Hotărâre nr. 17 din 19.05.2016

La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 191 din Codul de procedură penală, ridicată de către dl Alexandru Iachimciuc, avocat în dosarul nr. 1-1056/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Centru, mun. Chişinău.

Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională la 6 aprilie 2016 de către completul de judecată (Ecaterina Palanciuc, Maria Negru, Gheorghe Stratulat), în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins, în esenţă, că prevederile articolului 191 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile articolelor 4 alin. (1), 7, 8, 16, 21, 23 alin. (2), 25 şi 27 din Constituţie.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 29 aprilie 2016 sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

La şedinţa plenară publică a Curţii, sesizarea a fost susţinută de către dl Alexandru Iachimciuc, autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Sergiu Bivol, șef de secție în cadrul Direcției generale juridice. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al justiţiei.

Printr-o încheiere a judecătoriei Centru, mun. Chişinău în privinţa inculpatului a fost aplicată măsura arestului preventiv, care a fost prelungită succesiv, la demersul procurorului responsabil de caz.

Prin decizia din 1 martie 2016, ca urmare a examinării recursului declarat de către apărătorul inculpatului, Curtea de Apel Chişinău a revocat măsura preventivă sub formă de arest, stabilind față de inculpat măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar.

În cadrul examinării cauzei penale în fond de către judecătoria Centru, mun. Chișinău, apărătorul inculpatului a depus o cerere privind revocarea măsurii preventive - liberarea provizorie sub control judiciar.

De asemenea, în cadrul şedinţei de judecată din 5 aprilie 2016, apărătorul inculpatului a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 191 din Codul de procedură penală, invocând faptul că nu este limitat termenul aflării persoanei sub control judiciar, contrar prevederilor Constituţiei, precum şi Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa de judecată a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2012, nr.263- 269, art.855) sunt următoarele: Articolul 175 Noţiunea şi categoriile de măsuri preventive „[...] (5) Liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune sunt măsuri preventive de alternativă arestării şi pot fi aplicate numai faţă de persoana în privinţa căreia s-a înaintat demers pentru arestare sau faţă de bănuitul, învinuitul, inculpatul care sunt deja arestaţi." Articolul 191 Liberarea provizorie sub control judiciar „(1) Liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţa de judecată şi este însoţită de una sau mai multe obligaţii prevăzute la alin. (3). (2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă bănuitului, învinuitului, inculpatului în cazul în care acesta are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave sau există date că el va săvârşi o altă infracţiune, va încerca să influenţeze asupra martorilor sau să distrugă mijloacele de probă, să se ascundă de organele de urmărire penală, de procuror sau, după caz, de instanţa de judecată. (3) Liberarea provizorie sub control judiciar este însoţită de una sau mai multe din următoarele obligaţii: 1) să nu părăsească localitatea unde îşi are domiciliul decât în condiţiile stabilite de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţă; 2) să comunice organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată orice schimbare de domiciliu; 3) să nu meargă în locuri anume stabilite; 4) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este citată; 5) să nu intre în legătură cu anumite persoane; 6) să nu săvârşească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul penal; 7) să nu conducă autovehicule, să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii; 8) să predea paşaportul judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată. (4) Organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte bănuitul, învinuitul, inculpatul liberat provizoriu efectuează controlul asupra respectării de către acesta a obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată. (5) Controlul judiciar asupra persoanei liberate provizoriu poate fi ridicat, total sau parţial, pentru motive întemeiate, în modul stabilit pentru aplicarea acestei măsuri."

Prevederile relevante ale Protocolului nr. 4 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele: Articolul 2 Libertatea de circulaţie „1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa. 2. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa. 3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. 4. În anumite zone determinate drepturile recunoscute în paragraful 1 pot face obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică." ÎN DREPT

Din conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă inexistenţa unei durate maxime pentru care poate fi aplicată măsura preventivă sub formă de liberare provizorie sub control judiciar de către instanţa de judecată în cadrul unui proces penal.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională conexe, precum dreptul la libera circulaţie, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, principiul legalităţii procesului penal şi al protecţiei împotriva arbitrarului, principiul proporţionalităţii şi rezonabilităţii la aplicarea măsurii preventive - liberarea provizorie sub control judiciar.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003, ţine de competenţa Curţii Constituţionale. (2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu

Fiind ridicată de către avocatul Alexandru Iachimciuc în dosarul nr. 1-1056/2014, care se află pe rolul Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept. (3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei

Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluționarea litigiului principal în instanțele de judecată .

Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 191 din Codul de procedură penală.

Curtea acceptă argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei, deoarece sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte şi sunt determinante pentru soluţionarea chestiunii privind eliberarea persoanei de sub control judiciar, măsură preventivă aplicată de către Curtea de Apel la 1 martie 2016.

În același timp, Curtea observă că prevederile alineatului (2) al articolului 191 din Codul de procedură penală se referă în mod expres la situațiile când liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordată de către judecătorul de instrucție sau, după caz, de către instanța de judecată. Astfel, prevederile acestuia nu au incidență asupra cauzei penale în care a fost ridicată excepţia, din moment ce liberarea provizorie sub control judiciar deja i s-a acordat inculpatului .

În același timp, Curtea observă că alineatul (4) al articolului 191 din Codul de procedură penală indică organul responsabil de efectuarea controlului asupra respectării obligațiilor stabilite de instanța de judecată, însă fără a avea vreo competență de a ridica, total sau parțial, controlul judiciar asupra persoanei liberate. Astfel, această prevedere, de asemenea, nu are incidență asupra litigiului.

În Hotărârea nr. 2 din 9 februarie 2016 Curtea a subliniat că excepția de neconstituționalitate reprezintă o acțiune procesuală de apărare, prin care Curtea Constituțională este sesizată asupra neconcordanței cu prevederile Constituției a unor dispoziții legale aplicabile în cauza dedusă instanţei de judecată .

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă în partea ce ține de alineatele (2) și (4) ale articolului 191 din Codul de procedură penală, deoarece nu au incidență în cauza penală în care este ridicată excepţia. (4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate

Curtea reţine că prevederile contestate nu au constituit anterior obiectul controlului constituţionalităţii.

Urmând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea va aborda problema de constituţionalitate a prevederilor contestate, raportate la circumstanţele concrete ale litigiului principal, prin prisma normelor constituţionale invocate de autorul excepţiei, luând în considerare principiile consacrate în Constituţie şi în dreptul intern, precum şi cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare - Curtea Europeană ).

Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat incompatibilitatea articolului contestat cu prevederile articolelor 4 alin. (1), 7, 8, 16, 21, 23 alin. (2), 25 şi 27 din Constituţie.

Cu referire la invocarea articolelor 4, 7 și 8 din Constituție, Curtea reţine că aceste norme constituționale comportă un caracter generic, constituie imperative de ordin general-obligatoriu, stau la baza oricăror reglementări și nu pot constitui repere individuale și separate.

Totodată, norma constituțională cuprinsă la articolul 16 nu are o semnificație autonomă și urmează a fi aplicată în combinație cu normele constituționale care garantează un drept fundamental.

În ceea ce privește invocarea principiului constituţional al prezumţiei nevinovăţiei, garantat de articolul 21 din Constituție, Curtea reține că acesta nu este incident normelor contestate. Or, nu vinovăţia propriu-zisă a inculpatului determină revocarea măsurii preventive, ci schimbarea condiţiilor care au fost luate în considerație la data dispunerii liberării provizorii sub control judiciar, situaţie de natură să justifice temerea că, datorită comportamentului infracţional, acesta ar putea săvârși o altă infracțiune, va încerca să influențeze asupra martorilor sau să distrugă mijloacele de probă, să se ascundă de organele de urmărire penală, de procuror sau, după caz, de instanța de judecată.

În același timp, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a menţionat că o restricţie privind libertatea de circulaţie a unui individ care rezultă din măsurile de supraveghere specială nu constituie o privare de libertate în sensul articolului 5 § 1 din Convenție ( Nagy c. Ungariei , cererea nr. 6437/02, decizia din 6 iulie 2004).

În acest context, Curtea reţine că prevederile articolului 25 din Constituţie nu au aplicabilitate în prezenta cauză, deoarece liberarea provizorie a persoanei sub control judiciar se aplică de către instanţa de judecată ca alternativă a arestării preventive.

Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va examina prevederile articolului contestat în raport cu articolele 23 alin. (2) şi 27 combinat cu articolul 54 din Constituţie.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile articolului 191 din Codul de procedură penală sunt contrare dispoziţiilor articolului 23 alin. (2) din Constituţie, care prevăd că: „[...] (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

La fel, autorul excepţiei pretinde că dispozițiile articolului contestat contravin articolului 27 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Dreptul la libera circulaţie în ţară este garantat. (2) Oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară." 1. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate pretinde că dispozițiile articolului 191 din Codul de procedură penală nu corespund cerințelor de calitate a legii, fiind contrar articolului 23 alin. (2) din Constituţie.

El susține că, prin reglementarea expusă de legiuitor, instanțelor li s-a oferit dreptul de a dispune o măsură preventivă nelimitată în timp, care în esență afectează dreptul persoanei la libera circulație.

De asemenea, autorul excepţiei invocă în sprijinul argumentelor sale colizia existentă între normele conținute la articolele 191 și 178 din Codul de procedură penală. 2. Argumentele autorităţilor

În opinia sa scrisă, Parlamentul a susţinut că liberarea provizorie sub control judiciar este o alternativă a arestării preventive, nefiind condiționată de arestul preventiv. Astfel, controlul judiciar asupra unei persoane liberate provizoriu este o măsură preventivă distinctă, iar termenul aflării persoanei sub control judiciar nu poate fi inclus în termenul arestului preventiv, primul nefiind limitat de normele constituționale.

În opinia Parlamentului a susținut că art. 191 din Codul de procedură penală nu încălcă dreptul la libera circulație, statuat în articolul 27 din Constituție, deoarece, potrivit art. 178 din Codul de procedură penală, persoana obligată de a nu părăsi localitatea, în care își are domiciliul permanent sau temporar, cu încuviințarea instanței de judecată care a dispus măsura respectivă, poate circula liber, inclusiv poate să-și schimbe domiciliul, doar că e obligată să comunice despre aceasta instanței.

În viziunea Preşedintelui Republicii Moldova, liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi concepută fără o stare de arest preexistentă. În sensul dat, liberarea provizorie sub control judiciar nu este altceva decât o atenuare considerabilă a stării de detenție preventivă, întrucât, contrar arestului, liberarea provizorie presupune o stare neprivativă de libertate a persoanei. Prin urmare, interdependenţa legal stabilită dintre aceste două măsuri preventive, dar și întrebuințarea de către legiuitor în contextul articolului în cauză a cuvântului „provizoriu", care presupune o acțiune ce durează numai un anumit timp, denotă clar faptul că liberarea provizorie sub control judiciar poate fi aplicată doar în locul arestului preventiv şi doar pentru termenul maxim de 12 luni prevăzut de articolul 25 alin. (4) din Constituţie.

Totodată, Președintele Republicii Moldova consideră că pretenția privind coliziunea dintre art. 191 și art. 178 din Codul de procedură penală nu ține de competența Curții Constituționale.

Guvernul afirmă că măsurile preventive, în condițiile în care acestea se impun, vizează inclusiv o restricție la nivelul libertății individuale, ca drept fundamental, iar, în particular, operează o restricție și în privința componenței sale - dreptul la libera circulație, fie prin „ amputare " în cazul măsurilor preventive privative de libertate, fie prin „ limitare " în cazul măsurilor preventive neprivative de libertate.

Guvernul consideră ca termenul aplicării măsurii preventive - liberarea provizorie sub control judiciar - este un termen rezonabil, iar durata maximă de aplicare a acesteia nu poate depăși un termen rezonabil. 3. Aprecierea Curţii

Curtea reține că libertatea individuală, ca un drept fundamental al omului, este afectată total sau parţial, în exerciţiul său prin luarea unei măsuri preventive, urmărindu-se prin aceasta asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal.

Fiind concepută ca o fundamentare a unei instituţii juridice procesual- penale, care să concilieze două valori sociale, liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenţiei) cu protecţia socială, impunând un control asupra persoanei liberate (prin stabilirea anumitor obligaţii sau restricţii).

Curtea observă că, potrivit prevederilor Codului de procedură penală, măsura liberării provizorii sub control judiciar este o măsură preventivă neprivativă de libertate și constituie o alternativă a arestării preventive, ce poate fi aplicată numai faţă de persoana în privinţa căreia s-a înaintat un demers de arestare sau faţă de bănuitul, învinuitul, inculpatul care sunt deja arestaţi. Această măsură poate fi luată de către judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată, dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune şi dacă măsura este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni (art. 175 și 191 alin.(1) din CPP).

De asemenea, Curtea relevă că alineatul (3) al articolului 191 din Codul de procedură penală stabilește anumite restricții și obligații, care urmează să fie respectate de către persoana în privința căreia a fost aplicată liberarea provizorie sub control judiciar, și anume: să nu părăsească localitatea unde îşi are domiciliul, decât în condiţiile stabilite de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţă; să comunice organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată orice schimbare de domiciliu; să nu meargă în locuri anume stabilite; să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este citată; să nu intre în legătură cu anumite persoane; să nu săvârşească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul penal; să nu conducă autovehicule, să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii; să predea paşaportul judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată.

Analizând natura măsurilor menționate supra , Curtea constată că acestea constituie ingerințe în drepturile și libertățile fundamentale, precum ar fi libera circulație, viața intimă, familială și privată etc.

Curtea reţine că drepturile fundamentale enunțate nu sunt absolute prin natura lor, acestea putând fi supuse unor limitări rezonabile și proporționale, printr-o reglementare juridică.

În acest sens, potrivit jurisprudenței Curții Europene, obligația de a purta un document de identitate, care să fie prezentat poliției la cerere ( cauza Reyntjens c. Belgiei, decizia din 9 septembrie 1992 ), sau obligația impusă persoanei inculpate sau condamnate penal de a-și depune pașaportul pentru a obține punerea sa „provizorie" sau „condiționată" în libertate ( cauza X c. Germaniei, decizia din 6 martie 1984 ) nu sunt considerate restricții ale dreptului la circulație și constituie, în anumite condiții, măsuri necesare asigurării ordinii publice sau pentru prevenirea săvârșirii de infracțiuni.

În acelaşi timp, Curtea constată că articolul 191 din Codul de procedură penală instituie anumite restricții pentru drepturile și libertățile persoanei fără a reglementa durata pentru care poate fi dispusă măsura preventivă - liberarea provizorie sub control judiciar . Acest fapt generează o situație de incertitudine pentru persoanele liberate provizoriu sub control judiciar, aceștia neavând posibilitatea de a-și adapta conduita și a-și apăra drepturile procesuale.

Curtea reţine că normele juridice care reglementează măsura liberării provizorii sub control judiciar trebuie să respecte anumite exigenţe de stabilitate, previzibilitate şi claritate, iar neindicarea termenului pentru care aceasta poate să fie aplicată determină o stare de incertitudine juridică.

Curtea menționează că dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle, consacrat în art. 23 din Legea fundamentala, implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli procedurale clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile.

În acest sens, în Hotărârea nr. 26 din 23 noiembrie 2010, Curtea a reținut că: „Pentru a corespunde celor trei criterii de calitate - accesibilitate, previzibilitate şi claritate - norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie, astfel încât să permită persoanei să decidă asupra conduitei sale şi să prevadă, în mod rezonabil, în funcţie de circumstanţele cauzei, consecinţele acestei conduite. În caz contrar, cu toate că legea conţine o normă de drept care aparent descrie conduita persoanei în situaţia dată, persoana poate pretinde că nu-şi cunoaşte drepturile şi obligaţiile. Într-o astfel de interpretare, norma ce nu corespunde criteriilor clarităţii este contrară art.23 din Constituţie, care statuează obligaţia statului de a garanta fiecărui om dreptul de a-şi cunoaşte drepturile."

De asemenea, în cauza Rotaru c. României , Curtea Europeană a statuat că „ o norma este previzibila numai atunci când este redactata cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanța de specialitate - să își corecteze conduita ", iar în cauza Sunday Times c. Regatului Unit , Curtea Europeană a decis că „ [...] cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat ".

În acest context, Curtea reține, conținutul actului normativ trebuie să permită persoanei interesate să prevadă în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte, claritatea şi previzibilitatea fiind elemente sine qua non ale constituţionalităţii unei norme. De asemenea, legea trebuie să reglementeze în mod unitar, să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine, iar în cazul unor instituţii juridice cu o structură complexă să prevadă elementele ce disting particularităţile lor.

De altfel, în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a reiterat că persoana în privința căreia se desfășoară o procedură penală este în drept să beneficieze de o diligență, în special în partea ce ține de examinarea cazului său. Astfel, previzibilitatea actului normativ este în strânsă legătură cu garanțiile unui proces echitabil, care sunt concepute pentru a evita plasarea unei persoane, pentru o perioadă îndelungată, într-o stare de incertitudine referitoare la rezultatul examinării cauzei (cauza Nakhmanovich c. Rusiei , hotărârea 2 martie 2006, § 89, cauza Hajibeyli c. Azerbaidjanului , hotărârea 10 iulie 2008, § 51).

Curtea relevă că aplicarea de către autoritățile judiciare a măsurii preventive neprivative de libertate, măsură care constituie o limitare a libertății persoanei, trebuie să respecte raportul de proporționalitate între măsura vizată și scopul urmărit prin dispunerea ei.

Astfel, cu privire la respectarea principiului proporționalității, garantat de articolul 54 din Constituție, Curtea constată că măsura liberării provizorii sub control judiciar este prevăzută de lege, și anume de art. 191 din Codul de procedură penală, este necesară pentru protejarea valorilor de drept și urmăreşte un scop legitim, şi anume cel al asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

În partea ce ține de respectarea unui echilibru între interesul public și cel individual, Curtea reține că norma contestată poate afecta principiul proporționalității în măsura în care aceasta nu stabileşte durata pentru care poate fi dispusă.

De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 178 din Codul de procedură penală, măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi țara se aplică pe o perioadă care nu poate depăși 30 de zile, termen care urmează a fi respectat și la prelungirea acestei măsuri.

În aceste circumstanţe, Curtea constată că în timp ce pentru măsura cuprinsă la articolul 191 din Codul de procedură penală, care prevede inclusiv nepărăsirea localității, nu se indică termenul pentru care se aplică, pentru măsura similară de la art. 178 acest termen este specificat.

De asemenea, Curtea observă că art. 195 alin. (5) pct. 1) din Codul de procedură penală reglementează că măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată , dacă nu au fost prelungite în conformitate cu legea.

Curtea menționează că, deși art.191 din Codul de procedură penală nu prevede în mod expres un termen limită pentru care să poată fi dispusă măsura liberării provizorii sub control judiciar, totuşi instanța de judecată, ținând cont de art. 195 alin. (5) pct. 1), ar trebui să stabilească un termen pentru aplicarea acestei măsuri.

Curtea reține că neindicarea termenului de aplicare a măsurii liberării provizorii sub control judiciar constituie o omisiune legislativă contrară Constituției.

În acest context, Curtea reţine că, fiind în prezenţa unei omisiuni legislative și în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, nu poate ignora viciul de neconstituţionalitate existent, deoarece tocmai această omisiune este cea care generează, eo ipso , încălcarea dreptului constituţional al persoanei de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. Or, Curtea Constituţională, potrivit art. 134 din Legea fundamentală, garantează supremaţia Constituţiei, ceea ce presupune, printre altele, conformitatea întregului drept cu Constituţia.

În această ordine de idei, Curtea reține critica de neconstituţionalitate a articolului 191 din Codul de procedură penală, în partea ce ține de nereglementarea unui termen rezonabil pentru care poate fi dispusă măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar, deoarece tocmai omisiunea şi imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental pretins a fi încălcat.

Prin urmare, din interpretarea sistematică a normelor procesual-penale, care instituie termene pentru aplicarea altor măsuri preventive, se impune necesitatea reglementării în art. 191 din Codul de procedură penală a termenului pentru care poate fi dispusă măsura preventivă - liberarea provizorie sub control judiciar.

Curtea relevă că acest remediu procedural va asigura un just echilibru între interesul public şi cel individual. Or, măsurile preventive au un caracter excepţional, inerent restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, iar aceasta implică, în mod necesar, și caracterul lor temporar, limitat în timp.

Astfel, luând în considerare cele expuse, în vederea remedierii deficienţei de reglementare și înlăturării viciului de neconstituţionalitate, Curtea va emite o Adresă Parlamentului, pentru a opera modificări în Codul de procedură penală, ținând cont de raționamentele menţionate. Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) și g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi e), şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1. Se admite parțial excepţia de neconstituţionalitate ridicată de avocatul Alexandru Iachimciuc în dosarul nr. 1-1056/2014, pendinte la Judecătoria Centru, mun. Chișinău. 2. Se declară neconstituțional articolul 191 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003, în partea ce ține de omisiunea de a reglementa termenul pentru care poate fi dispus controlul judiciar şi durata maximă a acestei măsuri. 3. Până la remedierea deficienţei de reglementare constatate prin prezenta hotărâre și înlăturarea viciului de neconstituţionalitate, prin corectivele aduse în sensul arătat prin prezenta hotărâre, dispoziţiile articolului 191 din Codul de procedură penală se menţin în fondul activ al legislaţiei, liberarea provizorie sub control judiciar, similar altor măsuri preventive neprivative de liberate, urmând a fi dispusă de judecător pentru perioade determinate. 4. Ținând cont de constatările cuprinse în prezenta hotărâre, în conformitate cu articolul 28¹ din Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională, Parlamentul urmează să adopte modificările de rigoare la articolul 191 din Codul de procedură penală în mod prioritar. 5. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova . Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 19 mai 2016 HCC nr.17 Dosarul nr. 33g/2016