Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
3 decembrie 2025

Decizia nr. 5848/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 15.02.2023, reclamantul, A., în contradictoriu cu pârâții, Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă, Directorul General al Direcției Generale de Protecție Internă, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Directorul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectorul General al Poliției Române, a solicitat instanței: - anularea OMAI nr. 11/1882/02.09.2022, prin care s-a constatat eliberarea sa din funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și punerea sa la dispoziția IPJ Cluj pe o perioada de 6 luni; - anularea deciziei de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române prin conducătorul unității; - anularea Deciziei de avizare negativă privind accesul la informații clasificate secret de stat/avizului negativ emis de Direcția Generală de Protecție Internă; - anularea Deciziei de avizare negativă privind accesul la informații clasificate secret de stat/avizului negativ emis de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS);

- obligarea pârâtelor DGPI și ORNISS, în principal, să emită decizia/avizul privind accesul la informații clasificate, iar în subsidiar, sa reia procedura de revalidare privind eliberarea autorizației de acces la informații clasificate; - obligarea pârâtei IGPR și/sau a MAI, să emită autorizația de acces la informații clasificate; - reintegrarea reclamantului în funcția de șef al IPJ Cluj; - obligarea pârâtelor MAI, DGPI, ORNISS și IGPR la plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre veniturile obținute și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat subsemnatul începând cu data punerii la dispoziție și până la data repunerii în situația anterioară sau, în subsidiar, până la data de 16.09.2022; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 256 din 4 mai 2023, Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj - secția mixtă de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința nr. 1871 din 13 septembrie 2023, Tribunalul Cluj - secția mixtă de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Prin Decizia nr. 4810 din 25.10.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă, Directorul General al Direcției Generale de Protecție Internă, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Directorul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectorul General al Poliției Române în favoarea Curții de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub dosar nr. x/2023.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 437 din 5 decembrie 2024, Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române cu privire la petitul de obligare a acestui pârât la plata, în favoarea reclamantului A., a unei despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data punerii la dispoziție și până la data repunerii în situația anterioară sau, în subsidiar, până la data de 16.09.2022. A respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și Inspectoratul General al Poliției Române.

Prin încheierea de ședință din 23 mai 2024, Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministrului Afacerilor Interne. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Directorul General al Direcției Generale de Protecție Internă și al Inspectorului General al Poliției Române. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs principal reclamantul A. și recurs incident pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, reclamantul invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. De asemenea, împotriva sentinței și a încheierii din 23 mai 2024 a declarat recurs incident pârâtul Ministrul Afacerilor Interne, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc.

civ. 3.1. Recurentul-reclamant A. a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, susținând, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că hotărârea este complet nemotivată și nu prezintă nicio garanție că argumentele sale, referitoare la fondul acuzațiilor, au fost într-adevăr ascultate și cântărite de către instanța de judecată Respectiv, reclamă acesta încălcarea dreptului la apărare, întrucât s-a cerut autorității competente desecretizarea documentelor, însă această solicitare a fost respinsă de către DGPI, care a depus la dosar numai raportul x/29.05.2024 prin care i s-a comunicat un așa-zis rezumat al raportului x/10.08.2024.

Or, susține acesta, raportul cuprinde exclusiv fapte generice, iar nu fapte specifice care puteau fi combătute punctual. De asemenea, consideră recurentul că dreptul la apărare i-a fost afectat, chiar dacă apărătorul său a avut acces la documentele clasificate și a pus concluzii, deoarece nu a avut posibilitatea de a le cunoaște personal pentru a-și exprima punctul de vedere asupra acestora. Mai arată recurentul că instanța nu a stabilit cu certitudine care instituție a demarat procedura de revalidare și motivele pentru care această procedură de revalidare a fost demarată, în condițiile în care a susținut că actele de retragere au avut o cauză ilicită, în sensul în care procedura a fost declanșată cu scopul retragerii autorizației de acces la informații clasificate, iar nu în vederea determinării existenței unor împrejurări de natură a conduce la retragerea accesului la informații clasificate.

În continuare, recurentul-reclamant învederează că instanța a aplicat greșit normele de drept material în ceea ce privește nelegalitatea OMAI nr. 11/1882/02.0.9.2022 prin prisma inexistenței unui act de retragere a autorizației de acces la informații clasificate. Astfel, subliniază acesta că, prin cererea de chemare în judecată, a arătat că nu există un act de retragere a accesului la informații clasificate, singurele acte relevante din această perspectivă fiind cele două avize ce emană de la ORNISS, respectiv DGPI. Instanța a reținut că actul prin care este retras accesul la informații clasificate este avizul ORNISS. Prin Hotărârea nr. 485/2002 au fost aprobate normele de punere în aplicare a Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Normele cuprind prevederi referitoare la măsurile care se impun a fi luate pentru protejarea informațiilor clasificate, inclusiv cele referitoare la modalitatea de eliberare a autorizației de acces la informații clasificate, retragerea acesteia, respectiv revalidarea autorizației de acces la informații clasificate. În acest sens, relevante sunt, în opinia sa, dispozițiile cuprinse în Secțiunea a 5-a Protecția personalului, art. 140-182, din cuprinsul cărora rezultă că procedura de eliberare a unei autorizații de acces la informații clasificate, presupune o cerere din partea unității deținătoare de secrete de stat adresată ORNISS. ORNISS emite o cerere către Autoritate Desemnată de Securitate - ADS, care face propriu-zis verificările care se impun pentru a determina dacă sunt îndeplinite condițiile pentru ca persoanei fizice vizate să îi fie eliberată autorizația de acces la informații clasificate.

În baza acestei verificări, prin raportare la dispozițiile legale incidente, ADS emite o decizie cu privire la avizarea pozitivă/negativă a autorizării. Consecutiv, aceasta comunică avizul pozitiv/negativ către ORNISS care, la rându-i, în termen de 7 zile, trebuie să se pronunțe, prin decizie, asupra avizării negative/pozitive. Față de dispozițiile art. 157 alin. (1) și (2), apreciază că avizul ORNISS este un aviz conform, în timp ce avizul ADS (DGPI în speță) este unul consultativ. În baza avizului ORNISS conducătorul unității solicitante trebuie să decidă emiterea sau, după caz, neemiterea deciziei de eliberare a autorizației de acces la informații clasificate. În cazul emiterii deciziei de eliberare a autorizației de acces la informații clasificate, se emite autorizația de acces la informații clasificate, în două exemplare, din care unul se comunică ORNISS, care, la rândul lui, comunică decizia luată către ADS.

Procedura de revalidare urmează, în esență, aceleași coordonate, dispozițiile sintetizate mai sus aplicându-se în mod corespunzător. În cazul în care în urma procedurii de revalidare se decide existența unor riscuri care împiedică eliberarea unei noi autorizații de acces la informații clasificate, se emite o decizie de retragere a autorizației, de către conducătorul unității solicitante, iar înscrisul constatator al autorizației se distruge. Pornind de la aceste considerente și aplicând principiul simetriei actelor juridice, susține recurentul că OMAI nr. II/1882/02.0.9.2022 ar trebui să aibă la baza cel puțin un alt act administrativ, respectiv decizia de retragere/revocare a autorizației de acces la informații clasificate, emisă de conducătorul unității solicitante și alte două acte, respectiv deciziile de avizare pozitivă/negativă emise de DGPI (ADS) și ORNISS.

Însă, în speță, nu există o decizie a conducătorului unității care gestionează informații clasificate de retragere a autorizației de acces la aceste informații, interpretare care se impune, în aprecierea sa, și prin raportare la formularele Anexa cuprinse în Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea 585/2002, respectiv Anexa 20, 21și 22. Pe cale de consecință, cum, la momentul emiterii OMAI nr. II/1882/02.0.9.2022, nu exista un act valabil care prin care autorizația de acces la informații clasificate să fi fost retrasă, acesta este lovit de nulitate. A mai arătat recurentul că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit normele de drept material în ceea ce privește aspectul nemotivării deciziei de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, indicând dispozițiile art. 28 din Legea nr. 182/2002.

Mai arată că a semnat, este adevărat, Anexa 15, care cuprinde o mențiune potrivit căreia este de acord cu nemotivarea deciziei de avizare negativă, dar acest aspect nu poate anula dreptul său ori al instanței de a cunoaște motivele retragerii autorizației de acces la informații clasificate și nu poate anula obligația autorității competente de a motiva decizia de retragere a autorizației de acces la informații clasificate. Consideră că în mod eronat a reținut instanța de fond că decizia de retragere a accesului la informații clasificate este motivată, întrucât adresele la care face referire, declasificate și din care rezultă elementele de incompatibilitate, de care a luat cunoștința, conțin o enumerare întocmai a prevederilor cuprinse la art. 160 lit. a), e) și f) din H.G.

nr. 585/2002, o astfel de înșiruire neputând echivala cu motivarea avizului/raportului D.G.P.L, contestat. 3.2. B. - ministrul afacerilor interne, prin reprezentant, în temeiul art. 483 și urm., 488 alin. (1) pct. 5 și 8, art. 491 coroborat cu art. 472 C. proc. civ., a formulat recurs incident împotriva încheierii de ședință din data de 23.05.2024 și a sentinței civile nr. 437/05.12.2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, solicitând casarea în parte a acestora și în rejudecare admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive. În motivare, a învederat, în esență, că Ministrul este persoana care a semnat actul contestat în speță, însă autoritatea publică emitentă a actului, respectiv care poate sta în justiție independent de demnitarul aflat la conducerea sa, este Ministerul Afacerilor Interne, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

3.3. INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE (I.G.P.R.), în ceea ce privește soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității sale procesual pasive cu privire la capătul de cerere privind obligarea la acordarea unei despăgubiri, a depus recurs incident, solicitând admiterea acestuia, casare în parte a hotărârii și în rejudecare, admiterea excepției. În motivare, a susținut, în esență, că nu are atribuții legale de plata a vreunei sume de bani, fie și în ipoteza admiterii acțiunii reclamantului, nefiind ordonator principal de credite. 4. Apărări formulate în cauză 4.1. DIRECȚIA GENERALĂ DE PROTECȚIE INTERNĂ (DGPI) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Menționează intimata că măsura inițierii revalidării autorizației de acces la informații clasificate a reclamantului a fost dispusă de către ORNISS în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (2) lit. d) din Standardele naționale, având în vedere apariția unor riscuri de securitate aferente gestionării informațiilor clasificate secrete de stat. Totodată, arată că autorizația de acces la informații clasificate în cazul reclamantului și-a încetat valabilitatea la solicitarea ORNISS, conform prevederilor art. 175 lit. a) din Anexa la H.G. nr. 585/2002, susținerile recurentului asupra acestui aspect fiind neîntemeiate.

Intimata combate și criticile referitoare la nemotivarea sentinței, arătând că instanța de fond a analizat întreg probatoriul, cu respectarea regulilor privind cercetarea înscrisurilor depuse la Compartimentul cu documente clasificate, după cum consideră neîntemeiate aspectele ce vizează nemotivarea actului contestat raportat la cele reținute în considerente de judecătorul fondului. În sfârșit, prezintă apărări referitoare la inexistența vreunei încălcări a dreptului la apărare prin prisma jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții EDO și Curtea Constituțională. 4.2. Intimatul-pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE (I.G.P.R.) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Astfel, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a menționat că, din lecturarea sentinței atacate, se poate observa că hotărârea judecătorului care a soluționat cauza are la origini convingerea intimă că acesta a pronunțat o hotărâre corectă, iar raționamentele logico-juridice prezentate fundamentează temeinic soluția dispusă, fiind arătate în concret motivele pe care și-a întemeiat raționamentul pentru care a considerat că sunt incidente prevederile art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Raportat la criticile recurentului - reclamant, întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a învederat că I.G.P.R.

nu emite niciun fel de act administrativ referitor la emiterea/retragerea autorizației de acces la informațiile clasificate nivel secret de stat, întrucât nu este instituția competentă. 4.3.

Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) a depus întâmpinare la recursul incident declarat de recurentul-intimat Inspectoratul General al Poliției Române, solicitând admiterea acestuia și, pe cale de consecință, să se dispună casarea în parte a acestei soluții, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului-intimat raportat la capătul de cerere prin care intimatul-recurent A. a solicitat obligarea acestuia alături de ORNISS, Ministerul de Interne, Direcția Generală de Protecție Internă la plata unei despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data punerii acestuia la dispoziție și până la data repunerii în situația anterioară sau în subsidiar, până la data de 16.09.2022.

4.4. Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) a formulat întâmpinare și la recursul declarat de recurentul A., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. Arată acesta că instanța de fond, în raport de considerentele reținute în motivarea sentinței recurate, a constatat corect și amplu motivat că atât actul administrativ atacat, cât și operațiunile premergătoare acestuia au fost emise în mod legal, că acestea nu sunt afectate de motive de nelegalitate sau de netemeinicie și astfel se impunea respingerea acțiunii și menținerea lor. Cât privește criticile de nelegalitate pe prevederile punctului 8 al art. 488 C. proc. civ., arată că nici acestea nu sunt incidente.

Astfel, în ceea ce privește motivarea deciziei de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, subliniază că măsura retragerii autorizației recurentului nu a fost dispusă intempestiv, ci pe baza unor cercetări efectuate de autoritatea de securitate competentă, iar în cuprinsul acesteia este indicat motivul care a stat la baza punerii la dispoziție a recurentului. Susținerile recurentului privind lipsa comunicării și lipsa motivării cauzelor care au determinat retragerea autorizației de acces la informații clasificate sunt vădit nefondate, cu atât mai mult cu cât, la completarea chestionarelor de securitate, a fost de acord ca decizia privind neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs. Analizând sentința prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată: II.1. Recursul principal formulat de recurentul-reclamant nu este fondat pentru considerentele ce succed: Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai reține și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, în speță, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată, respingând argumentat aspectele de nelegalitate susținute de reclamant, astfel încât Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată nu intră sub incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ. De altfel, criticile recurentului vizând nerespectarea sau îngrădirea dreptului la apărare nu se subsumează acestui motiv de casare, ci aceluia de la pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", acestuia fiindu-i circumscrise aspectele privitoare la încălcarea principiilor dreptului procesual civil, precum cel al dreptului la apărare. Și în orice caz, nici din această perspectivă, hotărârea nu apare ca fiind nelegală.

Împrejurarea că recurentul-reclamant nu a avut posibilitatea de a cunoaște personal toate motivele de fapt și de drept avute în vedere pentru retragerea autorizației privind accesul său la informații clasificate, după cum nici apărătorul său nu i le-a putut prezenta pentru a le combate în vreun fel, nu reprezintă un argument al nelegalității actelor contestate în cauză, în condițiile în care au fost respectate garanțiile procedurale în materie.

Astfel, în cauza Corneschi împotriva României Curtea EDO a reținut: 104. "(…) ampla restrângere a informațiilor specifice implică necesitatea unor garanții de compensare corespunzătoare"; (…) 107. "(…) Curtea nu poate să nu ia în considerare argumentul reclamantului, care nu a fost contestat în mod expres de Guvern, potrivit căruia, în lipsa oricărei posibilități, pentru un avocat cu certificat ORNISS, de a divulga informațiile clasificate clientului său și de a-i solicita explicații factuale, orice apărare, chiar și de către un avocat cu certificat ORNISS, ar fi fost inoperantă, întrucât ar fi fost prea vagă și nu ar fi putut fi legată de fapte sau comportamente reale [supra, pct. 79; a se vedea, de asemenea, punctul de vedere al unei instanțe naționale, citat de reclamant, menționat la pct. 67 lit. a)]. Curtea ar trebui să se raporteze acum la constatările sale din Muhammad și Muhammad (citată anterior, pct. 185), în care a precizat că, pe de o parte, autoritățile naționale nu erau obligate, în temeiul legislației naționale, să informeze reclamantul cu privire la dreptul său de a fi reprezentat de un avocat deținător de certificat ORNISS și că, pe de altă parte, la momentul relevant - ceea ce este parțial relevant și pentru prezenta cauză - foarte puțini avocați dețineau un astfel de certificat, numele acestora nefiind nici măcar făcute publice de barou (ibidem, pct. 57-58).

În aceste condiții, Curtea consideră că eficacitatea unei astfel de apărări în cauza reclamantului poate fi pusă în discuție.

108. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că prezența avocatului reclamantului (deținător sau nu de certificat ORNISS) în fața instanțelor naționale, fără nicio posibilitate de a confirma acuzațiile aduse clientului său, nu era de natură să asigure apărarea efectivă a reclamantului astfel încât să se poată compensa în mod semnificativ limitările care îl afectează în exercitarea drepturilor sale procedurale [a se vedea Regner, citată anterior, pct. 148; și mutatis mutandis, în cadrul acțiunilor penale împotriva reclamanților, Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit (MC), nr. 50541/08 și alte 3, pct. 265, 13 septembrie 2016]." (…) 112. "Toate elementele de mai sus, culminând cu insuficiența raționamentului instanței la respingerea susținerilor reclamantului, îngreunează aprecierea de către Curte a gradului efectiv de control aplicat de aceste autorități independente în verificarea veridicității și credibilității faptelor care le-au fost prezentate de SRI.

Într-adevăr, având în vedere lipsa unor explicații coerente, oricât de sumare, cu privire la întinderea controlului pe care l-au efectuat și la fondul acuzațiilor îndreptate împotriva reclamantului (a se vedea, de exemplu, Regner, citată anterior, pct. 160; a contrario Gulamhussein și Tariq, citate anterior, pct. 97), nu se poate considera ca fiind stabilit suficient de clar că, în prezenta cauză, instanțele naționale au exercitat în mod efectiv și corespunzător competențele care le sunt conferite în acest scop." Înalta Curte reține, însă, că împrejurările din prezenta cauză sunt diferite de cele din cauza Corneschi împotriva României. În speță, limitările aplicate dreptului reclamantului la procedură contradictorie și la egalitatea armelor au fost compensate în cadrul procedurilor interne, în așa fel încât să se păstreze esența însăși a dreptului său la un proces echitabil.

Respectiv, pe tot parcursul litigiului apărătorul reclamantului a avut acces la întreaga documentație ce a stat la baza emiterii actelor contestate, în condițiile în care deține certificat ORNISS de acces la informații clasificate secret de stat.

Tot sub aspectul respectării dreptului la apărare, se reține de către Înalta Curte că instanța de fond a permis părților să participe la o ședință de judecată secretă, fără prezența publicului, în care reprezentantul convențional al acestuia a putut să prezinte toate apărările vizând nelegalitatea și netemeinicia actelor administrative contestate (încheierea din 07.11.2024 - înaintată la Compartimentul documentelor clasificate, la solicitarea instanței de recurs), după cum, de altfel, în același sens s-a procedat chiar și în fața instanței de control judiciar, la termenul din 19.11.2025, când o parte a ședinței s-a desfășurat în secret, iar apărătorul recurentului a avut posibilitatea de a combate în concret fiecare dintre aspectele reținute în sarcina reclamantului și care nu ar fi justificat, în opinia sa, emiterea actelor contestate.

De asemenea, se observă că în prima instanță, la termenul din data de 03.04.2024 judecătorul fondului a încuviințat reclamantului furnizarea de explicații cu privire la faptele pe care le considera acesta că ar fi stat la baza decizie de retragere a accesului la informații clasificate, care au fost consemnate într-un document depus la compartimentul de păstrare și gestionare a documentelor clasificate.

Dreptul la apărare nu i-a fost încălcat recurentului-reclamant nici din perspectiva refuzului de desecretizare a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii autorizației, câtă vreme Legea nr. 182/2002 permite autorității care a clasificat informația să decidă dacă va păstra caracterul clasificat al respectivelor informații sau, dimpotrivă, va declasifica sau va degrada clasificarea informației, după cum dreptul la apărare al recurentului i-a fost respectat, chiar și în lipsa declasificării documentelor administrate ca probatoriu în cauză, deoarece acestea au putut fi consultate de apărătorul său și de către instanțele de judecată.

De altfel, chiar în cursul litigiului au fost declasificate și depuse la dosar adresele nr. x/10.08.2022 și nr. y/01.09.2022, iar din conținutul acestora rezultă că, în urma efectuării verificărilor de securitate, a rezultat că reclamantul a mințit în cursul interviului de securitate, are sau a avut comportamente imorale sau deviații de comportament care pot genera riscul ca persoana să fie vulnerabilă la șantaj sau presiuni și, totodată, a demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine și indiscreție, ceea ce constituie elemente de incompatibilitate, conform prevederilor art. 160 lit. a), e) și f) din Anexa la H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.

Se mai reține, de asemenea, că la instanța de fond a fost înaintat un Rezumat al Raportului nr. x din 10.08.2022 (clasificat clasa secret de stat nivel strict secret), din care să rezulte, fără a fi încălcate regulile impuse de legislația privind protecția informațiilor clasificate, aspectele reținute în raport și care puteau fi aduse la cunoștința părților din proces, un alt aspect care probează neîncălcarea dreptului la un proces echitabil. În sfârșit, în ceea ce privește examinarea efectuată instanța de fond, în mod evident limbajul utilizat pentru a preciza considerentele de securitate națională care au determinat procedura specifică în speță nu a fost vag, ci dimpotrivă, s-au făcut referiri suficient de detaliate cu privire la faptele imputate pârâtului.

Pentru considerentele expuse, se vor respinge criticile încadrabile la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca neîntemeiate. În sfârșit, a susținut recurentul-reclamant motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care sancționează hotărârea ce a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a legii. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris). Interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului.

În cauză, a susținut recurentul că instanța a aplicat greșit normele de drept material în ceea ce privește nelegalitatea OMAI nr. 11/1882/02.0.9.2022 prin prisma inexistenței unui act de retragere a autorizației de acces la informații clasificate. Respectiv, consideră acesta că OMAI nr. II/1882/02.0.9.2022 ar trebui să aibă la baza cel puțin un alt act administrativ, respectiv decizia de retragere/revocare a autorizației de acces la informații clasificate, emisă de conducătorul unității solicitante, în speță Inspectoratul General al Poliției Române și alte două acte, respectiv deciziile de avizare pozitivă/negativă emise de DGPI (ADS) și ORNISS.

Însă, în cauză, nu s-a emis o astfel de decizie a conducătorului unității care gestionează informații clasificate de retragere a autorizației de acces la aceste informații, pe cale de consecință, cum, la momentul emiterii OMAI nr. II/1882/02.0.9.2022, nu exista un act valabil care prin care autorizația de acces la informații clasificate să fi fost retrasă, acesta este lovit de nulitate. Contrar susținerilor dezvoltate de recurent, Înalta Curte, în acord cu prima instanță și apărările prezentate de intimații-pârâți, constată că legislația-cadru în materia protecției informațiilor clasificate este reprezentată de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și H.G. nr. 585/2002 privind aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România ("Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România"). Conform disp.

art. 142 din Standardele naționale, autorizația de acces se eliberează numai în baza avizelor acordate de autoritatea desemnată de securitate în urma verificărilor efectuate asupra persoanei în cauză, cu acordul scris al acesteia, iar potrivit art. 151 alin. (1) din același act normativ, în urma primirii răspunsului autorității desemnate de securitate, ORNISS decide asupra acordării autorizației de acces la informații secrete de stat, comunicând decizia sa unității solicitante. Potrivit O.U.G.

nr. 76/2016, Direcția Generală de Protecție Internă este structura specializată cu atribuții în domeniul securității naționale, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu personalitate juridică care desfășoară activități de identificare, contracarare și înlăturare a amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc la adresa informațiilor, patrimoniului, personalului, misiunilor, procesului decizional și capacității operaționale ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum și a celor care pot duce la tulburarea gravă a ordinii publice. În calitate de Autoritate Desemnată de Securitate la nivelul MAI, DGPI avizează autorizarea accesului personalului MAI la informații clasificate.

Prin urmare, acestei unități îi revine obligația de a efectua verificările de securitate în vederea acordării/retragerii avizului de securitate, iar ORNISS decide asupra acordării autorizației de acces la informații clasificate în baza avizului acordat de Autoritatea Desemnată de Securitate, în speță DGPI. În conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) din Anexa la H.G.

nr. 585/2002, "revalidarea avizului privind accesul la informații clasificate presupune reverificarea persoanei deținătoare a unui certificat de securitate/autorizație de acces în vederea menținerii sau retragerii acesteia". În cuprinsul alin. (2) al aceluiași articol se regăsesc cazurile în care revalidarea poate avea loc "Revalidarea poate avea loc la solicitarea unității în care persoana își desfășoară activitatea, sau a ORNISS, în oricare din următoarele situații: (...) lit. d), apariția unor riscuri de securitate din punct de vedere al compatibilității accesului la informații clasificate". Or, în cazul reclamantului revalidarea a avut loc în condițiile lit. d), iar autorizația de acces la informații clasificate și-a încetat valabilitatea la solicitarea ORNISS, conform prevederilor art. 175 lit. a) din Anexa la H.G.

nr. 585/2002: "(...) autorizația de acces își încetează valabilitatea și se va retrage în următoarele cazuri: a) la solicitarea ORNISS". Ca atare, nu poate fi primită susținerea din cererea de recurs cu privire la necesitatea existenței unei decizii a conducătorului unității care a eliberat autorizația, în lipsa căreia s-ar impune constatarea nelegalității OMAI nr. II/1882/02.0.9.2022. A mai susținut recurentul-reclamant că nu i-au fost comunicate niciodată faptele care au stat la baza deciziei de retragere a accesului la informații clasificate, care puteau fi cel mult speculate prin raportare la întrebările adresate în cadrul interviului de securitate. Aceste susțineri nu sunt întemeiate.

La începutul interviului de securitate, reclamantului i s-a adus la cunoștință motivul pentru care a fost invitat la sediul DGPI și anume pentru clarificarea anumitor aspecte rezultate din verificările efectuate în vederea acordării accesului la informații clasificate pentru persoana sa, după cum rezultă din forma audio a CD-ului depus la Compartimentul cu documente clasificate. Având în vedere rezultatul verificărilor efectuate, precum și concluziile interviului de securitate, prin Raportul nr. x/10.08.2022, conducerea DGPl a aprobat avizarea negativă privind accesul la informații clasificate secrete de stat ca urmare a identificării elementelor de incompatibilitate prevăzute de art. 160 lit. a), e) și f) din Anexa la H.G.

nr. 585/2002. Conform art. 160 din Anexa la H.G.

nr. 585/2002, "Constituie elemente de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la informații secrete de stat oricare din următoarele situații: a) dacă în mod deliberat a ascuns, a interpretat eronat sau a falsificat informații cu relevanță în planul siguranței naționale ori a mințit în completarea formularelor tip sau în cursul interviului de securitate; (…) e) are sau a avut comportamente imorale sau deviații de comportament care pot genera riscul ca persoana să fie vulnerabilă la șantaj sau presiuni; f) a demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreție". Iar, din rezumatul depus la dosar fond (ce sintetizează Raportul nr. x/10.08.2022, astfel cum a putut fi fost observat nemijlocit chiar de instanța de recurs la Compartimentul documente clasificate) se constată că, într-adevăr, reclamantul a mințit în cursul interviului de securitate, prin raportare la probele administrate, care au relevat comportamentul acestuia imoral, ce putea conduce la vulnerabilizarea sa în momentul în care ar fi fost șantajat ori suspus unor presiuni, că a depășit cadrul instituționalizat de relaționare cu diferite persoane, că a utilizat resursele instituției în interes propriu, că a încălcat normele de etică și deontologie, urmărind obținerea unor foloase materiale/profesionale pentru sine ori pentru alții,

ori că nu a păstrat confidențialitatea datelor cu caracter confidențial. Așadar, în mod temeinic s-a dispus ulterior de către ORNISS, în calitate de Autoritate Națională de Securitate, prin adresa din 17.08.2022 retragerea autorizației de acces la informații clasificate. A mai arătat recurentul că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit normele de drept material în ceea ce privește aspectul nemotivării deciziei de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, indicând recurentul dispozițiile art. 28 din Legea nr. 182/2002, potrivit cărora "Neacordarea autorizației sau retragerea motivată a acesteia determina de drept interdicția de acces la informații secrete de stat." Criticile nu sunt întemeiate.

Într-adevăr, obligația motivării tuturor actelor administrative constituie un principiu fundamental al dreptului administrativ, întemeindu-se pe prevederile art. 31 alin. (2) din Constituie, potrivit cărora "Autoritățile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corecta a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal", respectiv pe cele ale art. 8 alin. (2) C. adm., în conformitate cu care "Beneficiarii activităților administrației publice au dreptul de a obține informații de la autoritățile și instituțiile administrației publice, iar acestea au obligația corelativă a acestora de a pune la dispoziția beneficiarilor informații din oficiu sau la cerere, în limitele legii". Întemeindu-se pe aceste texte, în jurisprudență se arată constant că motivarea reprezintă "o obligație generala a autorității publice, aplicabilă oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparență în profitul beneficiarului actului, care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum și acela de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ". Însă, conform doctrinei și jurisprudenței confirmate de Înalta Curte de Casație și Justiție,

un act administrativ este considerat motivat și dacă elementele de fapt și de drept se regăsesc în acte administrative pregătitoare, cu condiția ca acestea să fie identificate clar (număr, dată) în textul deciziei. În cauză, Raportul de verificare constituie suportul factologic obligatoriu, prevăzut de Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate (H.G. nr. 585/2002). Motivarea nu poate fi inserată direct în corpul actului comunicat persoanei având în vedere că informațiile care au condus la avizul negativ sunt, prin natura lor, informații clasificate (Secret sau Strict Secret), conform Legii nr. 182/2002, iar autoritatea emitentă este obligată prin lege să nu disemineze conținutul documentelor clasificate către persoane care nu posedă separat certificatul de securitate corespunzător nivelului de clasificare al raportului.

În speță, Ordinul apare ca îndeplinind condiția analizată, prin raportare la avizul negativ cuprins în Raportul de Verificare nr. x/10.08.2022, act care fundamentează măsura administrativă. Acest document are caracter clasificat, conform art. 15 din Legea 182/2002, astfel încât conținutul său nu poate fi redat în actul comunicat. Însă, el a fost pus la dispoziția instanțelor și a apărătorului recurentului-reclamant, care a putut pune concluzii concret pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina sa, astfel încât s-a putut realiza verificarea temeiniciei măsurii, corect reținându-se că motivele sunt reale și nu reprezintă un exces de putere, asigurând echilibrul între interesul public (securitatea națională) și cel privat.

Mai mult, reține instanța de control că recurentul-reclamant a semnat Anexa 15 la H.G. nr. 585/2002, care cuprinde o mențiune potrivit căreia este de acord cu nemotivarea deciziei de avizare negativă. Pentru considerentele expuse, cum niciuna dintre criticile formulate nu sunt întemeiate, nefiind găsit incident motivul de casare de la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., se va respinge recursul recurentului-reclamant, ca nefondat. II.2. Recursul incident formulat de B. - ministrul afacerilor interne împotriva încheierii de ședință din data de 23.05.2024 și a sentinței civile nr. 437/05.12.2024, prin care a solicitat casarea în parte a acestora și în rejudecare admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, este fondat.

Conform legislației privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, ministerul este instituția publică dotată cu personalitate juridică, având capacitatea de a sta în judecată în nume propriu. Ministrul exercită atribuțiile de conducere și reprezintă instituția în raporturile cu terții, însă nu posedă o personalitate juridică distinctă de cea a instituției pe care o conduce în procesul de emitere a actelor administrative. Actul administrativ atacat în cauză, Ordinul nr. II/1882/02.09.2022, este un act emis de Ministerul Afacerilor Interne, în exercitarea atribuțiilor sale legale. Faptul că actul poartă semnătura ministrului nu îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă personală, semnătura fiind forma prin care voința persoanei juridice (ministerul) este exteriorizată.

În contencios administrativ calitatea procesuală pasivă aparține autorității publice emitente a actului administrativ contestat, nu conducătorului acesteia. Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată nu s-au solicitat despăgubiri materiale sau morale împotriva ministrului pentru vinovăție personală, atragerea acestuia în proces în nume propriu este nelegală. De altfel, în mod constant, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în litigiile de contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține autorității publice emitente a actului, iar nu persoanei fizice care ocupă funcția de conducere a acelei autorități (Ministrul).

Astfel, prin Decizia nr. 2266/2023, instanța supremă a reținut că: "Calitatea de pârât în cadrul acțiunilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 aparține autorității publice emitente a actului administrativ atacat, în condițiile în care acesta a fost emis în regim de putere publică, în vederea organizării executării ori a executării în concret a legii, iar persoana fizică (Ministrul) care semnează actul în numele autorității nu poate fi atrasă în proces în nume propriu decât în ipoteza limitativă prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv atunci când se solicită despăgubiri pentru vinovăție personală." Pentru aceste motive, se va admite recursul incident formulat de recurentul-pârât Ministrul Afacerilor Interne, se va casa în parte încheierea din 23 mai 2024 și sentința civilă nr. 437 din 5 decembrie 2024 și, în rejudecare se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne, respectiv se va respinge acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministrul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, pentru lipsa calității procesuale pasive.

II.3. Și recursul incident formulat de INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE (I.G.P.R.), în ceea ce privește soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității sale procesual pasive cu privire la capătul de cerere privind obligarea la acordarea unei despăgubiri, este fondat. Aceasta deoarece, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, obligația de plată a unor sume reprezentând diferențe salariale sau despăgubiri cu titlu de salariu incumbă instituției care gestionează bugetul din care se fac aceste plăți. Iar, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, acesta este ordonator principal de credite, iar Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) este ordonatorul secundar de credite, în timp ce Inspectoratele de Poliție Județene sunt ordonatori terțiari.

De altfel, prin Decizia nr. 22/2019, pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte a statuat că în litigiile privind drepturile bănești ale polițiștilor, calitatea procesuală pasivă este determinată de raportul juridic de muncă/serviciu și de calitatea de angajator care are în gestiune fondurile necesare. Dacă pretențiile vizează fonduri nealocate la nivel județean, Inspectoratul de Poliție Județean nu are calitate procesuală. Aceeași concluzie se desprinde și din Decizia nr. 60/2019, dată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept, prin analogie cu personalul din justiție, aplicabilă și sistemului de ordine publică, respectiv că, în acțiunile de natură patrimonială, trebuie chemat în judecată cel care are obligația de a asigura fondurile, respectiv Ministerul Afacerilor Interne și nu unitatea la care reclamantul este încadrat/ar putea fi reîncadrat ori cea superioară acesteia.

Pentru aceste motive, se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române cu privire la petitul de obligare a acestuia la plata, în favoarea reclamantului A., a unei despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data punerii la dispoziție și până la data repunerii în situația anterioară sau, în subsidiar, până la data de 16.09.2022. Și se va respinge petitul formulat de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, pentru lipsa calității procesuale pasive. Se vor menține în rest dispozițiile hotărârilor recurate.

DECIDE Respinge recursul principal formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 437 din 5 decembrie 2024 a Curții de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul incident formulat de recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr. 437 din 5 decembrie 2024 a Curții de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal și recursul incident formulat de recurentul-pârât Ministrul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 437 din 5 decembrie 2024 și încheierii din 23 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte încheierea din 23 mai 2024 și sentința civilă nr. 437 din 5 decembrie 2024 și, în rejudecare: Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne și a Inspectoratului General al Poliției Române, ultimul pârât cu privire la petitul de obligare a acestuia la plata, în favoarea reclamantului A., a unei despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data punerii la dispoziție și până la data repunerii în situația anterioară sau, în subsidiar, până la data de 16.09.2022. Respinge acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministrul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține în rest dispozițiile hotărârilor recurate. Definitivă. Pronunțată astăzi, 3 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.