Hotărâre nr. 18 din 02.06.2014

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 20 mai 2014, în temeiul articolelor 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, de deputaţii dnii Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega şi dna Corina Fusu pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în partea ce ţine de statutul judecătorilor, competenţa şi procedura Curţii Constituţionale.

Autorii sesizării au pretins că, prin instituirea, în urma modificărilor operate, a posibilităţii Parlamentului de a ridica mandatele judecătorilor Curţii, aceştia au fost privaţi de inamovibilitate, fiind astfel încălcate articolele 1, 6, 7, 8, 134 şi 137 din Constituţie. De asemenea, prin limitarea competenţelor Curţii şi prin instituirea unor termene excesiv de restrânse, au fost încălcate articolele 1, 6, 20, 54, 134, 135 şi 137 din Constituţie. În acest context, autorii sesizării au solicitat verificarea constituţionalităţii Legii adoptate la 3 mai 2013 pentru modificarea Legii cu privire la Curtea Constituţională şi a Codului jurisdicţiei constituţionale.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 27 mai 2014, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului şi Guvernului.

În şedinţa plenară publică a Curţii autorii sesizării au fost reprezentaţi de dl Valeriu Munteanu, deputat în Parlament. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcției juridice generale a Secretariatului Parlamentului. Guvernul nu a delegat reprezentantul său. ÎN FAPT

La 22 aprilie 2013, Curtea Constituţională a adoptat Hotărârea nr. 4 pentru controlul constituţionalităţii Decretelor Preşedintelui Republicii Moldova nr. 534-VII din 8 martie 2013 privind demisia Guvernului, în partea ce ţine de menţinerea în funcţie a Prim-ministrului-demis prin moţiune de cenzură (pentru suspiciuni de corupţie) din data de 8 martie 2013 până la formarea noului Guvern, şi nr. 584-VII din 10 aprilie 2013 privind desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru ( Sesizarea nr. 10a/2013 ). Ca urmare a acestei Hotărâri a Curţii Constituţionale, Prim-ministrul în exercițiu a fost înlăturat de la exercitarea atribuţiilor, fiind desemnat un Prim-ministru interimar, precum şi a fost descalificat pentru a fi desemnat candidat pentru funcţia de Prim-ministru la formarea noului Guvern.

Imediat după aceasta, au urmat reacţii virulente de contestare şi denigrare a autorităţii Curţii şi a judecătorilor acesteia din partea Prim-ministrului demis, a deputaţilor partidului pe care îl conduce şi a unor simpatizanţi ai acestuia.

În consecință, la 3 mai 2013, Parlamentul a operat amendamente la Legea cu privire la Curtea Constituţională şi la Codul jurisdicţiei constituţionale. Dezbaterile parlamentare au relevat că modificările operate privind instituirea dreptului Parlamentului de a „ridica" mandatul judecătorilor constituţionali constituie un act de răzbunare pentru Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 4 din 22 aprilie 2013.

Prin Legea nr.109 din 3 mai 2013, Parlamentul a adoptat amendamente la Legea cu privire la Curtea Constituţională şi la Codul jurisdicţiei constituţionale.

În Legea cu privire la Curtea Constituţională au fost operate următoarele amendamente (Art.I): 1. Articolul 18 alin. (2) a fost completat în final cu sintagma „ sau de Parlamentul Republicii Moldova, prin hotărâre "; 2. La articolul 19 : alineatul (1): lit. b) sintagma „ şi a obligaţiilor funcţiei " a fost substituită cu sintagma „ sau pierdere a încrederii "; a fost completat cu lit. e), având următorul conţinut: „ e) încălcare a obligaţiilor funcţiei "; alineatul (2) după sintagma „alin. (1)" a fost completat cu sintagma „ lit. a), c), d) şi e) ", iar în final a fost completat cu sintagma „ iar la lit. b) - de către Parlament "; la alineatul (3) sintagma „ a jurământului sau " a fost exclusă; a fost completat cu alin. (4), având următorul conţinut: „ (4) Procedura de ridicare a mandatului judecătorului pentru încălcare a jurământului sau pierdere a încrederii se iniţiază la cererea a cel puţin 25 de deputaţi, iar hotărârea se aprobă cu votul a cel puţin 3/5 din numărul deputaţilor aleşi ". 3. Articolul 25/1 a fost abrogat; 4. La articolul 32 alineatul unic a devenit alineatul (1) în următoarea redacţie: „ Curtea Constituţională soluţionează sesizarea în termen de 3 luni de la data înregistrării sesizării. În caz de excepţie, termenul poate fi prelungit cu o lună, printr-o decizie argumentată a Curţii ". Articolul a fost completat cu alineatul (2) cu următorul conţinut: „ (2) Termenul pentru soluţionarea sesizării pentru constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte, imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile, nu poate depăşi 7 zile de la data înregistrării cererii ".

În Codul jurisdicţiei constituţionale articolul 7/1, având un conţinut identic celui al articolului 25/1 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a fost abrogat (Art. II).

Astfel, articolele respective din Legea cu privire la Curtea Constituţională au următorul conţinut: Articolul 18 Vacanţa funcţiei „(1) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează şi se declară vacanţa funcţiei în caz de: a) expirare a mandatului; b) demisie; c) ridicare a mandatului ; d) deces. (2) Încetarea mandatului şi vacanţa funcţiei în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d) se declară prin dispoziţie a Preşedintelui Curţii Constituţionale, iar în cazul prevăzut la lit. c) de către Curtea Constituţională sau de Parlamentul Republicii Moldova, prin hotărâre ." Articolul 19 Ridicarea mandatului „(1) Mandatul judecătorului Curţii Constituţionale încetează prin ridicarea imunităţii judecătorului în caz de: a) imposibilitate a exercitării funcţiei de judecător din motive de sănătate timp îndelungat şi neîntrerupt (mai mult de 4 luni); b) încălcare a jurământului şi a obligaţiilor funcţiei sau pierdere a încrederii ; c) condamnare de către instanţa judecătorească pentru săvârşirea unei infracţiuni; d) incompatibilitate. e) încălcare a obligaţiilor funcţiei . (2) Asupra ridicării imunităţii judecătorului şi încetării exercitării funcţiei în cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a), c), d) şi e) decide Curtea Constituţională, iar la lit. b) - de către Parlament . (3) Controlul asupra semnalelor de încălcare a jurământului sau a obligaţiunilor funcţionale de către judecători se efectuează de un complet din 2 judecători, numiţi prin dispoziţie a Preşedintelui Curţii Constituţionale. (4) Procedura de ridicare a mandatului judecătorului pentru încălcare a jurământului sau pierdere a încrederii se iniţiază la cererea a cel puţin 25 de deputaţi, iar hotărârea se aprobă cu votul a cel puţin 3/5 din numărul deputaţilor aleşi. " Articolul 25/1 Acţiunea actului sesizat „(1) Acţiunea actelor normative prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a), sesizate în modul corespunzător la Curtea Constituţională, care afectează sau se referă la domeniile stabilite la alin. (2) din prezentul articol poate fi suspendată până la soluţionarea în fond a cauzei cu emiterea unei decizii sau hotărâri definitive. (2) Se poate dispune suspendarea acţiunii: 1) actelor care afectează sau se referă la următoarele domenii: a) suveranitatea şi puterea de stat; b) drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului; c) democraţia şi pluralismul politic; d) separaţia şi colaborarea puterilor; e) principiile fundamentale privind proprietatea; f) unitatea poporului şi dreptul de identitate; g) securitatea economică sau financiară a statului; h) alte domenii pentru care Curtea Constituţională consideră necesară suspendarea acţiunii actului contestat, în vederea evitării prejudiciilor şi consecinţelor negative iminente; 2) actelor cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau de Guvern, care se referă la persoanele oficiale de stat exponente ale unui interes public şi/sau politic deosebit. (3) Curtea Constituţională va examina cererea de suspendare a actului normativ contestat cel târziu în a doua zi lucrătoare după înregistrarea sesizării. (4) Decizia de suspendare a acţiunii actului contestat se adoptă de plenul Curţii Constituţionale cu votul a cel puţin 3 judecători. În caz de imposibilitate a convocării plenului Curţii, decizia de suspendare se emite printr-o dispoziţie a Preşedintelui Curţii Constituţionale, cu confirmarea ulterioară obligatorie de către plenul Curţii Constituţionale. (5) Decizia de suspendare a actului normativ contestat intră în vigoare la data adoptării, urmînd a fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. (6) În cazul suspendării acţiunii actului normativ contestat, Curtea Constituţională va examina, în fond, sesizarea într-un termen rezonabil, care nu va depăşi 15 zile de la înregistrare. În caz de necesitate, Curtea Constituţională poate decide, argumentat, prelungirea termenului de 15 zile cu încă maximum 15 zile. " Articolul 32 Termenul de soluţionare a sesizării „Curtea Constituţională trebuie să soluţioneze sesizarea în termen de 6 luni de la data primirii materialelor." „ (1) Curtea Constituţională soluţionează sesizarea în termen de 3 luni de la data înregistrării sesizării. În caz de excepţie, termenul poate fi prelungit cu o lună, printr-o decizie argumentată a Curţii . (2) Termenul pentru soluţionarea sesizării pentru constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte, imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 7 zile, nu poate depăşi 7 zile de la data înregistrării cererii. "

Adoptarea Legii nr. 109 din 3 mai 2013 a generat o serie de reacții prompte din partea instituţiilor internaţionale. În Declaraţia neîntârziată a dlui Gianni Buquicchio, Preşedintele Comisiei pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), privind modificările operate la Legea cu privire la Curtea Constituţională se sublinia expres: „Am fost pus la curent, astăzi, cu privire la adoptarea în prima lectură a proiectului de Lege cu privire la Curtea Constituţională a Moldovei. Potrivit acestui amendament, Parlamentul ar putea ridica mandatul judecătorilor Curţii Constituţionale cu votul a 3/5 din deputaţi, în cazul în care judecătorii pierd „încrederea" Parlamentului. O astfel de prevedere vine în contradicţie directă cu standardele europene privind justiţia constituţională şi reprezintă o încălcare evidentă a articolului 137 din Constituţia Moldovei. Instituţia Curţii Constituţionale are sarcina de a verifica activitatea Parlamentului. Supunerea judecătorilor Curţii la necesitatea „încrederii" din partea Parlamentului vine în contradicţie evidentă cu scopul în sine al unei Curţi Constituţionale . Încurajez Parlamentul cu insistenţă să nu adopte această lege . Decizia privind constituţionalitatea acestei norme îi aparţine componenţei curente a Curţii Constituţionale." ( http://www.venice.coe.int/webforms/events/?id=1703 )

În acelaşi spirit, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Catherine Ashton, şi Comisarul european pentru extindere și politica de vecinătate, Štefan Füle, şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu adoptarea modificărilor la Legea cu privire la Curtea Constituţională a Republicii Moldova care permit revocarea din funcţie a judecătorilor Curţii Constituţionale în cazul în care aceştia nu beneficiază de „încrederea" Parlamentului. În Declaraţie se menţionează: „ Am aflat cu mare îngrijorare despre adoptarea unei modificări la Legea cu privire la Curtea Constituţională a Republicii Moldova care permite revocarea din funcţie a judecătorilor Curţii Constituţionale în cazul în care aceştia nu beneficiază de "încrederea" Parlamentului . Această lege, precum şi o serie de alte legi importante care privesc chestiuni fundamentale pentru asigurarea funcţionării democraţiei în Moldova, au fost adoptate cu o grabă extremă şi fără o consultare adecvată cu societatea din Moldova sau cu respectarea corespunzătoare a standardelor europene cu privire la reforma constituţională, în special ale celor de la Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei. În acest context, noi împărtăşim totalmente îngrijorările exprimate de către Preşedintele Comisiei de la Veneţia în declaraţia sa de astăzi . Noi înţelegem că aceste legi, adiţional măsurilor ce vizează judecătorii Curţii Constituţionale, includ modificări cu privire la legea electorală, pragul electoral necesar pentru accederea partidelor în Parlament, împuternicirile Prim-ministrului interimar de a putea demite miniştrii şi şefii instituţiilor, precum şi modificări cu privire la statutul Centrului Naţional Anticorupţie. Aceasta indică un nou curent îngrijorător de luare a deciziilor în Moldova, reflectat de asemenea şi în alte modificări legislative, unde instituţiile statului au fost utilizate în interesul unora. Reiterăm îngrijorarea noastră că asemenea măsuri, întreprinse fără o pregătire şi consultare corespunzătoare, ar putea constitui o ameninţare la independenţa instituţiilor-cheie naţionale şi un obstacol pentru dezvoltarea viitoare a democraţiei şi a stabilităţii statului de drept în Moldova. Îndemnăm liderii politici din Moldova să nu piardă din vedere impactul de lungă durată al deciziilor lor, inclusiv în ceea ce priveşte atingerea aspiraţiilor Moldovei." ( http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-13-402_en.htm?locale=en#PR_metaPressRelease_bottom )

Secretarul General al Consiliului Europei, dl Thorbjørn Jagland, a declarat: „ Urmăresc cu îngrijorare cele întâmplate în Moldova . În ultimele zile, Parlamentul Moldovei a amendat un număr de legi fundamentale ce afectează funcţionarea sistemului politic al ţării. A fost modificată Legea cu privire la Curtea Constituţională, legislaţia electorală, funcţionarea guvernului şi a structurilor de implementare a legislaţiei, în unele cazuri în mod repetat, fără consultări adecvate. Aceste amendamente şi modul în care au fost adoptate creează riscul de subminare a independenţei şi echilibrului instituţional. Iar modificările recente cu privire la Curtea Constituţională prezintă o îngrijorare specială, aşa cum modificările înaintate par să fie în contradicţie cu Constituţia Moldovei, dar şi cu standardele europene privind justiţia constituţională . Fac apel către actorii politici să acţioneze în manieră responsabilă. La mijloc se află coerenţa şi credibilitatea parcursului european al ţării. Consiliul Europei va continua să sprijine Moldova, inclusiv prin Comisia de la Veneţia, pentru a ajuta ţara să treacă peste dificultăţile politice curente." ( http://hub.coe.int/en/web/coe-portal/press/newsroom?p_p_id=newsroom&_newsroom_articleId=1438422&_newsroom_groupId=10226&_newsroom_tabs=newsroom-topnews&pager.offset=0 )

La fel, opinia referitoare la legea adoptată a fost expusă și de către Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dl Jean-Claude Mignon, potrivit căruia: „ Votarea recentă de către Parlament privind chestiunile vitale pentru funcţionarea democraţiei, precum supunerea faţă de Constituţie, independenţa judiciară şi sistemul electoral, a avut loc în mare grabă, fără efortul de a găsi un consens mai larg în Parlament . Îndemn toate forţele politice ale ţării să lase deoparte interesele partizane şi personale şi să lucreze împreună pentru viitorul european al ţării şi al cetăţenilor săi. APCE este dispusă să faciliteze dialogul între diferitele partide politice, dacă ele doresc aceasta." ( http://hub.coe.int/en/press/newsroom?p_p_id=pressrelease&p_p_lifecycle=0&p_p_state=maximized&p_p_mode=view&p_p_col_id=column4&p_p_col_count=7&_pressrelease_struts _action=%2Fext%2Fpressrelease%2Fview&_pressrelease_pressreleaseUrl=%252FViewDoc.jsp%253Fid%253D2061961%2526Site%253DCM% 2526BackColorInternet%253DC3C3C3%2526BackColorIntranet%253DEDB021%2526BackColorLogged%253DF5D383 )

În pofida presiunilor manifestate de înalții demnitari în vederea adoptării proiectului și eforturilor depuse în acest sens, Legea nr. 109 din 3 mai 2013 nu a fost promulgată de către Președintele Republicii Moldova, dl Nicolae Timofti, și a fost restituită Parlamentului pentru reexaminare. În scrisoarea sa din 8 mai 2013, adresată Parlamentului, se menționează: „ Spre deosebire de Guvern, care este învestit prin procedura acordării de Parlament a votului de încredere, Curtea Constituțională nu este rodul unei astfel de exercițiu și nu este responsabilă în fața Parlamentului.[...] În condițiile în care se exercită controlul constituționalității legilor, regulamentelor și hotărârilor Parlamentului, adică a activității sale de bază, ar fi absolut nefiresc ca anume Parlamentul să aprecieze dacă un judecător sau altul a pierdut încrederea și să-l penalizeze pentru aceasta. Astfel este pus în pericol însuși principiul independenței judecătorilor Curții, ei fiind nevoiți de fiecare dată să adopte decizii convenabile, ca nu cumva să fie suspectați de această „pierdere a încrederii ".

Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., nr. 1/1, 1994) sunt următoarele: Preambul

Principiile fundamentale privind independenţa puterii judecătoreşti, adoptate de Adunarea Generală O.N.U. prin două rezoluţii, în anul 1985, adoptate de cel de-al şaptelea Congres al Naţiunilor Unite privind Prevenirea infracţiunilor şi tratamentul infractorilor, susţinut la Milano, din 26 august până în 6 septembrie 1985, şi avizate Rezoluţiile nr.40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr.40/146 din 13 decembrie 1985 ale Adunării Generale: Independenţa sistemului judiciar „- Independenţa sistemului judiciar va fi garantată de către stat şi consfinţită în Constituţie şi în legile ţării. Este de datoria instituţiilor guvernamentale şi de alte tipuri să respecte independenţa sistemului judiciar; - Sistemul judiciar va decide în cauzele aflate în faţa sa imparţial, pe baza faptelor şi în conformitate cu legea, fără restricţii, influenţe nepotrivite, stimulente, presiuni, ameninţări sau interferenţe, directe sau indirecte din orice parte sau pentru orice motiv; - Judecătorii, fie aleşi sau numiţi, vor avea funcţia garantată până la o vârstă obligatorie de pensionare sau până la expirarea mandatului funcţiei, acolo unde acestea există; - O acuzaţie sau plângere făcută împotriva unui judecător în capacitatea sa profesională şi judiciară va fi procesată rapid şi corect conform unei proceduri adecvate. Judecătorul va avea dreptul la o audiere corectă. Examinarea chestiunii în stadiu iniţial va fi confidenţială, în afara cazului în care este cerut altfel de către judecător; - Judecătorii vor face obiect al suspendării sau înlăturării doar pentru motive de incapacitate sau conduită care îi face nepotriviţi pentru îndeplinirea îndatoririlor."

Recomandarea CM/Rec(2010)12 a Comitetului Miniştrilor către statele membre cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile (adoptată la 17 noiembrie 2010 la cea de-a 1098-a întâlnire a delegaţilor miniştrilor): Capitolul I - Aspecte generale Domeniul de aplicare a recomandării „1. Această recomandare este aplicabilă tuturor persoanelor care exercită funcţii judiciare, inclusiv celor care se ocupă de probleme constituţionale . 2. Dispoziţiile prevăzute în prezenta recomandare se aplică şi judecătorilor neprofesionişti, cu excepţia cazului în care reiese în mod clar din context că acestea se aplică numai judecătorilor profesionişti." Independenţa justiţiei şi nivelul la care trebuie ea garantată „3. Scopul independenţei, astfel cum este prevăzut în articolul 6 al Convenţiei, este de a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având la bază doar aplicarea dreptului şi fără nici o influenţă nepotrivită. 4. Independenţa individuală a judecătorilor este garantată de independenţa sistemului judiciar în ansamblul său. În acest sens, independenţa judecătorilor este un aspect fundamental al statului de drept. 5. Judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită de a soluţiona în mod imparţial cauzele, în conformitate cu legea şi cu propria apreciere a faptelor. 6. Judecătorii trebuie să aibă puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a-şi îndeplini sarcinile lor şi pentru a menţine autoritatea lor şi prestigiul instanţei. Toate persoanele care au legătură cu un caz, inclusiv organismele publice sau reprezentanţii lor, trebuie să se supună autorităţii judecătorului. 7. Independenţa judecătorului şi a justiţiei trebuie să fie înscrise în Constituţie sau la cel mai înalt nivel legal posibil în statele membre, şi să facă apoi obiectul unor cu reguli mai specifice la nivel legislativ. 8. În cazul în care judecătorii consideră că independenţa lor este ameninţată, ei ar trebui să poată recurge la un consiliu judiciar sau la o altă autoritate independentă, ori ei ar trebui să dispună de mijloace efective de remediere. 9. Unui judecător individual nu i se poate lua un caz fără un motiv just. O decizie de desesizare de un caz a unui judecător ar trebui să fie luată pe baza unor criterii obiective, prestabilite şi în urma unei proceduri transparente, de către o autoritate din cadrul sistemului judiciar. 10. În cazuri individuale, numai judecătorii înşişi ar trebui să se pronunţe asupra competenţei lor, aşa cum este definită ea prin lege." Capitolul III - Independenţa internă „22. Principiul independenţei justiţiei presupune independenţa fiecărui judecător în parte în exercitarea funcţiilor judiciare. Judecătorii trebuie să ia decizii în mod independent şi imparţial şi să poată acţiona fără nici un fel de restricţii, influenţe nepotrivite, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, fie chiar autorităţi judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicţiilor nu poate aduce atingere independenţei individuale.

Instanţele superioare nu pot adresa judecătorilor instrucţiuni cu privire la modul în care ei ar trebui să decidă în cazuri individuale, cu excepţia procedurilor prejudiciale/preliminare sau când decid în căile de atac, potrivit legii." Capitolul VI - Statutul judecătorului „46. Autoritatea care ia decizii privind selecţia şi cariera judecătorilor trebuie să fie independentă de puterile executivă şi legislativă. Pentru garantarea independenţei sale, cel puţin jumătate din membrii acestei autorităţi trebuie să fie judecători aleşi de către colegii lor. 47. Cu toate acestea, în cazul în care reglementările constituţionale sau legale prevăd că şeful statului, guvernul sau puterea legislativă pot lua decizii referitoare la selectarea şi cariera judecătorilor, trebuie abilitată o autoritate independentă şi competentă, în componenţa căreia să fie în majoritate membri din sistemul judiciar (fără a aduce atingere normelor aplicabile la consiliile judiciare cuprinse în capitolul IV) care să facă recomandări sau să emită avize pe care autoritatea competentă în privinţa numirii să le urmeze în practică." Mandat şi inamovibilitate „49. Siguranţa mandatului şi inamovibilitatea sunt elemente cheie ale independenţei judecătorilor. În consecinţă, judecătorii ar trebui să aibă garantat mandatul până la o vârstă obligatorie de pensionare, unde aceasta există. 50. Condiţiile de exercitare a funcţiei judiciare trebuie să fie stabilite prin lege. Unei numiri permanente nu i se poate pune capăt decât numai în cazuri de încălcări grave ale reglementărilor de natură disciplinară sau penală stabilite prin lege, sau în cazul în care judecătorul nu mai poate exercita atribuţiile judiciare. O pensionare anticipată poate fi posibilă numai la cererea judecătorului în cauză sau numai pe motive medicale." 21. Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară (2001): Independența „Principiul: Independenţa justiţiei este o premisă a statului de drept și o garanție fundamentală a procesului echitabil. În consecință, judecatorul va apăra şi va servi ca exemplu de independență a justiției, atât sub aspect individual, cât și sub aspect instituțional." 22. Carta europeană privind statutul judecătorilor. Strasbourg, 8-10 iulie 1998: Activităţi pentru dezvoltarea şi consolidarea stabilităţii democratice Principii generale „1.1. Statutul judecătorilor urmăreşte să asigure competenţa, independenţa şi imparţialitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la instanţe şi de la fiecare judecător căruia îi este încredinţată apărarea drepturilor sale. El exclude orice dispoziţie şi orice procedură de natură să altereze încrederea în această competenţă, independenţă şi imparţialitate. Prezenta Cartă cuprinde dispoziţiile cele mai în măsură să garanteze realizarea acestor obiective. Aceste dispoziţii urmăresc îmbunătăţirea garanţiilor asigurate în diferite state europene. Ele nu pot justifica modificări ale statului care să tindă la reducerea nivelului garanţiilor deja atins în ţările respective. 1.2. În fiecare stat european, principiile fundamentale ale statutului judecătorilor sunt prevăzute în normele interne de cel mai înalt nivel, iar reguliile acestuia în norme cel puţin de nivel legislativ. 1.3. În privinţa oricărei decizii ce poate afecta selecţia, alegerea, numirea, desfăşurarea carierei sau încetării mandatului unui judecător, statutul prevede intervenţia unei instanţe independente de puterea executivă şi puterea legislativă, care să cuprindă cel puţin o jumătate dintre judecătorii aleşi de către egalii lor, în concordanţă cu modalităţi care să garanteze reprezentarea cea mai largă a acestora." ÎN DREPT 23. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că prevederile adoptate vizează în esenţă posibilitatea ridicării mandatului judecătorilor Curţii Constituţionale de către Parlament pentru „pierderea încrederii", precum și limitarea competenţelor Curţii Constituţionale și a termenului de examinare a sesizărilor.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconectate, precum statul de drept, inamovibilitatea judecătorilor Curţii Constituţionale, independenţa Curţii în raport cu celelalte autorităţi ale statului, responsabilitatea statului faţă de cetăţean.

În acest sens, prin Hotărârea nr. 9 din 14 februarie 2014, Curtea a reiterat că controlul constituționalității legilor cuprinde legile adoptate de Parlament, atât după, cât și înainte de publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, la sesizarea Președintelui Republicii Moldova și a celorlalți subiecți cu drept de sesizare.

De asemenea, în hotărârea menționată Curtea a statuat că, în cadrul procedurii de promulgare, în cazul existenţei unor dubii de neconstituţionalitate, Preşedintele Republicii Moldova poate trimite legea spre reexaminare Parlamentului, sesizând concomitent Curtea Constituţională, în calitate de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, în vederea controlului constituţionalităţii legii adoptate. În cazul contestării legii trimise de către Preşedintele Republicii Moldova spre reexaminare Parlamentului pentru motive de neconstituţionalitate, Parlamentul poate revota legea numai după pronunţarea hotărârii Curţii Constituţionale prin care s-a confirmat constituţionalitatea.

În conformitate cu decizia sa din 27 mai 2014 (a se vedea § 3 supra ), Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, sesizarea înaintată ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Curtea reţine că a fost sesizată legal şi este competentă să hotărască asupra constituţionalităţii Legii nr. 109 din 3 mai 2013. Prin urmare, Curtea va examina în continuare fondul sesizării.

În aceste condiţii şi în temeiul articolului 6 alin. (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea reţine că două din cele trei probleme supuse Curţii spre soluţionare sunt interdependente. Având în vedere faptul că verificarea constituţionalităţii modificării competenţei Curţii influenţează raţionamentul privind termenele de examinare, unele aspecte vor fi abordate în comun. Problema modificării statutului judecătorilor Curţii Constituţionale va fi examinată separat.

Pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera, în special, cu prevederile Preambulului, articolelor 1 alin. (3), 6, 20, 54, 134, 135 şi 137 din Constituţie, cu jurisprudenţa sa anterioară, precum şi cu principiile consacrate de dreptul internaţional, utilizând toate metodele de interpretare legală.

Potrivit autorilor sesizării, modificările operate în articolele 18 şi 19 din Legea cu privire la Curtea Constituţională (Art. I, punctele 1 şi 2 din Legea de modificare) au fost adoptate cu încălcarea articolului 137 din Constituţie, potrivit căruia: „Judecătorii Curţii Constituţionale sînt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei."

De asemenea, în viziunea autorilor sesizării, la adoptarea normelor contestate a fost încălcat şi articolul 134 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia: „(2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei ".

În acelaşi timp, a fost încălcat articolul 1 alin. (3) din Constituţie [statul de drept] şi compromisă asigurarea separaţiei puterilor în stat în cadrul democraţiei constituţionale (art. 6). 1. Argumentele autorilor sesizării

Potrivit autorilor sesizării, atribuindu-şi dreptul de a retrage mandatul judecătorilor Curţii Constituţionale, Parlamentul i-a lipsit, astfel, de inamovibilitate.

Lipsirea de inamovibilitate a judecătorilor ştirbeşte din independenţa Curţii Constituţionale şi compromite grav realizarea misiunii acesteia de garantare a supremaţiei Constituţiei, asigurare a realizării principiului separării şi colaborării puterilor în stat şi garantare a responsabilităţii statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat. 2. Argumentele autorităţilor

În opinia sa scrisă, Președintele Republicii Moldova a menționat că reiterează argumentele expuse în adresa Parlamentului la restituirea legii spre reexaminare (a se vedea § 17).

Potrivit Șefului Statului modificările operate prin Legea nr.109 pot fi calificate drept tentativă de a stabili responsabilitatea politică a judecătorilor Curții Constituționale față de Parlament, fapt ce contravine articolelor 134 și 137 din Constituție.

Reprezentantul Parlamentului în ședința plenară a Curții a menționat că la adoptarea proiectului de lege Direcţia generală juridică în nota informativă a subliniat că proiectul cuprinde elemente de neconstituţionalitate şi a considerat că legea poate fi declarată neconstituţională de către Înalta Curte.

Guvernul nu a prezentat opinia sa scrisă asupra sesizării. 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii fundamentale 3.1.1. Independenţa judecătorului

Independența judecătorilor este unul din principiile constituţionale ale justiţiei. Potrivit acestui principiu, în activitatea sa judecătorul se supune numai legii şi conştiinţei sale. În rezolvarea litigiilor judecătorul nu poate primi nici un fel de ordine, instrucţiuni, indicaţii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind soluţia pe care trebuie să o dea.

Este axiomatic faptul că în soluţionarea unei cauze, un judecător nu acţionează la ordinele sau instrucţiunile nici unui terţ din interiorul sau din exteriorul sistemului judiciar.

Judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită pentru a soluţiona cauzele imparţial, potrivit convingerilor lor şi propriului mod de interpretare a faptelor şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Independenţa puterii judecătoreşti are atât o componentă obiectivă, ca o caracteristică indispensabilă a puterii judecătoreşti, cât şi o componentă subiectivă, care priveşte dreptul persoanei de a i se stabili drepturile şi libertăţile de către un judecător independent. Fără judecători independenţi drepturile şi libertăţile nu se pot respecta într-un mod corect şi legal.

Prin urmare, independenţa puterii judecătoreşti nu reprezintă un scop în sine. Acesta nu este un privilegiu personal al judecătorilor, ci este justificată de nevoia de a permite judecătorilor să îşi îndeplinească rolul de protectori ai drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor (§ 6 din Raportul Comisiei de la Veneţia privind independenţa sistemului judiciar Partea I: Independenţa judecătorilor).

O serie de instrumente juridice internaţionale au consacrat şi au dezvoltat acest principiu.

Astfel, potrivit punctului 4 al primului principiu cuprins în Principiile fundamentale ale Naţiunilor Unite privind independenţa judecătorilor, adoptate de Congresul al VII-lea al Naţiunilor Unite, desfăşurat la Milano în anul 1985, şi aprobate prin rezoluţiile Adunării Generale nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985: „Justiţia se exercită la adăpostul oricărei intervenţii nejustificate sau ingerinţe, iar hotărârile judecătoreşti nu pot face obiect al revizuirii. Acest principiu nu aduce atingere dreptului puterii judecătoreşti de a proceda la revizuire [...] potrivit legii."

Fraza a doua din art. 2 din Carta Universală a Judecătorului, aprobată de Asociaţia Internaţională a Judecătorilor la reuniunea Consiliului Central de la Taipei în anul 1999, prevede că: „[ ...] Judecătorul, în calitate de deţinător al unei funcţii judecătoreşti, trebuie să fie capabil să îşi exercite competenţa judecătorească fără a fi supus presiunilor sociale, economice şi politice [ ...]"

În același sens, și Recomandarea nr. R(2010)12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la judecători: independența, eficiența și responsabilitățile statuează: „3. Scopul independenţei, astfel cum este prevăzut în articolul 6 al Convenţiei, este de a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având la bază doar aplicarea dreptului şi fără nici o influenţă nepotrivită. 4. Independenţa individuală a judecătorilor este garantată de independenţa sistemului judiciar în ansamblul său. În acest sens, independenţa judecătorilor este un aspect fundamental al statului de drept. 5. Judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită de a soluţiona în mod imparţial cauzele, în conformitate cu legea şi cu propria apreciere a faptelor. 6. Judecătorii trebuie să aibă puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a-şi îndeplini sarcinile lor şi pentru a menţine autoritatea lor şi prestigiul instanţei. Toate persoanele care au legătură cu un caz, inclusiv organismele publice sau reprezentanţii lor, trebuie să se supună autorităţii judecătorului. 7. Independenţa judecătorului şi a justiţiei trebuie să fie înscrise în Constituţie sau la cel mai înalt nivel legal posibil în statele membre, şi să facă apoi obiectul unor cu reguli mai specifice la nivel legislativ. [...] 22. Principiul independenţei justiţiei presupune independenţa fiecărui judecător în parte în exercitarea funcţiilor judiciare. Judecătorii trebuie să ia decizii în mod independent şi imparţial şi să poată acţiona fără nici un fel de restricţii, influenţe nepotrivite, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, fie chiar autorităţi judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicţiilor nu poate aduce atingere independenţei individuale." 3.1.2. Inamovibilitatea

Inamovibilitatea este o garanţie a bunei administrări a justiţiei şi o condiţie sine qua non a independenţei şi imparţialităţii judecătorului. Ea nu este consacrată numai în interesul judecătorului, ci şi în cel al justiţiei.

Inamovibilitatea este o puternică garanţie a independenței judecătorului, fiind o măsură de protecţie a acestuia. Potrivit acestui principiu, judecătorul nu poate fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat pe un post echivalent, nici avansat fără consimţământul său. Inamovibilitatea pune magistraţii la adăpost de orice revocare şi transferare impusă în afara de greşeli foarte grave şi după o procedură jurisdicţională. 3.2. Aplicarea principiilor enunţate la prezenta cauză

Ideea supremaţiei Constituţiei este o cucerire a gândirii juridice, care se leagă de voinţa politică de a garanta efectiv această supremaţie prin intermediul jurisdicţiei constituţionale. Rolul instanței de contencios constituțional de garant al supremaţiei Constituţiei este înscris în art.134 alin.(3), iar pentru a-i asigura acest rol Curtea Constituţională este definită ca unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova (art. 134 alin. (1)), independentă faţă de orice altă autoritate publică (art. 134 alin. (2)) şi supunându-se numai Constituţiei (art.137 alin.(1)).

Constituţia Republicii Moldova consacră reglementării Curţii Constituţionale un titlu separat - Titlul V (art.134-140). În cadrul acestuia sunt cuprinse dispoziţii privind: rolul Curţii, structura acesteia, mandatul membrilor săi, modalităţile de desemnare a judecătorilor şi de alegere a preşedintelui Curţii, condiţiile pentru ocuparea funcţiei de judecător, incompatibilităţile, independenţa şi inamovibilitatea, competenţa Curţii Constituţionale, precum şi efectele deciziilor pe care aceasta le pronunţă. În baza textelor constituţionale de referinţă, Parlamentul a adoptat Legea nr.317/1995 cu privire la Curtea Constituţională şi Codul jurisdicţiei constituţionale (Legea nr. 502/1995).

Structura Curţii Constituţionale a Republicii Moldova este reglementată de articolul 136 din Constituţie. Conform dispoziţiilor menţionate, Curtea Constituţională a Republicii Moldova se compune din 6 judecători, numiţi pentru un mandat de 6 ani. Doi judecători sînt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii. Acest mod de desemnare a judecătorilor Curţii Constituţionale a Republicii Moldova este de natură să asigure o compunere cât mai reprezentativă şi democratică, întrucât exprimă opţiunile celor mai înalte autorităţi publice din toate cele trei puteri în stat, legislativă, executivă şi judecătorească. Separarea puterilor conferă garanţii puternice privind imparţialitatea şi independenţa instituţională a judecătorilor constituţionali.

Atât Constituţia, cât şi Legea cu privire la Curtea Constituţională reglementează importante principii şi garanţii ale independenţei şi neutralităţii judecătorilor Curţii Constituţionale, de natură să permită acestora exercitarea obiectivă a judecăţii, Curtea însăşi fiind, potrivit articolului 134 alin. (2) din Constituţie, „independentă faţă de orice altă autoritate publică" şi supunându-se numai Constituţiei. În acest sens, Curtea Constituţională este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale [art.6 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale]; competenţa Curţii Constituţionale este prevăzută de Constituţie şi nu poate fi contestată de nici o autoritate publică [art. 4 alin (2) din Lege]; judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere pentru voturile şi opiniile exprimate în exerciţiul funcţiunii inclusiv după expirarea mandatului [art.8 alin.(3) din Cod şi 13 alin. (2) din Lege]; între alte îndatoriri, judecătorii Curţii Constituţionale sunt obligaţi „să-şi îndeplinească atribuţiile cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei" [art.17 alin.(1) lit.a) din Lege]; judecătorii trebuie „să comunice Preşedintelui Curţii Constituţionale activitatea incompatibilă cu atribuţiile pe care le exercită" [art.17 alin.(1) lit.d) din Lege]; judecătorii trebuie să se abţină de la orice acţiune contrară statutului de judecător [art.17 alin.(1) lit.f) din Lege]; stabilirea abaterilor disciplinare ale judecătorilor, a sancţiunilor şi a modului de aplicare a acestora este de competenţa exclusivă a plenului Curţii Constituţionale (art.84 din Cod); Curtea Constituţională are buget propriu, care se aprobă de Parlament, la propunerea Plenului Curţii Constituţionale (art. 37 din Lege).

În Hotărârea nr. 6 din 16 mai 2013 Curtea a menționat: „50. Având în vedere complexitatea şi natura atribuţiilor Curţii Constituţionale, precum şi procedurile potrivit cărora îşi realizează aceste atribuţii, ea poate fi considerată o autoritate publică politico-jurisdicţională. Caracterul politic rezultă din modul de numire a membrilor Curţii Constituţionale, precum şi din natura unor atribuţii. Caracterul jurisdicţional rezultă din principiile de organizare şi funcţionare (independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor), precum şi din alte atribuţii şi proceduri. În acest sens, Preşedintele Curţii Constituţionale este asimilat cu Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, iar judecătorii Curţii Constituţionale sunt asimilaţi cu vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie [art. 21 alin. (2) şi (3) din Lege]. Caracterul jurisdicţional al Curţii Constituţionale face aplicabile principiile independenţei judecătoreşti, în pofida faptului că autoritatea de jurisdicţie constituţională nu face parte din sistemul judiciar. 51. În acelaşi timp, nu există şi nici nu poate exista posibilitatea revocării judecătorilor Curţii Constituţionale de către autorităţile care i-au numit, judecătorii fiind inamovibili, ceea ce constituie o garanţie a independenţei acestora în exercitarea mandatului. 52. Acest principiu îi protejează pe judecători în primul rând de influenţe externe la îndeplinirea atribuţiilor jurisdicţionale. Ideea fundamentală constă în faptul că judecătorii constituţionali, în exercitarea atribuţiilor, nu sunt angajaţii autorităţilor care i-a numit. Din momentul depunerii jurământului, judecătorii sunt independenţi, inamovibili şi se supun numai Constituţiei. 53. În conformitate cu articolul 23 alin. (1) din Lege, Curtea Constituţională exercită jurisdicţia în şedinţe plenare (plen). Din normele legii rezultă cu claritate că, indiferent de autoritatea care i-a numit, judecătorii sunt egali în procesul decizional al Curţii. 54. Curtea reţine că orice act normativ trebuie să respecte principiile şi normele constituţionale, precum şi exigenţele de tehnică legislativă, menite să asigure claritatea, previzibilitatea, predictibilitatea şi accesibilitatea actului. Legea trebuie să reglementeze în mod unitar, să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine, iar în cazul unor instituţii juridice cu o structură complexă, să prevadă elementele ce disting particularităţile lor. 55. Curtea subliniază că aceste dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are obligaţia de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută în alin. (3) al art. 1 din Constituţia Republicii Moldova. 56. Or, în condiţiile în care asigurarea stabilităţii sistemului politic şi a instituţiilor democratice este o condiţie esenţială a statului de drept, scopul dispoziţiilor infraconstituţionale nu poate fi decât acela de a garanta independenţa Curţii Constituţionale şi de a asigura existenţa unei autorităţi statale funcţionale."

Controlul de constituţionalitate nu este o frână în calea democraţiei, ci instrumentul ei necesar, deoarece permite minorităţii parlamentare şi cetăţenilor să vegheze la respectarea dispoziţiilor Constituţiei, constituind o contrapondere necesară faţă de majoritatea parlamentară, în cazul în care aceasta s-ar îndepărta de la litera şi spiritul Constituţiei.

Legitimitatea democratică a acestui control decurge din alegerea sau numirea judecătorilor constituţionali exclusiv de către autorităţi constituţionale reprezentative ale celor trei puteri în stat (Parlament, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii). Aşa fiind, este firească participarea Curţii Constituţionale - în formele determinate de Constituţie - la procesul legislativ.

Instituţia Curţii Constituţionale are sarcina de a verifica activitatea Parlamentului. Supunerea judecătorilor Curţii la necesitatea „încrederii" din partea Parlamentulu