Hotărâre nr. 12 din 01.11.2012

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 6 iunie 2012 în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 alin. (1) lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. i) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de avocatul parlamentar dl Tudor Lazăr, privind controlul constituţionalităţii articolului 32 alin. (4) lit.j) din Legea nr. 162-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor.

Autorul sesizării a pretins, în special, că prin specificarea categoriei „femeii-militar" norma contestată instituie o discriminare a militarilor, fondată pe sex, la obţinerea concediului pentru îngrijirea copilului, iar prin neincluderea concediului pentru îngrijirea copilului în vechimea calendaristică a serviciului militar se aduce atingere dreptului persoanei la libera alegere a muncii, contrar articolelor 16, 18, 43, 48 şi 49 din Constituţie.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 10 iulie 2012 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

În şedinţa plenară publică autorul a extins obiectul sesizării, solicitând să fie declarate neconstituţionale şi prevederile corespondente din Regulamentul cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forţele Armate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 941 din 17 august 2006, care reproduc normele legale contestate.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Ministerului Apărării.

La şedinţa plenară publică a Curţii autorul sesizării a participat personal. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Vladimir Grosu, viceministru al justiţiei, asistat de dl Viorel Remișovschi, şef-adjunct al Direcţiei juridice din cadrul Ministerului Apărării.

Prevederile relevante ale Constituţiei Republicii Moldova (Monitorul Oficial, 1994, nr. 1, art.1) sunt următoarele: Articolul 4 Drepturile şi libertăţile omului „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte." Articolul 16 Egalitatea „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială." Articolul 48 Familia „(1) Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului. (2) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. [...]" Articolul 49 Protecţia familiei şi a copiilor orfani „(1) Statul facilitează, prin măsuri economice şi prin alte măsuri, formarea familiei şi îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin. (2) Statul ocroteşte maternitatea, copiii şi tinerii, stimulând dezvoltarea instituţiilor necesare. [...]" Articolul 54 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. [...] (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

Prevederile relevante ale Codului muncii nr. 154-XV din 28 martie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.159-162, art. 648) sunt următoarele: Articolul 124 Concediul de maternitate şi concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului „(1) Femeilor salariate şi ucenicelor, precum şi soţiilor aflate la întreţinerea salariaţilor, li se acordă un concediu de maternitate ce include concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice şi concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în cazul naşterilor complicate sau naşterii a doi sau mai mulţi copii - 70 de zile calendaristice), plătindu-li-se pentru această perioadă indemnizaţii în modul prevăzut la art.123 alin.(2). (2) În baza unei cereri scrise, persoanelor indicate la alin.(1), după expirarea concediului de maternitate, li se acordă un concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, cu achitarea indemnizaţiei din bugetul asigurărilor sociale de stat. (3) Concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului poate fi folosit integral sau pe părţi în orice timp, până când copilul va împlini vârsta de 3 ani. Acest concediu se include în vechimea în muncă, inclusiv în vechimea în muncă specială, şi în stagiul de cotizare. (4) Concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului poate fi folosit opţional, în baza unei cereri scrise, şi de tatăl copilului, bunică, bunel sau altă rudă care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului, precum şi de tutore." Articolul 126 Concediul suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 6 ani „(1) În afară de concediul de maternitate şi concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, femeii, precum şi persoanelor menţionate la art.124 alin.(4), li se acordă, în baza unei cereri scrise, un concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 6 ani, cu menţinerea locului de muncă (a funcţiei). (2) În baza unei cereri scrise, în timpul aflării în concediul suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului, femeia sau persoanele menţionate la art.124 alin.(4) pot să lucreze în condiţiile timpului de muncă parţial sau la domiciliu. (3) Perioada concediului suplimentar neplătit se include în vechimea în muncă, inclusiv în vechimea în muncă specială, dacă contractul individual de muncă nu a fost suspendat conform art.78 alin.(1) lit.a). (4) Perioada concediului suplimentar neplătit nu se include în vechimea în muncă ce dă dreptul la următorul concediu de odihnă anual plătit, precum şi în stagiul de cotizare potrivit legii."

Prevederile relevante ale Legii nr. 162-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005 nr. 129-131, art. 618) sunt următoarele: Articolul 7 Asigurarea protecţiei juridice şi sociale a militarilor "[...] (2) Femeile încadrate în serviciul militar prin contract, denumite în continuare femeile-militari, sînt egale în drepturi şi obligaţii cu bărbaţii în condiţiile prezentei legi şi ale altor acte normative. (3) Femeile-militari pot beneficia şi de alte drepturi şi înlesniri legate de întreţinerea copiilor, maternitate sau alte circumstanţe prevăzute de legislaţia în vigoare, cu restricţiile prevăzute de prezenta lege.[...]" Articolul 32 Detaşarea şi trecerea la dispoziţie a militarilor „(4) Trecerea la dispoziţie a militarilor prin contract poate fi efectuată în următoarele cazuri şi pe următoarele termene: [...] j) aflarea femeii-militar în concediul de îngrijire a copilului - pe întreaga perioadă a concediului. Perioada concediului de îngrijire a copilului se include în vechimea de muncă generală, în stagiul de cotizare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, dar nu se include în vechimea calendaristică a serviciului militar. Până la expirarea acestui termen, femeia-militar are dreptul la continuarea serviciului militar; [...]"

Prevederile relevante ale Legii nr. 5-XVI din 9 februarie 2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 47-50, art. 200) sunt următoarele: Articolul 1 Scopul legii „Scopul prezentei legi constă în asigurarea exercitării drepturilor lor egale de către femei şi bărbaţi în sfera politică, economică, socială, culturală, în alte sfere ale vieţii, drepturi garantate de Constituţia Republicii Moldova, în vederea prevenirii şi eliminării tuturor formelor de discriminare după criteriul de sex." Articolul 2 Noţiuni principale „În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică: [...] discriminare după criteriul de sex - orice deosebire, excepţie, limitare ori preferinţă având drept scop ori consecinţă limitarea sau intimidarea recunoaşterii, exercitării şi implementării pe bază de egalitate între femei şi bărbaţi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; [...]" Articolul 5 Interzicerea discriminării după criteriul de sex „(1) În Republica Moldova, femeile şi bărbaţii beneficiază de drepturi şi libertăţi egale, fiindu-le garantate şi şanse egale pentru exercitarea lor. (2) Promovarea unei politici sau efectuarea de acţiuni care nu asigură egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi se consideră discriminare şi trebuie să fie înlăturată de autorităţile publice competente, conform legislaţiei. (3) Discriminarea poate fi directă sau indirectă. (4) Acţiunile care limitează sau exclud sub orice aspect tratarea egală a femeilor şi bărbaţilor se consideră discriminatorii şi sînt interzise.[...]"

Prevederile relevante ale Legii nr. 121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalităţii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 129-131, art. 618) sunt următoarele: Articolul 1 Scopul legii şi domeniul de aplicare „(1) Scopul prezentei legi este prevenirea şi combaterea discriminării, precum şi asigurarea egalităţii tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova în sferele politică, economică, socială, culturală şi alte sfere ale vieţii, fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vârstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau orice alt criteriu similar.[...]" 2. Texte internaţionale şi elemente de drept comparat pertinente : A. Documente ale Naţiunilor Unite

Prevederile relevante ale Convenţiei asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei (adoptată la 18 decembrie 1979 la New York şi ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.87-XIII din 28 aprilie 1994, Monitorul Oficial, 1994, nr. 005), sunt următoarele: Articolul 5 „Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru: a) a modifica schemele şi metodele de comportament social şi cultural al bărbatului şi femeii, pentru a se ajunge la eliminarea prejudecăţilor şi practicilor cutumiare sau de altă natură care sunt bazate pe ideea de inferioritate sau superioare a unui sex, sau pe imaginea şablon privind rolul bărbatului sau al femeii; b) a asigura ca educaţia în familie să contribuie la o înţelegere clară a faptului că maternitatea este o funcţie socială şi recunoaşterea responsabilităţii comune a bărbatului şi femeii în creşterea şi educarea copiilor şi în asigurarea dezvoltării lor, ţinând seama că interesul copilului este condiţia primordială în toate cazurile." B. Documente ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii

Prevederile relevante ale Convenţiei O.I.M. (nr. 111) privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei (adoptată la Geneva la 25 iunie 1958, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 593-XIII din 26 septembrie 1995, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 59-60, art. 671) sunt următoarele: „1. În scopul prezentei Convenţii, termenul „discriminare" cuprinde: a) orice deosebire, excludere sau preferinţă fondată pe rasă, culoare, sex, religie, opinie politică, ascendenţă naţională sau origine socială, care are drept scop să distrugă sau să alterneze egalitatea de şanse sau de tratament în materie de angajare sau de profesie; b) orice altă deosebire, excludere sau preferinţă care are drept consecinţă să distrugă sau să altereze egalitatea de şansă sau de tratament în materie de angajare sau de profesie, care ar putea fi specificată de membrul interesat după consultarea organismelor reprezentative ale celor ce angajează şi a lucrătorilor, dacă există, şi alte organisme corespunzătoare. 2. Deosebirile, excluderile sau preferinţele fondate pe calificările cerute pentru un post nu sunt considerate ca discriminări." C. Acte ale Consiliului Europei

Prevederile relevante ale Cartei Sociale europene revizuită (adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată parţial prin Legea nr. 484-XV din 28 septembrie 2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 130, art. 959), sunt următoarele: Articolul 27 Dreptul lucrătorilor având responsabilităţi familiale la egalitate de şanse şi de tratament „În vederea asigurării exercitării efective a dreptului la egalitate de şanse şi de tratament între lucrătorii de ambele sexe având responsabilităţi familiale şi între aceşti lucrători şi ceilalţi lucrători, părţile se angajează: 1. să ia măsuri adecvate: a) pentru a permite lucrătorilor care au responsabilităţi familiale să intre şi să rămână în viaţa activă sau să revină la aceasta după o absenţă datorată acestor responsabilităţi, inclusiv măsuri în domeniul orientării şi formării profesionale; b) pentru a ţine cont de nevoile acestora în ceea ce priveşte condiţiile de angajare şi securitate socială; c) pentru dezvoltarea sau promovarea serviciilor publice sau private în special a serviciilor preşcolare de zi şi a altor modalităţi de îngrijire; 2. să prevadă posibilitatea pentru fiecare părinte, în cursul unei perioade după concediul de maternitate, de a obţine un concediu parental pentru îngrijirea copilului, ale cărui durată şi condiţii vor fi fixate prin legislaţia naţională, convenţiile colective sau practică; 3. să asigure ca responsabilităţile familiale să nu poată, ca atare, să constituie un motiv valabil de concediere."

Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.54-55, art. 502, 1997), în continuare - "Convenţia Europeană", sunt următoarele: Articolul 8 Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora." Articolul 14 Interzicerea discriminării „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie." ÎN DREPT

Constituţia garantează tuturor drepturi şi libertăţi egale, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială (articolul 16).

Constituţia prevede, de asemenea, protecţia de către stat a maternităţii şi a familiei. Îngrijirea copiilor şi educarea lor este un drept şi o îndatorire ce le revine părinţilor în sarcină egală (articolele 48-49).

Codul Muncii recunoaşte dreptul femeilor de a beneficia de „concediu de maternitate", ce include concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice şi concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în cazul naşterilor complicate sau naşterii a doi sau mai mulţi copii - 70 de zile calendaristice) (articolul 124). În plus, femeile au dreptul la un „concediu de îngrijire a copilului" (concediu pentru creşterea copilului), parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani. Concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului poate fi folosit opţional, în baza unei cereri scrise, şi de tatăl copilului, bunică, bunel sau altă rudă care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului, precum şi de tutore. Beneficiarului de concediu parental i se menţine locul de muncă (funcţia). Durata concediului pentru creşterea copilului se include în vechimea în muncă, inclusiv în vechimea în muncă specială, şi în stagiul de cotizare. În afară de concediul de maternitate şi concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, femeii, precum şi persoanelor sus-menţionate, li se acordă, în baza unei cereri scrise, un concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 6 ani, cu menţinerea locului de muncă (a funcţiei).

Legea cu privire la statutul militarilor (nr. 162-XVI din 22 iulie 2005) prevede trecerea la dispoziţie a militarilor de sex feminin, aflaţi în concediu de îngrijire a copilului, pe întreaga perioadă a concediului (articolul 32 alin. (4) lit.j)). Nu există nici o prevedere echivalentă pentru militari de sex masculin.

Această lege prevede, de asemenea, că femeile-militari pot beneficia şi de alte drepturi şi înlesniri legate de întreţinerea copiilor, maternitate sau alte circumstanţe prevăzute de legislaţia în vigoare, cu restricţiile prevăzute de lege (articolul 7).

Pe de altă parte, legea specifică faptul că perioada concediului de îngrijire a copilului se include în vechimea de muncă generală, în stagiul de cotizare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, dar nu se include în vechimea calendaristică a serviciului militar (articolul 32 alin. (4) lit.j)).

Regulamentul cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forţele Armate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 941 din 17 august 2007, recunoaşte femeii-militar dreptul la un concediu de maternitate, concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului şi concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului, cu toate beneficiile şi indemnizaţiile inerente (p.108, lit.h) şi i), 130 şi 131). Nu există nici o prevedere echivalentă pentru militari de sex masculin.

Potrivit Legii cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, femeile şi bărbaţii au drepturi egale în sfera politică, economică, socială, culturală, în alte sfere ale vieţii, drepturi garantate de Constituţia Republicii Moldova, orice formă de discriminare după criteriul de sex fiind interzisă. În aceeaşi ordine de idei se înscrie Legea cu privire la asigurarea egalităţii.

Autorul sesizării consideră că scoaterea în evidenţă a termenului „femeie-militar" în norma contestată instituie o discriminare fondată pe sex, iar neincluderea concediului pentru îngrijirea copilului în vechimea calendaristică a serviciului militar aduce atingere dreptului persoanei la libera alegere a muncii.

Curtea observă că sesizarea vizează în esenţă două probleme distincte: (1) discriminarea militarilor de sex masculin în raport cu militarii de sex feminin în ceea ce priveşte dreptul la concediul pentru îngrijirea copilului; (2) neincluderea concediului pentru îngrijirea copilului în vechimea calendaristică a serviciului militar.

În acest context, Curtea reţine că sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexate, precum egalitatea în drepturi, protecţia familiei, a maternităţii şi a copiilor.

Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. b) din Constituţie presupune stabilirea sensului autentic şi deplin al normelor constituţionale, care poate fi realizată prin interpretarea textuală sau funcţională, în măsura în care poate fi dedusă din textul Constituţiei, ţinând cont de caracterul generic al normei, situaţiile concrete pe care legiuitorul nu avea cum să le prevadă la momentul elaborării normei, reglementările ulterioare (conexe sau chiar contradictorii), situaţiile complexe în care norma trebuie aplicată etc.

După cum a susţinut Curtea întotdeauna, articolul 16 completează celelalte dispoziţii substanţiale ale Constituţiei. El nu are existenţă independentă, deoarece se aplică numai pentru exercitarea drepturilor şi a libertăţilor garantate de dispoziţiile constituţionale. În timp ce poate opera şi fără o încălcare a altor dispoziţii constituţionale şi, în această măsură, poate avea o semnificaţie autonomă, articolul 16 din Constituţie nu este aplicabil decât dacă situaţia intră în domeniul de aplicare a cel puţin uneia din dispoziţiile constituţionale ce vizează exercitarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale. Acest principiu este adânc înrădăcinat în jurisprudenţa Curţii (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea nr. 15 din 13 septembrie 2011 privind controlul constituţionalităţii articolului 18 alin.(3) din Legea nr.152-XVI din 8 iunie 2006 privind Institutul Naţional al Justiţiei, Hotărârea nr. 21 din 20 octombrie 2011 privind interpretarea articolului 46 alin. (3) din Constituţie).

Curtea reţine că, deşi autorul sesizării a invocat incompatibilitatea normei contestate cu dreptul la muncă, în partea ce ţine de neincluderea concediului pentru îngrijirea copilului în vechimea calendaristică a serviciului militar, nici în conţinutul sesizării, nici în cadrul şedinţei plenare publice el nu a identificat nici o categorie de persoane, aflate în situaţii juridice identice sau similare, în raport cu care femeile-militari ar fi fost, din această perspectivă, discriminate.

Astfel, Curtea reţine că autorul sesizării nu şi-a argumentat poziţia privind încălcarea dreptului la libera alegere a muncii, garantat de articolul 43 din Constituţie, nici separat, nici combinat cu articolul 16 din Constituţie. Prin urmare, Curtea sistează procesul în această parte a sesizării.

În acest context, Curtea va examina sesizarea în partea ce ţine de discriminarea militarilor de sex masculin în raport cu militarii de sex feminin în ceea ce priveşte dreptul la concediul pentru îngrijirea copilului din perspectiva articolului 16 din Constituţie (egalitatea) combinat cu articolele 48 şi 49 (familia şi protecţia familiei, a maternităţii şi a copilului).

Pentru a elucida conţinutul autentic al normelor constituţionale, Curtea va opera, în special, cu jurisprudenţa sa anterioară, precum şi cu principiile consacrate de dreptul internaţional şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare - " Curtea Europeană" ), utilizând toate metodele de interpretare legală.

Totodată, Curtea reţine că prevederile articolului 32 alin. (4) lit. d) din aceeaşi lege la fel fac referire la dreptul femeilor-militari la concediul de îngrijire a copilului, după cum urmează: „d) eliberarea din funcţie în legătură cu efectuarea măsurilor de organizare - pe o perioadă ce nu va depăşi 4 luni, iar în cazul femeilor -militari care se află în concediul de maternitate sau de îngrijire a copilului - pe toată durata acestui concediu.[...]"

În acest context, în temeiul articolului 6 alin. (3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea se va pronunţa şi asupra normei conţinute în articolul 32 alin. (4) lit. d) din Legea privind statutul militarilor. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 16 COMBINAT CU ARTICOLELE 48 ŞI 49 DIN CONSTITUŢIE

În opinia autorului sesizării, prevederea supusă controlului constituţionalităţii încalcă articolul 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia: „(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Autorul sesizării consideră că norma contestată aduce atingere articolului 48 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului. (2) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. [...]"

Potrivit autorului sesizării, norma supusă controlului constituţionalităţii încalcă, de asemenea, articolul 49 din Constituţie: „(1) Statul facilitează, prin măsuri economice şi prin alte măsuri, formarea familiei şi îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin. (2) Statul ocroteşte maternitatea, copiii şi tinerii, stimulând dezvoltarea instituţiilor necesare. [...] " A. Argumentele autorului sesizării

Potrivit autorului sesizării, Constituţia prevede în articolul 48 drepturi şi obligaţii egale în relaţiile de familie, indiferent de sex.

În viziunea autorului sesizării, prin specificarea în textul Legii cu privire la statutul militarilor a sintagmei „ femeii -militar" a fost instituită o discriminare fondată pe sex, care aduce atingere articolului 16 din Constituţia Republicii Moldova.

În sprijinul poziţiei sale, autorul sesizării invocă articolele 14, care interzice orice discriminare, şi 8, care garantează dreptul la viaţa privată, din Convenţia Europeană. B. Argumentele autorităţilor

În opiniile scrise prezentate Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova şi Ministerul Apărării au pledat pentru recunoaşterea constituţionalităţii normei contestate.

Potrivit Parlamentului, prin reglementarea statutului juridic special al personalului militar, legiuitorul poate stabili limite pentru militari în partea ce ţine de exercitarea drepturilor şi libertăţilor civile .

În acest sens, în opinia Parlamentului, excluderea dreptului la concediu parental pentru militarii de sex masculin nu poate fi considerată ca fiind o încălcare a drepturilor constituţionale, deoarece această limitare se bazează pe caracterul benevol al încheierii contractului pentru îndeplinirea serviciului militar .

În viziunea Parlamentului, această normă are drept obiectiv excluderea nerespectării în masă de către personalul militar a obligaţiunilor de serviciu .

Potrivit Parlamentului, acordând dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului ca excepţie doar pentru femeile-militari, legiuitorul a ţinut cont de numărul limitat al femeilor-militari în cadrul forţelor armate şi de rolul social major al femeii în creşterea copilului.

În şedinţa publică a Curţii, reprezentantul Parlamentului şi-a modificat poziţia, declarând că nu insistă să fie recunoscută constituţională norma contestată.

În opinia Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, restrângerea drepturilor tuturor militarilor la un concediu pentru creşterea copilului este proporţională şi justificată de necesitatea protejării securităţii naţionale .

Potrivit reprezentantului Preşedintelui Republicii Moldova, prin norma contestată a fost comis un act de „ discriminare pozitivă ", statul instituind o compensaţie unui grup de femei-militari numeric neesenţial ( 23% din efectivul forţelor armate), iar acordarea unor facilităţi acestora nu constituie o discriminare a bărbaţilor-militari.

Totodată, reprezentantul Preşedintelui Republicii Moldova afirmă că la adoptarea normei s-a ţinut cont de funcţiile pe care le deţin femeile-militari , care profesează o îndeletnicire proprie bărbaţilor , rolul acestora în asigurarea capacităţii de apărare, de specificul gândirii şi de tradiţiile locale, care presupun că anume femeia are în primul rând obligaţiunea de a educa şi creşte copii .

Potrivit Ministerului Apărării, majoritatea funcţiilor ce ţin de pregătirea de luptă sunt exercitate de bărbaţi-militari, iar aflarea acestora în concediul de îngrijire a copilului ar submina capacitatea de luptă a unităţilor militare şi, implicit, interesele securităţii naţionale .

Guvernul, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei au recunoscut că, în contextul jurisprudenţei recente a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Konstantin Markin v. Rusia (cererea nr.30078/06, hotărârea Marii Camere din 22 martie 2012), a textelor şi recomandărilor internaţionale, norma contestată, în partea ce ţine de acordarea dreptului la concediu pentru îngrijirea copilului doar femeilor-militari, riscă să fie calificată ca o normă legală ce contravine articolului 16 din Constituţie şi articolului 14 din Convenţia Europeană. C. Aprecierea Curţii 1. Principii generale

În jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a statuat constant că orice diferenţă de tratament nu implică în mod automat o încălcare a articolului 16 din Constituţie. Pentru a stabili încălcarea articolului 16 din Constituţie trebuie să se constate faptul că persoanele aflate în situaţii similare sau comparabile beneficiază de tratament preferenţial şi că această distincţie este discriminatorie (a se vedea, între altele, Hotărârea nr.27 din 20 decembrie 2011 privind controlul constituţionalităţii unor legi de modificare a condiţiilor de asigurare cu pensii şi alte plaţi sociale pentru unele categorii de salariaţi).

Totodată, Curtea consideră judicios că aceste derogări trebuie să se încadreze în limitele articolului 54 din Constituţie, potrivit căruia exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei (alineatul 2). De asemenea, restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.

Astfel, o distincţie este discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică, dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Statul dispune de o anumită marjă de apreciere pentru a justifica un tratament diferit în situaţii analoge. Domeniul de aplicare al marjei de apreciere variază în funcţie de circumstanţe şi de context, dar Curţii Constituţionale îi revine misiunea de a aprecia în cele din urmă respectarea exigenţelor Constituţiei. Acesta fiind în primul rând un mecanism pentru protejarea drepturilor omului, Curtea trebuie să ia în considerare evoluţia standardelor internaţionale în domeniul drepturilor omului ( mutatis mutandis , Hotărârea nr.15 din 13 septembrie 2011, precitată).

Curtea reaminteşte, între altele, că progresul spre egalitatea de gen a devenit un obiectiv major în statele membre ale Consiliului Europei şi că, prin prisma textelor pertinente ale Consiliului Europei şi a jurisprudenţei Curţii Europene, numai considerente foarte puternice ar putea determina aprecierea unei diferenţe de tratament ca fiind compatibilă cu Convenţia Europeană (a se vedea hotărârile CEDO Burghartz v. Elveția din 22 februarie 1994, § 27şi Schuler-Zgraggen v. Elveția din 24 iunie 1993 etc.).

În acest context, Curtea nu poate fi de acord cu argumentul reprezentantului Preşedintelui că norma contestată este justificată de specificul gândirii şi tradiţiile locale, care presupune că anume femeia are în primul rând obligaţiunea de a educa şi creşte copii . Urmând raţionamentul Curţii Europene, referinţele la tradiţii, prejudecăţi generale sau atitudini sociale majoritare predominante într-o anumită ţară nu sunt suficiente pentru a justifica o diferenţă de tratament fondată pe sex. De exemplu, statele nu pot impune tradiţii în care este adânc înrădăcinată ideea că bărbatul joacă un rol-cheie, iar femeia - un rol secundar în familie (a se vedea hotărârea CEDO Ünal Tekeli v. Turcia , § 63).

În contextul specific al forţelor armate, Curtea observă că însăşi Curtea Europeană a specificat că, atunci când au elaborat şi apoi au semnat Convenţia, majoritatea covârşitoare a statelor contractante aveau forţe de apărare şi, prin urmare, un sistem de disciplină militară care implica în mod inerent posibilitatea de a impune anumitor drepturi şi libertăţi ale membrilor forţelor armate unele limitări, care nu puteau fi impuse civililor. Curtea Europeană a statuat că existenţa unor astfel de sisteme, pe care le-au menţinut de atunci, nu intră în conflict cu obligaţiile statelor în temeiul Convenţiei (hotărârea CEDO Engel și alții v. Ţările de Jos din 8 iunie 1976, § 57). Rezultă că fiecare stat are competenţa de a-şi organiza sistemul său de disciplină militară şi dispune în acest sens de o anumită marjă de apreciere. În acelaşi timp, Curtea Europeană a statuat că, deşi buna funcţionare a unei armate este greu de conceput fără norme juridice menite să prevină prejudicierea sa de către personalul militar, autorităţile naţionale nu pot însă să se bazeze pe astfel de norme pentru a împiedica exercitarea de către membrii forţelor armate a dreptului lor la respectarea vieţii private, care se aplică militarilor la fel ca şi altor persoane aflate sub jurisdicţia statului (hotărârile CEDO Smith și Grady v. Regatul Unit , § 89, și Lustig-Prean și Beckett v. Regatul Unit , § 82, din 27 septembrie 1999). 2. Elemente de drept comparat

Analiza legislaţiei statelor membre ale Consiliului Europei relevă că, în sectorul civil, numai două state (Armenia şi Elveţia) rezervă doar femeilor dreptul la concediul parental, într-un singur stat (Turcia) bărbaţii care lucrează în sectorul privat nu au dreptul la concediul parental, în timp ce cei care lucrează în sectorul public au acest drept, în alt stat (Bosnia şi Herţegovina) bărbaţii pot beneficia de un concediu parental acordat numai în anumite condiţii (de exemplu, atunci când copilul este lipsit de grija maternă), iar într-un stat (Albania) legea nu prevede concediul parental. În celelalte state, bărbaţii şi femeile care lucrează în sectorul civil au dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului pe picior de egalitate.

În unele state, concediul pentru creşterea copilului este un drept acordat familiei, pe care părinţii îl pot repartiza între ei cum doresc (Azerbaidjan, Georgia şi România, de exemplu). În alte state, acesta este un drept individual, fiecare părinte având dreptul la o anumită parte din concediul parental (Belgia, Croaţia, Italia, Luxemburg şi Republica Cehă, de exemplu). În Suedia, acest drept este parţial familial şi parţial individual, 60 de zile fiind rezervate pentru fiecare părinte, iar restul fiind împărţit între ei, după libera lor alegere. În unele state, concediul parental este neplătit (Austria, Belgia, Cipru, Malta, Ţările de Jos şi Regatul Unit, de exemplu). În altele, concediul parental este plătit, parţial sau în totalitate (Azerbaidjan, Luxemburg, Portugalia, Republica Cehă şi Serbia, de exemplu). Durata concediului pentru îngrijirea copilului este de asemenea diferită, variind de la trei luni (Belgia) la trei ani (Spania).

În ceea ce priveşte sectorul militar, un stat (Albania) nu acordă în mod expres militarilor dreptul la concediu parental. În şase state (Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Elveţia şi Turcia) acest drept este recunoscut militarilor de sex feminin. În trei ţări (Bosnia şi Herțegovina, Bulgaria şi Serbia) militarii de sex feminin au dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului, indiferent de situaţia lor, în timp ce militarii de sex masculin au acest drept în circumstanţe excepţionale, de exemplu, în cazul în care mama a murit sau a abandonat copilul, este grav bolnavă sau nu poate să aibă grijă de copilul din orice alt motiv întemeiat. În celelalte state, militarii, bărbat sau femeie, au dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului pe picior de egalitate.

În unele ţări (Austria, Croaţia, Cipru, Estonia, Finlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia şi Suedia, de exemplu) concediul parental pentru militari este reglementat de aceleaşi dispoziţii generale ca şi cele aplicabile civililor. În alte ţări (Franţa, Grecia, Letonia, Lituania, Republica Cehă şi România, de exemplu) concediul parental este definit prin dispoziţii specifice care nu prezintă o diferenţă semnificativă în raport cu normele aplicabile civililor. În cinci ţări (Germania, Belgia, Spania, Ţările de Jos şi Regatul Unit) dispoziţiile care reglementează concediul pentru creşterea copilului pentru militari sunt diferite de cele aplicabile civililor sau mai restrictive decât cele din urmă. De exemplu, legea olandeză prevede posibilitatea amânării concediului pentru creşterea copilului atunci când „interesele importante ale serviciului" o dictează. În Germania legea oferă militarilor aceleaşi drepturi la concediul pentru creşterea copilului ca şi civililor. Cu toate acestea, ministrul german al apărării se poate opune acordării concediului pentru creşterea copilului pentru un membru al personalului militar, de sex masculin sau feminin, sau poate rechema un membru al personalului militar din concediul pentru creşterea copilului în cazul în care cerinţele apărării naţionale o impun. În mod similar, în Regatul Unit militarii, care, în principiu, au aceleaşi drepturi la concediul pentru creşterea copilului ca şi civilii, pot să nu fie autorizaţi să plece atunci când doresc, dacă absenţa lor este considerată a fi în detrimentul eficacităţii forţelor armate aflate în luptă. 3. Aplicarea principiilor generale în prezenta cauză i. Privind aplicabilitatea articolului 16 combinat cu articolele 48 şi 49 din Constituţie

Curtea trebuie să stabilească mai întâi dacă situaţia reglementată de norma contestată cade sub incidenţa articolelor 48 şi 49 şi, prin urmare, a articolului 16 din Constituţie.

Curtea reiterează că articolul 16 din Constituţie intră în acţiune atunci când situaţia la care se referă dezavantajul implică una din condiţiile de exercitare a unui drept garantat, sau dacă măsurile criticate vizează exercitarea unui drept garantat. Pentru ca articolul 16 să fie operabil, este suficient ca situaţia reglementată de normele contestate să intre în domeniul de aplicare al uneia sau mai multor dispoziţii ale Constituţiei, care garantează drepturi fundamentale.

Articolele 48 şi 49 din Constituţie nu prevăd expres dreptul la concediul pentru îngrijirea copilului şi nu impun statului o obligaţie pozitivă de a prevedea indemnizaţia de concediu parental. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 49 din Constituţie, statul facilitează, prin măsuri economice şi prin alte măsuri, formarea familiei şi îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin, ocroteşte maternitatea, copiii şi tinerii, stimulând dezvoltarea instituţiilor necesare.

În acest context, permiţând unui părinte să stea acasă şi să aibă grijă de copii, concediul parental şi alocaţia aferentă favorizează viaţa de familie şi are în mod cert un impact asupra organizării acesteia. Concediul pentru îngrijirea copilului şi alocaţia corespunzătoare intră, aşadar, în domeniul de aplicare al articolelor 48 şi 49 din Constituţie. Prin urmare, articolul 16 combinat cu articolele 48 şi 49 din Constituţie este aplicabil. În consecinţă, statul, atunci când decide să instituie un sistem de concediu pentru îngrijirea copilului, trebuie să facă acest lucru într-un mod compatibil cu articolul 16 din Constituţie. ii. Dacă a existat o încălcare a articolului 16 combinat cu articolele 48 şi 49 din Constituţie

Curtea observă că, în comparaţie cu militarii de sex feminin, militarii de sex masculin nu au dreptul legal la un concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani. Prin urmare, Curtea urmează mai întâi să verifice dacă militarii de sex masculin sunt într-o situaţie comparabilă cu cea a unei femei care lucrează în armată.

Spre deosebire de concediul de maternitate, care are drept scop de a permite mamei de a se recupera după naştere şi de a alăpta bebeluşul, dacă ea doreşte, concediul pentru îngrijirea copilului şi indemnizaţia de concediu parental se referă la perioada posterioară şi sunt concepute pentru a permite beneficiarului să stea acasă să îngrijească personal copilul.

În acest context, Curtea nu poate accepta argumentul Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Ministerului Apărării cu privire la rolul femeii în creşterea şi educarea copilului (a se vedea §§ 45 şi 49 supra ). Fără a ignora diferenţele care pot exista între tată şi mamă, în relaţia lor cu copilul, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte creşterea copilului în timpul concediului pentru îngrijirea copilului, bărbaţii şi femeile se află în „situaţii similare".

Astfel, din perspectiva scopului concediului pentru îngrijirea copilului, militarii de sex masculin sunt într-o situaţie similară cu cea a militarilor de sex feminin. Prin urmare, Curtea urmează să stabilească dacă diferenţa de tratament între militarii de ambele sexe este fondată pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, în conformitate cu articolul 16 din Constituţie.

Curtea ţine cont de faptul că prezenta cauză se situează într-un context particular, cel al forţelor armate. Este un domeniu ce se află în strânsă legătură cu securitatea statului şi, prin urmare, esenţial pentru interesele vitale ale statului.

Statele se bucură de o largă marjă de apreciere în domeniul securităţii naţionale, în general, şi al forţelor armate, în special (a se vedea hotărârile CEDO Smith și Grady v. Regatul Unit , § 89, și Lustig-Prean și Beckett v. Regatul Unit , precitate).

Curtea reţine că, în mai multe ocazii, Curtea Europeană a recunoscut că drepturile militarilor garantate de articolele 5, 9, 10 şi 11 din Convenţia Europeană, în unele cazuri, ar putea fi supuse unor restricţii mai mari decât cele autorizate pentru civili. Astfel, în ceea ce priveşte articolul 14 combinat cu articolul 5, Curtea Europeană a considerat că faptul că militarii ar putea face obiectul unei sancţiuni disciplinare privative de libertate, în timp ce civilii nu, nu instituie o discriminare incompatibilă cu Convenţia Europeană, deoarece condiţiile şi cerinţele vieţii militare diferă, după natura lor, de cele ale vieţii civile (a se vedea hotărârea CEDO Engel și alții v. Ţările de Jos , precitată, § 73). De asemenea, în ceea ce priveşte articolul 9 din Convenţia Europeană, Curtea Europeană a constatat că, deşi nu pot fi impuse civililor, restricţiile privind comportamentul şi atitudinile motivate de religie sunt acceptabile în armată. Curtea a reţinut că, prin îmbrăţişarea carierei militare, membrii forţelor armate se supun de bună voie unui sistem de disciplină militară şi unor limitări ale drepturilor şi libertăţilor pe care acest sistem le implică (hotărârile CEDO Kalac v. Turcia din 1 iulie 1997, § 28, şi Larissis şi alţii v. Grecia din 24 februarie 1998, §§ 50-51, despre prozelitism în armată). În mod similar, atunci când a analizat situaţii prin prisma articolului 10 din Convenţia Europeană, Curtea Europeană a subliniat că este necesar să se ia în considerare particularităţile vieţii militare şi „drepturile" şi „responsabilităţile" specifice militarilor, membrii forţelor armate fiind supuşi unei obligaţii de rezervă referitor la exercitarea funcţiilor lor (hotărârile CEDO Hadjianastassiou v. Grecia din 16 decembrie 1992, §§ 39 și 46, Pasko v. Rusia din 22 octombrie 2009, § 86, care implică divulgarea de secrete militare de către un membru al forţelor armate). Curtea Europeană a considerat, de asemenea, că diferenţele dintre militari şi civili în domeniul libertăţii de exprimare sunt justificate sub aspectul articolului 14 din Convenţie prin diferenţele dintre condiţiile vieţii militare şi cele ale vieţii civile, şi anume, prin „drepturi" şi „responsabilităţi" specifice membrilor forţelor armate ( Engel și alții , precitată, § 103). În cele din urmă, trebuie subliniat că articolul 11 ​​§ 2 din Convenţia Europeană prevede în mod expres că este permis să fie impuse restricţii legale privind exercitarea libertăţii de întrunire şi de asociere membrilor forţelor armate (hotărârea CEDO Demir și Baykara v. Turcia [MC], § 119).

În aceeaşi ordine de idei, Curtea Europeană a subliniat faptul că Convenţia Europeană nu se opreşte la porţile cazărmilor şi că militarii, la fel ca toate celelalte persoane aflate sub jurisdicţia unui stat contractant, au dreptul de a se bucura de protecţia Convenţiei Europene. Autorităţile naţionale nu pot invoca statutul special al forţelor armate, pentru a justifica privarea militarilor de drepturile lor. Pentru a fi justificată, o restricţie privind drepturile garantate de Convenţie trebuie să fie necesară într-o societate democratică (a se vedea, hotărârile Grigoriades v. Grecia din 25 noiembrie 1997, §§ 45-48, și Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs și Gubi v. Austria din 19 decembrie 1994, §§ 36-40).

În ceea ce priveşte restricţiile privind viaţa privată şi de familie a militarilor, mai ales atunci când restricţiile afectează „un aspect mai intim al vieţii private", trebuie să existe, de asemenea, „motive deosebit de grave" pentru ca aceste interferenţe să satisfacă cerinţele de la articolul 8 § 2 din Convenţia Europeană. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între restricţiile impuse şi scopul legitim de a proteja securitatea naţională. Aceste restricţii sunt acceptabile numai în cazul în care există o ameninţare reală pentru eficienţa operaţională a forţelor armate, iar afirmaţiile cu privire la existenţa acestui risc trebuie să fie „susţinute de exemple" ( Smith și Grady , § 89, şi Lustig-Prean și Beckett , § 82, precitate).

Revenind la circumstanţele prezentei cauze, Curtea notează că Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova şi Ministerul Apărării au prezentat mai multe argumente pentru a justifica diferenţa de tratament între militarii de sex masculin şi cei de sex feminin în ceea ce priveşte acordarea concediului pentru îngrijirea copilului. Curtea va examina fiecare dintre aceste argumente.

În primul rând, cu referire la argumentul despre rolul social pe care îl joacă femeile în educaţia copiilor, Curtea observă că, în cazul Petrovic v. Austria din 27 martie 1998, Curtea Europeană a remarcat evoluţia progresivă a societăţii faţă de o repartizare mai egală între bărbaţi şi femei a responsabilităţilor de creştere a copilului. În cauza Weller v. Ungaria din 31 martie 2009, Curtea a constatat o discriminare fondată pe statutul parental în faptul că taţii naturali nu aveau dreptul la alocaţii parentale, în timp ce mamele, părinţii adoptivi şi tutorii puteau beneficia de această alocaţie (§§ 30-35).

Textele internaţionale şi elementele de drept comparat pertinente (a se vedea §§ 12-15, 59-62 supra ) arată că evoluţia societăţii - care, după cum a menţionat Curtea Europeană în cazul Petrovic , a început în anii , 80 - a înregistrat multe progrese de atunci.

Curtea observă că în majoritatea statelor europene, inclusiv Republica Moldova, legea prevede în sectorul civil că atât femeile, cât şi bărbaţii pot beneficia de concediul pentru îngrijirea copilului. Într-un număr semnificativ de state membre ale Consiliului Europei, militarii atât de sex feminin, cât şi cei de sex masculin au dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului (a se vedea §§ 61-62 supra ). Acest lucru demonstrează faptul că societatea europeană modernă a evoluat spre o repartizare mai egalitară între bărbaţi şi femei a responsabilităţii pentru creşterea copiilor şi că rolul taţilor în creşterea copiilor mici este recunoscut din ce în ce mai mult.

Curtea nu poate ignora ideile care continuă să se răspândească şi nici evoluţiile în jurisprudenţa Curţii Europene.

De asemenea, Curtea consideră că reprezentantul Preşedintelui Republicii Moldova invocă în mod eronat noţiunea de discriminare pozitivă. În fapt, diferenţa de tratament între militarii de sex masculin şi cei de sex feminin în ceea ce priveşte acordarea concediului pentru îngrijirea copilului nu urmăreşte nicidecum scopul de a corecta dezavantajul suferit de femei în societate sau „inegalităţile de fapt" între bărbaţi şi femei. Curtea consideră că, dimpotrivă, această diferenţă are efectul de a perpetua stereotipurile fondate pe sex şi constituie un dezavantaj atât pentru cariera femeilor, cât şi pentru viaţa de familie a bărbaţilor.

În mod simil