Hotărâre nr. 4 din 01.03.2016

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 10 noiembrie 2015 de Curtea Supremă de Justiţie, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. g) din Constituţie, 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a pct. 118 al Art. I din Legea nr.155 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, ridicată de Felix Guţu, parte în dosarul nr. 2rh-199/15, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate pretinde că prin modificarea prevederilor articolului 449 litera e) din Codul de procedură civilă, cu excluderea cuvintelor „ sau hotărârea ori decizia unui alt organ ", se încălcă dispoziţiile articolelor 1 alin. (3), 16, 20, 21, 54 şi 116 din Constituţie.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 16 noiembrie 2015 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi a Guvernului.

La şedinţa publică a Curţii, sesizarea a fost susţinută de dl Petru Guzun, reprezentantul autorului excepţiei. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al justiției. Reprezentantul Parlamentului nu a participat la ședință.

Felix Guţu a activat în calitate de controlor de trafic aerian şi a deţinut funcţia de preşedinte al comitetului sindical în cadrul Î.S.„Moldatsa".

La 26 august 2003, Procuratura de Transport a dispus începerea urmăririi penale în privinţa lui în temeiul art. 191 alin. (2) din Codul penal, pe faptul sustragerii mijloacelor băneşti din proprietatea Î.S. „Moldatsa", iar prin ordonanţa din 2 decembrie 2003 a dispus încetarea urmăririi penale.

La 23 martie 2005, prim-adjunctul Procurorului General a anulat ordonanţa de încetare a urmăririi penale, considerând-o ilegală, şi a dispus reluarea urmăririi penale.

La 20 mai 2005, Procuratura de Transport din nou a încetat urmărirea penală, invocând amnistia.

Ulterior, în temeiul ordonanţei din 20 mai 2005, Felix Guţu a fost concediat printr-un ordin din 18 august 2005, în conformitate cu prevederile art. 86 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, fiind acuzat de sustragerea mijloacelor băneşti din patrimoniul întreprinderii la care activa.

Fiind contestat ordinul de concediere, prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 22 martie 2006 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 25 mai 2006, Curtea de Apel mun. Chişinău a admis apelul declarat de Felix Guţu, a casat hotărârea primei instanţe şi a dispus anularea ordinului de concediere.

Î.S. „Moldatsa" a declarat recurs. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 30 august 2006 recursul a fost admis, casată decizia Curţii de Apel Chişinău şi menţinută hotărârea primei instanţe.

Ulterior, în septembrie 2006, prim-adjunctul Procurorului General a anulat din nou ordonanţa de încetare a urmăririi penale din 20 mai 2005 şi a dispus reluarea urmăririi penale, însă la 4 ianuarie 2007 Procuratura de Transport a dispus încetarea urmăririi penale în legătură cu amnistia.

La 12 septembrie 2008, Felix Guţu a depus o plângere adresată judecătorului de instrucţie, împotriva ordonanţei din 4 ianuarie 2007 şi a răspunsului procurorului din 12 septembrie 2008. La 3 noiembrie 2008, prin încheierea judecătoriei Centru mun. Chişinău, a fost declarată nulă ordonanţa din 4 ianuarie 2007 şi s-a dispus remiterea cauzei penale către Procuratura de Transport pentru lichidarea încălcărilor constatate.

Prin ordonanţa din 25 ianuarie 2011, procurorul a dispus încetarea urmăririi penale în privinţa lui Felix Guţu, constatând lipsa semnelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 191 din Codul penal.

La 14 aprilie 2011, Felix Guţu a formulat o cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 30 august 2006, invocând temeiul art. 449 lit. e) din Codul de procedură civilă (în vigoare până la 1 decembrie 2012), conform căruia revizuirea se declara în cazul în care s-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti, sau hotărârea ori decizia unui alt organ, care au servit drept temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere.

Însă, prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 19 octombrie 2011, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece, între timp, judecătorul de instrucţie a declarat nulă ordonanţa din 25 ianuarie 2011.

La 19 octombrie 2012, Procuratura de Transport a dispus din nou încetarea urmăririi penale, ordonanţa respectivă fiindu-i adusă la cunoştinţă la 27 februarie 2015.

La 28 mai 2015, Felix Guţu a formulat o cerere de revizuire în mod repetat, iar la 30 iunie 2015 acesta a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi sesizarea Curţii Constituţionale privind controlul constituţionalităţii şi declararea neconstituţională a pct. 118 al Art. I din Legea nr. 155 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, în partea ce ține de modificarea art. 449 lit. e).

La 19 octombrie 2015, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a emis hotărârea nr.10 cu privire la adoptarea sesizării pentru exercitarea controlului constituţionalităţii pct. 118 al Art. I din Legea nr. 155 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, prezentând sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din 30 mai 2003 (republicat în M. O., 2013, nr. 130-134, art. 415) sunt următoarele: Articolul 5 Accesul liber la justiţie „(1) Orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanţă judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-şi apăra drepturile încălcate sau contestate, libertăţile şi interesele legitime. (2) Nici unei persoane nu i se poate refuza apărarea judiciară din motiv de inexistenţă a legislaţiei, de imperfecţiune, coliziune sau obscuritate a legislaţiei în vigoare. [...]" Articolul 15 Folosirea căilor de atac „Participanţii la proces şi alte persoane interesate ale căror drepturi, libertăţi ori interese legitime au fost încălcate printr-un act judiciar pot exercita căile de atac împotriva acestuia în condiţiile legii." Articolul 446 Dispoziţiile judecătoreşti care pot fi supuse revizuirii „Pot fi supuse revizuirii hotărârile, încheierile şi deciziile irevocabile ale tuturor instanţelor judecătoreşti, în condiţiile prezentului capitol." Articolul 447 Persoanele care sunt în drept să depună cerere de revizuire „Sunt în drept să depună cerere de revizuire: a) părţile şi alţi participanţi la proces; b) persoanele care nu au participat la proces, dar care sânt lezate în drepturi prin hotărârea, încheierea sau decizia judecătorească; c) Agentul guvernamental, în cazurile prevăzute la art.449 lit. g) şi h)." Articolul 449 Temeiurile declarării revizuirii „Revizuirea se declară în cazul în care: a) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă; b) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii; c) instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces; e) s-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere; e 1 ) a fost aplicată o lege declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională şi la judecarea cauzei a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, iar instanţa de judecată sau Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale sau din hotărârea Curţii Constituţionale rezultă că prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituţie sau de tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului; g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova; h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărâre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărârii pronunţate de o instanţă de judecată naţională."

Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (adoptată la 10 decembrie 1948 la New York, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 217-XII din 28 iulie 1990) sunt următoarele: Articolul 8 Dreptul la un proces echitabil „Orice persoană are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţelor juridice naţionale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sânt recunoscute prin Constituţie sau lege."

Prevederile relevante ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale la această Convenţie (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997), sunt următoarele: Articolul 6 Dreptul la un proces echitabil „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii in materie penala îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei ăi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei parţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. [...]" ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, temeiurile de revizuire a hotărârilor judecătoreşti irevocabile.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum accesul liber la justiţie, garanţiile dreptului la un proces echitabil, puterea de lucru judecat al hotărârilor judecătoreşti şi securitatea raporturilor juridice.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Legii nr. 155 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, ţine de competenţa Curţii Constituţionale. (2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu.

Fiind ridicată de către Felix Guţu în dosarul nr. 2rh-199/15, care se află pe rolul Curţii Supreme de Justiţie, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept. (3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei

Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile pct. 118 al Art. I din Legea nr. 155 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, în partea ce ține de excluderea cuvintelor „ sau hotărârea ori decizia unui alt organ " din articolul 449 litera e).

Curtea acceptă argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei, deoarece acestea sunt determinante pentru soluţionarea chestiunii privind admiterea cererii de revizuire formulată la 25 mai 2015 în fața Curții Supreme de Justiție. (4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate

Curtea reţine că prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.

Curtea observă că sesizarea vizează în esenţă dreptul persoanei de a putea solicita revizuirea unei hotărâri judecătoreşti în cazul în care s-a modificat hotărârea unui organ non-judiciar, care a servit drept temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere.

În acest context, Curtea reţine că, prin Hotărârea nr.15 din 6 mai 1997 cu privire la interpretarea art.135 alin.(1) lit. g) din Constituţia Republicii Moldova (M.O. 1997, nr.33-34, art.14), a statuat că: „[... ] Excepţia de neconstituţionalitate exprimă o legătură organică, logică între problema de constituţionalitate şi fondul litigiului principal. [...]"

Urmând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea va aborda problema de constituţionalitate a prevederilor contestate din lege, raportate la circumstanţele concrete ale litigiului principal, prin prisma normelor constituţionale invocate de autorul excepţiei, luând în considerare atât principiile consacrate în Constituţie şi în dreptul intern, cât şi cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare - Curtea Europeană ).

Curtea reiterează că, în Hotărârea nr. 55 din 14 octombrie 1999 privind interpretarea unor prevederi ale articolului 4 din Constituţia Republicii Moldova, a statuat că „ această prevedere comportă consecinţe juridice, presupunând, mai întâi, că organele de drept, inclusiv Curtea Constituţională [...] , sunt în drept să aplice în procesul examinării unor cauze concrete normele dreptului internaţional [...], acordând, în caz de neconcordanţă, prioritate prevederilor internaţionale ".

În aceeaşi ordine de idei, în Hotărârea nr. 10 din 16 aprilie 2010 pentru revizuirea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 16 din 28 mai 1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova" în redacţia Hotărârii nr. 39 din 9 iulie 2001, Curtea Constituţională a menţionat că „practica jurisdicţională internaţională [...] este obligatorie pentru Republica Moldova, ca stat care a aderat la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ".

Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, care se axează, în principal, pe ideea îngrădirii accesului liber la justiție, Curtea va opera cu prevederile articolului 20 din Constituţie, cu raţionamentele expuse în jurisprudenţa sa anterioară, precum şi prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile supuse controlului constituţionalităţii încalcă articolul 20 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie." 1. Argumentele autorului excepției

Autorul excepției de neconstituționalitate menționează că prin Legea nr. 155 din 5 iulie 2012 a fost modificat art. 449 litera e) din Codul de procedură civilă, fiind exclusă posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătorești în cazul în care a fost anulată ori s-a modificat hotărârea ori decizia unui alt organ și s-a menținut doar revizuirea în cazul în care s-a modificat hotărârea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti, care au servit drept temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere.

Astfel, acesta susține că prevederile Art. I pct. 118 din Legea nr. 155 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, în partea ce ține de excluderea cuvintelor „ sau hotărârea ori decizia unui alt organ " din art. 449 lit. e), încalcă accesul liber la justiţie.

De asemenea, autorul excepției menţionează că prin modificarea operată în articolul 449 litera e) din Codul de procedură civilă a fost îngrădit dreptul persoanei de a obţine o reparaţie efectivă în cazul lezării drepturilor sale. 2. Argumentele autorităţilor

În viziunea Preşedintelui Republicii Moldova, nu există motive suficiente pentru a declara neconstituţional pct. 118 al Art. I din Legea nr.155 din 5 iulie 2012.

Totodată, Preşedintele Republicii Moldova a susținut că la adoptarea Legii nr. 155 din 5 iulie 2012 au fost încălcate principiile de bază ale legiferării, stabilite de Legea nr. 780 din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, şi anume principiile consecvenţei şi echilibrului între reglementări. În sprijinul poziției exprimate, Preşedintele Republicii Moldova a menționat că în condiţiile în care drept temei pentru revizuire poate servi faptul anulării sau modificării hotărârii, sentinţei sau deciziei instanţei de judecată care au stat la baza emiterii hotărârii sau deciziei a cărei revizuire se cere, ar fi logic şi în concordanţă cu principiile menţionate ca temei pentru revizuire să servească şi anularea/modificarea oricărui alt act juridic care a fost pus la baza unei astfel de hotărâri judecătoreşti.

În opinia sa scrisă, Parlamentul a menţionat că prevederile pct. 118 al Art. I din Legea nr. 155 din 5 iulie 2012 sunt conforme normelor constituţionale. Parlamentul a afirmat că, prin excluderea „hotărârii ori deciziei unui alt organ" ca temei de declarare a revizuirii, s-a urmărit menţinerea unui echilibru între respectarea dreptului la un proces echitabil şi principiul securităţii raporturilor juridice.

De asemenea, pledând pentru constituționalitatea normei contestate, Guvernul a menţionat că excluderea posibilităţii revizuirii unei hotărâri judecătorești având la bază hotărârea ori decizia unui alt organ, care s-a anulat sau s-a modificat, este justificată pentru a se evita situaţiile abuzive de destabilizare a unor raporturi juridice. 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii generale

Curtea reiterează că articolul 20 din Constituţie garantează oricărei persoane dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.

În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat constant că principul accesului liber la justiţie urmează a fi privit nu doar ca o garanţie fundamentală pentru exercitarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor persoanei, ci şi ca o normă imperativă chemată să dea sens noţiunii de "stat de drept" (HCC nr. 14 din 15 noiembrie 2012).

Acelaşi principiu este consacrat şi de actele internaţionale în domeniul drepturilor omului la care Republica Moldova este parte.

Astfel, potrivit articolului 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: „ orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor juridice naţionale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin Constituţie sau lege ".

Art. 6 § 1 din Convenţia Europeană vizează, de asemenea, dreptul la un proces echitabil. În acest sens, Curtea Europeană, în bogata jurisprudenţă privind materia art. 6 § 1 din Convenţie, a trasat anumite linii directoare în ceea ce priveşte garanţiile unui proces echitabil.

Totuși, existența garanției dreptului la un tribunal, în temeiul acestui articol, nu este un drept absolut și poate face obiectul unor limitări, statele dispunând, în această materie, de o anumită marjă de apreciere. Cu toate acestea, limitările nu trebuie să restrângă dreptul de acces într-atât, încât să fie atinsă însăşi substanţa sa.

Dreptul de acces la un tribunal cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, care poate fi variabilă în timp şi în spaţiu, în funcție de nevoile şi resursele comunităţii şi ale indivizilor (Ashingdane v. Regatul Unit, § 57, hotărâre din 28 mai 1985) .

În acest context, Curtea Constituțională reiterează că dreptul de acces la justiţie poate implica limitări, inclusiv de ordin procedural, cu condiția ca acestea sa fie rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit . 3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Curtea menţionează că dreptul de acces la un tribunal acoperă şi dreptul de a introduce apel sau recurs, în măsura în care astfel de căi de atac sunt reglementate de legislaţia naţională. Aceasta nu înseamnă că accesul liber la justiție trebuie asigurat la toate instanțele judecătoreşti şi la toate căile de atac , deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli speciale, având în vedere situaţii deosebite.

În acest sens, legiuitorul constituant, în art.119 din Constituţie, a stipulat că, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Curtea reține că, în sensul art. 15 din Codul de procedură civilă, căile de atac urmează a fi exercitate în termenul stabilit de lege, or, la expirarea acestuia, hotărârile judecătoreşti devin definitive şi irevocabile, intrând în puterea lucrului judecat .

În acest context, Curtea relevă că unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, inter alia , ca atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie. Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata , adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti.

Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Competenţa instanţelor de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare . Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare ( Brumărescu v. România , nr. 28342/95, §§ 61-62 şi Roşca v. Moldova , nr.6267/02, §§24-25, Riabîh v. Rusia , §52).

Curtea menționează că principiul enunțat exclude posibilitatea ca părţile , având scopul de a redeschide noi proceduri judiciare referitoare la aceeaşi problemă şi de a obţine o reanalizare a cauzei, respectiv o nouă hotărâre în privinţa sa, să transforme reexaminarea cauzei într-un control judiciar deghizat .

Conturat astfel, principiul securităţii juridice presupune ca statul să depună diligențe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeaşi problemă.

Prin prisma principiilor menționate, în Hotărârea nr. 16 din 25 iunie 2013, Curtea a statuat că: „52. [...] principiile specificate nu se opun în totalitate existenţei procedurilor extraordinare prin readucerea în faţa instanţelor a aspectelor litigioase deja soluţionate, însă necesitatea respectării principiului siguranţei circuitului civil - care este unul din aspectele esenţiale ale principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică - cere ca folosirea acestora în materie civilă să îmbrace un caracter excepţional în ceea ce priveşte termenul în care pot fi promovate, motivele de admisibilitate, precum şi părţile care au dreptul la acţiune."

Curtea menţionează că legislaţia procesuală reglementează mecanisme ce acordă posibilitatea desfiinţării hotărârilor judecătoreşti irevocabile în cazul în care urmează a fi corectate erorile judiciare şi omisiunile justiţiei.

De altfel, în Hotărârea nr. 16 din 25 iunie 2013, Curtea a menţionat: „58. [...] revizuirea fiind o cale de retractare, şi nu de reformare a hotărârii, în cadrul acesteia, în baza unor temeiuri strict prevăzute de lege, are loc redeschiderea procesului. 59. Urmând raţionamentele Curţii Europene, Curtea acceptă că o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă se bucură de autoritatea lucrului judecat, astfel încât un litigiu soluţionat nu mai poate, de principiu, să formeze obiectul unui nou proces, cu acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi între aceleaşi părţi. 60. Totodată, Curtea subliniază că problema esenţială în reglementarea corectă a căilor de atac extraordinare constă în găsirea unor "ipoteze de mijloc", care să împace ambele cerinţe, pe de o parte, principiul autorităţii de lucru judecat şi, pe de altă parte, necesitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti legale şi întemeiate. Aşadar, este necesară identificarea unor ipoteze mediane care să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului securităţii raporturilor juridice."

Curtea constată că, potrivit art.449 lit. e) din Codul de procedură civilă, o hotărâre judecătorească poate fi revizuită în cazul în care „ s-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere" .

Curtea menţionează că, până la modificările operate prin Legea nr. 155 din 5 iulie 2012, redacția literei e) a art. 449 din Codul de procedură civilă permitea revizuirea unei hotărâri judecătorești și în cazul în care s-a anulat sau s-a modificat actul unui organ care a servit drept temei pentru emiterea hotărârii a cărei revizuire se cere .

Curtea observă că, în redacţia iniţială, art. 449 lit. e) era expus într-o formulă defectuoasă sub aspectul securităţii juridice, permițând desfiinţarea unor hotărâri judecătorești definitive şi irevocabile, pe cale extraordinară de atac, dacă „hotărârea sau decizia" unui organ non-judiciar se modifica din anumite considerente.

Astfel, Curtea constată că textul care a fost exclus, și anume „s-a anulat ori s-a modificat hotărârea ori decizia unui alt organ", nu corespundea criteriilor de claritate și previzibilitate a legii . Prin modul de redactare, acesta nu avea capacitatea de a exprima pentru instanţele judecătoreşti care acte și ale căror autorități urmau să determine revizuirea hotărârilor judiciare .

Respectiv, în urma modificării art. 449 lit. e) din Codul de procedură civilă, revizuirea unui act judecătoresc poate fi solicitat doar dacă s-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere. Anularea sau modificarea hotărârii unui alt organ nu poate servi drept temei de revizuire a unei hotărâri judecătorești.

În acest context, Curtea menţionează că la baza revizuirii unei hotărâri judecătoreşti urmează a fi puse doar acte de dispoziţie irevocabile. Or, actul unei autorități non-judiciare, care nu are caracter definitiv, nu poate determina modificarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, care de cele mai multe ori la etapa solicitării revizuirii a fost executată, fapt care poate implica încălcarea securității raporturilor juridice.

Curtea reține că excluderea textului „hotărârii sau deciziei unui alt organ" drept temei de revizuire nu determină ruperea echilibrului procesual , or, prin amendamentele operate legiuitorul, în vederea neadmiterii încălcării principiului securității raporturilor juridice, a stabilit circumstanțe clare și previzibile , condiție esențială a calității normei juridice.

Astfel, concluzionând, Curtea reține că, având în vedere redacţia defectuoasă a textului „sau hotărârea ori decizia unui alt organ", care era de natură să afecteze securitatea raporturilor juridice şi respectarea principiului res judicata , excluderea acestuia din norma art. 449 lit e) al Codului de procedură civilă prin pct. 118 al Art. I din Legea nr. 155 din 5 iulie 2012 nu este contrară articolului 20 din Constituţie. În temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1 . Se respinge excepţia de neconstituţionalitate a Curţii Supreme de Justiţie. 2. Se recunoaşte constituţional pct. 118 al Art. I din Legea nr. 155 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, în partea ce ține de excluderea cuvintelor „ sau hotărârea ori decizia unui alt organ " din articolul 449 litera e). 3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 1 martie 2016 HCC nr.4 Dosarul nr. 46g/2015