ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3883/2023

Cererea de chemare în judecată Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 9 februarie 2022 sub dosar nr. x/2022, împotriva Deciziei nr. 9938/25.11.2021 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care aceasta a respins cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003 și nr. y/27.02.2003, reclamantul Protopopiatul Roman Unit cu Roma Greco-Catolic Alba Iulia a solicitat anularea acestei decizii și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să se dispună admiterea cererii de retrocedare mai sus indicată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 124 de la data de 18 mai 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Protopopiatul Român Unit Cu Roma Greco-Catolic Alba Iulia, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România. A anulat în parte Decizia nr. 9938/25.11.2021 emisă de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare și a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor nr. x/27.02.2003 și nr. y/27.02.2003, formulate de reclamantă, în ceea ce privește imobilele casă, curte și grădină situate în orașul Zlatna, jud. Alba, înscrise inițial în CF nr. x nr. top x.

Cererea de recurs formulată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 124 de la data de 18 mai 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii recurate cu consecința respingerii acțiunii introductive de instanță, ca neîntemeiată. În susținerea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pe cele ale art. 37 din Decretul-Lege nr. 177/1948. În acest sens, recurenta a susținut că prima instanță în mod eronat a apreciat că imobilul a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de Statul Român de la Protopopiatul Român Unit Cu Roma Greco-Catolic Alba Iulia, în condițiile în care acesta a fost preluat de la Biserica Ortodoxă Română din Zlatna. După redarea textului art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938 care coroborat cu art. 33 din același act normativ, recurenta a conchis că, la nivel legislativ, se consacră principiul forței probante a înscrierii în cartea funciară și niciun drept reala nu poate fi opus unei persoane dacă nu a fost înscris în cartea funciară. Mai mult decât atât, a susținut că în cauza de față nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv ca bunul preluat abuziv să se fi aflat în proprietatea solicitantei la momentul preluării. Pentru toate aceste motive a susținut că se impune admiterea prezentei căi de atac, cu casarea sentinței civile recurate, iar pe fond, să se respingă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant Protopopiatul Român Unit Cu Roma Greco-Catolic Alba Iulia a formulat întâmpinare în cauză solicitând, în principiu, să se constate nulă cererea de recurs, iar în subsidiar, dacă se va trece peste nulitatea invocată să se respingă calea de atac, ca nefondată.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat, în temeiul art. 201 alin. (2) din C. proc. civ., răspuns la întâmpinarea intimatului-reclamant, solicitând respingerea apărărilor formulate de aceasta, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii introductive, ca neîntemeiată.

Soluția instanței de recurs Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor formulate prin întâmpinare și prin răspunsul la întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Cu titlu prealabil, se impune a menționa că excepția de nulitate a cererii de recurs a fost soluționată de instanța de control judiciar la termenul de judecată de la data de 15 septembrie 2023 cu motivarea cuprinsă în partea introductivă a practicalei prezentei decizii civile. Ulterior, procedând la analiza prezentei căi de atac, Înalta curte reține că reclamantul PROTOPOPIATUL ROMÂN UNIT CU ROMA GRECO-CATOLIC ALBA IULIA, s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba -Iulia, la data de 9 februarie 2022, solicitând, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, anularea Deciziei nr. 9938/25.11.2021 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care aceasta a respins cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003 și nr. y/27.02.2003 cu privire la imobilele cimitir, identificat cu nr. top x înscris în CF inițial nr. 1742 a localității Zlatna, convertită în CF nr. x a localității Zlatna, casă, curte și grădină situate în orașul Zlatna, jud. Alba, înscrise inițial în CF nr. x nr. top x. În temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul Protopopiatul Român Unit Cu Roma Greco-Catolic Alba Iulia a depus cererile de retrocedare nr. x/27.02.2003 și nr. y/27.02.2003 cu privire la imobilele cimitir, identificat cu nr. top x înscris în CF inițial nr. 1742 a localității Zlatna, convertită în CF nr. x a localității Zlatna, casă, curte și grădină situate în orașul Zlatna, jud. Alba, înscrise inițial în CF nr. x nr. top x. În urma analizei dosarului aferent cererilor de retrocedare sus-menționate, în temeiul art. 1 alin. (1), art. 3 alin (1) și alin. (6) din O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Decizia nr. 9938/25.11.2021, Comisia specială de retrocedare a respins cererile de retrocedare, cu motivarea că: - imobilul, cimitir, identificat cu nr. top. x nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din actul normativ sus-menționat, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Zlatna, persoană juridică de drept privat; - imobilul, casă curte și grădină, identificat cu nr. top. x, nu a fost preluat de statul român de la solicitantă; - construcțiile aflate pe terenurile identificate cu nr. top. x au fost demolate, iar potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat, construcțiile demolate nu fac obiectul acestui act normativ. În primă instanță, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis în parte acțiunea, dispunând anularea în parte a Deciziei nr. 9938/25.11.2021 emise de pârâtă și a obligat-o să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor nr. x/27.02.2003 și nr. y/27.02.2003, formulate de reclamantă, în ceea ce privește imobilele cimitir, identificat cu nr. top x înscris în CF inițial nr. 1742 a localității Zlatna, convertită în CF nr. x a localității Zlatna, casă, curte și grădină situate în orașul Zlatna, jud. Alba, înscrise inițial în CF nr. x cu nr. top. x și y. Pentru a pronunța această soluție, a reținut că respingerea cererii de retrocedare a imobilului cimitir, identificat cu nr. top x înscris în CF inițial nr. 1742 a localității Zlatna, convertită în CF nr. x a localității Zlatna, a fost corectă față de împrejurarea că respectivul imobil nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Zlatna, iar soluția de respingere a cererii de retrocedare a imobilelor casă, curte și grădină, identificate cu nr. top. x este incorectă deoarece acestea nu au fost preluate de statul român de la solicitantă, din moment ce ele au trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din Zlatna la data de 08.12.1948, în baza art. 37 din Decretul Lege nr. 177/1948. Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul invocat de recurenta - pârâtă. Prin aceste prevederi legale sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Instanța de control judiciar reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență." De asemenea, potrivit art. 3 alin. (6) teza I din același act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială." Totodată, art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării." Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele: "Art. 1 - În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitalurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista. Art. 2 - Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente." În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituția de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție". Analiza instanței de recurs se va efectua cu privire la cele două categorii de imobile menționate în litigiu, respectiv cu privire la cimitir, identificat cu nr. top x înscris în CF inițial nr. 1742 a localității Zlatna, convertită în CF nr. x a localității Zlatna, și apoi cu privire la casă, curte și grădină situate în orașul Zlatna, jud. Alba, înscrise inițial în CF nr. x cu nr. top. x și y. Cu privire la imobilul cimitir, în mod corect, a apreciat prima instanță că soluția dată cererii de retrocedare de către recurenta - pârâtă este legală câtă vreme intimatul - reclamant nu a reușit să probeze în privința acestui imobil incidența în cauză a art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 deoarece acesta nu se afla în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate textul de lege amintit, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Zlatna. Ulterior, cu privire la celelalte categorii de imobile menționate în litigiu, pentru aprecierea incidenței în speță a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante înscrierile CF nr. x din care provin numerele 946 și 947. Așa cum se observă din înscrierea cu nr. B1 din cartea funciară de la dosarului de fond, din anul 1943, primul proprietar al imobilului înscris în această carte funciară a fost cultul greco-catolic, mai precis reclamanta din prezenta cauză. Astfel, imobilele în discuție (nr. top. x și y) au fost inițial înscrise în CF nr. x la nr. B1 ca fiind în proprietatea Bisericii Greco-Catolice din Comuna Zlatna, iar conform înscrierii ulterioare din aceeași CF cu nr. B2 efectuată conform art. 37 al Decretului Lege nr. 177/1948 s-a intabulat dreptul de proprietate al Bisericii Ortodoxe Române din Zlatna. Prin urmare, în temeiul art. 37 din Decretul lege nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor imobilul s-a intabulat în favoarea Bisericii Ortodoxe Române din Zlatna la data de 8 decembrie 1948. În consecință, s-a făcut dovada unei deposedări abuzive a reclamantei, în perioada de referință arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în temeiul Decretul Lege nr. 177/1948 și respectiv al Decretului Lege nr. 358/1948, acte normative prin care, sub egida regimului comunist care a desființat cultul greco-catolic, s-a reglementat repartizarea averii acestuia. Deposedarea intimatei - reclamante de imobilele cu nr. top. x și y a fost una abuzivă, fiind demonstrată de însuși instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul Lege nr. 358/1948, de altfel fiind evident că acest Decret a încălcat art. 10 din Constituția de la 1948, deposedarea cultului greco-catolic de proprietățile sale (inclusiv a reclamantei) nefiind făcută nici pentru o cauză de utilitate publică și nici nu a fost însoțită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiție. În acest sens, o primă observație ce se impune din analiza Decretul Lege nr. 358/1948 este în sensul că întregul patrimoniu al Bisericii Greco-Catolice a fost confiscat de către Statul Român, așadar, inclusiv averea parohiilor acestui cult religios. Prin urmare, dispozițiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă o excepție de la dispozițiile art. 1 al aceluiași decret, în sensul că pentru imobilele aparținând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, și astfel reclamanta nu ar fi îndreptățită să formuleze pretenții în baza O.U.G. nr. 94/2000. În 1948, în temeiul prevederilor decretului menționat, Statul Român a desființat pur și simplu cultul greco-catolic și a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce privește beneficiarii confiscării, statul a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuși statul, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat bisericii ortodoxe. Or, art. 2 din decret se referă la imposedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice. O eventuală interpretare contrară nu ar fi validă din punct de vedere juridic deoarece rezultatul interpretării ar fi unul absurd - că parte a patrimoniului bisericii greco-catolice nu ar fi fost confiscat/preluat de la aceasta, cu toate că în baza Decretului nr. 358/1948 biserica respectivă a încetat să funcționeze. În realitate, Statul Român a decis în 1948 desființarea bisericii greco-catolice și confiscarea patrimoniului acesteia, statul fiind singurul răspunzător pentru această măsură, indiferent cine sunt beneficiarii patrimoniului confiscat de la această biserică. Altfel spus, atât deposedarea cat și imposedarea sunt la fel de ilegitime, singurul responsabil pentru decizia încorporată în Decretul nr. 358/1948 fiind Statul Român. De aceea, este fără echivoc că, în mod corect intimata-reclamantă din prezenta cauză și-a întemeiat cererea pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, iar Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România avea obligația să soluționeze cererea formulată de Protopopiatul Român Unit Cu Roma Greco-Catolic Alba Iulia luând în considerare preluarea abuzivă a imobilului în discuție. În consecință și în acord cu prevederile art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, în mod corect a constatat prima instanță că în speță, în lipsa acordării către reclamant a unor despăgubiri juste și echitabile la momentul deposedării de imobilul în litigiu, această deposedare este una abuzivă. În continuare, Înalta Curte constată că este nefondat argumentul Comisiei Speciale de Retrocedare, expus în cererea de recurs, în sensul că preluarea de către Statul Român a proprietății asupra imobilului în litigiu s-a făcut de la Biserica Ortodoxă Română din Zlatna iar nu de la Biserica Greco -Catolică din Zlatna, deoarece chiar prima preluare de către cultul ortodox de la cultul greco-catolic a fost efectuată abuziv în temeiul unei rectificări de nume ca urmare a emiterii Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948, fără a se achita vreo justă despăgubire. Acest aspect relevă că Biserica Ortodoxă Română din Zlatna deși a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu acest lucru nu s-a realizat prin vreunul din modurile de dobândire a proprietății reglementate de lege, nefiind în prezența vreunui act care să consfințească transmiterea dreptului de proprietate în favoarea sa. Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, se restituie și imobile preluate de alte persoane juridice în perioada de referință, nu numai cele preluate de Statul Român. În consecință, în speță, este vorba despre o singură deposedare abuzivă de imobilul în litigiu în accepțiunea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv cea prin care intimata - reclamantă a fost deposedată de imobilul amintit anterior. Biserica Ortodoxă Română din Zlatna nu a fost deposedată de imobilul în litigiu în sensul prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și de altfel această entitate nu era vechiul proprietar al acestui imobil din perioada anterioară perioadei de referință a deposedării (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), la care face referire în acest text de lege. În fine, susținerile recurentei-pârâte cu privire la interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. 32 și 33 Decretului-lege nr. 115/1938, pentru unificarea cărților funciare, referitoare la principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară, nu pot fi reținute, având în vedere că raportul juridic dedus judecății în cauza de față privește aplicarea unei legi de reparație. Prin urmare, este evident că toate înscrierile din cartea funciară de după 27.01.1956 au fost consecința aplicării Decretului nr. 358/1948 și preluării imobilului în mod abuziv, or, astfel cum a reținut și instanța de fond, principiul forței probante absolute a înscrierii în CF ca reglementare generală, nu își găsește aplicabilitatea în cauză, în contextul în care legile speciale de retrocedare prezumă anumite preluări ca fiind abuzive.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 124/2022 din 18 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.