ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2426/2024

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2022, la data de 25 noiembrie 2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând să fie obligată pârâta la plata sumei de 4.948,02 RON (4.158 RON fără TVA) reprezentând triplul remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.12.2019 - 30.11.2022; obligarea pârâtei să încheie autorizații/licențe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru spațiul administrat; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 din C. proc. civ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe modificată, completată și republicată, Decizia ORDA nr. 120/2016, Decizia ORDA nr. 2019 și Decizia ORDA 6/2022, ca norme de aplicare.

Prin sentința civilă nr. 134/07.02.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin sentința civilă nr. 516 din 13 septembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția I Civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2024 a Curții de Apel Craiova– secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 516 din data de 13 septembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Dolj – secția I Civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate.

Indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă a susținut, în esență, greșita aplicare a dispozițiilor din normele metodologice care prevăd dreptul organismelor de gestiune colectivă de a utiliza pentru dovedirea actelor de comunicare publică referatele întocmite de către delegații acestora, respectiv a art. 4.1 și 4.2 din Decizia ORDA nr. 120/2016.

Recurenta reclamantă a susținut că a arătat instanței de apel că a depus dovada că delegatul respectiv era angajatul reclamantei, urmând ca, în măsura în care instanța ar fi apreciat necesar, ar fi depus și un extras al contractului de muncă încheiat cu domnul C.. Invocând dispozițiile art. 492 C. proc. civ., a arătat că înțelege să depună un extras al contractului de muncă, în vederea dovedirii calității de angajat la data întocmirii referatului din data de 30.08.2021.

Recurenta reclamantă a arătat că, în cuprinsul referatutui întocmit în data de 30.08.2021 delegatul A. s-a prezentat și a informat utilizatorul cu privire la calitatea acestuia, precum și obligațiile pe care utilizatorii le au în acest domeniu; este greșit a se susține faptul că fotografiile cuprinse în referat ar fi trebuit altfel datate, întrucât ele au fost efectuate cu un telefon mobil și inserate în cuprinsul constatărilor de la fața locului; se prezumă pe această cale, până la o dovadă contrară, faptul că data efectuării fotografiilor este data la care au fost constatate aspectele de fapt reținute în cadrul referatului.

Recurenta reclamantă a susținut că fotografiile constată în mod indubitabil prezența aparatelor în spațiul pârâtei, însă această probă a fost greșit exclusă, ca urmare a unei interpretări eronate a dispozițiilor din metodologie.

Recurenta reclamantă a învederat că nici legea și nici metodologia nu prevăd un format standard al proceselor-verbale care trebuie întocmite de către referenții A., iar înregistrările care pot însoți referatele sunt facultative.

Mai mult, o interpretare eronată a dispozițiilor legale, dincolo de problema referatului întocmit, este aceea că intimata nu a produs nicio probă prin care să fie contestată această realitate, situația în care nu ar fi trebuit să fie scutită de la plata remunerației.

Recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimata a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată și se impune a fi respinsă, ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, acestea fiind enumerate în cuprinsul textului art. 488 alin. (1) C. proc. civ., la punctele 1-8.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, între altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al aceluiași text legal, mențiunea privind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Totodată, Înalta Curte reține că sancțiunea nulității privește calea de atac în ansamblul său, astfel încât aceasta nu va opera în măsura în care cel puțin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate, urmând a nu fi primite și analizate criticile de netemeinicie, prin care se urmărește schimbarea situației de fapt reținute de instanța de apel, pe baza probelor administrate, și nici acelea care nu se raportează la decizia atacată.

Examinând cererea de recurs formulată de către reclamantă, din perspectiva respectării exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că există critici a căror dezvoltare face posibilă încadrarea lor în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, recursul declarat de reclamantă urmează a fi examinat din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar și din perspectiva pct. 5 al aceluiași text de lege, partea reclamând încălcarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor din metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, și anume, art. 4.1 și 4.2 din Decizia ORDA nr. 120/2016.

Examinând decizia atacată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Criticile recurentei referitoare la modul în care s-a procedat cu privire la completarea probatoriului, în contextul concret al cauzei, întemeiate pe prevederile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se privesc a fi fondate, însă, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5, astfel cum se va arăta. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în faza procesuală a recursului a fost atașat cererii de recurs contractul individual de muncă nr. x/29.11.2016, încheiat între reclamantă și domnul C., prin care acesta din urmă a fost angajat pe perioadă nedeterminată în funcția de inspector A., susținându-se că avea această calitate și la data întocmirii referatelor.

În conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, să enunțe direct cele constatate și dovezile care au determinat această convingere, să arate, de asemenea, motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, iar dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

În ceea ce privește încuviințarea probelor, potrivit dispozițiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi, propuse în condițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum reiese fără echivoc din norma prevăzută de art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel, exercitându-și atributele de jurisdicție, poate fie să refacă sau să completeze probele de primă instanță, fie să administreze probe noi în această etapă procesuală, câtă vreme au fost propuse potrivit regulilor instituite de art. 478 alin. (2) din același act normative, după cum poate să pronunțe decizia numai în baza dovezilor administrate la prima instanță fără a le mai reface sau completa prin administrarea de probe noi.

Înalta Curte observă că, prin memoriul de apel, reclamanta a învederat instanței de apel că domnul C. este angajat din anul 2016, a depus un extras de pe site-ul instituției și a arătat că "în măsura în care instanța de judecată va considera astfel, A. va depune extras din contractul de muncă" încheiat cu acesta.

Or, față de această susținere a reclamantei, curtea de apel, fără a pune în discuție completarea probatoriului, a reținut că "niciun înscris dintre cele depuse de către reclamantă în dosarul de fond sau în dosarul de apel nu face dovada calității de delegat al A. în persoana semnatarului referatului din data de 30.08.2021.

Lista inspectorilor A. publicată pe site-ul acestui organism, atașată la dosar apel, printre care figurează înscris și dl. C., nu face o astfel de dovadă, deoarece atestă calitatea acestuia de inspector la un moment nedeterminat (cel mult, la momentul formulării apelului), nicidecum la data constatarii aspectelor reținute prin referatul din 30.08.2021.

O astfel de dovadă se impunea cu necesitate, în condițiile în care intimata pârâtă a contestat calitatea semnatarului respectivului referat, iar instanța de fond a dat eficiență acestei apărări, în lipsa oricărei dovezi contrare".

S-a concluzionat că, în aceste condiții, nici actul (referatul) întocmit de respectiva persoană nu poate face dovada comunicării publice, mai mult cu cât nici planșele foto atașate nu sunt datate, iar referatul nu este însoțit de înregistrări audio/video, cum prevede metodologia.

În contextul expus, criticile formulate de recurenta reclamantă din această perspectivă, încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. întrucât vizează încălcarea unei norme de procedură, sunt întemeiate deoarece raționamentul instanței cuprins în considerentele deciziei recurate se bazează insuficiența materialului probator, în condițiile în care elementele relevante au fost expuse de parte în cererea de apel însă ele nu au fost puse în discuția părților.

Pe de altă parte, criticile recurentei referitoare la forța probantă a înscrisului constând în referatul întocmit de delegatul reclamantei, în raport cu dispozițiile conținute în aceste sens cu art. 4.1 și 4.2 din Decizia ORDA nr. 120/2016 pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 4.1 din Hotărârea arbitrală nr. 1 din 15 februarie 2016 privind stabilirea formei finale a Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți pentru fonograme și pentru audiovizual și ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 25 februarie 2016, prin Decizia nr. 10 din 17 februarie 2016 emisă de directorul general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, "organismele de gestiune colectoare ale drepturilor artiștilor interpreți sau executanți (A.), respectiv ale producătorilor de fonograme (UPFR), conform reglementărilor legale în vigoare, pot numi delegați pentru monitorizarea comunicării publice a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental ori lucrativ, aceștia având acces liber în spațiile închise sau deschise unde se realizează comunicarea publică, în baza legitimațiilor emise de organismele de gestiune colectivă menționate sau a altor documente doveditoare (delegație), putând utiliza echipamente de înregistrare audio și/sau video portabile. Acest drept nu absolvă utilizatorii de obligația de a declara utilizarea fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual anterior începerii acestei activități, precum și de a achita remunerațiile aferente în condițiile și în cuantumul stabilit prin prezenta metodologie".

Dispozițiile art. 4.2 stabilesc următoarele: "aspectele constatate de către delegații organismelor de gestiune colectivă cu prilejul verificărilor efectuate vor fi consemnate în procese-verbale de verificare, încheiate la fața locului, putând fi însoțite de înregistrări audio/audiovideo care fac dovada comunicării publice până la proba contrară".

În speță, instanțele de fond au reținut că procesul-verbal constatator nu a fost întocmit conform metodologiei, că planșele foto nu sunt datate, că procesul-verbal nu a fost însoțit de înregistrări audio/video și că nu sunt consemnate datele de identificare ale angajatului.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că aceste cerințe nu sunt prevăzute în dispozițiile enunțate ca elemente de validitate ale proceselor-verbale întocmite de delegații organismului de gestiune colectivă cu prilejul verificarilor efectuate, în sensul celor reținute de instanțele anterioare, iar existența înregistrărilor audio-video este facultativă, sintagma "putând fi însoțite" din art. 4.2 al metodologiei fiind elocventă.

De asemenea, aceleași dispoziții legale prevăd că procesele-verbale fac dovada comunicării publice până la proba contrară.

Prin urmare, se constată că în mod eronat instanța de apel a ridicat standardul probatoriu, realizând o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei, dar și dreptul acesteia la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care include și dreptul de a beneficia de examinarea reală și efectivă a apărărilor relevante pentru cauză, aspect care include stabilirea unei situații juridice reale și complete în cauză, în vederea aplicării corecte a normelor de drept incidente.

Față de toate aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 5 din 17 ianuarie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, urmând ca în rejudecare să se pună în discuția părților probele care se vor administra pentru stabilirea situației de fapt, cu respectarea normelor procedurale, aceste probe urmând a fi apreciate în raport cu normele incidente cauzei, conform reperelor expuse mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 5 din 17 ianuarie 2024 a Curții de Apel Craiova– secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 noiembrie 2024.