Decizia nr. 3127/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2008/2023 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 3.10.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel și Procurorul General Militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, suspendarea executării Ordinului nr. 15/18.9.2023 emis de Procurorul General Militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, până la pronunțarea instanței care va fi învestită cu fondul pricinii. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 2008 din 8 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe fond, admiterea cererii de suspendare. În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, prima instanță evaluând, în mod eronat, întrunirea cerințelor necesare dispunerii suspendarii executării dispozițiilor actului administrativ.

Contrar celor reținute prin sentința atacată, sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat (reprezentat de împrejurările legate de starea de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului, și anume lipsa motivării în drept a actului contestat și contradictorialitatea sa cu Ordinul nr. 1604/15.09.2023 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) și paguba iminentă (reprezentată de perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice al cărei reprezentant este recurentul, prin diminuarea, în mod netemeinic justificat, a schemei de procurori din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, de natură a afecta desfășurarea activității, și prin lipsa de previzibilitate, pentru viitor, a resursei umane disponibile, raportat la eventualele măsuri similare pe care Procurorul general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel apreciază că le poate dispune cu privire la structura pe care o conduce).

În acest sens, reluând argumentele expuse în cererea de suspendare, a arătat că instituția preluării cauzelor de la alte parchete are ca temei de drept dispozițiile art. 325 C. proc. pen., la care nu se face trimitere în actul administrativ contestat, astfel că există o aparență puternică de nelegalitate a acestuia, întrucât este lipsit de justificarea în drept, referirea la art. 139 lit. a) și lit. n) din Anexa la Hotărârea secției pentru procurori a CSM nr. 1106/2023 nefiind de natură a acoperi această carență.

De asemenea, a mai arătat că, deși în preambulul respectivului ordin este menționat că a fost emis ținând cont de Ordinul nr. 1604/15.9.2023 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind delegarea doamnei căpitan magistrat B., pe o perioadă de 6 luni, în funcția de procuror militar la Parchetul Militar de pe lângă Curte Militară de Apel, raportat la argumentarea celor 2 acte administrative, se observă că acestea vin în contradicție. Astfel, art. 177 alin. (1) și art. 178 alin. (1) din Legea nr. 304/2022, care reglementează instituția delegării procurorilor, prevăd că aceasta se dispune exclusiv din necesitatea asigurării bunei funcționări a Parchetului unde se solicită delegarea, în speță a Parchetului Militar de pe lângă Curte Militară de Apel, luându-se în considerare situația posturilor, volumul de activitate și încărcătura efectivă pe procuror.

Pe cale de consecință, rezultă că Ordinul nr. 1604/15.9.2023 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, emis la propunerea nr. 1940/VI/1/14.9.2023 a Procurorului general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, a avut în vedere, în mod exclusiv, buna funcționare a parchetului unde s-a solicitat delegarea, apreciindu-se că situația posturilor, volumul de activitate și încărcătura efectivă pe procuror a acestei unități de parchet, comparativ cu cea a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, justifică delegarea doamnei căpitan magistrat de la unitatea pe care recurentul-reclamant o conduce. Pe de altă parte, instituția preluării cauzelor de la alte parchete are la bază dispoziția motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior.

În aceste condiții, în motivarea Ordinului nr. 15/18.9.2023 s-a consemnat că măsura preluării cauzelor care au ca obiect fapte săvârșite pe raza județelor Constanța și Tulcea s-a dispus în scopul eficientizării activității de urmărire penală și al soluționării cu celeritate a cauzelor penale înregistrate pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, la care se află în lucru un număr mare de dosare, fiind necesar a se asigura un echilibru cu privire la încărcătura pe procuror.

În aprecierea recurentului, se observă astfel că, în timp ce Ordinul nr. 1604/15.9.2023 a fost emis avându-se în vedere necesitatea asigurării bunei funcționări a Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, ulterior, Ordinul nr. 15/18.9.2023 a înțeles să valorifice delegarea unui procuror, delegare pe care chiar Procurorul general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel o propusese în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, având în vedere aglomerarea acestei structuri și schema redusă de personal din cadrul ei. Or, tocmai situația de fapt care a justificat măsurile dispuse prin Ordinul nr. 15/18.09.2023 conduce la concluzia lipsei de temei a delegării dispuse prin Ordinul nr. 1604/15.09.2023.

În aceeași ordine de idei, contrar considerentelor primei instanței, Ordinul nr. 15/18.9.2023 vine în contradicție și cu Ordonanța nr. 1930/11-6/2023/14.9.2023, emisă tot de către pârâtul Procurorul general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, prin care s-a respins solicitarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București privind preluarea a 100 de dosare penale, dosare care au fost indicate în tabelul anexat solicitării.

În considerentele sus-menționatei ordonanțe, emisă cu doar 4 zile anterior ordinului care face obiectul cauzei de față, s-a reținut, în esență, că nu reiese complexitatea cele 100 de dosare propuse spre a fi preluate de către parchetul militar ierarhic superior, pentru a se dispune această măsură, cât și că respectivele cauze au fost înregistrate în evidența Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București în perioada 2021-2022, nefiind în beneficiul unei mai bune înfăptuiri a justiției preluarea lor, dat fiind că deja au fost inițiate și efectuate cercetări o lungă perioadă de timp de către parchetul militar sesizat inițial.

S-a concluzionat că preluarea unui număr mare de cauze ar conduce la îngreunarea activităților de îndrumare și control, cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel nu beneficiază de sprijinul unor ofițeri/agenți de poliție, organe de poliție judiciară, care își desfășoară activitatea cu titlu permanent la sediul parchetului.

Or, până la data emiterii Ordinului nr. 15/18.09.2023, nu s-a modificat niciuna dintre premisele avute în de pârâtul Procurorul general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel la respingerea solicitării Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, privind preluarea a 100 de penale în vederea efectuării urmăririi penale, respectivul ordin confirmând aglomerarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București și schema redusă de personal din cadrul său, concluzionându-se că măsura preluării cauzelor penale se impune a fi dispusă, în scopul eficientizării activității de urmărire penală și al soluționării cu celeritate a cauzelor penale ce au ca obiect fapte săvârșite pe raza jud. Constanța și Tulcea.

În altă ordine de idei, în opinia recurentului-reclamant, efectele concrete ale Ordinului nr. 15/18.09.2023, deși acesta este întemeiat pe art. 139 lit. a) și lit. n) din Anexa la Hotărârea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1106/2023, sunt acelea de a afecta competența teritorială a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, care este stabilită prin lege, cât timp se prevede preluarea, de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, a tuturor cauzelor penale ce au ca obiect fapte săvârșite pe raza jud. Constanța și Tulcea, iar această critică nu vizează fondul cauzei, astfel încât să poată fi analizată numai în cadrul unei acțiuni având ca obiect anularea actului administrativ, așa cum a reținut prima instanță.

În aceste condiții, prin invocarea unui act normativ inferior în ierarhia acestora, se ajunge, la eludarea dispozițiilor legale superioare, care reglementează competența teritorială a unității de parchet conduse de recurent (Anexa 2 pct. I.1 Legea 304/2022). În concret, prin executarea actului administrativ contestat, s-a ajuns, în mod paradoxal, în situația anterioară adoptării sale, respectiv aceea ca doamna căpitan magistrat B., deși delegată la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel în interesul acestei unități de parchet, să efectueze urmărirea penală în cauzele penale ce au ca obiect fapte săvârșite pe raza jud. Constanța și Tulcea, pentru a susține activitatea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, activitate pe o desfășura, implicit, prin prisma atribuțiilor de serviciu.

În ceea ce privește dreptul subiectiv/interesul legitim privat vătămat, care justifică prezentul demers judiciar demarat în apărarea unui interes legitim public, recurentul-reclamant a susținut că dispozițiile contestate afectează, în mod nelegal, exercitarea atribuțiilor stabilite de lege în calitate de Prim-procuror militar al Parchetului militar de pe lângă Tribunalul militar București, de natură a afecta realizarea competenței autorității publice pe care este învestit a o aduce la îndeplinire. 4. Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel și Procurorul General Militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs Analizând sentința recurată, actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale incidente, cu argumentele prezentate de recurentul-reclamant și cu apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed. Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 15/18.9.2023 emis de Procurorul General Militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, până la pronunțarea instanței care va fi învestită cu fondul pricinii. Soluționând cauza, curtea de apel a respins cererea de suspendare, recurentul-reclamant criticând sentința primei instanțe din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ., critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Legea nr. 554/2004 prevede în art. 14 și art. 15 atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condițiilor existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa, Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind, exempli gratia, emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare), etc. În prezenta cauză, nu se regăsește niciuna dintre aceste "împrejurări vădite", argumentele recurentului-reclamant neavând capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Înalta Curte reține că nu este suficient ca reclamantul să afirme existența unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii, evidente, care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu asupra legalității actului. Aceste indicii de nelegalitate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu ușurință la nivelul aparențelor. În speța de față, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că nu suntem în prezența unui caz bine justificat.

Instanța de control judiciar constată că prin Ordinul nr. 15/18.9.2023, emis de Procurorul General Militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, s-a dispus ca, începând cu data de 18.9.2023, toate cauzele penale ce au ca obiect fapte săvârșite pe raza județelor Constanța și Tulcea să fie înregistrate la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București și să fie înaintate de îndată Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel în vederea preluării, iar dosarele penale deja înregistrate la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București anterior acestei date, care îndeplinesc criteriul de mai sus, să fie și ele înaintate de îndată Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel în vederea aprecierii asupra oportunității preluării.

Potrivit dispozițiilor art. 139 lit. a) și lit. n) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, procurorul general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel are următoarele atribuții: a) organizează, coordonează și conduce activitatea personalului din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel și a celorlalte parchete militare din circumscripție, potrivit legii și ordinelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, răspunzând de îndeplinirea sarcinilor ce revin unității; [...] n) organizează împreună cu procurorul militar șef secție activitatea de urmărire penală proprie, precum și pe aceea desfășurată de către parchetele militare de pe lângă tribunalele militare.

De asemenea, art. 325 alin. (1) C. proc. pen. prevede că procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziția motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior. Din analiza textelor legale invocate, reiese că ordinul contestat a fost emis de către un organ competent să dispună asupra preluării unor cauze penale, fiind vorba despre unitatea de parchet superioară unității de parchet la care se află în lucru dosarele penale a căror preluare se dispune, prevederile legale sus citate oferind fundamentarea în drept a dispoziției de preluare de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a unora dintre cauzele de competența Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, dispoziții legale în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale sau nelegale.

În ceea ce privește cerința motivării în fapt a actului contestat, se constată că și aceasta este îndeplinită, fiind făcută trimitere la un ordin anterior, Ordinul nr. 1604/15.9.2023, emis de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus delegarea unui procuror militar din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, pe o perioadă de 6 luni, începând cu 18.9.2023.

Argumentele recurentului-reclamant referitoare la presupusa contradicție dintre ordinul a cărui suspendare se solicită și celelalte două acte invocate, respectiv Ordonanța nr. 1930/11-6/2023/14.9.2023, emisă de același pârât, și Ordinul nr. 1604/15.9.2023, emis de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și cele vizând afectarea competenței teritoriale a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, reprezintă veritabile critici de nelegalitate care se analizează în cadrul acțiunii în anulare, verificarea aspectelor invocate de către recurent neputând fi făcută în prezenta procedură ce vizează suspendarea efectelor acestui act administrativ.

Așa fiind, contrar susținerilor recurentului-reclamant, nu se poate reține aparența de nelegalitate a ordinului dedus judecății, nefiind îndeplinită condiția cazului bine justificat. În continuare, Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. În speța de față, instanța de control judiciar apreciază că este corectă concluzia primei instanțe, în sensul că nu este îndeplinită nici condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, preluarea unor dosare aflate în lucru la o unitate de parchet de către unitatea de parchet ierarhic superioară nu poate fi aptă să genereze un prejudiciu material viitor și previzibil, întrucât nu conduce la o pierdere materială, patrimonială (evaluabilă în bani), care să afecteze Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Totodată, preluarea unui anumit număr de dosare de la o unitate de parchet nu poate constitui o perturbare previzibilă gravă a funcționării parchetului de la care sunt preluate dosarele, având în vedere că, printr-o astfel de măsură, se realizează, în fapt, degrevarea unității de parchet respective de o parte a stocului de dosare.

Nici alegațiile recurentului-reclamant fomulate în susținerea condiției pagubei iminente, referitoare la perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice prin diminuarea schemei de procurori din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, de natură a afecta desfășurarea activității și prin lipsa de previzibilitate, pentru viitor, a resursei umane disponibile, nu pot fi primite.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că măsura dispusă prin Ordinul nr. 1604/15.9.2023, emis de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv delegarea doamnei căpitan magistrat B., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București, pe o perioadă de 6 luni, în funcția de procuror militar la Parchetul Militar de pe lângă Curte Militară de Apel, nu face obiectul ordinului atacat în cauză, iar instanța sesizată în prezenta cauză nu își poate extinde analiza la un alt act administrativ decât cel atacat.

Având în vedere că, în ceea ce privește Ordinul nr. 1604/15.9.2023, nu s-a facut dovada că ar fi fost suspendat sau anulat, după cum în mod judicios a reținut și judecătorul fondului, măsura preluării dosarelor, privită prin raportare la existența ca atare acestui ordin, apare ca fiind o măsură justificată, de natură să preîntâmpine perturbarea activității Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. În considerarea tuturor acestor argumente, apare ca fiind nefondat recursul reclamantului, criticile formulate nefiind apte să conducă la modificarea soluției date de către prima instanță, care a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 necesare pentru a se putea dispune suspendarea executării ordinului atacat.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2008 din 8 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 5 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.