ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2425/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 09.08.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 9.871,05 RON cu TVA inclus/8295 RON fără TVA, urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând triplul remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.01.2021-31.09.2022, pentru unitățile nedeclarate la A., respectiv C. și Restaurantul din cadrul hotelului, unități situate în Municipiul Galați, str. x aferent Școlii generale nr. 26 Galați; obligarea pârâtei la încheierea de autorizații/licențe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 1692/06.12.2022 pronunțată de Tribunalul București, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 360 din 30.03.2023, Tribunalul Galați – secția I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. Galați. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8295 RON reprezentând triplul remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.01.2021 - 31.09.2022 pentru unitățile nedeclarate A., respectiv C. și Restaurantul din cadrul hotelului, unități situate în Municipiul Galați, str. x, aferent Școlii Generale nr. 26 jud. Galați. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța apel: Prin decizia civilă nr. 17/A 5 din 1 februarie 2024 a Curții de Apel Galați– secția I civilă, s-a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelanta-pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 360 din 30.03.2023 a Tribunalului Galați – secția I civilă.

Calea de atac formulată în cauză: Pârâta societatea B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 17/A 5 din 1 februarie 2024 a Curții de Apel Galați – secția I civilă. În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a susținut că decizia atacată este nelegală, în sensul că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel, instanța a reținut că existența televizoarelor în zonele de cazare restaurant (fapt vecin conex) instituie, în sensul dispozițiilor art. 328 C. proc. civ., o prezumție de comunicare efectivă. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să conțină expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate. Susține că a invocat faptul că raportul întocmit de un prepus al reclamantului nu are valoare probatorie, acesta fiind în mod cert un act întocmit în interesul părții în cadrul căreia își desfășoară activitatea. Din punct de vedere al conținutului acestuia, apreciază că nu poate avea caracterul unui înscris sub semnătură privată, întrucât nu poartă semnătura părților și, de asemenea, acesta a fost contestat de pârâtă, devenind aplicabile dispozițiile art. 273 C. proc. civ. De asemenea, în condițiile în care instanța analiza planșele foto atașate acestui raport, urma să observe că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 290 C. proc. civ. Raportat la normele cuprinse în dispozitiile art. 272, 273 290 C. proc. civ., rezultă că înscrisul denumit "Referat întocmit de inspector D." datat 07.09.2021, precum și planșele foto anexate, nu poartă semnătura reprezentanților pârâtei și, mai mult de atât, a fost contestat. Mai arată că existența televizoarelor trebuie dovedită prin mijloacele de probă prevăzute de lege, nu prin înscrisuri proprii întocmite de reclamantă, a căror valoare probatorie este echivalentă cu a unor afirmații. În atare situație, reținerea de către instanța de apel a unei prezumții legale este greșită, întrucât aceasta se întemeiază pe aplicarea greșită a normelor privind probele și valoarea probatorie a acestora, în sensul că prezumția legală constând în prezumția comunicării publice este generată de un mijloc probatoriu neprevăzut de C. proc. civ. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză: Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Cu titlu preliminar, se constată că, prin memoriul de recurs, pârâta a susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură, făcând trimitere la dispozițiile art. 272, 273, 290, 328 și 425 C. proc. civ., care vizează dovada cu înscrisuri, respectiv, motivarea hotărârii judecătorești, critici ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd că se poate solicita casarea unei hotărâri când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, pârâta societatea B. S.R.L. a declarat apel, cale de atac ce nu a fost însă motivată. Cum cererea de apel nu a fost motivată, instanța de apel a examinat sentința apelată în fond, numai pe baza aspectelor invocate la prima instanță, conform dispozițiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., ce prevăd că "în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță." Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel în condițiile anterior evidențiate, pârâta a declarat recurs, ce urmează a fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor." Principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părților din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel, nu a formulat critici prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, cum este cazul în speță, nu are posibilitatea de a invoca, în calea de atac a recursului, pentru prima dată, susțineri și apărări direct în această etapă procesuală, pe care le-ar fi putut invoca în calea devolutivă de atac, întrucât se opun prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., expuse mai sus. În cauză, deși se invocă încălcarea unor norme de procedură de către instanța de apel, din examinarea dezvoltării motivelor de recurs se constată că, în realitate, se invocă valoarea probatorie acordată de instanță raportului întocmit de un prepus al intimatei, mijloc de probă căruia i-a fost acordată aceeași valență probatorie și prin sentința primei instanțe, aceasta din urmă considerând că înscrisurile emanate de la reclamantă sunt probe apte să dovedească fapta ilicită. În acest context, criticile care privesc aprecierea făcută de instanță asupra unui mijloc de probă puteau și trebuiau invocate în calea de atac a apelului, cu respectarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. În aceste condiții, neinvocând critici în calea devolutivă de atac cu privire la modul de apreciere a unor mijloace de probă reținute de instanța de fond, recurenta-pârâtă nu poate învedera direct în prezenta cale de atac aspecte avute în vedere în realizarea acestei evaluări, întrucât în recurs nu se pot invoca omisso medio motive care nu au fost valorificate mai întâi în apel. Din perspectiva tuturor acestor elemente enunțate, care se contrapun argumentelor invocate de recurentă în cererea de recurs, instanța de recurs apreciază că în cauză nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de către recurenta-pârâtă, astfel că, pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 17/A 5 din 1 februarie 2024 a Curții de Apel Galați– secția I civilă. Având în vedere soluția pronunțată, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurentei, calea de atac declarată de aceasta urmând a fi respinsă, Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă societatea B. S.R.L. la plata sumei de 1.500 RON către intimata-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, conform documentului justificativ aflat la dosar.