Hotărâre nr. 7 din 18.05.2013

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 14 mai 2013, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 alin.(1) lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de deputaţii în Parlamentul Republicii Moldova, dnii Mihai Ghimpu şi Valeriu Munteanu, pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.110 din 3 mai 2013 pentru modificarea art.27 1 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern şi a Legii nr.107 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern.

Autorii sesizării au pretins că, prin adoptarea la 3 mai 2013 a legilor contestate, Parlamentul a asimilat Prim-ministrul interimar Prim-ministrului titular, iar Guvernul demisionar a fost asimilat Guvernului plenipotenţiar, contrar prevederilor articolelor 98 şi 103 din Constituţie.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 14 mai 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

În cadrul şedinţei plenare publice, în temeiul articolului 31 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, autorii sesizării au suplimentat temeiul şi obiectul sesizării, solicitând Curţii să exercite controlul constituţionalităţii Decretelor Preşedintelui Republicii Moldova nr.634-VII din 16 mai 2013 privind revocarea domnului Mihail Moldovanu din funcția de viceprim-ministru şi nr.635-VII din 16 mai 2013 privind revocarea domnului Anatolie Șalaru din funcţia de ministru al transporturilor şi infrastructurii drumurilor şi a Hotărârii Guvernului nr. 364 din 16 mai 2013 cu privire la eliberarea din funcţie a domnului Ion Cebanu (publicate în Monitorul Oficial nr.114 din 17 mai 2013), ca fiind acte emise în temeiul normelor considerate neconstituţionale.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Academiei de Ştiinţe. Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul şi Academia de Ştiinţe nu şi-au prezentat opiniile scrise.

În şedinţa plenară publică a Curţii, sesizarea a fost susţinută de dl Valeriu Munteanu, deputat în Parlament. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Ion Creangă, şeful Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Preşedintele Republicii Moldova, fiind informat despre data, ora şi locul şedinţei, nu şi-a delegat reprezentantul. Guvernul a fost reprezentat de către dl Oleg Efrim, ministru în exerciţiu al justiţiei. ÎN FAPT

Prin Hotărârea nr. 28 din 5 martie 2013, Parlamentul şi-a exprimat votul de neîncredere (moţiune de cenzură) pentru Guvernul Republicii Moldova, condus de către Prim-ministrul Vladimir Filat. Neîncrederea faţă de Guvern a fost exprimată, în principal, în baza suspiciunilor de corupţie şi a altor fapte conexe.

La 8 martie 2013, Prim-ministrul Vladimir Filat a prezentat Preşedintelui Republicii Moldova demisia Guvernului.

În aceeaşi zi, Preşedintele a semnat Decretul nr.534-VII, prin care a acceptat demisia Guvernului. Prin acelaşi Decret, şeful statului a dispus ca Guvernul demisionar să îndeplinească numai funcţiile de administrare a treburilor publice până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.

Prin Decretul nr.584-VII din 10 aprilie 2013, Preşedintele Republicii Moldova l-a desemnat pe Vladimir Filat în calitate de candidat pentru funcţia de Prim-ministru şi l-a autorizat să întocmească programul de activitate şi lista Guvernului, prezentându-le Parlamentului spre examinare.

Prin Hotărârea nr.4 din 22 aprilie 2013 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională desemnarea lui Vladimir Filat în calitate de candidat pentru funcţia de Prim-ministru.

Prin Decretul nr. 606 din 23 aprilie 2013, Preşedintele Republicii Moldova l-a numit pe Iurie Leancă în funcţia de Prim-ministru interimar (al Guvernului demisionat în exerciţiu).

La 3 mai 2013 Parlamentul a adoptat Legea nr.107 pentru modificarea şi completarea Legii nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern. Prin această lege, alineatul 10 din art.4 al Legii a fost exclus şi formulat mai detaliat într-un nou articol 7 1 , care reglementează „atribuţiile Guvernului în exerciţiu (demisionar)".

Tot la 3 mai 2013 Parlamentul a adoptat Legea nr.110 pentru modificarea articolului 27 1 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern, care reglementează atribuţiile Prim-ministrului interimar. Prin această lege, articolul 27 1 a fost expus într-o nouă redacţie.

Prevederile relevante ale Constituţiei Republicii Moldova (M.O., 1994, nr.1, art.1) sunt următoarele: Articolul 1 Statul Republica Moldova „(1) Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil. (3) Republica Moldova este un stat de drept , democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate." Articolul 97 Structura „Guvernul este alcătuit din Prim-ministru, prim-viceprim-ministru, viceprim-miniştri, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică." Articolul 98 Învestitura „(1) După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru. (2) Candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului. (3) Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului. Acesta acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. (4) În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul. (5) Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurământului de către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova. (6) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului." Articolul 100 Încetarea funcţiei de membru al Guvernului „Funcţia de membru al Guvernului încetează în caz de demisie, de revocare, de incompatibilitate sau de deces." Articolul 101 Prim-ministrul „(1) Prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. (2) În cazul imposibilităţii Prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile sau în cazul decesului acestuia, Preşedintele Republicii Moldova va desemna un alt membru al Guvernului ca Prim-ministru interimar până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor încetează dacă Prim-ministrul îşi reia activitatea în Guvern. (3) În cazul demisiei Prim-ministrului, demisionează întregul Guvern." Articolul 103 Încetarea mandatului „(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor pentru un nou Parlament. (2) Guvernul, în cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament, al demisiei Prim-ministrului sau în condiţiile alineatului (1), îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern."

Prevederile relevante ale Legii nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (Republicată: M. O., 2002, nr.131-133, art.1018 din 26.09.2002, Veştile nr.8/191 din 1990) sunt următoarele: Articolul 1 Rolul Guvernului „Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului, exercită conducerea generală a administraţiei publice şi este responsabil în faţa Parlamentului. Relaţiile dintre Guvern şi Preşedintele Republicii Moldova se reglementează de Constituţia Republicii Moldova. În exercitarea atribuţiilor, se conduce de programul său de activitate, acceptat de Parlament." Articolul 3 Direcţiile principale ale activităţii Guvernului „În conformitate cu împuternicirile sale Guvernul: 1) creează condiţii pentru stabilirea şi asigurarea suveranităţii economice şi politice a Moldovei; 2) elaborează concepţia dezvoltării social-economice a republicii, programul şi mecanismul trecerii la economia de piaţă; 3) asigură libera iniţiativă, deetatizarea, privatizarea, demonopolizarea economiei şi dezvoltarea relaţiilor de piaţă; 4) elaborează strategia dezvoltării tehnico-ştiinţifice, promovează o politică naţională în domeniul culturii, ştiinţei, tehnicii, tehnologiei; rezolvă problemele reglementării de stat a progresului tehnico-ştiinţific; 5) garantează tuturor subiecţilor proprietăţii libertatea activităţii economice, diversitatea formelor de proprietate şi egalitatea lor în drepturi, are grijă de păstrarea proprietăţii; 51) protejează interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; 6) realizează colaborarea economică cu ţările lumii în condiţiile dezvoltării relaţiilor contractuale, formării infrastructurii de piaţă, integrării general-europene şi mondiale; 61) asigură protejarea intereselor naţionale în activitatea economică externă, promovează politica liberului schimb, pornind de la interesele naţionale; 8) formează un sistem eficient de ocrotire socială a populaţiei, creează condiţii pentru creşterea nivelului de trai, pentru satisfacerea necesităţilor culturale şi spirituale ale cetăţenilor republicii; 9) promovează politica de stat în domeniul ocrotirii sănătăţii populaţiei; 91) asigură apărarea drepturilor consumatorilor prin organizarea şi coordonarea controlului şi supravegherii de stat a calităţii produselor (lucrărilor, serviciilor); 10) asigură utilizarea raţională a resurselor naturale şi integritatea lor, protecţia ecologică a populaţiei şi a mediului ambiant; 11) favorizează dezvoltarea autonomiei organelor administraţiei publice de toate nivelurile; 12) asigură legalitatea, ordinea publică, drepturile şi libertăţile cetăţenilor; 13) promovează politica securităţii naţionale, dirijează activitatea de apărare a Republicii Moldova; 14) asigură respectarea şi executarea legilor, hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte; 15) promovează o politică externă în conformitate cu competenţa sa." Articolul 4 Componenţa Guvernului şi modul de formare a lui „Guvernul se formează în următoarea componenţă: Prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul, viceprim-miniştrii, miniştrii şi alţi membri stabiliţi prin lege. Membri ai Guvernului pot fi numai persoanele care deţin cetăţenia Republicii Moldova şi au domiciliul în ţară. Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru. Candidatul pentru funcţia de Prim-ministru, în termen de 15 zile de la desemnare, cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului. Preşedintele Republicii Moldova, în baza votului de încredere acordat de Parlament, numeşte Guvernul. În termen de trei zile de la data numirii Guvernului, Prim-ministrul viceprim-miniştrii, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa Preşedintelui Republicii Moldova, jurământul al cărui text este prevăzut la art.79 alin.(2) din Constituţie. În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului. Guvernul îşi exercită mandatul din ziua depunerii jurământului de către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova şi până la validarea alegerilor pentru un nou Parlament. Membrii Guvernului, numiţi în funcţie conform alineatului 7, după depunerea jurământului îşi exercită atribuţiile în acelaşi mod. Membrii Guvernului vor depune, în condiţiile legii, declaraţie cu privire la venituri şi proprietate." Articolul 6 Demisia Guvernului „Guvernul are dreptul să demisioneze din proprie iniţiativă. Fiecare membru al Guvernului are, de asemenea, dreptul de a demisiona. Demisionarea Prim-ministrului conduce la demisionarea Guvernului în componenţă deplină. Cererea de demisie a Prim-ministrului şi a întregii componenţe a Guvernului se prezintă Parlamentului, care se pronunţă asupra ei. Cererile de demisie a unor membri ai Guvernului se prezintă Prim-ministrului şi se aduc la cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova. Guvernul îşi dă demisia în cazul în care: 1) Parlamentul şi-a exprimat neîncrederea în Guvern conform art.106 şi 1061 din Constituţie; 2) Prim-ministrul a demisionat sau a decedat; 3) a fost ales un nou Parlament (la prima lui şedinţă)." Articolul 7 Exprimarea votului de neîncredere Guvernului Parlamentul, la propunerea a cel puţin o pătrime din deputaţi, poate exprima vot de neîncredere Guvernului. Exprimarea neîncrederii Guvernului se hotărăşte cu votul majorităţii deputaţilor. Articolul 7 1 Atribuţiile Guvernului în exerciţiu (demisionar) „În cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament, în cazul demisiei Primului-ministru sau în cazul alegerii unui nou Parlament, Guvernul în exerciţiu (demisionar) îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. Principalele atribuţii ale Guvernului în exerciţiu (demisionar): 1) asigură transpunerea în viaţă a legilor, indiferent de domeniul reglementat de acestea; 2) exercită funcţia de conducere generală şi control asupra activităţii organelor centrale de specialitate; 3) realizează programele de dezvoltare economică şi socială a ţării; 4) asigură securitatea statului şi a cetăţenilor lui, îndeplinind funcţii de administrare a treburilor publice; 5) întreprinde orice activitate de conducere şi gospodărire în chestiuni ce privesc întreaga societate. În vederea realizării atribuţiilor stabilite de prezentul articol, Guvernul: 1) aprobă hotărâri şi dispoziţii în vederea executării legilor; 2) avizează iniţiativele legislative; 3) elaborează şi prezintă spre aprobare Parlamentului proiectul legii bugetului de stat, propune Parlamentului iniţiative legislative pentru: a) realizarea obligaţiilor ce rezultă din conţinutul legilor şi dispoziţiilor finale ale acestora în limita stabilită de cadrul legislativ primar; b) asigurarea securităţii interne şi externe a statului, menţinerea stării de legalitate, a stabilităţii sociale, economice, financiare şi politice şi pentru evitarea efectelor fenomenelor naturale şi ale factorilor imprevizibili care prezintă pericol public; 4) poate semna acorduri internaţionale, atunci când semnarea acestora este necesară pentru executarea legilor adoptate de Parlamentul Republicii Moldova şi/sau acestea sînt necesare pentru asigurarea securităţii interne şi externe a statului, menţinerea stării de legalitate, a stabilităţii sociale, economice, financiare, politice şi pentru evitarea efectelor fenomenelor naturale şi ale factorilor imprevizibili care prezintă pericol public; 5) emite acte cu caracter individual privind efectuarea remanierilor de cadre. În perioada în care este demisionar, Guvernul este limitat numai în dreptul său de asigurare a realizării politicii externe şi de iniţiativă legislativă în domenii ce implică elaborarea şi aprobarea unor noi programe de activitate." Titlul II

Declaraţia Înaltului Reprezentant al UE pentru afacerile externe şi politica de securitate Catherine Ashton şi a Comisarului european pentru probleme de extindere şi politica de bună vecinătate Štefan Füle cu privire la ultimele evoluţii din Republica Moldova: „Am aflat cu mare îngrijorare despre adoptarea unei modificări la Legea cu privire la Curtea Constituţională a Republicii Moldova care permite revocarea din funcţie a judecătorilor Curţii Constituţionale în cazul în care aceştia nu beneficiază de "încrederea" parlamentului. Această lege, precum şi o serie de alte legi importante, care privesc chestiuni fundamentale pentru asigurarea funcţionării democraţiei în Moldova, au fost adoptate cu o grabă extremă şi fără o consultare adecvată cu societatea din Moldova sau cu respectarea corespunzătoare a standardelor europene cu privire la reforma constituţională , în special a celor de la Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei. În acest context, noi împărtăşim totalmente îngrijorările exprimate de către Preşedintele Comisiei de la Veneţia în declaraţia sa de astăzi. Noi înţelegem că aceste legi , adiţional măsurilor ce vizează judecătorii Curţii Constituţionale, includ modificări cu privire la legea electorală, pragul electoral necesar pentru accederea partidelor în parlament, împuternicirile Prim-ministrului interimar de a putea demite miniştrii şi şefii instituţiilor , precum şi modificări cu privire la statutul Centrului Naţional Anticorupţie. Aceasta indică un nou curent îngrijorător de luare a deciziilor în Moldova, reflectat de asemenea şi în alte modificări legislative, unde instituţiile statului au fost utilizate în interese de grup. Reiterăm îngrijorarea noastră că asemenea măsuri, întreprinse fără o pregătire şi consultare corespunzătoare, ar putea constitui o ameninţare la independenţa instituţiilor-cheie naţionale şi un obstacol pentru dezvoltarea viitoare a democraţiei şi a stabilităţii statului de drept în Moldova . Îndemnăm liderii politici din Moldova să nu piardă din vedere impactul de lungă durată a deciziilor lor, inclusiv în ceea ce priveşte atingerea aspiraţiilor Moldovei." (Bruxelles, 3 mai 2013) http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-13-402_en.htm?locale=en#PR_metaPressRelease_bottom

Declaraţia Secretarului General al Consiliului Europei, dl Thorbjørn Jagland: „ Urmăresc cu îngrijorare cele întâmplate în Moldova . În ultimele zile, Parlamentul Moldovei a amendat un număr de legi fundamentale ce afectează funcţionarea sistemului politic al ţării. A fost modificată Legea cu privire la Curtea Constituţională, legislaţia electorală, funcţionarea guvernului şi a structurilor de implementare a legislaţiei, în unele cazuri în mod repetat, fără consultări adecvate. Aceste amendamente şi modul în care au fost adoptate creează riscul de subminare a independenţei şi echilibrului instituţional . Iar modificările recente cu privire la Curtea Constituţională prezintă o îngrijorare specială, aşa cum modificările înaintate par să fie în contradicţie cu Constituţia Moldovei, dar şi cu standardele europene privind justiţia constituţională. Fac apel către actorii politici să acţioneze în manieră responsabilă. La mijloc se află coerenţa şi credibilitatea parcursului european al ţării. Consiliul Europei va continua să sprijine Moldova, inclusiv prin Comisia de la Veneţia, pentru a ajuta ţara să treacă peste dificultăţile politice curente." (Strasbourg, 6 mai 2013) http://hub.coe.int/en/web/coe-portal/press/newsroom?p_p_id=newsroom&_newsroom_articleId=1438422&_newsroom_groupId=10226&_newsroom_tabs=newsroom-topnews&pager.offset=0

Declaraţia Președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dl Jean-Claude Mignon: „ Votarea recentă de către Parlament privind chestiunile vitale pentru funcţionarea democraţiei, precum supunerea faţă de Constituţie , independenţa judiciară şi sistemul electoral, a avut loc în mare grabă, fără efortul de a găsi un consens mai larg în Parlament . Îndemn toate forţele politice ale ţării să lase deoparte interesele partizane şi personale şi să lucreze împreună pentru viitorul european al ţării şi al cetăţenilor săi. APCE este dispusă să faciliteze dialogul între diferitele partide politice, dacă ele doresc aceasta." (Strasbourg, 6 mai 2013) http://hub.coe.int/en/press/newsroom?p_p_id=pressrelease&p_p_lifecycle=0&p_p_state=maximized&p_p_mode=view&p_p_col_id=column-4&p_p_col_count=7&_pressrelease_struts_action=%2Fext%2Fpressrelease%2Fview&_pressrelease _pressreleaseUrl=%252FViewDoc.jsp%253Fid%253D2061961%2526Site%253DCM%2526BackColorInternet% 253DC3C3C3%2526BackColorIntranet%253DEDB021%2526BackColorLogged%253DF5D383 ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, întinderea atribuţiilor Guvernului demisionar şi ale Prim-ministrului interimar. De asemenea, se cere verificarea constituţionalităţii remanierilor de cadre operate de către un Guvern demisionar sau la propunerea unui Prim-ministru interimar.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexate, precum statul de drept, separaţia şi colaborarea puterilor, parlamentarismul, buna funcţionare a Guvernului, relaţiile Preşedinte - Parlament - Guvern în contextul unui Guvern demisionar şi al unui Prim-ministru interimar.

Articolele 25 alin.(1) lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale acordă deputaţilor dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea reţine că, potrivit normelor tehnicii legislative, dispoziţiile de modificare şi de completare a unui act legislativ se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare şi de completare a acestora trebuie raportate la actul de bază.

În acest context, pentru a asigura o mai mare claritate şi accesibilitate a hotărârilor Curţii Constituţionale, Curtea va supune controlului constituționalității articolele 7 1 şi 27 1 din Legea cu privire la Guvern, în redacţia legilor de modificare şi completare nr.107 şi nr.110 din 3 mai 2013.

Potrivit articolului 4 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, competenţa Curţii Constituţionale este prevăzută de Constituţie şi nu poate fi contestată de nici o autoritate publică.

Curtea reţine că, prin articolul 135 alin.(1) lit.a), Constituţia Republicii Moldova abilitează Curtea Constituţională cu controlul constituţionalităţii tuturor decretelor adoptate de Preşedinte şi a tuturor ordonanţelor şi hotărârilor adoptate de Guvern, fără a face distincţie între actele normative şi cele individuale.

Anterior, Curtea Constituţională a statuat că actele administrative cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes public deosebit, pot face obiect al controlului constituţionalităţii la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept.

În acest sens, în Hotărârea nr.10 din 16 aprilie 2010 pentru revizuirea Hotărârii nr.16 din 28 mai 1998 „Cu privire la interpretarea art. 20 din Constituţia Republicii Moldova" în redacţia Hotărârii nr. 39 din 9 iulie 2001 Curtea Constituţională a reţinut că: „[...] Actele emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern referitoare la persoanele oficiale exponente ale unui interes public deosebit, alese sau numite pentru durata mandatului atribuit, pot face obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare . Până la adoptarea de către Parlament a cadrului legal pertinent Curtea Constituţională va decide cu discernământ în cazurile privind funcţiile oficiale cu caracter public deosebit. [...]"

Curtea reaminteşte că, în aceeaşi ordine de idei, prin Hotărârea nr.29 din 21 decembrie 2010 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.95 din 21 mai 2010 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, a declarat neconstituţionale normele prin care, contrar concluziilor expuse în Hotărârea Curţii nr.10 din 16 aprilie 2010 menţionată supra , Parlamentul a exclus verificarea în contenciosul constituţional a hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova şi hotărârilor Guvernului cu caracter individual, Curtea asumându-şi, în baza articolului 135 din Constituţie, controlul jurisdicţional al acestei categorii de acte.

Aceleaşi principii au fost reiterate de Curtea Constituţională în Hotărârea nr.14 din 7 iulie 2011 pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 83 din 21 aprilie 2011 privind numirea în funcţia de Preşedinte al Curţii de Conturi.

În baza articolului 25 1 alin.(2) punctul 2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 7 1 alin.(2) punctul 2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea deduce că examinarea constituționalităţii actelor cu caracter individual, emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau de Guvern, care se referă la persoanele oficiale de stat exponente ale unui interes public şi/sau politic deosebit ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

În conformitate cu articolul 6 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională îşi stabileşte ea însăşi limitele de competenţă.

În temeiul articolului 6 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, controlând constituţionalitatea actului contestat, Curtea Constituţională poate pronunţa o hotărâre şi în privinţa altor acte normative a căror constituţionalitate depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului contestat.

În acest context, Curtea reţine că, în prezenta cauză, constituţionalitatea decretelor Preşedintelui Republicii Moldova şi a hotărârii Guvernului contestate se află în conexiune cu constituţionalitatea normelor legale criticate.

Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Curtea reţine că a fost sesizată legal şi este competentă să hotărască asupra constituţionalităţii articolelor 7 1 şi 27 1 din Legea cu privire la Guvern, a Decretelor Preşedintelui Republicii Moldova nr.634-VII şi nr.635-VII din 16 mai 2013 şi a Hotărârii Guvernului nr.364 din 16 mai 2013. Prin urmare, Curtea va examina în continuare fondul sesizării.

Pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera, în special, cu prevederile Preambulului, articolelor 1 alin.(3), 6, 98 şi 103 alin.(2) din Constituţie, cu jurisprudenţa sa anterioară, precum şi cu principiile consacrate de dreptul internaţional, utilizând toate metodele de interpretare legală.

Potrivit autorilor sesizării, deoarece echivalează Prim-ministrul interimar cu cel titular, articolul 7 1 din Legea cu privire la Guvern contravine articolului 98 din Constituţie, care prevede următoarele: „(1) După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru. (2) Candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului. (3) Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului. Acesta acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. (4) În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul. (5) Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurământului de către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova. (6) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului , pe unii membri ai Guvernului." A. Argumentele autorilor sesizării

Potrivit autorilor sesizării, rolul Prim-ministrului în conducerea Guvernului este unul de importanţă deosebită, motiv pentru care Constituţia i-a acordat unele prerogative exclusive, precum iniţierea procedurii de revocare din funcţie a miniştrilor. Fără propunerea Prim-ministrului, Preşedintele ţării nu are dreptul să efectueze remanieri guvernamentale.

Autorii sesizării consideră că un Prim-ministru interimar al unui Guvern demisionat se bucură de mai puţină legitimitate în faţa Parlamentului decât un Prim-ministru interimar al Guvernului în deplinătatea funcţiilor. Prin urmare, extinderea atribuţiilor Prim-ministrului interimar în raport cu redacţia anterioară a aceluiaşi articol contravine logicii instituţiei de demisionare a Guvernului şi a Prim-ministrului interimar al Guvernului demisionat. B. Argumentele autorităţilor

Potrivit reprezentantului Parlamentului, normele contestate au fost adoptate întru executarea hotărârilor Curţii Constituţionale nr.18 şi 48 din 1999, 16 şi 21 din 2000.

În viziunea reprezentanţilor Parlamentului şi Guvernului, sesizarea în această parte este lipsită de obiect, deoarece nu există text legal susceptibil de a fi supus dezbaterii.

Potrivit reprezentantului Guvernului, din momentul în care, potrivit Constituţiei, un membru a cabinetului de miniştri este numit în funcţia de Prim-ministru interimar, el are exact aceleaşi atribuţii pe care le are un Prim-ministru demis. C. Aprecierea Curţii 1. Principii fundamentale 1.1. Statul de drept

Preambulul Constituţiei şi articolul 1 alin.(3) din Constituţie enunţă elementele definitorii ale statului Republica Moldova, care reprezintă valori supreme.

Statul de drept a constituit punctul culminant al constituţionalizării sistemului politic. Aceasta înseamnă că politica trebuie să fie circumscrisă unei norme juridice care să îi precizeze limitele de acţiune. Dată fiind legătura intrinsecă dintre stat şi drept, evoluţia puterii publice este însoţită de evoluţia sistemului juridic.

Prin definiţie, statul de drept presupune obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, aşa cum prevăd şi dispoziţiile articolului 7 din Constituţie.

Statul de drept constituie un mecanism a cărui funcţionare implică instituirea unui climat de ordine, în care recunoaşterea şi valorificarea drepturilor unui individ nu pot fi concepute în mod absolut şi discreţionar, ci numai în corelaţie cu respectarea drepturilor celorlalţi şi ale colectivităţii în ansamblu.

Textul articolului 1 alin. (3) din Constituţie consacră un principiu general care stă la baza statului, astfel încât acest principiu nu poate fi considerat a fi încălcat decât, eventual, în măsura unui alt text constituţional relevant sub aspectul conţinutului articolului 1 alin.(3) din Legea fundamentală.

Pentru buna funcţionare a statului de drept, o importanţă deosebită o are separaţia şi colaborarea dintre puterile statului, care ar trebui să se manifeste în spiritul normelor de loialitate constituţională, comportamentul loial fiind o prelungire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Nici un instrument juridic prevăzut de Constituţie nu poate fi lipsit de eficienţă, golirea lui de conţinut determinând caracterul lui iluzoriu şi, implicit, încălcarea principiului constituţional al statului de drept. 1.2. Suveranitatea şi puterea de stat

În Hotărârea nr.8 din 19 iunie 2012 privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin. (2) din Constituţie, Curtea a statuat că: „17. [Î]n condiţiile statului de drept, puterea politică aparţine poporului. Dacă primele două elemente definitorii ale statului - teritoriul şi populaţia - au un caracter obiectiv-material, cel de-al treilea element esenţial - suveranitatea naţională - are un caracter subiectiv-voliţional şi înseamnă că dreptul de comandă aparţine poporului. 18. Aşa cum se precizează în articolul 2 alin. (1) din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie. 19. Dacă în cazul referendumului suntem în prezenţa unei forme de guvernare directă de către popor, în cazul exercitării suveranităţii naţionale prin organele reprezentative putem vorbi de o guvernare indirectă, sau reprezentativă, a poporului, ceea ce înseamnă că poporul transmite dreptul de comandament unor puteri delegate, care sînt puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească. Potrivit articolului 60 din Constituţie, organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legislativă a statului este Parlamentul, compus din 101 deputaţi."

Curtea reţine că, în accepţiunea sa strict juridică, statul nu este altceva decât organizarea statală a puterii poporului, este instituţionalizarea acestei puteri. Forma de organizare statală a puterii poporului reflectă partea instituţională a puterii sale politice.

Funcţia fundamentală a puterilor în stat este de a exprima ca voinţă general obligatorie voinţa poporului. De la această funcţie trebuie să se pornească pentru a identifica funcţiile puterii, instituţiile şi formele organizatorice necesare realizării acestor funcţii, raporturile dintre autorităţile statale şi popor, raporturile dintre autorităţile statale.

Articolul 5 alin.(1) din Constituţie statuează că democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi totalitarismul. 1.3. Separaţia şi colaborarea puterilor

Curtea reţine că esenţa oricărei guvernări democratice este echilibrul în repartizarea funcţiilor publice inerente oricărei autorităţi implicate în actul de guvernare. Această repartizare a prerogativelor este bazată pe menţinerea echilibrului instituţional şi social prin intermediul sistemului de frâne şi contrabalanţe în exercitarea puterii de stat. Un astfel de sistem de difuzare a puterii de stat este cel instituit de principiul separării şi colaborării puterilor statului, consfinţit de articolul 6 din Constituţie.

În acest sens, în Hotărârea nr.23 din 9 noiembrie 2011 privind interpretarea articolului 116 alin.(4) din Constituţie, Curtea a statuat: „ 18.[...] în arhitectura instituţională a statului, principiul separaţiei puterilor în stat ia forma delimitării unor autorităţi publice independente (una faţă de cealaltă), cu prerogative diferite (prin care se realizează activităţi specifice), dar şi a colaborării dintre puteri dublată de controlul reciproc. 19. Principiul echilibrului instituţional, cunoscut astăzi sub denumirea "checks and balances" (în traducere aproximativă din limba engleză însemnând "sistemul de frâne şi contrabalanţe"), stă la baza democraţiei şi presupune echilibrul puterilor şi controlul lor reciproc, astfel încât puterile statale să aibă aproximativ aceeaşi pondere, adică să fie echilibrate, pentru a se putea limita reciproc, evitând astfel ca puterea statală să fie folosită în mod abuziv. 20. Acest sistem de frâne şi contrabalanţe reprezintă condiţia sine qua non a democraţiei moderne, împiedicând omnipotenţa legislativului, pe cea a executivului sau a judiciarului. 2. Aplicarea principiilor enunţate la prezenta cauză 2.1. Statutul Prim-ministrului interimar

Curtea reţine că anterior şi-a expus poziţia în privinţa naturii juridice a interimatelor reglementate de Constituţie.

În acest context, Curtea reaminteşte că, referindu-se la interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, în Hotărârea nr. 18 din 03.08.2010 privind interpretarea art. 80 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova a statuat următoarele: "Curtea observă că Preşedintele interimar are un statut provizoriu , funcţia sa de bază fiind, după caz, Preşedinte al Parlamentului sau Prim-ministru. Pentru exercitarea funcţiei de Preşedinte al ţării el nu are nici mandatul poporului, nici mandatul Parlamentului . În context Curtea reţine că prin instituirea interimatului se urmăreşte asigurarea continuităţii exercitării atribuţiilor şefului statului, care, în virtutea caracterului lor special, nu permit intermitenţe. Curtea subliniază că legiuitorul constituant a stabilit condiţii speciale privind alegerea Preşedintelui Republicii Moldova. Astfel, potrivit art.78 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret. Poate fi ales Preşedinte al Republicii Moldova cetăţeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat. Pentru persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova Constituţia nu a reglementat astfel de condiţii , ceea ce, de asemenea, denotă statutul diferit al titularului acestei funcţii . Art.80 alin.(1) din Constituţie prevede că mandatul Preşedintelui Republicii Moldova durează 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Aşadar, mandatul şefului statului curge de la data depunerii jurământului, după desfăşurarea alegerilor în condiţiile stipulate de prevederile art.78 alin.(1) - alin.(4) din Constituţie. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte, în conformitate cu prevederile art.79 din Constituţie, este validat de Curtea Constituţională. Candidatul a cărei alegere a fost validată depune jurământul în faţa Parlamentului şi a Curţii Constituţionale. Procedură descrisă nu se aplică în cazul persoanei care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova. Astfel, mandatul Preşedintelui se exercită ca urmare a voinţei Parlamentului , organul reprezentativ suprem al poporului, iar interimatul se asigură în baza prevederilor constituţionale cuprinse în art.91 corelate cu art.90 alin.(1). Interdicţia de a îndeplini funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova mai mult de două termene consecutiv cuprinsă în art.80 alin.(4) din Constituţie vizează sensul strict al noţiunii de mandat, aşa cum decurge din art.80 alin.(1) şi alin.(2) coroborat cu art.78 alin.(1) - alin.(4) din Constituţie. Dispoziţiile constituţionale enunţate exclud egalarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova cu interimatul acestei funcţii , prin care se asigură continuitatea exercitării atribuţiilor şefului statului, dar nu se pune începutul unui nou mandat preşedinţial."

În mod similar, raţionând mutatis mutandis , Curtea reţine că Prim-ministrul interimar are un statut provizoriu , instituit de constituantă (1) „ până la formarea noului Guvern " (imposibilitate definitivă) sau (2) până când „ Prim-ministrul îşi reia activitatea în Guvern " (imposibilitate temporară) [art.101 din Constituţie], funcţia sa de bază fiind, după caz, (viceprim-)ministru sau alt membru al Guvernului. Pentru exercitarea funcţiei de Prim-ministru el nu are mandatul Parlamentului . În context Curtea reţine că prin instituirea interimatului se urmăreşte asigurarea continuităţii exercitării atribuţiilor Prim-ministrului, care, în virtutea caracterului lor special, nu permit intermitenţe.

Curtea subliniază că legiuitorul constituant a stabilit condiţii speciale privind numirea Prim-ministrului.

Astfel, potrivit articolului 98 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţie, după consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, care va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului. Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului. Acesta acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi (alineatul (3) al articolului 98 din Constituţie). În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul (alineatul (4) al articolului 98 din Constituţie).

Pentru persoana care asigură interimatul funcţiei de Prim-ministru Constituţia nu a reglementat astfel de condiţii , ceea ce, de asemenea, denotă statutul diferit al titularului acestei funcţii .

De altfel, Curtea reaminteşte că în hotărârile sale anterioare (Hotărârea nr. 16 din 24.04.2000 cu privire la interpretarea unor prevederi din art. 73, 82, 86, 94, 98, 100 şi 101 din Constituţia Republicii Moldova şi Hotărârea nr.18 din 27.04.1999 cu privire la interpretarea unor prevederi din art.101 din Constituţia Republicii Moldova), referindu-se la valenţele învestiturii Guvernului pentru persoana Prim-ministrului, Curtea a specificat: „[...] deşi votul de încredere se acordă întregii liste a Guvernului şi deşi învestitura se face în bloc, şi nu pentru fiecare membru al Guvernului în parte, pentru Prim-ministru acordarea încrederii comportă un caracter special , deoarece el este cel care, în calitate de candidat la această funcţie, a solicitat pentru Guvern votul de încredere şi a reuşit să-l obţină potrivit dispoziţiilor constituţionale . În ultimă instanţă, componenţa Guvernului este expresia încrederii pe care Parlamentul o acordă candidatului la funcţia de Prim-ministru ."

Articolul 98 alin. (5) din Constituţie prevede că Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurământului de către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova. Aşadar, mandatul Prim-ministrului curge de la data depunerii jurământului, după desfăşurarea procedurilor numirii Guvernului în condiţiile stipulate de prevederile articolului 98 alin.(1) - alin.(4) din Constituţie.

Faptul că pentru Prim-ministrul titular acordarea încrederii comportă un caracter special rezultă şi din efectele încetării mandatului acestuia, or, demisia sa antrenează demisia întregului Guvern (art.101 alin.(3) din Constituţie).

Procedurile descrise nu se aplică în cazul persoanei care asigură interimatul funcţiei de Prim-ministru. Astfel, mandatul Prim-ministrului se exercită ca urmare a voinţei Parlamentului , organul reprezentativ suprem al poporului, iar interimatul se asigură în baza prevederilor constituţionale cuprinse în articolul 101 alin. (2) din Constituţie corelate cu articolul 103.

Dispoziţiile constituţionale enunţate exclud egalarea mandatului de Prim-ministru cu interimatul acestei funcţii , prin care se asigură continuitatea exercitării atribuţiilor Guvernului în exerciţiu, în special, se asigură conducerea Guvernului pentru exercitarea funcţiei de administrare a treburilor publice, şi nu se pune începutul unui mandat deplin de Prim-ministru. 2.2. Atribuţiile Prim-ministrului interimar

Esenţa modificării contestate constă în excluderea unei serii de limitări înscrise în redacţia anterioară a aceluiaşi articol, care vizau remanieri referitoare la miniştri şi conducătorii autorităţilor administrative centrale.

Deşi nu enumeră expres atribuţiile Prim-ministrului interimar, norma contestată conţine sintagma „Prim-ministrul interimar are aceleaşi atribuţii ca şi Primul-ministru". În continuare, articolul prevede două excepţii: 1) adoptarea hotărârii privind demisia Guvernului; 2) formarea şi propunerea componenţei Guvernului.

Curtea reţine că excepţiile sunt formale şi nu induc la modul practic nici o diferenţă între Prim-ministrul interimar şi cel titular.

Mai mult, excepţia de la punctul 2) - referitoare la formarea şi propunerea componenţei Guvernului - este lipsită de conţinut, deoarece ea nu este de fapt o excepţie de la atribuţiile Prim-ministrului, or, a priori nu Prim-ministrul, ci „candidatul" pentru funcţia de Prim-ministru are atribuţia „formării şi propunerii componenţei Guvernului" (art. 98 alin. (2) din Constituţie). Prim-ministrul eo ipso este parte a Guvernului deja format, deoarece obţine calitatea de „Prim-ministru" numai după învestire şi depunerea jurământului.

Cealaltă excepţie - referitoare la prezentarea demisiei Guvernului şi a Prim-ministrului - nu reprezintă o diferenţă a conţinutului mandatului, deoarece se referă doar la încetarea acestuia, nu şi la exercitarea lui.

Prin urmare şi ţinând cont de sintagma „ Prim-ministrul interimar are aceleaşi atribuţii ca şi Primul-ministru " din prima propoziţie a articolului 27 1 din Legea cu privire la Guvern, în redacţia Legii nr. 110 din 3 mai 2013, deşi nu se face referinţă expres la dreptul de a propune remanieri guvernamentale, această competenţă se subînţelege. De altfel, o confirmare că anume aşa a fost interpretat constituie Decretele de revocare a unor membri ai Guvernului demis, emise numai după adoptarea Legii nr. 110 , care au şi determinat solicitarea autorului sesizării privind extinderea obiectului controlului constituţionalităţii în prezenta cauză. Mai mult, Curtea observă că remanierile contestate au fost operate în ajunul examinării prezentei cauze de către Curte, fapt despre care au fost informaţi atât Prim-ministrul interimar, cât şi Preşedintele Republicii Moldova.

Curtea nu poate accepta argumentul reprezentantului Guvernului că, prin redacţia anterioară a articolului 27 1 legiuitorul a urmărit scopul de a eluda Hotărârea Curţii nr. 16 din 24 aprilie 2000, care autoriza efectuarea remanierilor în Guvernul demis la iniţiativa Prim-ministrului interimar. Contrar acestei afirmaţii, Curtea reţine că din succesiunea cronologică a evoluţiei textelor juridice rezultă cu claritate că, dimpotrivă, intenţia legiuitorului a fost de a se conforma reformei constituţionale operate prin Legea nr.1115-XIV din 5 iulie 2000 şi de a ţine cont de modificarea arhitecturii instituţionale a statului prin deplasarea polului de putere spre Parlament, or, articolul 27 1 a fost introdus în Legea cu privire la Guvern prin Legea nr.1210-XIV din 31 iulie 2000 , deci, consecutiv acestui eveniment, şi nu ca urmare a Hotărârii Curţii din 24 aprilie 2000 .

De altfel, articolul 27 1 în redacţia anterioară adoptării Legii nr.110 din 3 mai 2013 prevedea o serie de excepţii adiţionale referitoare la atribuţiile Prim-ministrului interimar („Ministrul care îndeplineşte temporar obligaţiile Prim-ministrului") în raport cu Prim-ministrul titular, şi anume: „3) înaintării propunerilor privind numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a miniştrilor; 5) numirii în funcţie şi eliberării din funcţie a conducătorilor organelor şi instituţiilor din subordinea Guvernului."

Curtea consideră că, de fapt, anume prin excluderea acestor limitări s-a urmărit eludarea normei constituţionale, or, noua redacţie a articolului 27 1 din Legea cu privire la Guvern echivalează Prim-ministrul interimar cu cel titular, excepţiile stabilite referitoare la atribuţii fiind nesemnificative pentru a diferenţia statutul acestora.

În acest context, Curtea reţine că, în virtutea normelor constituţionale, la remanierile guvernamentale participă: (1) Prim-ministrul, care înaintează propunerea Preşedintelui Republicii Moldova, şi (2) Preşedint