Decizia nr. 1818/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 245/2022 a Curții de Apel Alba Iulia

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. x/2022, reclamantul Protopopiatul Roman Unit cu Roma Greco-Catolică Alba Iulia-Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, anularea Deciziei nr. 10342/14.07.2022 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de retrocedare formulată de reclamant.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 245 din 12 decembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco - Catolic Alba Iulia - Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Lipoveni în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul-reclamant Protopopiatul Roman Unit cu Roma Greco-Catolic Alba Iulia - Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în tot a hotărârii recurate, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului, recurentul a invocat interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. 1 din H.G. nr. 1194/2002, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru retrocedarea imobilelor în discuție. Potrivit recurentului-reclamant, din conținutul prevederilor mai sus enunțate rezultă că pentru a putea obține retrocedarea imobilului, titularul cererii de retrocedare trebuie să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită, că imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar la data retrocedării imobilul se află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanța mai sus amintită. Referitor la condiția ca recurentul-reclamant să fi fost proprietarul imobilelor a căror restituire a solicitat-o, acesta a invocat mențiunile din CF nr. x a localității Alba Iulia, potrivit cărora imobilele în discuție au trecut în proprietatea Parohiei Greco-Catolice din Alba Iulia (Lipoveni) la data de 04.03.1927. Instanța de fond a reținut, în mod greșit, ca nefiind îndeplinită condiția preluării abuzive, sens în care a invocat prevederile art. 32 și art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărților funciare, potrivit cărora dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei, în acest act normativ fiind consacrat principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară. Astfel, a apreciat ca fiind abuzivă preluarea imobilelor, în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948, deoarece cazurile prevăzute în acel articol sunt constatate și soluționate de judecătoria populară a locului printr-o hotărâre judecătorească de la vremea respectivă, conform ultimului alineat al articolului indicat; or, conform CF nr. x Alba Iulia, nu a fost făcută nici o mențiune cu privire la modul în care a fost soluționată cauza și nici în ce condiții a fost făcută respectiva preluare, respectiv numărul de credincioși care au părăsit cultul. De asemenea, trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost una voluntară, cu respectarea libertății conștiinței și a libertății religioase, așa cum prevedeau art. 27 din Constituția anului 1948, în vigoare la acea dată și art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 177/1948. Cultul a fost desființat abuziv prin Decretul nr. 358/1948, abrogat abia prin Decretul-lege nr. 9/1989. A mai arătat recurentul că sunt eronate constatările instanței de fond referitoare la neîndeplinirea condiției prevăzute de textul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind calitatea persoanei de la care poate proveni preluarea abuzivă, sens în care a susținut că dispozițiile legale fac referire la orice alte persoane juridice, fără a se face distincție după cum persoanele juridice sunt de drept privat sau de drept public, astfel că inclusiv Biserica Ortodoxă Română din Lipoveni I - persoană juridică de drept privat - se încadrează în categoria persoanelor de la care poate proveni preluarea abuzivă.

Apărările formulate de intimată Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Preliminar, Înalta Curte constată că argumentele prezentate în susținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului sunt în strânsă legătură cu fondul cauzei, din perspectiva calității reclamantului de persoană îndreptățită să invoce prevederile O.U.G. nr. 94/2000, oportunitatea examinării acestora urmând a fi apreciată în limitele analizei ce va fi efectuată pe fondul căii de atac. În fapt, reclamantul Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolică Alba Iulia - Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lipoveni a supus controlului de legalitate Decizia nr. 10342/14.07.2022 prin care pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a respins cererile de retrocedare nr. x/27.02.2023 și nr. y/27.02.2023 depuse de reclamant, sens în care a reținut că pentru imobilele identificate cu nr. top x/1 și 161/13 Comisia specială de retrocedare a emis anterior Decizia nr. 7992/21.06.2018, iar cu privire la imobilele identificate cu nr. top x a redirecționat cererile de retrocedare către Comisia Locală Alba Iulia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului. Prin sentința recurată, instanța de fond a validat actul administrativ emis de autoritatea pârâtă, reținând, în esență, legalitatea soluției de redirecționare a cererilor de retrocedare referitoare la imobilele identificate cu nr. top x către comisia locală, dat fiind faptul că imobilele în discuție se află în extravilanul localității, precum și legalitatea soluției de respingere a cererilor de retrocedare privind imobilele identificate cu nr. top x/1 și 161/13, raportat la neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv cea potrivit căreia se impune ca la data intrării în vigoare a ordonanței de guvern menționate supra imobilele să se afle în proprietatea statului sau a altei persoane juridice de drept public dintre cele prevăzute la art. 2 din același act normativ. Recurentul-reclamant a invocat prin memoriul motivul de recurs cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. 1 din H.G. nr. 1164/2002. Contrar susținerilor recurentului și astfel cum s-a arătat în precedent, judecătorul fondului nu a reținut neîndeplinirea condițiilor legale cu privire la preluarea abuzivă a imobilelor identificate cu nr. top x, ci a constatat că, în baza dispozițiilor art. 1 pct. 4 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu art. IV al titlului II din Legea nr. 247/2005, instituția pârâtă în mod corect a înaintat comisiei locale spre competentă soluționare cererile de retrocedare a acestor imobile, dat fiind faptul că ele sunt situate în extravilanul localităților, chestiune dovedită prin înscrisurile depuse la dosar. Conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, "sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi.", iar pct. 4 din Normele metodologice stabilește că "Nu fac obiectul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele situate, în prezent sau la data preluării abuzive, în extravilanul localităților, întrucât acestea fac obiectul legilor speciale de restituire din domeniul fondului funciar." În același timp, potrivit dispozițiilor art. IV al titlului II din Legea nr. 247/2005, pentru cererile de retrocedare ce au ca obiect imobile aflate la momentul preluării abuzive în extravilanul localităților competența de soluționare revine Comisiile locale de fond funciar sau Comisiile județene de fond funciar, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991. Din interpretarea acestor texte legale reiese în mod evident că nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2004 terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive, construcțiile de orice fel, situate în extravilanul localităților, aparținând exploatațiilor agricole și care au fost trecute în proprietatea statului, construcții de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatația forestieră la data trecerii în proprietatea statului, competența în soluționarea cererilor de retrocedare ce au ca obiect aceste imobile aparținând comisiile locale de fond funciar sau comisiile județene de fond funciar, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991. Având în vedere că imobilele identificate cu nr. top x sunt situate în extravilanul localităților, astfel cum rezultă din adresa nr. x/2006 pe care Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Alba Iulia a comunicat-o Comisiei Speciale de Retrocedare, instanța de fond a constatat, în baza prevederilor anterior enunțate, legalitatea actului administrativ contestat, sub aspectul transmiterii către comisiile competente a cererilor de retrocedare. Recurentul-reclamant nu a dezvoltat nicio critică referitoare la aceste considerente, mențiunile cu caracter general privind îndeplinirea condițiilor privind preluarea abuzivă a imobilelor nefiind de natură a combate argumentele instanței de fond, câtă vreme analiza judecătorului fondului cu privire la imobilele indicate nu a fost făcută din această perspectivă. În fapt, motivele din memoriul de recurs s-au concentrat pe problema pretinsei treceri abuzive a imobilelor din patrimoniul cultului greco-catolic la cel ortodox, fără a fi fost antamat motivul nesoluționării pe fond a cererilor de retrocedare și transmiterea acestora către o altă comisie competentă. Nici criticile recurentului-reclamant îndreptate împotriva manierei în care instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile legale referitoare la îndeplinirea/neîndeplinirea condițiilor de retrocedare a imobilelor identificate cu nr. top x/1 și 161/13 nu sunt fondate. Recurentul-reclamant solicită examinarea sentinței atacate din două perspective, susținând, pe de o parte, că instanța de fond a reținut în mod greșit ca nefiind îndeplinită condiția preluării abuzive a imobilelor în discuție, iar, pe de altă parte, că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 preluarea abuzivă poate să provină din partea oricărei alte persoane juridice, fără a se face distincție între cele de drept privat și cele de drept public. Contrar acestor susțineri ale recurentului, instanța de fond nu a reținut ca nefiind îndeplinită condiția preluării abuzive a imobilelor, ci, reținând că imobilele identificate cu nr. top x/1 și 161/13 au făcut obiectul cererilor de retrocedare nr. x/2023 și nr. y/2023, care au fost respinse de Comisia Specială de Retrocedare prin Decizia nr. 7982/21.06.2018, neatacată (acesta fiind și motivul pentru care prin decizia administrativă contestată în cauză cererile referitoare la aceste imobile au fost respinse), a procedat la analiza legalității constatărilor Comisiei Speciale de Retrocedare asupra fondului cererilor și a reținut ca fiind corecte aprecierile potrivit cărora nu este îndeplinită în cauză condiția ca imobilele preluate abuziv să se afle în proprietatea statului sau a altei persoane juridice de drept public dintre cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000. Nici de către autoritatea administrativă și nici de instanța de fond nu au fost infirmate celelalte condiții prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, discuțiile fiind purtate doar cu privire la persoana în patrimoniul căreia se află în prezent imobilul. Fiind chemată să analizeze legalitatea și temeinicia sentinței recurate strict în coordonatele mai sus indicate, în limita argumentelor invocate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor prezentate. Conform dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 "imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență." Din conținutul acestui text de lege rezultă că, pentru a se putea dispune retrocedarea imobilelor către solicitanți, trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ mai multe condiții, respectiv imobilele să fi aparținut cultelor religioase solicitante la momentul preluării; preluarea să fi fost făcută de către Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; preluarea să fie abuzivă; imobilele să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice, din cele prevăzute la art. 2 al O.U.G. nr. 94/2000, respectiv o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar. În acest sens, Comisia de retrocedare, ale cărei susțineri au fost validate de instanța de fond, a reținut, la momentul pronunțării pe fondul cererilor de retrocedare, că proprietarul actual al imobilelor este o persoană juridică de drept privat/persoană fizică, care nu face parte din categoriile enumerate de textul de lege amintit, respectiv statul, o persoană juridică de drept public sau o persoană juridică din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000 (o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar). Aceste constatări au fost făcute raportat la înscrisurile administrate în dosar, potrivit cărora imobilele identificate cu nr. top x/11 se află în proprietatea unei persoane juridice de drept privat, Biserica Ortodoxă Română Lipoveni I, care figurează drept proprietar tabular încă din anul 1948, iar imobilul identificat cu nr. top x se află în proprietatea unor persoane fizice. Recurentul-reclamant nu a contestat aceste chestiuni, ci a făcut o confuzie între cele două condiții prevăzute în mod distinct de textul de lege, argumentele sale vizând condiția potrivit căreia preluarea imobilelor să fi fost făcută de către Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Or, astfel cum s-a arătat în precedent, această condiție nu a fost analizată de prima instanță, câtă vreme cererile de retrocedare au fost respinse, pe fond, în raport de neîndeplinirea unei alte condiții dintre cele impuse în mod cumulativ de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. Pentru toate aceste considerente, constatând că prin memoriul de recurs nu au fost expuse critici apte să conducă la reformarea soluției primei instanțe, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.