ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2949/2023

Ședința publică din data de 31 mai 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29.09.2022 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Directorul General al Direcției Generale de Protecție Internă, Directorul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Direcția Generală de Protecție Internă, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectorul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne și Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, suspendarea executării Ordinului MAI nr. II/1882/02.09.2022, prin care s-a constatat eliberarea sa din funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și punerea la dispoziția Inspectoratului de Poliție Județean Cluj pe o perioadă de 6 luni; suspendarea executării deciziei de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, prin conducătorul unității; suspendarea executării Deciziei de avizare negativă privind accesul la informații clasificate secret de stat/avizului negativ emise de Direcția Generală de Protecție Internă; suspendarea executării Deciziei de avizare negativă privind accesul la informații clasificate secret de stat/avizului negativ emise de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin încheierea de ședință din data de 31 octombrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale a instanței, a reținut că, din actele cauzei, nu rezultă că ar trebui să aibă calitate procesuală pasivă conducătorii instituțiilor, în schimb ordinul atacat apare ca fiind emis de ministrul afacerilor interne, care, în atare condiții are calitate procesuală pasivă, fiind emitentul actului a cărui suspendare se solicită. Totodată, prima instanță a apreciat că și Ministerul Afacerilor Interne are calitate procesuală pasivă în litigiul pendinte, dat fiind că are personalitate juridică și s-au solicitat și cheltuieli de judecată.

În concluzie, instanța de fond a reținut calitatea procesuală pasivă pentru Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă, ORNIS și Inspectoratul General al Politiei Romane, având în vedere modalitatea în care este formulată acțiunea. Referitor la excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes, instanța de fond a apreciat că, întrucât acestea sunt strâns legate de condiția pagubei iminente ce trebuie verificată într-o cerere privind suspendarea actului administrativ, se impune analiza acestora odată cu fondul cererii.

Prin aceeași încheiere, instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a respins celelalte cereri în probațiune, apreciind că există suficiente înscrisuri la dosar pentru justa soluționare a cauzei și, reținând că nu au fost formulate alte cereri și nu au fost invocate alte excepții, a declarat închisă cercetarea judecătorească, a deschis dezbaterile și, urmare acordării cuvântului în susținerea pozițiilor procesuale, a reținut cauza în pronunțare pe excepțiile invocate și, în subsidiar, pe fondul cererii, amânând pronunțarea la data de 7 noiembrie 2022.

2.2. Prin sentința civilă nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., comisar șef de poliție, în contradictoriu cu Director General al Direcției Generale de Protecție Internă, Directorul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și Inspectorul General al Poliției Române, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Totodată, prima instanță a respins excepția rămânerii fără obiect și a admis excepția lipsei de interes, respingând ca lipsită de interes cererea de suspendare formulată de reclamantul A., comisar șef de poliție în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) și Inspectoratul General al Poliției Române.

Împotriva sentinței civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs principal reclamantul A. și recurs incident pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B., acesta din urmă declarând recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 31 octombrie 2022.

3.1. Prin recursul formulat, invocând incidența cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul - reclamant A. a solicitat casarea sentinței civile nr. 296 din data de 07.11.2022 și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei, în sensul respingerii excepției lipsei de interes și, consecutiv, admiterii cererii privind suspendarea executării următoarelor acte administrative, până la pronunțarea instanței de fond: (1) suspendarea executării OMAI nr. II/1882/02.0.9.2022, prin care s-a constatat eliberarea reclamantului din funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și punerea sa la dispoziția Inspectoratului de Poliție Județean Cluj pe o perioadă de 6 luni; (2) suspendarea executării deciziei de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, emisă de IGPR, prin conducătorul unității; (3) suspendarea executării Deciziei de avizare negativă privind accesul la informații clasificate secret de stat/avizului negativ emise de DGPI; (4) suspendarea executării Deciziei de avizare negativă privind accesul la informații clasificate secret de stat/avizului negativ emise de ORNISS.

Urmare unei succinte prezentări a situației de fapt și a soluției primei instanțe, recurentul - reclamant a argumentat în sensul că se impune a se face o distincție între noțiunea de interes, în accepțiunea art. 33-34 C. proc. civ., și cea de interes în contextul Legii nr. 554/2004, prin raportare la definițiile din art. 2 alin. (1) lit. a) și p) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, recurentul- reclamant a apreciat că se impune o diferențiere între condiția interesului în exercitarea acțiunii și efectul unei eventuale suspendări a executării actului administrativ, chestiune pusă în discuția părților din perspectiva invocării unor circumstanțe ulterioare și independente de actul administrativ a cărui suspendare se solicită. În opinia sa, efectele Dispoziției nr. 812/2022 ar putea fi analizate în contextul verificării îndeplinirii condiției pagubei iminente, nu ca o condiție a interesului în soluționarea cererii de suspendare.

A mai arătat recurentul că, atât timp cât reclamantul are calitatea de persoană vătămată prin actul administrativ atacat, acesta justifică interes în formularea cererii de suspendare, o altă interpretare fiind de natură a suprima/îngrădi dreptul de acces la justiție, având în vedere termenul extinctiv de 6 luni în care trebuie soluționată situația sa.

S-a mai subliniat, în cererea de recurs, că, prin cererea introductivă de instanță, paguba iminentă și implicit și interesul în formularea cererii de recurs, au fost argumentate pe trei paliere diferite: iminența încetării raporturilor de serviciu, pierderile patrimoniale suferite de reclamant și perturbarea gravă a activității IPJ Cluj.

În ceea ce privește argumentele referitoare la iminența încetării raporturilor de serviciu, făcând trimitere la prevederile art. 27

21

, alin. (1), lit. d), art. 22

22

lit. a), art. 27

23

și art. 69 din Legea nr. 360/2002, recurentul - reclamant a arătat că paguba iminentă nu este generată exclusiv de emiterea Ordinului MAI privind eliberarea din funcție și punerea la dispoziție, ci și de emiterea deciziei de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, analizată ut singuli, iar relevante pentru aprecierea îndeplinirii condiției pagubei iminente sunt și motivele de fapt și de drept în baza cărora s-a dispus punerea la dispoziție.

În raport de aceste aspecte, recurentul- reclamant a subliniat că interesul, în sensul de folos practic, urmărit prin cererea de suspendare formulată era inclusiv acela de preîntâmpinare a încetării raporturilor de serviciu.

A mai arătat recurentul că, în timp ce pentru ipotezele de punere la dispoziție reglementate de art. 27

21

, alin. (1), prin raportare la dispozițiile art. 27

22

, lit. a), situația polițistului se soluționează în termen de 6 luni de la data punerii la dispoziție (cu posibilitatea prelungirii pentru încă 6 luni, prin Ordin al ministrului), pentru ipoteza de punere la dispoziție reglementată de art. 27

21

, alin. (2), situația polițistului se soluționează atunci când se dispune clasarea, renunțarea la urmărirea penală, achitarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal. Or, se observă că, în timp ce în cazul punerii la dispoziție pentru retragerea autorizațiilor de acces la informații clasificate situația trebuie soluționată într-un termen de maxim 6 luni, în cazul punerii în mișcare a acțiunii penale, situația polițistului se soluționează abia la momentul la care se finalizează urmărirea penală, prin una dintre soluțiile enumerate în mod expres de lege.

Date fiind dispozițiile art. 69 din Legea nr. 360/2002, recurentul a apreciat că, în cazul în care, în termenul de 6 luni, cel mult un an, nu se soluționează situația polițistului prin numirea lui într-o altă funcție, se poate dispune încetarea raporturilor de serviciu. Or, recurentul - reclamant a arătat că, la nivelul IPJ, nu există posturi vacante aferente exercitării calității de polițist care să nu presupună deținerea unei autorizații de acces la informații clasificate.

A mai învederat recurentul că, în cauza pendinte, nu ar fi vorba doar despre pierderea venitului din muncă, ci de o vătămare a însuși dreptului la muncă. Făcând trimitere la obligațiile financiare ce îi incumbă, recurentul - reclamant a învederat că trebuie să achite lunar cca. 3000 RON cheltuieli reprezentând rate de credit, pensie de întreținere și prime de asigurare, sumă ce ar reprezenta cca. 60% din veniturile totale lunare ale acestuia, la care se adaugă și cheltuielile de întreținere curente și faptul că mai are în întreținere și un al doilea copil.

Recurentul - reclamant a mai arătat că atât timp cât actul juridic nu a ieșit din realitatea juridică, trebuie acceptat că acesta produce în continuare efecte, fiind posibilă, în continuare, încetarea raporturilor de serviciu la finalul celor 6 luni (cel mult 1 an), ca urmare a faptului că situația sa nu a fost soluționată.

De asemenea, a apreciat că nu poate fi acceptată ipoteza potrivit căreia odată cu emiterea unui act administrativ ulterior - dispoziția șefului IPJ nr. 812/16.09.2022- ar înceta efectele actului administrativ anterior, respectiv efectele OMAI nr. II/1882/02.09.2022. În opinia recurentului - reclamant cele două acte administrative au temeiuri juridice diferite, cauze diferite, durată în timp diferită, producând efecte juridice în paralel.

De asemenea, recurentul - reclamant a argumentat în sensul că nu ar putea fi acceptă ipoteza prin care un ordin al ministrului MAI să fie invalidat printr-o dispoziție a șefului IPJ, în condițiile în care acesta din urmă se află într-un raport de subordonare față de cel dintâi. În opinia recurentului, acest aspect ar presupune o invalidare a principiului subordonării ierarhice în exercitarea unei funcții publice, recunoscut de Codul administrativ.

3.2. În cauză a formulat recurs incident pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B., prin care, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea încheierii de ședință din data de 31 octombrie 2022 și a sentinței civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, cu consecința admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și a respingerii acțiunii ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

În susținerea căii de atac promovate, recurentul - pârât a învederat că măsurile dispuse de prima instanță prin încheierea din data de 31 octombrie 2022 și sentința civilă nr. 296/07.11.2022 sunt nelegale, fiind bazate pe o incorectă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în materia contenciosului administrativ cu privire la noțiunile de "autoritate publică" și "demnitate publică".

A arătat recurentul - pârât că, față de prevederile art. 36 C. proc. civ. raportat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, într-un litigiu de contencios administrativ calitatea procesual pasivă aparține emitentului actului administrativ contestat, respectiv autorității publice care a acționat în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public legitim iar nu conducătorului autorității/instituției, statului sau unității administrativ teritoriale. Recurentul - pârât a menționat că, pentru definirea autorității publice, legiuitorul a optat pentru identificarea a două criterii: competența administrativă înțeleasă în sensul sumei atribuțiilor conferite unei entități în organizarea executării legilor și executarea lor în concret pentru îndeplinirea/satisfacerea interesului public și regimul de putere publică în care acționează entitatea respectivă, regim care o plasează pe o poziție exorbitantă față de particulari.

Recurentului - reclamant a subliniat că logica mecanismului juridic aplicabil contenciosului administrativ derivă din prevederea constituțională a art. 52 care statuează, la acest nivel, dreptul persoanei vătămate de o "autoritate publică" precum și din faptul că ceea ce se verifică într-un astfel de litigiu este manifestarea de voință (în forma sa tipică sau asimilată) a organului înzestrat cu o anumită competență administrativă (constând în suma de atribuții conferite unei entități în organizarea executării și executarea în concret a legii pentru îndeplinirea interesului public) și care acționează în regim de putere publică.

Făcând trimitere la art. 5 lit. k) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, recurentul - pârât a arătat că, prin autoritate publică, se înțelege organ de stat sau al unității administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, iar potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2009, autoritățile administrației publice centrale sunt: Guvernul, ministerele, alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, autoritățile administrative autonome. De asemenea, recurentul - pârât a evocat și dispozițiile art. 52 din același act normativ, care prevăd că:

"Ministerele sunt organe de specialitate ale administrației publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de interes stabilite de Guvern", iar conform art. 55 din același cod:

"Ministrul exercită conducerea ministerului și îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție."

În raport de aceste aspecte, recurentul - pârât a precizat că ministrul ocupă o funcție de demnitate publică, nefiind el însuși autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. Ministrul este doar persoana care a semnat actul contestat în speță, iar nu autoritatea publică emitentă a actului, care poate sta în justiție independent de demnitarul aflat la conducerea sa, aceasta fiind Ministerul Afacerilor Interne.

Totodată, recurentul a evocat prevederile O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, care prevede în cuprinsul art. 1 alin. (1) că Ministerul Afacerilor Interne este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică și cu sediul în municipiul București. Ca atare, în opinia recurentului - pârât, în accepțiunea legii contenciosului administrativ, ministerul și nu ministrul este un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care își exercită atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative în sfera lui de activitate. Ministrul, în calitate de conducător al autorității publice, este acea persoană care are capacitatea și obligația legală de a lua toate măsurile necesare ce stau la baza emiterii actului administrativ și fără de care acesta nu poate fi emis, chiar prin semnarea actului, însă aceste prerogative nu îi conferă ministrului calitatea de autoritate publică unipersonală, emitentă a actului administrativ. Ministrul nu este o autoritate publică centrală ci doar asigură conducerea și reprezentarea autorității publice centrale (minister). Ministrul este un demnitar (art. 5 lit. v) din O.U.G. nr. 57/2019 - persoană care exercită funcții de demnitate publică în temeiul unui mandat, potrivit Constituției, potrivit prezentului cod și altor acte normative), iar nu autoritate publică.

Făcând trimitere la practica instanțelor de judecată, recurentul - pârât a concluzionat că, în prezenta cauză, calitatea procesuală nu poate aparține decât Ministerului Afacerilor Interne și nu Ministrului.

4.1. Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, recurentul - pârât Ministrul Afacerilor Interne - B. a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul - reclamant ca nefondat și menținerea, drept temeinică și legală, a sentinței atacate, în limitele ce nu privesc propriul recurs, învederând, în esență, că prima instanță a interpretat și aplicat în mod corect normele de drept material incidente cauzei în privință aspectelor criticate de recurentul - reclamant.

4.2. În cauză a depus întâmpinare și intimatul - pârât Ministerul Afacerilor Interne, care a solicitat, la rându-i, respingerea recursului recurentului - reclamant, ca nefondat, argumentând în sensul unei corecte identificări, de către instanța de fond, a incidenței, în cauză, a excepției lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii de suspendare a actelor administrative reprezentate de Ordinul MAI nr. 11/1882/02.09.2022, decizia de retragere a autorizației de acces la informații clasificate emisă de IGPR, Decizia de avizare negativă privind accesul la informații clasificate secret de stat/avizului negativ emise de DGPI și Decizia de avizare negativă privind accesul la informații clasificate secret de stat emise de ORNISS.

4.3. Prin apărările formulate în cauză, intimatul - pârât Inspectoratul General al Poliției Române a invocat, în principal, excepția nulității recursului declarat de recurentul - reclamant A., apreciind că argumentele expuse în memoriul de recurs nu se încadrează în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea sus indicatului recurs ca nefondat și menținerea sentinței recurate, drept temeinică și legală.

4.4. Formulând apărări în recurs, Direcția Generală de Protecție Internă a invocat autoritatea de lucru judecat a soluției instanței de fond cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a directorului general al Direcției, nulitatea recursului declarat de recurentul - reclamant A., apreciind că această cale de atac nu a fost motivată în parametrii permiși de prevederile art. 488 C. proc. civ., iar pe fondul recursului promovat de recurentul - reclamant, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

4.5. La rândul său, depunând întâmpinare în recurs, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul - reclamant A., ca nefondat, învederând, în esență, că niciunul dintre argumentele evocate de recurentul - reclamant în susținerea interesului său în suspendarea executării actelor administrative și a iminenței producerii unei pagube, nu se impun a fi reținute de instanța de control judiciar.

4.6. Nu în ultimul rând, în cauză a formulat întâmpinare și Inspectorul General al Inspectoratului General al Poliției Române - Benone Matei, prin care a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței atacate cu privire la admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 3 martie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs asupra căilor de atac formulate

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârile recurate, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal și recursul incident declarat de pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B. împotriva încheierii de ședință din data de 31 octombrie 2022 și împotriva sentinței civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

A. Examinând recursul principal promovat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că un prim motiv de casare invocat de recurentul-reclamant este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin calea de atac tinzându-se la evocarea unei pretinse încălcări a prevederilor art. 6 din Convenția EDO și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză. Instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ. și arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate. Cât privește criticile referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii la stabilirea situației juridice în cauză, ele vor fi avute în vedere cu ocazia examinării motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cauză sunt incidente și argumentele expuse în jurisprudența CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României), potrivit cărora:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe cuprinde argumente pe care și-a fundamentat judecătorul fondului soluția pronunțată, argumentele furnizate nefiind nici străine de natura cauzei și nici contradictorii. Din această din urmă perspectivă, Înalta Curte apreciază că între argumentele evocate de prima instanță în justificarea soluției de respingere a excepției lipsei de obiect a cauzei și cele exhibate în justificarea celei de admitere a excepției lipsei de interes nu există contradicții, câtă vreme fiecare dintre aceste excepții a implicat analiza unei valențe distincte a efectelor pe care punerea la dispoziție a recurentului - reclamant în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, prin dispoziția Șefului IPF Cluj nr. 812/16.09.2022, le produce.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, ce nu este străină de natura cauzei și care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, nefondate sunt și criticile subsumate de recurentul - reclamant cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția primei instanțe, de admitere a excepției lipsei de interes și de respingere, ca lipsită de interes, a cererii de suspendare formulată de reclamantul A., reflectând o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material.

Înalta Curte reține, contrar celor evocate de recurent, că inclusiv în materia contenciosului administrativ, partea care exercită acțiunile reglementate de Legea nr. 554/2004 (printre care se numără și cea prevăzută de art. 14 din acest ct normativ) trebuie să justifice un interes într-o atare exercitare, în sensul art. 32 alin. (1) și art. 33 C. proc. civ. (după cum corect a reținut și prima instanță).

Faptul că noțiunea de "interes" în sens procesual trebuie circumscrisă celei de "vătămare", în sensul Legii nr. 554/2004, nu poate fi interpretat în modul propus de recurentul - reclamant în argumentele prin care acesta tinde să afirme că nu ar mai incumba instanței de contencios administrativ, în virtutea art. 2 alin. (1) lit. a) și p) din Legea nr. 554/2004, obligația de a analiza dacă, precum în cauza pendinte, suspendarea actelor poate aduce, prin rezultatul său, un beneficiu concret părții care a introdus acțiunea. Interesul de a exercita acțiunea constituie, chiar și în acest context, condiția esențială și primordială a oricărei acțiuni în justiție, iar pentru a pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze beneficiul pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Interesul, înțeles ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, are în vedere justificarea de a invoca și a urmări pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic, factual sau juridic (în sensul unor repercusiuni pozitive asupra drepturilor și obligațiilor legale ale reclamantului) ce trebuie constatat de instanță, în mod nemijlocit, in concreto, ținând seama de circumstanțele proprii, specifice obiectului dedus judecății.

Raportat la aceste aspecte, Înalta Curte reține că modul în care prima instanță a verificat dacă reclamantul, persoană fizică de drept privat, justifică un interes pentru a obține suspendarea actelor vizate de cererea de chemare în judecată, a fost unul corect, câtă vreme un astfel de interes presupune ca suspendarea actelor să poată avea, în sine, consecințe juridice și ca acțiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu concret părții care a introdus-o.

Acțiunea reclamantului privește suspendarea excutării Ordinului MAI nr. II/1882/02.09.2022, deciziei de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), deciziei de avizare negativă privind accesul la informații clasificate secret de stat/avizului negativ emise de Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) și deciziei de avizare negativă privind accesul la informații clasificate secret de stat emisă de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/1882/02.09.2022, reclamantul a fost eliberat din funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și pus la dispoziția unității de poliție pe o perioadă de 6 luni, urmare a neacordării autorizației de acces la informații clasificate. La emiterea acestui ordin, au fost avute în vedere, între altele, dispozițiile art. 27

21

alin. (1) lit. d) și alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului conform cărora:

"Polițistul este eliberat din funcție și pus la dispoziție, în vederea numirii într-o funcție prin aplicarea prevederilor art. 27

31

, în următoarele situații:(...) d) când nu sunt acordate sau când sunt retrase de către autoritățile competente avizele, autorizațiile sau atestările necesare exercitării funcției; (...)Punerea la dispoziție în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. c), d) și e) și alin. (2) se constată la data luării la cunoștință a respectivelor situații."

Ulterior acestui moment, în data de 16.09.2022, prin Dispoziția inspectorului șef al IPJ Cluj nr. 812/16.09.2022, reclamantul a fost pus la dispoziția unității de poliție în temeiul art. 27

21

alin. (2) din Legea nr. 360/2002, urmare punerii în mișcare a acțiunii penale față de acesta, în dosarul penal nr. x/2020

Înalta Curte reține că, în cazul punerii la dispoziție pentru retragerea autorizației de acces la informațiile clasificate, conform art. 27 alin. (22) lit. a) din Legea nr. 360/2002, situația celui vizat de această punere la dispoziție trebuie soluționată într-un termen de 6 luni, care poate fi prelungit cu încă 6 luni, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, în vreme ce, în cazul punerii în mișcare a acțiunii penale, situația celui vizat de punerea la dispoziție reglementată de art. 27

21

alin. (2) din Legea nr. 360/2002 se soluționează în momentul în care se finalizează urmărirea penală.

Or, atâta vreme cât este pusă în mișcare acțiunea penală, suspendarea executării actelor vizate de cererea de chemare în judecată nu va avea drept efect înlăturarea punerii la dispoziție (ce este, în esență, beneficiul concret urmărit de reclamant).

Interesul trebuie să fie născut și actual, în sensul că el trebuie să existe atât la momentul introducerii acțiunii, cât și în continuare, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești. Atributul actualității interesului vizează, în esență, și ipoteza posibilității apariției unor circumstanțe ulterioare și extrinseci actelor vizate de cererea de chemare în judecată, de natură a afecta actualitatea interesului, iar în această categorie intră inclusiv emiterea unor acte precum Dispoziția inspectorului șef al IPJ Cluj nr. 812/16.09.2022 .

Înalta Curte mai reține că, în cuprinsul sus indicatei dispoziții, se menționeză, în mod expres, faptul că a încetat situația privind punerea la dispoziție a reclamantului în baza prevederilor art. 27

21

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 (dispusă prin Ordinul MAI nr. II/1882/02.09.2022). Instanța de control judiciar subliniază că, în cauza pendinte, nu a fost învestită cu verificarea legalității Dispoziției inspectorului șef al IPJ Cluj nr. 812/16.09.2022, iar prin argumentele sale referitoare la faptul că nu s-ar putea accepta ipoteza prin care un ordin al ministrului MAI ar putea fi invalidat printr-o dispoziție a șefului IPJ, recurentul - reclamant tinde tocmai la punerea în discuție a acestei legalități. Câtă vreme Dispoziția inspectorului șef al IPJ Cluj nr. 812/16.09.2022 reprezintă un act administrativ a cărui legalitate nu a fost infirmată, în raport de limitele învestirii în cauza pendinte, instanța de control judiciar nu poate ignora faptul că prin aceasta s-a statuat expres în sensul încetării situației privind punerea la dispoziție dispuse anterior (în temeiul art. 27

21

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002).

Înalta Curte subliniază că, prin demersul judiciar pendinte, întemeiat pe prevederile art. 14 C. proc. civ., ceea ce se urmărește este temporizarea efectelor pe care actele ce fac obiectul cererii de chemare în judecată le produc, iar nu însăși legalitatea acestora (ce poate fi verificată exclusiv de către instanța învestită cu acțiunea de fond).

Or, ceea ce se verifică, în prezenta cauză, din perspectiva interesului este dacă temporizarea în discuție poate să genereze efectele urmărite de reclamant, iar, pentru considerentele expuse mai sus, acestea nu pot fi generate.

Recurentul - reclamant a mai afirma că interesul său în promovarea cererii de suspendare ar deriva din iminența încetării raporturilor de serviciu, pierderile patrimoniale și perturbarea activității Inspectoratului de Poliție Județeană Cluj.

Înalta Curte reține că punerea la dispoziție nu are drept efect direct încetarea raporturilor de muncă, întrucât, potrivit prevederilor art. 27 indice 31 din Legea nr. 360/2002, polițistului i se prezintă funcțiile vacante în ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1), care vizează numirea atât în funcția ocupată anterior, corespunzătoare postului ocupat, dacă este vacant, cât și o funcție similară, în unitatea din care face parte, o funcție similară, în altă unitate, o funcție prevăzută cu un coeficient egal sau inferior celei ocupate anterior, în unitatea din care face parte, o funcție prevăzută cu un coeficient egal sau inferior celei ocupate anterior, în altă unitate, o funcție inferioară gradului profesional deținut, în unitatea din care face parte sau o funcție inferioară gradului profesional deținut, în altă unitate.

Astfel, prezumtiva lipsă a unor posturi vacante la nivelul IPJ Cluj nu reprezintă un argument suficient în susținerea tezei iminenței încetării raporturilor de muncă și a interesului în promovarea acțiunii de față.

De esență este faptul că, după cum s-a arătat și mai sus, suspendarea executării Ordinului MAI nr. II/1882/02.09.2022, a deciziei de retragere a autorizației de acces la informații clasificate emisă IGPR, a deciziei de avizare negativă privind accesul la informații clasificate secret de stat/avizului negativ emisă de DGPI și a deciziei de avizare negativă privind accesul la informații clasificate secret de stat emisă de ORNISS, analizate cumulat sau ut singuli, nu vor avea drept efect înlăturarea stării de punere la dispoziție a reclamantului, dată fiind punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa.

De asemenea, temporizarea efectelor sus indicatelor acte, nu va avea niciun efect asupra veniturilor recurentului - reclamant, în sensul că acesta ar rămâne, în continuare, pus la dispoziție. De altfel, nu se poate afirma că recurentul - reclamant ar fi lipsit, prin punerea la dispoziție, de unica sursă de venit, întrucât, potrivit prevederilor art. 27 indice 23 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, polițistul pus la dispoziție beneficiază de drepturile bănești prevăzute de legislația privind salarizarea polițiștilor aflați în această situație, precum și de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege. Totodată, potrivit prevederilor alin. (1) și (2) ale art. 27 indice 23 din Legea nr. 360/2002 pe perioada punerii la dispoziție, polițistul îndeplinește acele sarcini și atribuții stabilite în scris de șeful unității, neputându-se reține nici o îngrădire a dreptului la muncă.

Cât privește argumentul referitor la perturbarea gravă a activității IPJ Cluj, acesta nu poate fi valorificat întrucât, în cauză, nu au fost evidențiate aspecte apte a justifica o atare perturbare.

În concluzie, hotărârea recurată este apărată, din perspectiva chestiunilor invocate de recurentul - reclamant A., de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., motiv pentru care se impune respingerea recursului recurentului - reclamant ca nefondat.

B. În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B. împotriva încheierii de ședință din data de 31 octombrie 2022 și împotriva sentinței civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte îl găsește, de asemenea, nefondat, pentru următoarele argumente:

În esență, prin calea de atac exercitată, invocând cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B. critică soluția dată în hotărârile recurate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului - pârât, excepție pe care instanța de fond a respins-o.

Argumentele recurentului - pârât sunt, însă, nefondate, soluția primei instanțe fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, câtă vreme, potrivit art. 1 lit. a) din Anexa nr. 11 la Ordinul MAI nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, competența emiterii actelor administrative privind numirea în funcție, modificarea și suspendarea raportului de serviciu al polițistului, cu excepția situațiilor în care prin lege se stabilește altfel, revine: a) ministrului afacerilor interne, pentru:1. șefii unităților aparatului central al MAI și adjuncții acestora; 2. șefii unităților aflate în subordinea/în cadrul MAI și adjuncții acestora; 3. șefii unităților subordonate unor unități ale aparatului central al MAI; 4. Abrogat(ă); 5. personalul transferat, delegat sau detașat în afara MAI indiferent dacă aceasta din urmă se realizează sau nu prin numirea pe o funcție prevăzută în Statul anexă "M".

Ordinul MAI nr. 140/2016 a fost emis, printre altele, în aplicarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare și a Hotărârii Guvernului nr. 510/1998 privind aprobarea Metodologiei-cadru pentru gestionarea resurselor umane în administrația publică centrală.

Prin Ordinul MAI nr. II/1882/02.09.2022, s-a constatat eliberarea recurentului reclamant din funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și punerea sa la dispoziția Inspectoratului de Poliție Județean Cluj pe o perioadă de 6 luni, iar punerea la dispoziție este, conform art. 27

1

lit. g) din Legea nr. 360/2002, una dintre formele de modificare a raportului de serviciu al polițistului.

Pe cale de consecință, date fiind prevederile speciale ale actelor normative sus indicate și obiectul Ordinului MAI nr. II/1882/02.09.2022, Înalta Curte reține corecta aplicare și interpretare, de către prima instanță, a prevederilor art. 36 din C. proc. civ., raportate la art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, ministrul afacerilor interne având calitate procesuală pasivă în cauză, fără a prezenta relevanță, în acest context, argumentele recurentului - pârât referitoare la sensul noțiunilor de "autoritate publică" și "demnitate publică".

În concluzie, sunt nefondate criticile aduse de recurentul - pârât Ministrul Afacerilor Interne - B. încheierii de ședință din data de 31 octombrie 2022 și sentinței civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, neputând fi identificate aspecte subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să justifice revocarea acestor hotărâri judecătorești.

În raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate, va respinge atât recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, cât și recursul incident declarat de pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B. împotriva încheierii de ședință din data de 31 octombrie 2022 și împotriva sentinței civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministrul Afacerilor Interne - B. împotriva încheierii de ședință din data de 31 octombrie 2022 și împotriva sentinței civile nr. 296 din data de 7 noiembrie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.