Decizia nr. 976/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 583/2024 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004 amendarea pârâților Ministerul Apărării Naționale și Statului Major al Apărării și acordarea de penalități de 1% pe zi de întârziere pentru neexecutarea deciziei nr. 3206/13.06.2023 pronunțată de I. C. civ..J. în dos nr. 35844/3/2015**.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 583 din 04 aprilie 2024 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Statul Major al Apărării.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul-reclamant A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia. În motivarea recursului s-a arătat că judecătorul fondului a respins cererea de aplicare a amenzii pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, reținând, în mod nelegal, motive care nu au nici o legătură cu decizia Î.C.C.J. nr. 3206/13.06.2023. Recurentul a fost sancționat disciplinar și mutat abuziv și ilegal pe o funcție inferioară, fără posibilitatea reîntoarcerii pe funcția superioară ocupată prin concurs, deși legea generală, în speță art. 248 alin. (1) lit. b) din Legea 53/2003, prevede o perioadă de maxim 60 de zile calendaristice pentru trimiterea angajatului pe o funcție inferioară, iar potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 raportate la prevederile art. 248 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 un alt tip de sancționare decât cel prevăzut în Legea nr. 53/2003 se putea face doar prin statute profesionale aprobate prin legi speciale, iar la aplicarea oricărui tip de sancțiune disciplinară, cel sancționat trebuie să primească aceleași drepturi salariale avute pe funcția pe care este încadrat. Or, recurentul nu numai că nu a primit aceleași drepturi salariale, ci i s-a interzis dreptul de reîntoarcere pe funcția ocupată prin concurs, modificându-i-se unilateral contractual de muncă, de către o persoană care nu avea legal această atribuție. Deși prima instanță de recurs a statutat prin decizia nr. 3132/2020 faptul că Hotărârea Consiliului de Judecată este doar o propunere, iar Ordinul șefului Statului Major General a stabilit o sancțiune disciplinară pe care reclamantul nu a avut dreptul să o conteste, iar a doua instanță de recurs a constatat în baza Deciziei nr. 71/2019 a CCR faptul că Ordinul nr. M 64/2013 emis de către Ministerul Apărării Naționale este neconstituțional, judecătorul fondului a refuzat punerea în executare a Deciziei Î.C.C.J. nr. 3206/2023, încălcând prevederile art. 52 din Constituția României și invocând prevederi ale Codului Muncii, care nu sunt aplicabile cadrelor militare. Acestea din urmă sunt obligate să respecte prevederile Legii nr. 80/1995, nefiind reglementată o procedură prin care fie permisă solicitarea de reintegrare în muncă, după aplicarea abuzivă a unei sancțiuni disciplinare. A apreciat recurentul că instanța de fond a depășit limitele învestirii, respectiv de aplicare a unei amenzi pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, deoarece a reanalizat probele din dosarul nr. x/2015, a analizat cererea de completare dispozitiv soluționată în anul 2024 de către instanța de recurs, după pronunțarea deciziei nr. 3206/2023 a cărei neexecutare s-a solicitat și nu a motivat sub nici un aspect care anume prevederi legale se aplică în acest dosar, în baza cărora se refuză punerea în aplicare a deciziei nr. 3206/2023. Având în vedere petitul cererii de chemare în judecată, respectiv acela constând în "constatarea nulității absolute a procedurii de retrogradare a numitului A. în funcție și să se dispună reintegrarea numitul A. în funcția avută anterior, anume de ofițer 4, cu coeficientul de ierarhizare a gradului de locotenent-colonel, cu același calificativ de ierarhizare la o unitate militară cu personalitatejuridică sau/și înființată legal", acesta nefiind decât o dezvoltare a cereri de anulare a actelor administrative contestate, iar simpla lui anulare neurmată de punerea în situația anterioară nu este decât o consecință directă a cererii inițial și scurt formulate. Instanța de fond a respins cererea în baza unor motive contradictorii și străine de natura cauzei, aceasta comportându-se ca un consilier juridic al Ministerului Apărării Naționale. De asemenea, hotărârea a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.). Conform prevederilor legale și Ordinului ministrului apărării naționale nr. M 64/2013, Regulamentul disciplinei militare înainte de a fi declarat neconstitustituțional prin decizia nr. 71/2019 prevedea foarte clar faptul că Hotărârea Consiliului de Judecată este doar o propunere, iar sancțiunea propriu-zisă se aplică doar de comandantul/șeful unității militare așa cum rezultă din prevederile art. 145 lit. d) și art. 151 alin. (1) lit. c). Instanța de fond, deși nu a respectat prevederile legale și a nesocotit și dispozițiile instanței de recurs care a stabilit faptul că Hotărârea Consiliului de Judecată este doar o propunere de sancționare și Ordinul șefului Statului Major General nr. SP 458 din 30.09.2015 este o sancțiune disciplinară pe care numitul A. nu a putut să o conteste deoarece nu exista nici o procedură legală de contestare, astfel că, în mod legal s-a adresat direct instanței de judecată. Contrar prevederilor art. 501 alin. (1), (3) și (4) C. proc. civ. și deciziei Î.C.C.J. nr. 3132/2.07.2020, instanța de fond a susținut doar faptul că în cauză nu era necesară formularea unei plângeri prealabile, deoarece scopul a fost atins în cadrul procedurii disciplinare. Recurentul a invocat și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a acesteia. Astfel, instanța nu a ținut cont de faptul că recurentul a precizat și motivat petitul cererii de chemare în judecată, respectiv acela constând în "constatarea nulității absolute a procedurii de retrogradare a numitului A. în funcție și să se dispună reintegrarea numitul A. în funcția avută anterior, anume de ofițer 4, cu coeficientul de ierarhizare a gradului de locotenent-colonel, cu același calificativ de ierarhizare la o unitate militară cu personalitate juridică sau/și înființată legal." Prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului de lege. De asemenea, situația de fapt a fost greșit calificată, ceea ce a condus la aplicarea unei alte legi decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecății. Astfel, instanța de fond a aplicat greșit legea, motivându-și decizia prin reanalizarea probelor din dosarul nr. x/2015, prin analizarea cererii de completare dispozitiv soluționată în anul 2024 de către instanța de recurs, după pronunțarea deciziei nr. 3206/2023 a cărei neexecutare s-a cerut și, nu în ultimul rând, nu a motivat sub nici un aspect care anume prevederi legale se aplică în acest dosar, în baza cărora refuză punerea în aplicare a deciziei nr. 3206/2023. Instanța a considerat este permisă nerespectarea, inclusiv după rejudecare, a prevederilor legale, permițându-și să sfideze soluția instanței de recurs care a stabilit foarte clar faptul că ordinul de mutare emis este o sancțiune disciplinară pe care numitul A. nu a avut dreptul să o conteste. Judecătorul fondului a respins cererea cu încălcarea prevederilor legale, respectiv art. 52 din Constituția României, Legea nr. 80/1995, decizia CCR nr. 71/2019 și Legea nr. 554/2004, încălcând dreptul la un proces echitabil și recunoașterea dreptului pretins.

Apărările formulate de intimați Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea, întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, de amendare a pârâților și de acordare a penalităților în cuantum de 1% pe zi de întârziere pentru neexecutarea deciziei Î.C.C.J. nr. 3206/13.06.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2015. Răspunzând punctual criticilor de nelegalitate formulate prin recursul declarat împotriva soluției primei instanțe de respingere a cererii formulate, Înalta Curte reține că primul motiv de recurs invocat, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Astfel, din parcurgerea sentinței recurate se observă că aceasta respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și cuprinde motivele care au format convingerea instanței și au justificat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, oferindu-se răspuns apărărilor invocate de părți. Împrejurarea că recurentul-reclamant nu este de acord cu soluția la care a ajuns prima instanță nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a sentinței, la fel cum neînsușirea apărărilor expuse de către parte nu reprezintă o nemotivare a hotărârii. Contrar susținerilor recurentului-reclamant în cuprinsul hotărârii nu se regăsesc motive care nu ar avea legătură cu decizia Î.C.C.J. nr. 3206/13.06.2023 a cărei neexecutare se solicită a fi sancționată, pretinsa reanalizare a probelor din dosarul nr. x/2015 sau motive contradictorii și străine de natura pricinii. Instanța de fond a prezentat în mod clar și coerent argumentele pentru care a pronunțat soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar. În privința cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., se constată că acesta sancționează cu nelegalitatea, hotărârea judecătorească care ignoră autoritatea de lucru judecat derivând dintr-un litigiu anterior, purtat între aceleași părți, pentru aceeași cauză și cu obiect similar. Având în vedere elementele esențiale ale autorității de lucru judecat, obiectul și temeiul cererii formulate de reclamant (amendă neexecutare hotărâre - art. 24 din Legea nr. 554/2004), Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat al susținerilor recurentului subsumate acestui motiv de recurs, câtă vreme, în mod evident, nu se confirmă identitatea anterior menționată, iar în analiza cererii deduse judecății de către reclamant instanța de fond nu a făcut aprecieri asupra aspectelor dezlegate prin decizia Î.C.C.J. nr. 3206/13.06.2023, ci doar a verificat îndeplinirea condițiilor impuse de art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru sancționarea pretinsei neexecutări. Prin cel de-al treilea motiv de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat calificarea greșită a situației de fapt, interpretarea neconformă a normei juridice și refuzul primei instanțe de a o aplica, apreciind că au fost încălcate și dreptul la un process echitabil sau drepturile garantate de Constituție persoanei vătămate de o autoritate publică. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) - (3) din Legea nr. 554/2004, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, "(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică persoanei juridice, autorității sau instituției publice, după caz, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ., pentru un termen maximum de 3 luni, socotit de la data comunicării încheierii privind stabilirea amenzii." În cadrul procedurii de executare reglementate de dispozițiile art. 24 anterior enunțate nu se poate pune în discuție legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătorești a cărei executare se solicită, instanța astfel învestită având de analizat numai dacă actele emise ori operațiunile efectuate de autoritatea publică se conformează obligațiilor impuse prin titlul executoriu și, în caz contrar, dacă neexecutarea hotărârii este efectul unei conduite culpabile. Această procedură specială de executare se aplică numai dacă prin dispozitivul hotărârii definitive autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, fiind vorba, așadar, de obligații de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de autoritatea publică, prin reprezentanții săi. În prezenta cauză, prin decizia Î.C.C.J. nr. 3206/13.06.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2015, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 266 din data de 21 septembrie 2021 și a sentinței civile nr. 319 din data de 16 noiembrie 2021, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; au fost casate sentințele recurate și, în rejudecare, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul de Judecată - U.M. 02514 București și Șeful U.M. 02514 București, fiind anulate Hotărârea Consiliului de Judecată al Statului Major General nr. N1-3625/28.08.2015 și Ordinul nr. 458 S.P. din 30.09.2015 al Șefului Statului Major. De asemenea, prin decizia nr. 824/14.02.2024 a fost respinsă ca tardivă formulată cererea recurentului de completare a dispozitivului deciziei nr. 3206/13.06.2023, în considerente reținându-se, referitor la solicitarea recurentului de repunere în situația anterioară emiterii actelor nelegale anulate de către instanța de contencios administrativ, că "Prin încheierea de ședință din data de 28.02.2017, Curtea de Apel București a respins ca tardivă cererea adițională formulată la data de 17.01.2017, prin care reclamantul a solicitat repunerea sa în situația anterioară, respectiv obligarea pârâtei la reintegrarea sa în funcția deținută anterior, anume de ofițer 4, cu coeficientul de ierarhizare a gradului de locotenent-colonel, cu același calificativ de ierarhizare la o unitate militară cu personalitate juridică sau/și înființată legal, iar, în primul ciclu procesual al cauzei pendinte, aspectele privind tardivitatea formulării cererii completatoare din data de 17.01.2017 nu au făcut obiectul căii de atac și au intrat în puterea lucrului judecat". În acest context, în acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că dispozitivul deciziei nr. 3206/13.06.2023 nu conține vreo obligație stabilită în sarcina pârâților, neexistând, așadar, vreo dispoziție dintre cele menționate de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care să poată fi pusă în executare de către pârâți. De asemenea, contrar susținerilor recurentului, instanței învestite cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu îi este permis să interpreteze sau să califice situația de fapt din litigiul inițial purtat între părți și nici să facă aprecieri asupra întinderii obligațiilor stabilite sau asupra efectelor juridice pe care le poate avea anularea unui act administrativ. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.