Decizia nr. 5578/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.12.2022 pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne: anularea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 1122/2006 și a Normelor metodologice aprobate prin acesta, iar în subsidiar anularea art. 5, art. 6, art. 7, art. 9 și art. 28 din Normele metodologice aprobate prin O.M.A.I. nr. 1122/2006; anularea art. 3 din Instrucțiunile M.A.I.

nr. 114/2013. În legătură cu acest capăt de cerere reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 121/1998.

Prin aceeași cerere de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului București: anularea Dispoziției directorului general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București nr. 4087/28.04.2022 prin care s-a constatat încetarea raporturilor de serviciu prin demisie (conform art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002) și obligarea pârâtei la emiterea unui noi dispoziții, prin care să se constate încetarea raporturilor de serviciu ca urmare a numirii într-o altă funcție publică (conform art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002); în legătură cu acest capăt de cerere reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002; anularea deciziei de imputare nr. 750306/17.08.2022 și, în consecință, exonerarea sa de la plata sumei de 23.961,40 RON, iar în subsidiar, anularea în partea a acesteia cu consecința reducerii sumei imputate; suspendarea, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, a executării deciziei de imputare nr. 750306/17.08.2022, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin încheierea din data de 12.12.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, instanța a disjuns capetele I și II din cererea de chemare în judecată și a dispus formarea unui nou dosar având ca părți pe reclamantul A. și pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, înregistrat sub nr. x/2022. În dosarul nr. x/2022 instanța a dispus declinarea competenței de soluționare a capetelor III, IV și V din cererea de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal. 1.2 Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 565 din 27 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București - secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de reclamant și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 9 din O.G.

nr. 121/1998 prin raportare la prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) și art. 147 alin. (4) din Constituție; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne și a anulat în parte Ordinul MAI nr. 1122/2006, în ceea ce privește art. 5, art. 6, art. 7, art. 9 și art. 28; a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. 1.3 Recursurile formulate în cauză Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri atât reclamantul A., cât și pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4 Hotărârea Înaltei Curți asupra recursului, atacată cu contestație în anulare Prin decizia nr. 2425 din 24 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de recurentul-reclamant A. și de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 565 din 27 martie 2023 a Curții de Apel București - secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal; A casat în parte sentința recurată, iar, în rejudecare: A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne; A anulat art. 3 din Instrucțiunile Ministerului Afacerilor Interne nr. 114/2013 în sensul că prevederile Instrucțiunilor nu se aplică polițiștilor - funcționari publici cu statut special; A respins în rest cererea, ca neîntemeiată; A menținut soluția instanței privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din O.G.

nr. 121/1998 prin raportare la prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) și art. 147 alin. (4) din Constituție; A obligat recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 100 RON, cheltuieli de judecată, către recurentul-reclamant. În temeiul dispozițiilor art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a dispus publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. 2. Contestația în anulare Împotriva deciziei nr. 2425 din 24 aprilie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, a formulat contestație în anulare contestatorul A., întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., solicitând admiterea contestației în anulare și anularea deciziei contestate, rejudecarea fondului cauzei, respectiv anularea art. 5 - art. 7 și art. 9 din Normele aprobate prin OMAI nr. 1122/2006. În motivarea contestației în anulare arată, în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea OMAI nr. 1122/2006, că art. 5 - art. 7 și art. 9 din acest ordin încalcă principiul ierarhiei actelor normative consacrat de art. 4 din Legea nr. 24/2000, întrucât prin ordinul atacat este stabilit un mod de calcul ipotetic al cheltuielilor, ce nu respectă dispozițiile art. 70 din Legea nr. 360/2002, conform cărora cheltuielile efectuate se restituie. De asemenea, susține că art. 5 - art. 7 și art. 9 din OMAI nr. 1122/2006 încalcă principiul egalității și echității prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece prin calcularea cheltuielilor se creează inegalități nejustificate între foștii polițiști.

Precizează că în cursul soluționării procesului în primă instanță, a fost pronunțată Decizia Curții Constituționale nr. 649 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 103/07.02.2023, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 25, 27-43 și 47 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Instanța de fond a considerat că această decizie are incidență în cauză și a admis în parte, pe acest considerent, cererea de chemare în judecată, fără a analiza cele două motive invocate de reclamant prin acțiune. Arată că împotriva sentinței Curții de Apel București a formulat recurs doar în privința soluției de respingere a cererii de anulare a art. 3 din IMAI nr. 114/2013, iar Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs în privința soluției de anulare parțială a OMAI nr. 1122/2006.

Precizează că instanța de recurs a concluzionat că decizia Curții Constituționale nr. 649/2022 nu este aplicabilă în cauză, deoarece s-a scos în afara cadrului constituțional doar procedura administrativă de recuperare a cheltuielilor, iar OMAI nr. 1122/2006 reglementa doar modul de calcul al cheltuielilor, înlăturându-se apărarea sa potrivit căreia recursul formulat de MAI trebuie respins pe motiv că OMAI este emis în aplicarea O.G. nr. 121/1998. S-a stabilit că acest act nu este aplicabil polițiștilor, ca urmare a unei decizii ulterioare a Curții Constituționale, nr. 258/2023. Invocă dispozițiile art. 497 teza I C. proc. civ. și susține că, în condițiile în care Înalta Curte a reținut spre rejudecare cauza, trebuia să analizeze toate motivele invocate în fața instanței a cărei hotărâre a fost casată, ceea ce nu s-a întâmplat.

Astfel, Înalta Curte a rejudecat doar prin prisma admiterii recursului reclamantului și a analizat anularea art. 3 din IMAI nr. 114/2013. Sub acest aspect, invocă dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 501 alin. (3) C. proc. civ., în raport cu care susține că, întrucât la termenul de judecată la care s-a dat cuvântul asupra recursurilor, nu s-a acordat cuvântul și asupra motivelor invocate în fața primei instanțe, instanța de recurs ar fi trebuit ca, după casarea cu reținere, să acorde un termen la care să fie dezbătute motivele din cererea de chemare în judecată.

Precizează că, întrucât prima instanță nu a analizat cele două motive invocate în susținerea cererii de anulare parțială a OMAI, deoarece pe parcursul procesului a fost pronunțată Decizia Curții Constituționale nr. 649/2022, acestea nefiind analizate nici de către Înalta Curte de Casație și Justiție, susținerile sale din cererea de chemare în judecată referitoare la capătul de cerere privind anularea parțială a OMAI nr. 1122/2006, nu au fost analizate, deși prin cererea de recurs a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Apreciază că în acest mod a fost încălcat art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Mai arată că neanalizarea unui capăt de cerere nu intră în noțiunea de greșeală de judecată, iar, pe de altă parte, conceptul de eroare materială la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ. vizează soluționarea recursului fără a se lua ține cont ori când se confundă aspecte importante în soluționarea cauzei. Consideră că, prin raportare la succesiunea modificărilor legislative în ceea ce privește contestația în anulare specială, este evident că eroarea materială la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. privește, în special, erorile de judecată, aprecierea greșită asupra situațiilor de fapt, a probelor (temeinicia hotărârilor), precum și aplicarea eronată sau neaplicarea unor dispoziții legale incidente cauzei. Susține că în concepția Curții Europene a Drepturilor Omului, este posibilă, în anumite situații, promovarea unei căi extraordinară de atac în măsură să înlăture erorile judiciare.

În acest sens, invocă Hotărârea din 29 iulie 2008 pronunțată în Cauza Mitrea, prin care CEDO a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru examinare.

O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu". Cu toate acestea, CEDO a reținut că: "cerințele principiului securității juridice nu sunt absolute" și că "recomandă uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu au corespuns cerințelor art. 6. În orice caz, puterea de a iniția și de a derula o procedură de revizuire ar trebui exercitată de către autorități în așa fel încât să asigure. în cel mai înalt grad posibil, un echilibru între interesele aflate în joc." 3. Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția tardivității, în raport cu data comunicării hotărârii atacate, cu privire la care apreciază că a fost comunicată contestatorului la aceeași dată la care a fost comunicată și intimatului.

Față de susținerile contestatorului privând modificarea domiciliului contestatorului, arată că intimatul nu a fost informat în acest sens, conform dispozițiilor art. 172 din C. proc. civ. De asemenea, invocă excepția inadmisibilității contestației în anulare, în contextul în care susținerile contestatorului vizează o eroare de judecată și nu o eroare materială, astfel că se tinde la rejudecarea cauzei, demers inadmisibil din această perspectivă. 4. Procedura de soluționare a contestației în anulare În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc.

civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. Prin rezoluția din data de 26 iulie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 27 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. 5. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele în continuare arătate. 5.1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., pe care contestatorul și-a întemeiat prezenta cale de atac, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale." Examinând motivele invocate prin prisma dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc.

civ., Înalta Curte constată că sub acest aspect, criticile contestatorului vizează, în esență, faptul că instanța de recurs, după casarea sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, nu a motivat cererea de anulare parțială a OMAI nr. 1122/2006. Cu alte cuvinte, se invocă practic o motivare insuficientă a deciziei pronunțate în recurs în raport cu motivele din cererea de chemare în judecată, considerând că este vorba de o eroare materială în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. Criticile sunt nefondate, Înalta Curte reținând că în cauză nu se relevă existența unei erori materiale în sensul invocat de către contestator.

Astfel, prin criticile formulate prin contestația în anulare de față, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, conform celor reținute și de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei. Contestația în anulare prevăzută de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce nu poate fi promovată decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor, calea de atac în discuție neputând reprezenta prilej pentru rediscutarea aspectelor analizate de instanțele de recurs.

"Erorile materiale", în sensul art. 503 din C. proc. civ., sunt erori evidente cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului și care au determinat soluția pronunțată, iar nu la o pretinsă greșeală de judecată, respectiv în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale. Astfel, în doctrina relevantă, sintagma "greșeală materială" a fost analizată prin opoziție cu greșeala de judecată, subliniindu-se că vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

Or, în cauză, instanța de recurs a casat în parte sentința recurată, iar, în rejudecare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne; a anulat art. 3 din Instrucțiunile Ministerului Afacerilor Interne nr. 114/2013 în sensul că prevederile Instrucțiunilor nu se aplică polițiștilor - funcționari publici cu statut special și a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Practic, instanța de recurs, în rejudecare, a respins cererea reclamantului de anulare în parte a Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 1122/2006, în ceea ce privește art. 5, art. 6, art. 7, art. 9 și art. 28, cerere ce fusese admisă de prima instanță.

În realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a aspectelor de fond ale cauzei, astfel cum s-a reținut anterior, precum și reevaluarea ansamblului probator, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs. În acest context, argumentele expuse de contestator nu pot constitui temei pentru retractarea deciziei civile în discuție, întrucât acestea tind să demonstreze nu existența unor greșeli materiale evidente, ci reanalizarea aspectelor de fond ale cauzei. Prin urmare, aspectele invocate de către contestator nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci tinde la înlăturarea soluției instanței de recurs, de respingere a cererii de anulare în parte a Ordinului MAI nr. 1122/2006, în ceea ce privește art. 5, art. 6, art. 7, art. 9 și art. 28, cerere ce fusese admisă de către instanța de fond, aspect imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.

Cu alte cuvinte, criticile formulate de contestator, în sensul că nu au fost analizate toate argumentele sale din cererea de chemare în judecată, nu pot fi primite, întrucât prin intermediul lor se încearcă repunerea în discuție a modului în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile legale în faza de recurs, asemenea critici neputând fi subsumate cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. De altfel, dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, ele trebuind să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil alt recurs.

De asemenea, nu poate fi reținut nici argumentul contestatorului în sensul că nu ar mai avea cale de atac, în contextul în care jurisprudența CEDO este unitară în a aprecia că se impune a se da prevalență principiilor securității juridice și dreptului la un proces echitabil, ce presupun că un proces finalizat nu poate fi redeschis decât în situații limitativ și expres prevăzute de lege. Pentru acest considerent, căile extraordinare de atac, cum este și cazul contestației în anulare nu pot fi deschise pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, deoarece în caz contrar, s-ar aduce atingere securității juridice și dreptului la un proces echitabil.

Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consolidat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, presupune examinarea în mod real și adecvat a apărărilor părților, însă respectarea acestui principiu convențional de către o instanță de judecată nu poate fi verificată pe calea contestației în anulare, adică a unei căi extraordinare de atac din dreptul intern, întrucât legiuitorul național nu a reglementat un astfel de motiv de retractare a unei hotărâri irevocabile. Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei.

Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008, și B. c. România, nr. 8727/03 din 7 iulie 2009). Concluzionând, Înalta Curte reține că în cauză nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., soluția pronunțată de către instanța de recurs nefiind rezultatul unei erori materiale în sensul textului de lege indicat. 5.2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare de față, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2425 din 24 aprilie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, ca nefondată. Definitivă. Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.