ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3208/2022

Ședința publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recuruslui de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 9206 din 10.07.2020, emisă de pârâtă, și, în principal, restituirea în natură a imobilului înscris în CF in format electronic nr. x a localității Gârbova de Jos, jud. Alba, nr. top. x, provenit din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Gârbova de Jos, jud. Alba, nr. top. x, iar, în subsidiar, obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare la emiterea unei decizii prin care aceasta dispune restituirea in natură a imobilului identificat la punctul 2.1. in favoarea reclamantei.

Prin sentința nr. 223 din 22 decembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România; a fost anulată Decizia nr. 9206 din 10.07.2020, emisă de către pârâtă; a fost obligată pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor nr. x/04.03.2003 și nr. y/23.01.2006, formulate de reclamantă; s-au respins ca nefondate petitul principal de restituire în natură precum și petitul subsidiar privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului înscris in CF nr. x a localitătii Garbova de Jos, jud. Alba, nr. top. x; s-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 223 din 22 decembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România.

Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii, recurenta-pârâtă a invocat, în esență, aplicarea gresită a art. 1 alin. (9), teza finală, art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 32-33 din Decretul lege nr. 115/1938, precum și faptul că în Cartea Funciară x a loc. Gârbova de Jos, proprietarul imobilului nr. top. x a fost Colegiul Reformat Bethlen din Aiud, iar nu Eparhia Reformată Ardeal, iar depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate nu poate înlocui însăși înscrierea în cartea funciară.

Totodată, a arătat că simpla mențiune din decretul de naționalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atât timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

Or, în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Scoala reformată din comuna Ciumbrud, a bisericii reformate Ciumbrud cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, astfel că nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății Eparhiei Reformate din Ardeal.

În fine, a susținut recurenta că, în opinia sa, în speță s-ar fi impus reținerea puterii de lucru judecat a sentinței nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba, având în vedere că este anterioară deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care a reținut-o prima instanță.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a cererilor, a arătat că în dosarul aferent cererilor de retrocedare nu există informații privind situația juridică a imobilului, solicitând ca, în cazul respingerii recursului instanța să stabilească, în baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/20004, un termen mai lung în vederea fundamentării deciziilor.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, a arătat că Eparhia reformată din Ardeal are vocația restituirii imobilelor în cauză, însă nu în calitate de continuator în drepturi a proprietarului titular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă a reiterat aspectele invocate prin memoriul de recurs, făcând trimitere și la practică judiciară definitivă relevantă din punctul său de vedere.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

În fapt, prin Decizia nr. 9206 din 10.07.2020 emisă de către Comisia Specială de Retrocedare, s-au respins cererile nr. x/04.03.2003 și nr. y/23.01.2006 formulate de Eparhia Reformată din Ardeal cu privire la restituirea imobilului, construcție și teren, înscris în CF nr. x a localitătii Gârbova de Jos, jud. Alba, nr. top. x, întrucât petenta nu a fost proprietara imobilului solicitat, la momentul preluării abuzive, reținându-se că potrivit acestei cărți funciare, la momentul preluării abuzive, imobilul s-a aflat în proprietatea Colegiului Reformat Bethlen din Aiud și nu în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

În acest context factual, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, Decizia nr. 9206 din 10.07.2020, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, solicitând anularea acestei decizii, și, în principal, restituirea în natură a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x a localității Gârbova de Jos, jud. Alba, nr. top. x, provenit din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Gârbova de Jos, jud. Alba, nr. top. x, iar, în subsidiar, obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare la emiterea unei decizii prin care aceasta dispune restituirea in natură a imobilului identificat anterior în favoarea reclamantei.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, fiind anulată Decizia nr. 9206 din 10.07.2020, pârâta Comisia Specială de Retrocedare, care a fost obligată la soluționarea pe fond a cererilor nr. x/04.03.2003 și nr. y/23.01.2006, formulând critici de nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, soluționând cauza, prima instanță a găsit întemeiate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, reținând, în esență, că aceasta "are vocația restituirii imobilelor în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar. Este corectă și de netăgăduit susținerea reclamantei în sensul că, dacă pentru impunerea măsurii de naționalizare s-a recunoscut dreptul de proprietate al Bisericii reformate ("Școala ref. din Aiud, județul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere" - anexa la Decretul nr. 176/1948), este de neconceput ca pentru restituire să nu fie recunoscut în mod identic același titular."

Instanța de control judiciar nu împărtășește această opinie, apreciind că argumentele de ordin critic circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente din perspectiva calității de persoană îndreptățită la restituire, sunt fondate.

Din actele aflate la dosar rezultă că prin cererile nr. x/04.03.2003 și nr. y/23.01.2006 formulate de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Gârbova de Jos, județul Alba, casă, curte și grădină în suprafață totală de 550 stânjeni pătrați, având destinația inițială de casă de locuit, imobil înscris în CF nr. x a localitătii Garbova de Jos, jud. Alba, nr. top. x.

Potrivit Cărții funciare în format electronic nr. x a localității Gârbova de Jos, jud. Alba, nr. top. x, provenit din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Gârbova de Jos, jud. Alba, nr. top. x, imobilul s-a aflat în proprietatea Colegiului Reformat Bethlen din Aiud și nu în proprietatea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal.

Astfel, conform Cărții funciare nr. x a localității Aiud-Foaia A, proprietarul inițial al imobilului solicitat prin cererile formulate de reclamantă a fost contele A., la nr. de ordine 23 figurând nr. top. x (casă, curte - în suprafață totală de 500 stânjeni pătrați) și nr. top x (grădină - în suprafață de 50 stânjeni pătrați).

De asemenea, potrivit Cărții funciare nr. x a localității Aiud - foaia B, din înscrierea cu nr. de intrare 207 din 10 ianuarie 1903, nr. serial 15 (rectif.nume B24, B64) rezultă că "în baza contractului de vânzare-cumpărare intervenit în 15 și 16 decembrie 1902, dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în c.f. nr. x Gârbova de jos, ord. A+15.17-31, vândute cu prețul de 100.000 cor. de către contele B., cu radierea numelui acestuia, se întabulează în favoarea: Școlii superioare (colegiul) ev.ref. Bethlen din Aiud."

În aceeași carte funciară, foaia B, nr. serial 18 se menționează că "parcelele cu nr. top. x-070 se readnotează sub nr. ord. 33", iar sub B64 (nr. serial 24), cu nr. de prezentare 4067 din 28 iunie 1912, se precizează "(...) cu rectificarea numelui acestuia, și anume, în favoarea Colegiului Reformat Bethlen din Aiud."

Din extrasul de carte funciară pentru informare CF nr. x Aiud/Nr. CF vechi x - B.Partea a II-a, din data de 02.09.2020, rezultă că, pentru nr. cadastral/nr. topografic x, 968 înscris în A.Partea I, în baza Decretului nr. 176/1948, din 04.08.1949, s-a întabulat dreptul de proprietate, dobândit prin lege, cota actuală 1/1, în favoarea Statului cu destinația pentru Ministerul Învățământului Public.

Prin urmare, la momentul preluării abuzive, imobilul în litigiu se afla în proprietatea Colegiului Reformat Bethlen din Aiud, iar nu în proprietatea reclamantei, neexistând rectificări ale cărții funciare în sensul înscrierii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, aspect necontestat de aceasta.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență", iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar.

Textul normativ impune condițiile esențiale, respectiv ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită și ca imobilul să fi fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

De asemenea, art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, stipulând expres că "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei". Astfel, potrivit acestui principiu, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar pe de altă parte, nici un drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Or, proprietarul tabular al imobilului la data preluării abuzive, conform Cărții funciare, era Colegiul Reformat Bethlen, și nu Eparhia Reformată din Ardeal, cele două entități fiind diferite.

În speță, reclamanta nu a făcut dovada vreunei acțiuni în rectificare de carte funciară în sensul înscrierii dreptului său de proprietate asupra imobilelor în discuție în condițiile art. 34 din Decretul lege nr. 115/1938 și nici nu și-a îndeplinit obligația legală de a proba legătura juridică dintre aceasta și proprietarul tabular al imobilelor solicitate, potrivit regulilor procedurale în materie.

Așa fiind, Înalta Curte reține că premisa determinantă de la care trebuie pornit este aceea că înscrierea în cartea funciară demonstrează existența dreptului de proprietate, iar, în lipsa unor dovezi din care să rezulte că persoana care a depus cererea de retrocedare a fost proprietara imobilului solicitat a fi restituit sau succesoarea în drepturi a persoanei înscrise în cartea funciară, este corectă soluția de respingere a cererii de retrocedare.

Susținerile reclamantei în sensul că Colegiul Reformat Bethlen a funcționat ca o entitate fără personalitate juridică proprie și nu a avut calitatea de subiect de drept de sine stătător și de titular al dreptului de proprietate, nu pot fi primite, întrucât din cuprinsul Cărții funciare nr. x a localitătii Gârbova de Jos, jud. Alba, la momentul preluării abuzive, proprietarul imobilelor solicitate a fost Colegiul Reformat Bethlen din Aiud, ceea ce este de natură să înlăture susținerile reclamantei cu privire la lipsa capacității juridice civile a colegiului.

Contrar reținerilor primei instanțe în sensul că "au putere de lucru judecat considerentele Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și că, în pofida celor susținute de pârâtă, în prezenta cauză nu se poate reține cu putere de lucru judecat statuarea instanței (Tribunalul Alba) care a pronunțat sentința nr. 208/30.03.2005, în care s-a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu justifică calitate procesuală activă din perspectiva faptului că nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar, având în vedere că, în speță, se constată că reclamanta nu este o simplă succesoare a proprietarei tabulare, ci însăși proprietara bunurilor în litigiu", susțineri pe care pârâta le reiterează și prin cererea de recurs, instanța de control judiciar constată că, în fapt, raportat la obiectul celor două litigii vizând anularea deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare, în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 94/2000, asupra cererilor de retrocedare, și aspectele de fapt și de drept analizate, se pune în discuție practica instanțelor de judecată cu privire la soluționarea cererilor de chemare în judecată formulate de reclamantă.

Or, jurisprudența nu constituie izvor de drept, prin apărările formulate de recurenta-pârâtă în fața primei instanțe, cât și prin răspunsul la întâmpinare depus în dosarul de recurs fiind invocate, de altfel, hotărâri judecătorești în sens contrar (sentințele pronunțate de Curtea de Apel Cluj: nr. 371/16.11.2016 în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 1893/10.05.2018 a ÎCCJ, nr. 369/16.11.2016 în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 2034/11.04.2019 a ÎCCJ, nr. 17/19.01.2017, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 4113/19.09.2019 a ÎCCJ; sentințele pronunțate de Curtea de Apel Brașov: nr. 54/16.03.2017, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 5671/14.11.2019 a ÎCCJ, nr. 8/19.01.2017, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 2908/29.06.2020 a ÎCCJ, nr. 18/F/30.01.2017, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 2909/29.06.2020 a ÎCCJ).

În concluzie, reținând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs apreciază că sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente circumstanțelor factuale reținute, urmând a fi reformată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 223 din 22 decembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.