ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2445/2025

Ședința publică din data de 8 mai 2025

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

Prin contestația înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2023, reclamanta Parohia Ortodoxă Ocna Sibiului a solicitat, în contradictoriu cu intimații Parohia Greco-Catolică Unită cu Roma Ocna Sibiului, din Protopopiatul Greco-Catolic Roman Unit cu Roma și Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, ca prin sentința ce se va pronunța, în temeiul art. 186 C. proc. civ., să se dispună repunerea în termen a contestatoarei în formularea prezentei acțiuni în contencios administrativ; anularea Deciziei nr. 10283/30.06.2022, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase și, ca urmare, respingerea cererii de retrocedare formulată de intimata Parohia Greco-Catolică Ocna Sibiului din Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Sibiu; obligarea intimatelor care se opun admiterii prezentei contestații la plata cheltuielilor de judecată.

II Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 138/2024 din 22 mai 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Parohia Greco-Catolică Unită cu Roma Ocna Sibiului, invocată de reclamantă.

A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Ocna Sibiului II în contradictoriu cu pârâții Parohia Greco-Catolică Unită cu Roma Ocna Sibiului și Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare și a obligat pe reclamanta Parohia Ortodoxă Ocna Sibiului II să plătească pârâtei Parohia Greco-Catolică Unită cu Roma Ocna Sibiului suma de 6200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

III Recursul formulat de reclamantă

Împotriva sentinței nr. 138/2024 din 22 mai 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia Ortodoxă Ocna Sibiului nr. II a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă a arătat că deși a respins ca neîntemeiata excepția lipsei capacității de folosința a pârâtei Parohia Greco-Catolica Unita cu Roma Ocna Sibiului, instanța practic nu a analizat pe fond aceasta excepție, ci a reținut doar ca " prin sentința 73/2020 in dosar nr. x/2019 ai Curții de Apei Aibă Iulia, s-a pronunțat intre aceieasi parti o sentința pe fondui cauzei, definitiva prin decizia nr. 3532/2021 a ICO. Daca ia un moment anterior paratei Parohia Greco-Catolica Unita cu Roma Ocna Sibiului nu i s-a opus cu succes aceasta excepție, nu se poate considera ulterior ca excepția este admisibila...",

Ori, instanța de fond a reținut eronat faptul ca excepția lipsei capacității de folosința" nu i s-a opus cu succes" cată vreme aceasta excepția a fost invocată pentru prima dată în prezenta contestația, formulată împotriva deciziei nr. 10283/2022. Excepția lipsei capacității de folosința a Parohiei Greco-Catolice Unite cu Roma Ocna Sibiului nu a fost invocata in dosarul nr. x/2019 și ca urmare, aceasta excepție nu a fost respinsa de instanțele care au soluționat acel dosar, neputandu-se astfel retine, autoritatea de lucru judecat cu privire la aceasta.

Cată vreme, aceasta excepție, nu a fost pusa in discuție niciodată, până în prezenta contestație și ca urmare, nici o instanță nu s-a pronunțat asupra capacității de folosința nu există justificare, pentru ca aceasta excepție sa nu fie analizată de instanța de judecată.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că sunt ignorate dispozițiile art. 1 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000. Tocmai acest articol ignorat este cel care stabilește care anume imobile pot face obiectul cererilor de restituire. Acest cadru legal este completat de Decretul-Lege 126/1990. Instanța de fond a încălcat aceste dispoziții legale și a concluzionat că Decizia nr. 10283/2022, prin care s-a dispus retrocedarea în natură a casei parohiale este legală.

Împotriva Deciziei nr. 8345/2018, prin care Comisia Speciala de retrocedare a respins cererea de retrocedare formulata de intimata parata, Parohia Greco-Catoiica Unita cu Roma Ocna Sibiului a formulat contestație prin care a solicitat în mod expres, doar restituirea în natura a terenului, din CF x Ocna Sibiului sau acordarea de masuri reparatorii.

Mai mult, ea însăși susține în mod corect faptul că: " Prin Decizia atacată, Comisia respinge în mod corect cererea noastră cu privire la imobilele construcții -biserica si casa parohiala, reținând ca acestea nu pot fi restituite in baza prevederilor O.U.G. nr. 94/2000. Subliniem faptul ca înțelegem sa atacam decizia Comisiei EXCLUSIV cu privire la soluția pronunțata pentru imobilul teren".

Mai mult si in cuprinsul Deciziei nr. 3532/2021 a Înaltei Curți de Casație si Justiție se retine la pagina 3 pct. 6: " recurenta -reclamanta a investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea in parte a Deciziei nr. 8345/19.12.2018, emisa de parata si restituirea in natura a imobilului teren..."

Așadar, după rejudecare, Comisia Speciala de Retrocedare, trebuia să țină cont de acest aspect și să dispună doar cu privire la teren. Iar, instanța de fond trebuia sa aibă in vedere această situație. Construcțiile nu mai puteau face obiect al cererii din moment ce Decizia 8345/19.12.2018, a fost contestata doar cu privire la teren.

Sub acest aspect, înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia nr. 3532/2021 nu a trasat o anume indicație pentru Comisia Speciala de Retrocedare, pentru ca aceasta sau instanța de fond, sa fie ținute de indicațiile date după casare.

Deci, după ce înalta Curte de Casație si Justiție, prin Decizia nr. 3532/09.06.2021, a anulat Decizia nr. 8345/2018 si a obligat Comisia sa procedeze la analiza pe fond a cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003, aceasta trebuia sa retina considerentele vechi, din Decizia nr. 8345/2018 cu privire la construcții si sa se pronunțe, doar cu privire la retrocedarea sau la acordarea de masuri reparatorii,doar pentru teren.

Prin faptul că instanța a reținut selectiv dispozițiile legale aplicabile în materie, că nu a analizat toate criticiie invocate cu privire la Decizia nr. 10283/2022, apreciază că practic nu s-a analizat fondul cauzei si ca urmare, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a prezentei cauze Curții de Apel Alba Iulia.

IV Apărările formulate de intimatele pârâte

Intimata-pârâtă Parohia Greco-Catolică Unită cu Roma Ocna Sibiului a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat, solicitând menținerea sentinței recurate.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în susbsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat, solicitând menținerea sentinței recurate.

V. Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data 27 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

VI. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, ce pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin primul motiv de recurs, recurenta a susținut faptul că prima instanța a respins excepția lipsei capacității de folosință a intimatei pârâte Parohia Greco-Catolică Unită cu Roma Ocna Sibiului fără a motiva soluția pronunțată.

Înalta Curte găsește întemeiată această critică, observând că excepția capacității de folosință a pârâtei nu a constituit o chestiune litigioasă care să fi fost pusă în discuție și tranșată în litigiul anterior, respectiv în dosarul nr. x/2019. Așadar, prima instanță era ținută a realiza un examen propriu al susținerilor formulate de părți, în ceea ce privește capacitatea de folosință a pârâtei, în raport de probatoriul administrat.

Or, prima instanța s-a limitat la a enunța dispozițiile legale pe care le-a considerat incidente și la a reda susținerile părților fără însă a le înlătura în mod argumentat. Totodată, s-a mărginit la a constata că dacă la un moment anterior pârâtei Parohia Greco-Catolică Unită cu Roma Ocna Sibiului nu i s-a opus cu succes această excepție, nu se poate considera ulterior că excepția este admisibilă în cadrul unui litigiu derivat din dosarul antemenționat fără a aduce nici un argument în susținerea acestei concluzii.

Pe cale de consecință, Înalta Curtea apreciază că prima instanța trebuia să analizeze în mod efectiv excepția invocată și să expună, în cuprinusl considerentelor, motivele ce au condus la soluția adoptată.

De asemenea, în aceași manieră lacunară, instanța de fond a răspuns și susținerilor formulate de reclamantă cu referire la întinderea dreptului de reparație, împrejurare în raport de care și cel de-al doilea motiv de recurs este găsit întemeiat, exclusiv cu privire la această critică.

Întradevăr, prin decizia civilă nr. 3532/2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a admiterii recursului, în rejudecare, a admis în parte cererea, a anulat Decizia nr. 8345 din data de 19.12.2018, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să procedeze la analiza pe fond a cererii de retrocedare nr. x/26.02.2003, formulată de reclamantă.

Pornind de la această soluție, curtea de apel a reținut, în mod corect, faptul că decizia este obligatorie pentru părțile litigante, și a concluzionat, fără însă a duce alte argumente, că nu se poate susține întemeiat că au fost depășite, de către Comisie, limitele învestirii.

Cu privire la acest aspect Înalta Curte subliniază că puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta. Așadar, dând eficiență acestui principiu, prima instanță era ținută să analizeze efectele deciziei menționate prin raportare atât la dispozitivul hotărârii cât și la considerentele pe care acesta se sprijină, și care relevă raționamentul ce a condus la adoptarea soluției.

Observând modalitatea extrem de succintă și lacunară în care curtea de apel a răspuns susținerilor formulate de reclamantă cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că instanța fondului, nu a realiazat un examen efectiv al chestiunii litigioase invocate în fața sa, în condițiile în care toate părțile au aduse mai multe argumente în susținerea propriei poziții procesuale.

Se impune a reaminti că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În adoptarea acestui text normativ, legiuitorul a avut în vedere atât interesul unei bune administrări a justiției, cât și posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient asupra modului de desfășurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.

Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, în jurisprudența CEDO s-a reținut constant că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Deși obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (decizia de inadmisibilitate Jahnke și Lenoble c. Franței), în hotărârea pronunțată în cauza Albert c. României, Curtea Europeană a subliniat că noțiunea de proces echitabil impune ca jurisdicțiile interne să examineze în mod efectiv chestiunile esențiale care au fost invocate.

Astfel, Înalta Curte reține că, în cauză, instanța de fond a răspuns susținerilor reclamantei doar prin raportare la incidența prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 fără a analiza temeinicia alegațiilor din perspectiva efectelor deciziei civile nr. 3532/2021 în modalitatea expusă anterior, referitor la puterea de lucru judecat, înlăturând, astfel, posibilitatea instanței superioare de control să cenzureze un eventual raționament juridic. Analiza deficitară și incompletă a anumitor aspecte relevante a fost privită în jurisprudența instanțelor naționale ca fiind echivalentă necercetării fondului cauzei, situație care atrage după sine, sancțiunea prevăzută de prevederile art. 497 C. proc. civ.

Întrucât prima instanță nu a oferit o fundamentare suficientă a raționamentul său și nu a clarificat asepctele de fapt relevante pentru a lăsa instanței superioare de control posibilitatea să efectueze un control real al legalității soluției adoptate se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecarea contestației, instanța de trimitere va avea în vedere că, partea reclamantă a invocat efectele deciziei civile nr. 3532/2021, ce vor fi analizate inclusiv prin raportare la considerentele ce au stat la baza pronunțării soluției de anulare a primei decizii emise de Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România. Totodată, va proceda la efectuarea unei analize punctuale a susținerilor părților atât asupra excepției cât și asupra fondului, prin raportare la probele existente la dosarul cauzei și eventual la cele care se vor mai administra, și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, răspunzând argumentat tuturoa chestiunilor litigioase supuse dezbaterii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta Parohia Ortodoxă Ocna Sibiului nr. II, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Totodată, având în vedere soluția pronunțată asupra recursului declarat de reclamantă, va admite cererea de intervenție accesorie formulată de Arhiescopia Ortodoxă Română Sibiu, în favoarea recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România.

Admite recursul formulat de reclamanta Parohia Ortodoxă Ocna Sibiului nr. II împotriva sentinței nr. 138/2024 din 22 mai 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Admite cererea de intervenție formulată de Arhiescopia Ortodoxă Română Sibiu.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.