Decizia nr. 5577/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 21.09.2018 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Parohia Ortodoxă Română Alba Iulia Lipoveni a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni Alba Iulia și Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică Parohia Alba Iulia II: constatarea nulității Deciziei nr. 1086 emise la data de 6 noiembrie 2006 de către Comisia Specială de Retrocedare, prin care a fost retrocedat imobilul înscris în 2730 Alba Iulia, nr. top. x, devenit prin conversie CF x Alba Iulia, în favoarea Parohiei Unite cu Roma Greco Catolică - Lipoveni Alba Iulia; anularea Deciziei nr. 1086 emise la data de 6 noiembrie 2006 de către Comisia Specială de Retrocedare; anularea încheierii de carte funciară nr. x și respectiv 23109 din 07.06.2018 și restabilirea situației anterioare de carte funciară; să se constate că pe imobilul înscris în C.F. nr. x Alba Iulia nr. top. x, provenită din C.F. vechi x Alba Iulia este construită casa parohială compusă din opt încăperi și să se dispună notarea destinației construcției în cartea funciară; să se constate că imobilul casa parohială menționat la punctul IV din petit și terenul aferent acesteia înscris în C.F. nr. x Alba Iulia, nr. top. x, provenită din C.F vechi x Alba Iulia a fost folosit în mod public, continuu și netulburat de către reclamantă începând cu anul 1948 și până în prezent; să se constate că imobilul înscris în C.F. nr. x Alba Iulia nr. top. x constând în casă parohială și teren în suprafață de 684 mp provenită din C.F vechi x Alba Iulia a trecut în patrimoniul și respectiv în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, respectiv a Parohiei Ortodoxe Române Alba Iulia Lipoveni în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177 din 1948 și să se dispună intabularea în CF a dreptului dobândit; cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 153 din 29 iunie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică - Parohia Alba Iulia II; a admis acțiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română Alba Iulia Lipoveni, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și Biserica Română Unită cu Roma Greco Catolică - Parohia Alba Iulia II (identică cu Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni Alba Iulia); a anulat Decizia nr. 1086 emisă la data de 6 noiembrie 2006 de către Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care a fost retrocedat imobilul înscris în CF x Alba Iulia, nr. top. x devenită prin conversie CF x Alba Iulia, în favoarea Parohiei Române Unite cu Roma Greco Catolică - Lipoveni Alba Iulia și a obligat pârâtele la plata sumei de 16.780 RON în favoarea reclamantei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert.

Recursul exercitat Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtele Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică - Parohia Alba Iulia II (identică cu Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni Alba Iulia) și Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România au formulat recursuri, întemeiate pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs, a cărei revizuire se solicită Prin decizia nr. 5237 din 9 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a respins excepția tardivității recursului declarat de recurenta - pârâtă Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică - Parohia Alba Iulia II (identică cu Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni Alba Iulia), invocată de intimata - reclamantă Parohia Ortodoxă Română Alba Iulia Lipoveni; S-a respins excepția nulității recursurilor declarate de recurenta - pârâtă Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică - Parohia Alba Iulia II (identică cu Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni Alba Iulia) și de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, invocată de intimata - reclamantă Parohia Ortodoxă Română Alba Iulia Lipoveni; S-au admis recursurile declarate de recurentele - pârâte Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică - Parohia Alba Iulia II (identică cu Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni Alba Iulia) și Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței nr. 153/2022 din 29 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal; S-a casat în parte, sentința atacată și în rejudecare, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română Alba Iulia Lipoveni, ca neîntemeiată; S-au menținut în rest dispozițiile sentinței; S-a admis cererea formulată de recurenta - pârâtă Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică - Parohia Alba Iulia II (identică cu Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni Alba Iulia) privind acordarea cheltuielilor de judecată și a fost obligată intimata - reclamantă Parohia Ortodoxă Română Alba Iulia Lipoveni la plata sumei de 5.950 RON către recurenta - pârâtă Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică - Parohia Alba Iulia II (identică cu Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni Alba Iulia); S-a respins cererea formulată de intimata - reclamantă Parohia Ortodoxă Română Alba Iulia Lipoveni privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 5237 din 9 noiembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, a formulat cerere de revizuire revizuenta Parohia Ortodoxă Romană Alba Iulia Lipoveni, întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., solicitând admiterii revizuirii, schimbarea în tot a deciziei nr. 5237/2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, respingerea recursului declarat de către Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică Parohia Alba Iulia II (identică cu Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni Alba Iulia) și a recursului declarat în cauză de către Comisia Specială de Retrocedare și menținerea ca legală a sentinței nr. 153/2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018. În temeiul dispozițiilor art. 512 C. proc. civ., a solicitat suspendarea executării deciziei civile nr. 5237/2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal până la soluționarea cererii de revizuire. De asemenea, solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. În motivare arată că hotărârea a cărei revizuire o solicită, prin soluția pronunțată, evocă fondul, aceasta fiind pronunțată cu depășirea limitelor învestirii, motiv de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Invocă dispozițiile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) C. proc. civ., arătând că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile părților, iar judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, iar motivul de revizuire invocat trebuie analizat prin raportare la fondul pretențiilor deduse judecății în dosarul nr. x/2018. Consideră că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la petitele IV și V din cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat să se constate că pe imobilul înscris în C.F. nr. x Alba Iulia nr. top. x, provenit din C.F. vechi x Alba Iulia există construită casa parohială compusă din opt încăperi și să se dispună notarea destinației construcției în cartea funciară (petitul IV), respectiv să se constate că imobilul casa parohială și terenul aferent acesteia, înscris în C.F. nr. x Alba Iulia, nr. top. x, provenit din C.F vechi x Alba Iulia, a fost folosit în mod public, continuu și netulburat de către reclamantă începând cu anul 1948 și până în prezent (petitul V). Revizuenta a invocat dispozițiile Decretului-lege nr. 126/1990 și ale art. 37 din Decretul nr. 177/1948, apreciind că instanța de recurs trebuia să analizeze cauza prin raportarea la aceste acte normative, în vigoare la data emiterii deciziei contestate. Susține că esența litigiului constă în destinația imobilului retrocedat, care are destinația de casa parohială, din anul 1948, când a intrat în posesia și patrimoniul BOR. Consideră că instanța de recurs a reținut în mod eronat că imobilul cu destinație de casă parohială nu poate fi asimilat unui lăcaș de cult în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, fără a se pronunța cu privire la cererea sa de a constata incidența în cauză a unor acte normative speciale care reglementau procedura de restituire a unei case parohiale - art. 2, 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, art. 37 din Decretul 177/1948. Astfel, Decretul-lege nr. 126/1990 și Decretul nr. 177/1948 prevăd că situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale se va stabili de către o comisie mixtă formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri, iar dacă nu se ajunge la o înțelegere, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun, și nu prin retrocedare în temeiul O.U.G. nr. 94/2000. Menționează că de la dobândirea de către revizuentă, imobilul a avut și are destinația de casă parohială. Prezintă procedura prevăzută de art. 2 și art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, menționând că în soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, Curtea Constituțională a reținut că textul nu încalcă principiul conform căruia Statul Român este un stat democratic și nici pe cel al libertății cultelor religioase (Deciziile nr. 23/1993 și nr. 49/1995). Susține că majoritatea credincioșilor din zona Lipoveni a Municipiului Alba Iulia și-au păstrat cultul ortodox, manifestându-și în mod liber și expres dorința de a rămâne la acest cult, opțiunea acestora fiind determinantă în sensul arătat de dispozițiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, care face referire în mod expres la dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri, Decretul nr. 177/1948 permițând schimbarea confesiunii lăcașului de cult în situația în care majoritatea membrilor cultului decid aceasta. Precizează că, deși trecerea la cultul ortodox în anul 1948 ar fi considerată forțată, interesul de a invoca caracterul abuziv al acestei treceri îl au doar membrii comunității, iar majoritatea nu dorește revenirea la cultul greco-catolic. Conform art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948, dacă cel puțin 10% din numărul credincioșilor comunității locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă a cultului părăsit, pierde de drept o parte din patrimoniul său, proporțională cu numărul credincioșilor care au părăsit-o, care se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat de noii credincioși. Mai arată că: dacă cei care părăsesc comunitatea locală alcătuiesc majoritatea, biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni), precum și edificiile anexe, aparțin de drept comunității locale a cultului nou adoptat, cealaltă avere cuvenindu-se celor două comunități locale în proporția arătată la alineatul precedent; dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași, fără a se socoti biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni) și edificiile anexe. Cu privire la art. 37 din Decretul nr. 177/1948, în vigoare la data emiterii deciziei de retrocedare în favoarea reclamantei, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 2615/2013, în dosarul nr. x/2009, cu putere de lucru judecat, sub următoarele aspecte: la data la care dreptul de proprietate a fost dobândit de către Biserica Ortodoxă Română Alba Iulia, cultul greco-catolic nu mai exista, fiind desființat prin Lege la data de 02.12.1948, astfel că nu se mai poate pune problema incidenței art. 38 și 39 din Decretul nr. 177/1948, care se referă la declarația de părăsire a unui cult către cultul părăsit și anunțarea acestuia, fiind inaplicabilă și condiția existenței hotărârii judecătorești la care face referire art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 177/1948. Hotărârea judecătorească avea rolul de a constata trecerea într-un anumit procent al credincioșilor de la un cult la altul și de a soluționa litigiile născute prin această trecere inclusiv în ceea ce privește modul de împărțire al patrimoniului. Consideră că dispozițiile art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 358/1948 conform căruia patrimoniul cultului greco-catolic revine Statului prezintă importanță semnificativă în determinarea caracterului legal al dobândirii imobilelor de către intimată. Verificarea legalității dobândirii proprietății de către intimată trebuie făcută prin raportare la dispoziția privind transmiterea proprietății de către Statul Român și nu de către cultul greco-catolic care nu mai exista ca entitate juridică la momentul trecerii bunurilor în patrimoniul reclamantei; caracterul abuziv al actului de desființare a cultului greco-catolic nu presupune nelegala preluare a unei părți din patrimoniu de către intimată, respectiv BOR, care a dobândit bunurile de la Statul Român și nu de la proprietarul inițial, respectiv Biserica Greco Catolică. Precizează că în recurs s-a menținut hotărârea instanței de fond în ceea ce privește faptul că regimul juridic al lăcașelor de cult și al caselor parohiale, conform art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 face distincție între bunurile aflate în patrimoniul statului, care se pot restitui și bunurile preluate de Biserica Ortodoxă Română care se restituie potrivit dorinței credincioșilor din comunitățile care le dețin; că potrivit datelor furnizate de către autorități, ponderea persoanelor din Municipiul Alba Iulia de cult ortodox este de 88,2%, iar a celor greco-catolici de 2,7%; că introducerea alin. (2) și (3) la art. 3 din decret, care reglementează dreptul părților de a apela la acțiunea în justiție, nu înlătură condiția respectării voinței majorității credincioșilor. Susține că Decretul nr. 177/1948 nu are prin el însuși un caracter abuziv și a produs efecte până în anul 2006. Astfel, imobilul a intrat în patrimoniul intimatei în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948, fără a se proceda la intabularea efectivă din cauza unei erori în ceea ce privește preluarea datelor de la cultul greco-catolic, așa încât proprietatea a revenit de drept Bisericii Ortodoxe care îl folosește de peste 76 de ani, iar neînscrierea dreptului de proprietate în CF nu poate produce efecte peste un act normativ. Imobilul situat în Alba Iulia, str. x, inițial 30 decembrie, a fost identificat ca fiind identic cu cel înscris în CF nr. x Alba Iulia, eroare perpetuată și menținută prin adresa emisă de către Primăria Alba Iulia în anul 2007. Subliniază că în baza principiului disponibilității, reclamantul stabilește limitele judecății, instanța fiind obligată să le respecte, fără a putea acorda reclamantului mai mult sau mai puțin decât ceea ce a cerut. Prin sintagma lucrul cerut trebuie să se înțeleagă numai acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acesteia, au stabilit obiectul dedus judecății, iar nepronuntarea instanței de recurs cu privire la solicitările revizuentei formulate prin petitele IV și V ale cererii de chemare în judecată, respectiv cu privire la incidența Decretului-lege nr. 126/1990 și a Decretului nr. 177/1948, ce reglementează regimul juridic al caselor parohiale, se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ.

Apărările formulate în revizuire 6.1. Intimata Biserica Română Unită cu Roma a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării hotărârii a cărei revizuiră se solicită, pentru lipsa consemnării cauțiunii și pentru lipsa caracterului executoriu al acesteia, în condițiile în care este vorba de o cerere respinsă. De asemenea, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, având în vedere că din argumentele acestei cereri reiese că este vorba de un recurs la recurs. Mai arată că revizuenta nu a formulat recurs împotriva sentinței instanței de fond, nr. 153/2022 și nici nu a cerut completarea hotărârii, în condițiile în care instanța de fond a admis cererea sa. Totodată, susține că instanța de recurs s-a pronunțat inclusiv pe aspectele cu privire la care revizuenta susține că nu s-ar fi pronunțat. 6.2. Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea revizuirii ca neîntemeiate, precum și respingerea sau diminuarea sumei solicitate cu titlul de cheltuieli de judecată, în această cale extraordinară de atac. Arată că este nefondată cererea de suspendare a executării deciziei a cărei revizuire se solicită, întrucât revizuenta a luat cunoștință de restituirea în natură a imobilului în august 2018, având la dispoziție 6 ani pentru a preîntâmpina pericolul iminent invocat ca motiv de suspendare.

Procedura de soluționare a cererii de revizuire În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ. Prin rezoluția din data de 02.09.2024 s-a fixat termen de judecată la data de 27.11.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele și soluția asupra cererii de revizuire Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.: "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut." Analizând acest motiv de revizuire, Înalta Curte constată că nu este incident în speță. În ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că hotărârea atacată face parte din hotărârile susceptibile a fi atacate cu cerere de revizuire, iar pe de altă parte, evocă fondul, cerință impusă prin art. 509 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat constatarea nulității Deciziei nr. 1086 emise la data de 6 noiembrie 2006 de către Comisia Specială de Retrocedare; anularea Deciziei nr. 1086 emise la data de 6 noiembrie 2006 de către Comisia Specială de Retrocedare; anularea încheierii de carte funciară nr. x, respectiv nr. 23109 din 07.06.2018 și restabilirea situației anterioare de carte funciară; să se constate că pe imobilul înscris în C.F. nr. x Alba Iulia nr. top. x, provenită din C.F. vechi x Alba Iulia există construită casa parohială compusă din opt încăperi și să se dispună notarea destinației construcției în cartea funciară; să se constate că imobilul casa parohială menționat la punctul IV din petit și terenul aferent acesteia înscris în C.F. nr. x Alba Iulia, nr. top. x, provenită din C.F vechi x Alba Iulia a fost folosit în mod public, continuu și netulburat de către reclamantă începând cu anul 1948 și până în prezent; să se constate că imobilul înscris în C.F. nr. x Alba Iulia nr. top. x constând în casă parohială și teren în suprafață de 684 mp provenită din C.F vechi x Alba Iulia a trecut în patrimoniul și respectiv în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, respectiv a Parohiei Ortodoxe Române Alba Iulia Lipoveni în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177 din 1948 și să se dispună intabularea în CF a dreptului dobândit. Instanța de recurs, prin decizia nr. 5237 din 9 noiembrie 2023, a admis recursurile declarate de recurentele - pârâte Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică - Parohia Alba Iulia II (identică cu Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni Alba Iulia) și Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței nr. 153/2022 din 29 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal; a casat în parte sentința atacată și, în rejudecare, a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română Alba Iulia Lipoveni, ca neîntemeiată. Prin cererea de revizuire, revizuenta critică în esență faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor deduse judecății, cu nerespectarea principiului disponibilității, conform căruia reclamantul stabilește limitele judecății, instanța fiind obligată să le respecte, fără a putea acorda reclamantului mai mult sau mai puțin decât ceea ce a cerut. Prin urmare, revizuenta susține că este incident motivul de casare invocat în varianta minus petita. În concret, revizuenta susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la petitele IV și V din cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat să se constate că pe imobilul înscris în C.F. nr. x Alba Iulia nr. top. x, provenit din C.F. vechi x Alba Iulia există construită casa parohială compusă din opt încăperi și să se dispună notarea destinației construcției în cartea funciară (petitul IV), respectiv să se constate că imobilul casa parohială și terenul aferent acesteia, înscris în C.F. nr. x Alba Iulia, nr. top. x, provenit din C.F vechi x Alba Iulia, a fost folosit în mod public, continuu și netulburat de către reclamantă începând cu anul 1948 și până în prezent (petitul V). Înalta Curte constată că nu se identifică pretinsa nepronunțare de către instanța de fond cu privire la aceste aspecte. Astfel, în fața instanței de fond, cu privire la petitele IV și V, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că acestea reprezintă apărări de fond, aspect reținut de Curtea de Apel Alba Iulia prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 15 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ceea ce face ca acestea să fie excluse de plano dintre aspectele asupra cărora instanța trebuia să se pronunțe, având în vedere că apărările de fond sunt cele care susțin pretențiile efective deduse judecății. Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că susținerile revizuentei sunt nefondate și din perspectiva faptului prin Decizia nr. 1086/06.11.2006, Comisia specială de retrocedare a dispus, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, retrocedarea imobilului Parohiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică-Lipoveni Alba Iulia, compus din construcție și terenul aferent, situat în municipiul Alba Iulia, str. x (fosta Mitropolit Simion Ștefan), județul Alba, înscris în C.F. nr. x a localității Alba Iulia, județul Alba, nr. top. x, reținând că imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea Bisericii Greco-Catolice din Lipoveni, la momentul deposedării abuzive, conform Cărții Funciare nr. x a localității Alba Iulia, județul Alba, nr. top. x; imobilul respectiv a fost preluat în mod abuziv; la data soluționării cererii de retrocedare imobilul se afla în proprietatea tabulară a Bisericii Greco-Catolice din Lipoveni. Prin decizia de recurs, în rejudecare, s-a respins cererea de chemare în judecată a reclamantei, ca neîntemeiată, reținându-se legalitatea deciziei de retrocedare. În aceste condiții, în care imobilul a fost retrocedat ca urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, iar decizia de retrocedare a fost menținută ca fiind legală de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că cererile formulate de către reclamantă, subsumate capetelor de cerere IV și V, nu se mai impuneau a fi analizate, câtă vreme confirmarea deciziei de retrocedare făcea de prisos o asemenea analiză, dat fiind faptul că elementele menționate în respectivele capete de cerere au fost avute în vedere la analiza aspectelor pe care s-a întemeiat retrocedarea imobilului și, implicit, au fost considerate neîntemeiate. Totodată, în susținerea cazului de revizuire invocat, revizuenta a mai arătat că instanța trebuia să analizeze cauza prin raportarea la Decretul-lege nr. 126/1990 și la art. 37 din Decretul nr. 177/1948, contrar celor reținute de către instanța de recurs; că instanța de recurs a reținut în mod eronat că imobilul cu destinație de casă parohială nu poate fi asimilat unui lăcaș de cult în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000; că nu s-a luat în considerare ponderea credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri, precum și destinația imobilului vizat; că împrejurarea conform căreia caracterul abuziv al actului de desființare a cultului greco-catolic nu presupune nelegala preluare a unei părți din patrimoniu de către BOR, care a dobândit bunurile de la Statul Român și nu de la proprietarul inițial, respectiv Biserica Greco Catolică; că neînscrierea dreptului de proprietate în CF nu poate produce efecte peste un act normativ; că dispozițiile art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 358/1948 au fost interpretate în mod eronat de către instanța de recurs; că nu se mai poate pune problema incidenței dispozițiilor art. 38 și 39 din Decretul nr. 177/1948. Or, toate aceste aspecte vizează reanalizarea materialului probator de la dosar, respectiv reanalizarea cauzei, cu consecința schimbării soluției instanței de recurs. Înalta Curte constată că prin antamarea aspectelor de fond ale cauzei, revizuenta este nemulțumită de dezlegarea dată de instanța de recurs criticilor sale, iar ceea ce reiterează aceasta sunt tocmai faptele deduse judecății, a căror reanalizare o solicită sub pretextul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor cerute, încălcând principiul disponibilității părților. În realitate, revizuenta tinde la rejudecarea recursului formulat în cauză și a reanalizării aspectelor de fond ale cauzei, aspect inadmisibil din perspectiva fizionomiei juridice a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată în cazurile și cu respectarea condițiilor expres prevăzute de lege și în cadrul căreia nu pot fi repuse în discuție probleme de fond ce s-au dezbătut în fața instanțelor cu ocazia rezolvării în fond a litigiului, ci se cercetează existența unor aspecte pe care legiuitorul le-a considerat ca fiind de natură să conducă la retractarea hotărârii atacate pe această cale. Fiind o cale de atac de retractare, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuție a unor chestiuni de drept și de fapt ce au fost soluționate de instanța de recurs. Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. au o aplicabilitate limitată, fiind interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui alt apel sau recurs. Această interpretare restrictivă a condițiilor de admisibilitate a revizuirii este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia securitatea juridică implică respectarea principiului autorității de lucru judecat, și anume a principiului caracterului definitiv al hotărârilor. Acest principiu subliniază faptul că nicio parte nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare a fondului pricinii. Revizuirea nu trebuie tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenței a două opinii cu privire la un subiect nu reprezintă un motiv de reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai când sunt impuse de împrejurări cu caracter substanțial și obligatoriu (cauza Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX, cauzele Macovei și alții contra Moldovei și Eugenia și Doina Duca contra Moldovei). Astfel, din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat argumentele susținute în calea de atac, precum și motivele de recurs invocate, în limitele învestirii, stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente, nefiind incident cazul de revizuire invocat.

Temeiul legal al soluției adoptate cu privire la cererea de revizuire Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Parohia Ortodoxă Română Alba Iulia Lipoveni împotriva deciziei nr. 5237 din 9 noiembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondată. În temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga revizuenta Parohia Ortodoxă Română Alba Iulia Lipoveni, ca parte care a pierdut procesul, la plata către intimata Biserica Română Unită cu Roma Greco Catolică - Parohia Alba Iulia II a sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.