ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1874/2024

Ședința publică din data de 3 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22.09.2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, a solicitat suspendarea executării efectelor art. 139 lit. a), b), c), d) și n) din Anexa la Hotărârea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1106/2023, în ceea ce privește atribuțiile Procurorului general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel care vizează activitatea personalului din cadrul parchetelor militare din circumscripție, până la pronunțarea instanței care va fi învestită cu fondul pricinii

Prin sentința nr. 1846 din 17 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, ca neîntemeiată.

Împotriva senținței nr. 1846 din 17 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamatul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recuruslui, casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării.

În motivare, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a interpretat eronat condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente.

În ceea ce privește cazul bine justificat, contrar celor reținute în hotărârea atacată, analiza acestei condiții nu presupunea prejudecarea fondului litigiului, ci doar o examinare sumară a dispozițiilor legale incidente.

Astfel, dintr-o simplă analiză formală a normelor din Legea nr. 304/2022, se putea observa că procurorului general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel nu îi sunt conferite atribuții privind coordonarea și controlul parchetelor militare din circumscripție, spre deosebire de procurorii generali civili, ale căror atribuții sunt expres reglementate. Prin urmare, atribuțiile conferite prin Hotărârea nr. 1106/2023 depășesc cadrul legal, generând o aparență de nelegalitate.

Totodată, recurentul-reclamant subliniază că atribuțiile procurorului general militar sunt mai extinse decât cele ale procurorului general civil, ceea ce contravine principiului proporționalității și legalității reglementat de Legea nr. 24/2000. În acest sens, în timp ce procurorul civil coordonează activitatea parchetelor, procurorul militar organizează, coordonează și conduce activitatea personalului din parchetele militare, atribuții mai intruzive și neprevăzute de lege.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurentul-reclamant arată că instanța a impus în mod greșit obligația de a o dovedi prin mijloace de probă directe, ignorând definiția legală care permite suspendarea actului administrativ și în lipsa unei perturbări deja produse, dacă aceasta este previzibilă. Astfel, simpla invocare a unei perturbări grave a funcționării autorității publice este suficientă pentru justificarea cererii de suspendare.

În susținerea recursului, recurentul-reclamant a depus înscrisuri care demonstrează, în opinia sa, că procurorul general militar a intervenit efectiv în activitatea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, afectând grav funcționarea acestuia și generând alte litigii în fața instanțelor de contencios administrativ. Aceste dovezi confirmă caracterul iminent și grav al pagubei invocate, precum și nelegalitatea aparentă a actului administrativ contestat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat suspendarea executării prevederilor art. 139 lit. a)-d) și n) din Anexa la Hotărârea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1106/2023, susținând că acestea atribuie procurorului general militar competențe neprevăzute de lege, cu încălcarea principiului legalității și al proporționalității.

Instanța de fond a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată, reținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente.

În recurs, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, în special prin interpretarea eronată a condițiilor de suspendare și prin ignorarea aparenței de nelegalitate a actului administrativ contestat.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, instanța de fond realizând o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004, impune, în acest sens, două condiții cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) drept prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă și unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanțe, în sensul că susținerile recurentului nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, întrucât vizează o analiză detaliată a fondului acestuia.

Critica recurentului-reclamant potrivit căreia atribuțiile conferite procurorului general militar prin Hotărârea nr. 1106/2023 depășesc cadrul legal și generează o aparență de nelegalitate, este neîntemeiată.

Dispozițiile contestate din Hotărârea nr. 1106/2023 se circumscriu principiului controlului ierarhic consacrat de art. 132 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției", precum și prevederilor art. 66 alin. (2) și art. 69 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, care reglementează în mod expres subordonarea conducătorului unui parchet față de conducătorul parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție.

Aceste norme au caracter general și se aplică tuturor structurilor Ministerului Public, inclusiv parchetelor militare, fără a face distincție între procurorii civili și cei militari. Așadar, atribuțiile de organizare, coordonare și conducere conferite procurorului general militar prin Hotărârea nr. 1106/2023 nu reprezintă o extindere nejustificată a competențelor, ci o concretizare a principiului subordonării ierarhice, adaptată specificului organizatoric al parchetelor militare.

În ceea ce privește comparația cu atribuțiile procurorului general civil, Înalta Curte subliniază că diferențele de formulare nu indică o disproporție nelegală, ci reflectă particularitățile funcționale ale structurilor militare, care presupun o organizare distinctă, în acord cu regimul juridic aplicabil acestora. Invocarea principiului proporționalității și a dispozițiilor Legii nr. 24/2000 nu poate conduce la concluzia nelegalității, în absența unei norme exprese care să limiteze atribuțiile procurorului general militar în raport cu cele ale procurorului civil.

Prin urmare, la o analiză sumară, actul administrativ contestat nu depășește cadrul legal, ci se înscrie în logica organizatorică a Ministerului Public, astfel cum este reglementată de Constituție și de Legea nr. 304/2022.

În consecință, nu se conturează o aparență de nelegalitate care să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Referitor la condiția pagubei iminente, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi invocată în mod abstract, ci trebuie susținută prin indicarea unor consecințe concrete și previzibile asupra funcționării autorității publice.

Recurentul-reclamant nu a indicat în mod clar care atribuții legale nu ar putea fi exercitate și nici nu a dovedit că executarea actului contestat ar afecta în mod grav și ireversibil funcționarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Simpla invocare a unei perturbări previzibile, fără susținere probatorie, nu este suficientă pentru a justifica suspendarea actului administrativ.

În plus, înscrisurile depuse în recurs, chiar dacă relevă existența unor tensiuni instituționale, nu sunt de natură să demonstreze că actul contestat produce efecte juridice de natură să afecteze în mod disproporționat competențele recurentului sau să genereze o pagubă iminentă în sensul legii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, iar criticile formulate în recurs nu sunt apte să conducă la casarea hotărârii atacate.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1846 din 17 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 3 aprilie 2024.