Hotărâre nr. 9 din 09.03.2017

La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 364/1 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de Maxim Ciudin, parte în dosarul nr. 1-565/16, aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 22 decembrie 2016 de către judecătorul Natalia Clevadî din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

Autorul excepţiei a pretins, în esență, că prevederile art. 364/1 din Codul de procedură penală sunt contrare dispoziţiilor articolelor 1 alin. (3), 4, 7, 15, 16, 20 şi 54 alin. (1) din Constituţie.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 19 ianuarie 2017 excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi a Procuraturii Generale. Preşedintele Republicii Moldova nu a prezentat opinia sa scrisă.

În şedinţa plenară publică a Curţii, excepția de neconstituționalitate a fost susţinută de către Maxim Ciudin, autor al sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al Justiției. A. Circumstanţele litigiului principal

Pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, se află cauza penală privind învinuirea lui I.L. de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) din Codul penal.

În şedinţa de judecată din 25 februarie 2016, I.L. a solicitat, în temeiul art. 364/1 din Codul de procedură penală, ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Printr-o încheiere din aceeaşi dată, instanţa de judecată a admis cererea lui I.L. La 28 iunie 2016, instanţa de judecată şi-a anulat încheierea din 25 februarie 2016, prin care a fost acceptată cererea lui I.L. depusă în temeiul art. 364/1 din Codul de procedură penală, şi a dispus judecarea cauzei în procedură generală, stabilind următoarea ședință de judecată pentru 26 septembrie 2016.

Ulterior, judecătorul nu a participat la examinarea dosarului, deoarece, prin hotărârea din 20 septembrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis suspendarea acestuia din funcţie, cauza penală fiind repartizată unui alt judecător.

În ședința publică preliminară din 8 noiembrie 2016, I.L. a solicitat în mod repetat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Totodată, partea vătămată a solicitat examinarea cauzei în procedură generală. Prin încheierea din 13 decembrie 2016 instanţa de judecată a admis cererea lui I.L., iar solicitarea părţii vătămate a fost respinsă.

În cadrul ședinței de judecată din 13 decembrie 2016, Maxim Ciudin a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.364/1 din Codul de procedură penală, invocând faptul că prin examinarea cauzei în procedură simplificată partea vătămată este lipsită de drepturile sale procesuale, care puteau fi exercitate în etapa cercetării judecătoreşti şi dezbaterilor judiciare, contrar dispoziţiilor constituţionale.

Prin încheierea din 14 decembrie 2016, instanţa de judecată a dispus suspendarea procesului şi remiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare. B. Legislaţia pertinentă

Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art. 140) sunt următoarele: Articolul 16 Egalitatea „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sânt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială." Articolul 20 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie." Articolul 54 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. [...]"

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2013, nr. 248-251, art.699) sunt următoarele: Articolul 59 Partea vătămată „(1) Parte vătămată este considerată persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei. Minorul căruia i s-a cauzat prejudiciu prin infracţiune va fi considerat parte vătămată fără acordul său. [...]" Articolul 61 Partea civilă „(1) Parte civilă este recunoscută persoana fizică sau juridică în privinţa căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral, care a depus la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată a bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a persoanelor care poartă răspundere patrimonială pentru faptele acestuia. Acţiunea civilă se judecă de către instanţă în cadrul procesului penal dacă volumul prejudiciului este incontestabil. [...]" Articolul 62 Drepturile şi obligaţiile părţii civile „(1) În scopul susţinerii cererii sale, partea civilă dispune de următoarele drepturi: 1) să facă explicaţii asupra cererii depuse; [...] 8) să participe la şedinţe de judecată, inclusiv la cercetarea materialelor cauzei referitor la acţiunea sa; 9) să pledeze în dezbateri judiciare referitor la acţiunea sa civilă; [...]" Articolul 364/1 Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală „(1) Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara, personal prin înscris autentic, că recunoaşte săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. (2) Judecata nu poate avea loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, decât dacă inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu şi nu solicită administrarea de noi probe. (3) În cadrul şedinţei preliminare sau până la începerea cercetării judecătoreşti, instanţa îl întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi asupra cărora nu are obiecţii, apoi acordă cuvântul procurorului, părţii vătămate şi celorlalte părţi asupra cererii formulate. (4) Instanţa de judecată admite, prin încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi dacă sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse şi procedează la audierea inculpatului potrivit regulilor de audiere a martorului. (5) În caz de admitere a cererii, preşedintele explică persoanei vătămate dreptul de a deveni parte civilă şi întreabă partea civilă, partea civilmente responsabilă dacă propun administrarea de probe, după care instanţa procedează la dezbateri judiciare. Dezbaterile judiciare se compun din discursurile procurorului, apărătorului şi inculpatului, care pot lua încă o dată cuvântul în formă de replică . (6) În caz de admitere a cererii privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol. (7) În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea prevederilor alin. (1), dispoziţiile art. 382-398 se aplică în mod corespunzător. Partea introductivă a sentinţei conţine, pe lângă datele expuse la art. 393, menţiunea despre judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. (8) Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani. (9) În caz de respingere a cererii, instanţa dispune judecarea cauzei în procedură generală." ÎN DREPT

Din conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă restrângerea posibilităților de exercitare a drepturilor procesuale de către partea vătămată în cadrul judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională conexe, precum accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. ADMISIBILITATEA

Prin decizia sa din 19 ianuarie 2017, Curtea a verificat întrunirea următoarelor condiţii de admisibilitate: (1) Obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003, ţine de competenţa Curţii Constituţionale . (2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu

Fiind ridicată de către Maxim Ciudin, parte în dosarul nr. 1-565/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională. (3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei

Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată .

Curtea observă că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 364/1 din Codul de procedură penală.

Curtea acceptă argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei, deoarece sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte și sunt determinante pentru judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. (4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate

Curtea reţine că prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului constituționalității.

Prin urmare, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 364/1 din Codul de procedură penală nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Curtea reţine că autorul excepţiei pretinde că dispozițiile legale contestate încălcă prevederile articolelor 1 alin. (3), 4, 7, 15, 16, 20 şi 54 alin. (1) din Constituţie.

Curtea menționează că articolele 1 alin. (3), 4, 7 și 15 din Constituţie comportă un caracter generic și constituie imperative de ordin general-obligatoriu, care stau la baza oricăror reglementări și nu pot constitui repere individuale și separate.

Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în excepția de neconstituționalitate, Curtea va opera cu prevederile articolului 20 combinat cu articolele 16 şi 54 din Constituţie, ținând cont de raţionamentele expuse în jurisprudenţa sa anterioară și principiile garantate de instrumentele internaționale în materie.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile art. 364/1 din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor articolului 20 din Constituţie, potrivit cărora: „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

De asemenea, în opinia autorului excepţiei, prevederile criticate încalcă articolul 16 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

La fel, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă articolul 54 alin. (1) din Constituţie, care prevede: „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. [...]" 1. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că dispozițiile art. 364/1 din Codul de procedură penală exclud partea vătămată din procesul de judecată. Astfel, prin aplicarea procedurii de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, partea vătămată este lipsită de dreptul de a beneficia de etapele cercetării judecătorești, de dreptul la replică în cadrul dezbaterilor judiciare și de dreptul de a depune în instanță concluzii scrise, care ar fi inerente în cazul judecării cauzei în procedură generală. De asemenea, dispozițiile contestate creează o inegalitate de tratament între inculpat și partea vătămată. Mai mult, pedeapsa aplicată inculpatului în condiţiile dispozițiilor contestate va fi redusă, fără a se lua în consideraţie părerea părţii vătămate.

Autorul excepţiei pretinde că dispoziţiile art. 364/1 din Codul de procedură penală contravin prevederilor articolelor 16, 20 şi 54 alin. (1) din Constituţie. 2. Argumentele autorităţilor

Potrivit opiniei scrise a Parlamentului, textul de lege criticat conţine suficiente garanţii procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la acces liber la justiţie consacrat de art. 20 din Constituţie. Astfel, instanţa de judecată este obligată, în cazul aplicării procedurii de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, să examineze dacă din probele administrate rezultă că faptele reţinute în rechizitoriu corespund cu cele săvârșite de inculpat, existența vinovăţiei acestuia, precum și caracterul liber şi sincer al solicitării formulate de către acesta, asigurând, în același timp, înfăptuirea justiţiei potrivit art. 114 din Legea fundamentală.

Parlamentul consideră că judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală nu pune partea vătămată în condiţii inegale în raport cu inculpatul, deoarece soluţionarea cauzelor penale are la bază principiul aflării adevărului. Totodată, persoana vătămată are posibilitatea să conteste probele administrate în faza de urmărire penală, precum şi să propună administrarea de probe noi.

De asemenea, în opinia Parlamentului, reducerea limitelor de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii. De altfel, scopul pedepsei penale nu este răzbunarea pentru săvârșirea infracțiunii.

În opinia prezentată de Guvern se menționează că dispozițiile legale criticate nu conțin elemente de natură să aducă atingere principiilor egalității și accesului liber la justiție, garantate de articolele 16 și 20 din Constituție.

Potrivit Guvernului, dispozițiile contestate nu obligă judecătorul, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului, chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele imputate lui, să admită cererea formulată de inculpat. Astfel, instanţa de judecată are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar și în condițiile unei recunoașteri totale a faptelor, atunci când consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit procedurii generale. Or, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil. Mai mult, în cazul aplicării procedurii de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, partea vătămată are dreptul de a deveni parte civilă, ceea ce constituie o altă garanţie a dreptului la un proces echitabil.

În același timp, Procuratura Generală consideră că judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală nu generează încălcarea dreptului părții vătămate la un proces echitabil, deoarece aceasta din urmă, la terminarea urmăririi penale, are dreptul de a lua cunoștință de materialele cauzei penale şi are posibilitatea reală să promoveze poziţia sa activă la acea etapă. În plus, prevederile Codului de procedură penală garantează părţii vătămate dreptul de a prezenta probe, de a contesta acţiunile procurorului sau organului de urmărire penală, de a participa la unele acţiuni de urmărire penală etc. 3. Aprecierea Curții 1. Principii generale

Curtea menționează că articolul 20 din Constituție garantează oricărei persoane dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime. Totodată, în temeiul articolului 115 alin. (4) din Constituție, procedura de judecată este stabilită prin lege organică.

În scopul realizării prevederilor constituționale, Codul de procedură penală nr. 122-XV din 14 martie 2003 cuprinde reglementări detaliate privind judecarea cauzelor penale de către instanțele judecătorești. În context, Curtea reține că dispozițiile codului prevăd inclusiv judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, care reprezintă de fapt o procedură abreviată.

Curtea observă, în acest sens, că prin Recomandarea nr. R (87)18 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a încurajat statele membre să ia măsuri care vizează simplificarea procedurilor judiciare ordinare prin recurgerea la procese accelerate, care includ hotărâri sumare, înțelegeri extrajudiciare, acorduri de recunoaștere a vinovăției şi judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Curtea menționează că examinarea cauzei penale în procedură simplificată este un instrument care oferă avantajul soluționării cu celeritate a cauzelor penale atunci când inculpatul recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a afirmat că, atunci când o acuzație penală împotriva inculpatului este stabilită printr-o formă prescurtată de examinare judiciară, aceasta duce, în esență, la renunțarea la o serie de drepturi procedurale. Acest lucru nu poate fi o problemă în sine, deoarece nici litera, nici spiritul articolului 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului nu împiedică o persoană să renunțe la aceste garanții din propria sa voință (a se vedea Scoppola v. Italia (nr.2) [MC], hotărârea din 17 septembrie 2009, § 135).

Cu toate acestea, Curtea Europeană a subliniat că renunțarea la anumite drepturi procedurale trebuie întotdeauna, pentru a fi considerată eficientă în sensul Convenției, stabilită în mod neechivoc și însoțită de garanții minime, proporționale cu importanța acesteia. În plus, nu trebuie să contravină vreunui interes public important (a se vedea, inter alia, Scoppola (nr.2) , citată supra, § 135-136, Poitrimol v. Franța , hotărârea din 23 noiembrie 1993, § 31, și Hermi v. Italia [MC], hotărârea din 18 octombrie 2006, § 73).

Mai mult, în partea ce ține de statutul părții civile în procesul penal, Curtea Europeană a statuat că art. 6 § 1 din Convenție nu garantează dreptul la o „răzbunare privată", nici pe cel de a intenta o actio popularis în scop de pedepsire a unei persoane (a se vedea Perez v. Franța [MC], hotărârea din 12 februarie 2004, § 70). 2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit articolului 364/1 din Codul de procedură penală, instanța poate dispune judecarea cauzelor penale pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în cazul în care, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul declară personal, prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu .

În același timp, Curtea observă că, în conformitate cu art. 364/1 alin. (4) din Codul de procedură penală, instanța de judecată este obligată să examineze dosarul în baza acestei proceduri doar dacă: 1) din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi 2) sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse .

Mai mult, Curtea constată că, în corespundere cu dispozițiile art. 364/1 alin. (9) din Codul de procedură penală, judecătorul este în drept de a respinge cererea inculpatului și de a dispune judecarea cauzei în procedură generală.

Astfel, atunci când există dubii cu privire la vinovăția inculpatului sau în cazul unei recunoașteri parțiale a situației de fapt, ori chiar în cazul unei recunoașteri totale a faptelor imputate, când nu este lămurit asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei și consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, judecătorul respinge cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedură simplificată.

Curtea precizează că nu simpla recunoaștere a învinuirii este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil, desfășurat în limitele legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa. În plus, indiferent de recunoașterea învinuirii, ceea ce prevalează este existența unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului.

În speță, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate pretinde, în esenţă, că prin admiterea cererii inculpatului de a judeca cauza în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, partea vătămată este privată de drepturile sale, care ar fi inerente în cazul judecării cauzei în procedură generală.

În acest context, Curtea relevă faptul că în cadrul procedurilor judiciare simplificate minimul de garanţii care poate fi acordat părţii vătămate este: 1) dreptul de a fi informat referitor la condiţiile procedurii simplificate, data, locul şi ora şedinţei de judecată în care se va examina cauza ; 2) dreptul de a fi prezent în cadrul ședinței de judecată în care se va judeca cauza în baza probelor administrate în faza de urmărire penală; şi factorul esențial 3) dreptul de a deveni parte civilă cu posibilitatea de a propune administrarea probelor .

Prin urmare, Curtea reține faptul că examinarea cauzelor penale în procedură simplificată nu exclude asigurarea unor garanții părții vătămate , una dintre acestea fiind recuperarea prejudiciilor cauzate prin infracţiunea săvârşită.

Curtea subliniază că atât persoana vătămată, cât și partea civilă sunt persoane lezate în drepturile lor prin săvârșirea infracțiunii. Or, parte civilă este recunoscută persoana fizică sau juridică în privinţa căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral, care a depus la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată a bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a persoanelor care poartă răspundere patrimonială pentru faptele acestuia.

Astfel, Curtea menţionează că judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală nu îl scutește pe inculpat de răspunderea civilă . În acest sens, prevederile alineatului (5) al art. 364/1 din Codul de procedură penală stabilesc, în mod expres, că în caz de admitere a cererii, judecătorul explică persoanei vătămate dreptul de a deveni parte civilă şi întreabă partea civilă, partea civilmente responsabilă dacă propun administrarea de probe , după care instanţa procedează la dezbateri judiciare.

În același timp, Curtea observă că, potrivit tezei a doua a alineatului (5) al aceluiași articol, dezbaterile judiciare se compun din discursurile procurorului, apărătorului şi inculpatului, care pot lua încă o dată cuvântul în formă de replică, deși articolul 62 alin. (1) subpct. 9) din Codul de procedură penală stabilește că, în scopul susținerii cererii sale, partea civilă dispune de dreptul de a pleda în dezbateri judiciare referitor la acţiunea sa civilă. Astfel, în partea ce ține de participarea părții civile la dezbaterile judiciare, se constată o neconcordanță între prevederile Codului de procedură penală, motiv pentru care Curtea va remite o Adresă Parlamentului în vederea înlăturării deficiențelor constatate .

Totodată, Curtea observă că dispoziţiile art. 382-398 din Codul de procedură penală, care reglementează deliberarea și adoptarea sentinței, se vor aplica în modul corespunzător și în caz de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Așadar, în conformitate cu art. 387 alin. (1) din Codul de procedură penală, odată cu sentinţa de condamnare, instanţa de judecată, apreciind dacă sunt dovedite temeiurile şi mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acţiunea civilă, în tot sau în parte, ori o respinge. Or, odată cu soluţionarea cauzei penale, judecătorul este obligat să soluţioneze acţiunea civilă, precum şi să se pronunţe, la adoptarea sentinţei, dacă trebuie reparată paguba materială atunci când nu a fost intentată acţiunea civilă.

Curtea reține ca o altă garanție a reparării prejudiciului creat prin fapta interzisă de legea penală prevederile art. 388 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în caz de admitere a acţiunii civile, instanţa de judecată poate dispune, înainte ca sentinţa să fi devenit definitivă, să fie luate măsuri pentru asigurarea acestei acţiuni dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.

De asemenea, partea vătămată/civilă poate declara apel atunci când nu este de acord cu sentinţa adoptată de prima instanţă în urma judecării în procedură simplificată (art. 401 alin. (1) pct. 3) şi 4) din CPP).

În egală măsură, Curtea menţionează că, în cazul în care instanţa de judecată lasă acţiunea civilă fără soluţionare în procesul penal, aceasta nu împiedică partea civilă să iniţieze acţiunea civilă în ordinea procedurii civile. Mai mult ca atât, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, acțiunea civilă având ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului sau părții responsabile civilmente, exercitată în instanța civilă, este scutită de taxa de stat.

În acest context, Curtea constată că este neîntemeiată alegația autorului excepției potrivit căreia dispoziţiile legale criticate afectează principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece egalitatea nu înseamnă uniformitate, sens în care Legea fundamentală nu consacră dreptul de acces unanim la o instanţă penală, părțile vătămate devenite părţi civile din procesele penale având posibilitatea de a-şi recupera deopotrivă prejudiciul şi în faţa unei instanţe civile. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că principiul egalității în drepturi, garantat de art. 16 din Constituție, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.

De asemenea, Curtea relevă că principiul egalităţii armelor constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, care urmăreşte crearea unui just echilibru procesual între părţile aflate într-un litigiu, însă acest principiu nu presupune o egalitate formală, în sensul reglementării unor proceduri identice, indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuală a părţilor, ci o egalitate materială, în sensul că prin procedurile chiar diferit reglementate să se ajungă la echitate procesuală între părţi, cu alte cuvinte să se ajungă la o egalitate de rezultat.

Cu referire la alegațiile autorului potrivit cărora la aplicarea art. 364/1 din Codul de procedură penală pedeapsa este redusă, Curtea menționează că, în temeiul art. 72 alin. (3) lit. n) din Constituţie , Parlamentul are competenţa exclusivă de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legiuitorul este liber să aprecieze, pe lângă pericolul social, în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă. Or, reglementarea unui regim sancţionator poate fi în funcție şi de atitudinea de recunoaştere a vinovăţiei. În acest sens, nu există nicio îndoială că pedeapsa care urmează a fi aplicată în caz de condamnare în urma unei proceduri simplificate are un scop de descurajare.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea reţine că prin stabilirea unor reguli speciale de procedură și prin aplicarea acestora în cazul recunoașterii săvârşirii faptelor indicate în rechizitoriu de către inculpatul care solicită ca judecata să se desfășoare în procedura simplificată nu se aduce atingere esenței dreptului de acces liber la justiție al părții vătămate, fiind în conformitate cu prevederile articolului 20 combinat cu articolele 16 şi 54 din Constituție . Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) și e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1 . Se respinge e xcepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maxim Ciudin, parte în dosarul nr. 1-565/2016, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani. 2. Se recunoaște constituțional articolul 364/1 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003. 3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 9 martie 2017 HCC nr.9 Dosarul nr. 156g/2016