice valută străină. De asemenea, MAEIE menționează că procedura de încheiere a Acordului menționat mai sus este stabilită de Regulamentul privind procedura de contractare şi debursare a împrumuturilor de stat externe şi interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1136 din 18 octombrie 2007 cu privire la unele măsuri de executare a Legii nr. 419-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat şi recreditarea de stat. Astfel, în baza punctului 4 alin. (2) lit. a) din Regulamentul citat supra , MAEIE menționează că Acordul în discuție a fost avizat de către Ministerul Finanțelor și de către MAEIE, iar setul de documente necesare pentru aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului a fost prezentat Guvernului pentru aprobare. Prin urmare, MAEIE consideră că procedura de încheiere a Acordului corespunde prevederilor legale.

În opinia prezentată de Banca Națională a Moldovei se menționează că Guvernul este responsabil de administrarea datoriei de stat și a garanțiilor de stat, iar Banca Națională este responsabilă de administrarea datoriei contractate de Guvern. Banca Naţională susține că, în baza articolului 3 lit. b) din Legea privind tratatele internaționale, tratatele interguvernamentale sunt tratate internaționale. Cu privire la mecanismul de evidență a creditelor acordate de băncile rusești debitorilor moldoveni, Banca Națională notează că Legea nr. 62 din 21 martie 2008 privind reglementarea valutară prevede aplicarea regimului de notificare a Băncii Naționale cu privire la unele operațiuni valutare de capital care implică intrarea capitalului în Republica Moldova. Scopul notificării Băncii Naționale asupra operațiunilor care țin de primirea de către rezidenți de la nerezidenți a împrumuturilor/creditelor/garanțiilor este luarea la evidență de către Banca Națională a obligațiilor care derivă din operațiunile menționate și nu implică asumarea de către Banca Națională a obligațiilor aferente acestor angajamente externe private.

În opinia prezentată de către Departamentul Drept Internațional și European al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova se menționează că în cazul Acordului contestat este aplicabilă Legea nr. 419 din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat. Aceasta este o lege specială care are prioritate față de Legea privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova.

În opinia prezentată de către Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice se menționează că Acordul contestat nu a fost negociat de către părți. Etapa negocierii este importantă, pentru că fiecare stat își poate exprima poziția și interesele naționale. Lipsa negocierii unui acord internațional generează în mod obiectiv prezumția acceptării necondiționate a textului elaborat de către cealaltă parte a Acordului. Cu privire la contestarea articolului 3 punctul 3 din Acord, Institutul menționează că prin articolul 126 alin. (2) literele b) și c) din Constituție Republica Moldova trebuie să respecte principiul concurenței libere. Faptul că articolul 3 punctul 3 din Acord obligă Partea Moldovei să asigure condiții egale companiilor autohtone și companiilor rusești, va genera încălcarea de către stat a principiului concurenței libere, pentru că companiile rusești sunt în primul rând companii străine. Institutul consideră că ar fi corect ca acestea să beneficieze de condiții egale ca și alte companii străine, însă nicidecum similar cu cele autohtone. Institutul consideră că articolul 3 punctul 3 din Acord, care prevede că companiile rusești vor beneficia de condiții egale cu companiile din Republica Moldova, contravine articolului 126 din Constituție. Cu privire la articolul 7 punctul 2 din Acord, Institutul menționează că acest articol permite Părții Ruse să solicite achitarea datoriei consolidate, care include atât datoriile care rezultă din împrumut, cât și datoriile restante și dobânzile la aceste datorii care rezultă din datoriile debitorilor moldoveni. Această obligație face imposibilă calcularea unei sume clare și previzibile a datoriilor Republicii Moldova. Această clauză din Acord contravine intereselor naționale în domeniul activității economice externe a Republicii Moldova, stabilite de articolul 1 alin. (3) și 129 din Constituție. Cu privire la articolul 11 din Acord, Institutul consideră că formularea acestuia nu oferă dreptul de soluționare a eventualelor litigii în instanțele de arbitraj internațional și nici nu conține vreo prevedere expresă referitoare la legea aplicabilă Acordului.

În opinia prezentată de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” se menționează că procedura de încheiere a Acordului a fost viciată. În acest sens, Institutul notează că proiectul Acordului nu a fost accesibil publicului până la aprobarea acestuia de către Guvern, Acordul nu a fost avizat de către Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului, lipsește nota de argumentare, Parlamentului nu i-a fost prezentat tot setul de documente necesar pentru ratificarea Acordului. Cu privire la conținutul Acordului, Institutul consideră că articolul 7 punctul 2 din Acord stabilește în esență că Republica Moldova garantează că va rambursa datoriile restante și dobânzile datorate băncilor rusești de către întreprinderile private, înregistrate în Republica Moldova, dacă aceste întreprinderi nu vor rambursa la timp datoriile către aceste bănci. Potrivit Institutului, această prevedere atentează direct la suveranitatea națională, interesele naționale în activitatea economică, financiară și valutară, la libertatea comerțului și concurența loială. De asemenea, Institutul menționează că plafonul datoriei externe se stabilește de către Parlament atunci când aprobă Legea bugetului. Astfel, prevederile articolului 7 punctul 2 anulează plafonarea datoriei externe stabilite de către Parlament, deoarece un alt stat poate decide, de sine stătător, majorarea acestei datorii. Potrivit Institutului, Acordul permite transformarea datoriilor companiilor private înregistrate în Republica Moldova către băncile rusești în datorie de stat. Din această prevedere nu este clar cu ce sumă se îndatorează Republica Moldova de la Federația Rusă și ce sumă trebuie să ramburseze. Institutul mai menționează că articolul 11 din Acord nu stabilește instanța de judecată care va examina potențialele litigii. Lipsa acestei mențiuni poate plasa Republica Moldova într-o situație defavorabilă sub aspectul apărării intereselor naționale și financiar-economice.

În opinia prezentată de către Institutul pentru Politici și Reforme Europene se menționează că procedura de încheiere a Acordului a fost viciată. Astfel, Institutul menționează că încheierea Acordului a avut loc fără avizele Ministerului Justiției și Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană și fără consultarea publică a proiectului Acordului. Cu privire la conținutul Acordului, Institutul notează că articolul 3, care prevede accesul egal al companiilor rusești la procedurile de achiziție a bunurilor și serviciilor, contravine articolului 1 din Acord, care prevede că obiectul Acordului este un împrumut financiar. În acest context, Institutul menționează că Republica Moldova trebuie să decidă independent cum va utiliza fondurile recepționate. De asemenea, Institutul notează că prevederile articolelor 6, 7 și 8 din Acord nu sunt clare, deoarece nu deosebesc datoria privată a societăților comerciale de datoria publică. Articolul 7 din Acord aplică dobânzi la dobânda de bază sub formă de penalități, fără a stabili un termen sau o sumă maximă care poate fi calculată, fiind contrar articolului 1244 din Codul civil, care reglementează dobânda în baza contractului de împrumut. Lipsa unei limitări a termenului sau a sumei maxime a penalităților contravine intereselor naționale, principiilor echității și clarității garantate de Constituție. Institutul mai menționează că textul „debitori moldoveni” din Acord nu este clar, deoarece acesta poate fi reținut într-o multitudine de situații care nu au fost definite în Acord. De asemenea, textul „Partea Moldovei” din Acord poate fi interpretat extensiv, presupunând un ofic