ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3532/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Ocna Sibiului din Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 8345 din 19.12.2018, emisă de pârâtă, și restituirea în natură a imobilului teren înscris în CF nr. x Ocna Sibiului, nr. top x,1511.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 73 din data de 22 iulie 2020 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Ocna Sibiului din Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România și s-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 73 din data de 22 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Ocna Sibiului din Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Sibiu. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că prima instanță a reținut faptul că imobilul in litigiu a fost proprietatea Bisericii Greco - Catolice Ocna Sibiului de la localizare, precum și că acesta este în posesia Bisericii Ortodoxe române începând din anul 1948. Cu toate acestea, instanța de fond ajunge la concluzia că imobilul în litigiu ar fi în prezent proprietatea Bisericii Ortodoxe române deși chiar aceasta afirmă că "nu există la dosarul cauzei un înscris oficial care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului fie în favoarea Statului Român, fie în favoarea Bisericii ortodoxe". O astfel de afirmație este, în opinia recurentei, profund eronată și contravine în mod direct prevederilor legale aplicabile. La momentul preluării de către stat erau aplicabile dispozițiile Decretului nr. 115/1938, care au instituit caracterul constitutiv de drept al înscrierii în CF. Astfel: Potrivit art. 17 alin. (1) din D 115/1938: "Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară. Excepția de la regula instituită de art. 17 era cuprinsă în art. 26: "Drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, și expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea." Desființarea forțată a cultului greco-catolic împreună cu preluarea tuturor bunurilor care au aparținut acestuia de către Statul Român echivalează, fără urmă de dubiu cu o expropriere (făcută fără plata unei juste despăgubiri). Însă, un eventual transfer al dreptului de proprietate de la Statul Român la Biserica Ortodoxă nu putea opera fără înscriere în cartea funciară. Pe cale de consecință este evident că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu aparține Statului Român. În sprijinul acestor afirmații recurenta-reclamantă arată că potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul 358/1948: "în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult (...) și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista. Conform dispozițiilor art. 51 din Decretul nr. 31/1954: "Prin efectul dizolvării, persoana juridică intră în lichidare, în vederea realizării activului și a plății pasivului." Potrivit dispozițiilor art. 54 din Decretul nr. 31/1954: "În cazul în care persoana juridică este dizolvată pentru că scopul ei sau mijloacele întrebuințate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii ori potrivnice regulilor de conviețuire socialistă, bunurile rămase după lichidare trec la stat. Coroborând dispozițiile legale citate se poate trage următoarele concluzii: - Prin efectul Decretului 358/1948 Parohia greco-catolică Ocna Sibiului a încetat să existe, iar o persoană (fizică sau juridică) care nu mai există, nu poate avea capacitate de folosință; - Neavând capacitate de folosință, nu poate avea un patrimoniu; neavând un patrimoniu, nu poate avea în proprietate nici un fel de bun, deci nici imobilul care face obiectul prezentei cauze; Soarta bunurilor care au aparținut persoanei juridice desființate este reglementată de art. 54 din Decretul nr. 31/1954 în sensul că acestea trec la stat. De altfel este evident în contextul realității sociale de la momentul preluării (anul 1948) că Statul român era singurul care putea transmite posesia asupra imobilului în litigiu de la biserica greco - catolică la biserica ortodoxă. Întrucât instanța de fond nu a ținut cont de argumentele invocate, în prezentarea contextului faptic, recurenta-reclamantă arată că din evidența de carte funciară, rezultă că imobilul în litigiu a fost proprietatea Bisericii Greco - Catolice Ocna Sibiului de la localizare; imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român în baza Decretului nr. 358/1948, iar în baza acestui decret, cultul greco - catolic din România a fost desființat în integralitate. Din varii motive, Statul Român nu și-a intabulat niciodată dreptul de proprietate asupra acestui imobil în cartea funciară. În considerentele deciziei atacate, Comisia specială de retrocedare a reținut în mod expres faptul că "Potrivit informațiilor comunicate de Primăria Ocna Sibiului (...) imobilul identificat cu nr. top. x, 1511 se află în folosința Parohiei Ortodoxe Române Ocna Sibiului din anul 1948". Recurenta-reclamantă a formulat o cerere pentru retrocedarea acestui imobil în baza prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, înregistrată pe rolul Comisiei sub nr. x/27.02.2003, însă Comisia specială de retrocedare respinge cererea reținând drept unic argument faptul că imobilul în litigiu nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. Totodată Comisia a reținut că, întrucât imobilul în litigiu nu a fost înstrăinat legal după data de 22.12.1989, nu se pot acorda nici măsuri reparatorii prin echivalent. Deși, Comisia specială de retrocedare nu a contestat contestă calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și nici calitatea de proprietar al imobilului în litigiu la momentul preluării abuzive, în mod greșit a respins cererea de retrocedare reținând drept unic argument faptul că imobilul în litigiu nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. Pentru aceste motive recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 09 noiembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 09 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 8345 din 19.12.2018, emisă de pârâtă, și restituirea în natură a imobilului teren înscris în CF nr. x Ocna Sibiului, nr. top x,1511. Prima instanță a respins ca nefondată cererea dedusă judecății reținând, în esență, că în lipsa oricăror mijloace de probă cu privire la deținerea de către Statul Român a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. x Ocna Sibiului, nr. top x,1511, în mod judicios Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea nr. x/27.02.2003, formulată de către reclamantă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspund punctual motivelor invocate. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este greșită. Astfel, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000: "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgentă." Potrivit dispozițiilor pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002: "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării." Conform prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000: "Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi**). Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. In caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea." Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanță: "Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândește pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare, a unității deținătoare prevăzute la art. 2 sau a hotărârii judecătorești rămase definitive, după caz". Având în vedere aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că deși prima instanță a reținut că în CF nr. x Ocna Sibiului, nr. top x, figurează în continuare ca ultim proprietar Biserica Greco-Catolică din Ocna Sibiului, a reținut fără temei că atât timp cât în baza Decretului nr. 358/1948, cultul greco - catolic, împreună cu toate organizațiile sale centrale sau locale, au încetat să mai existe, informațiile din cartea funciară a imobilului în litigiu nu sunt relevante în speță. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 8345 din data de 19.12.2018, emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, s-a reținut că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanță". De asemenea, se constată că intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România a reținut că "în ceea ce privește imobilul, teren aferent bisericii, casă parohială și anexe gospodărești, identificat cu nr. top x, acesta nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din actul amintit". Pe de altă parte, Înalta Curte constată că la art. 2 din decizia atacată (nr. 8345 din data de 19.12.2018, emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România) se menționează în mod expres că "având în vedere faptul că imobilul teren aferent bisericii, casă parohială și anexe gospodărești, identificat cu nr. top x, nu a fost înstrăinat legal după data de 22 decembrie 1989, se constată faptul că, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, solicitantei nu i se poate propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent". De fapt, prin această sintagmă "solicitantei nu i se poate propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent" intimata-pârâtă a achiesat la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la eventuale măsuri reparatorii, ci în mod greșit s-a axat doar pe informațiile comunicate de Primăria orașului Ocna Sibiului, jud. Sibiu (adresele x/23.05.2018 și nr. y/22.11.2018) din care rezultă că imobilul identificat cu nr. top x se află în folosința Parohiei Ortodoxe Române nr. 2 Ocna Sibiului din anul 1948, are destinația de biserică, casă parohială și anexe gospodărești și nu a fost evidențiat în inventarul orașului Ocna Sibiului, considerând fără temei că, atât timp cât imobilul, teren aferent bisericii, casă parohială și anexe gospodărești, identificat cu nr. top x, nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, cererea de retrocedare poate fi respinsă fără a fi analizată pe fond. În acest context, în mod greșit a reținut prima instanță că acțiunea dedusă judecății nu ar fi fondată, având în vedere că înscrisurile depuse în probațiune fac mențiune despre un singur posesor al imobilului, încă din anul 1948, și anume Biserica Ortodoxă Română, atât timp cât dreptul de folosință nu este echivalent cu dreptul de proprietate, iar intimata-pârâtă a avut cunoștință de faptul că imobilele solicitate prin cererea de retrocedare nu au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989. Într-adevăr, din cuprinsul Planului de Cadastru Funciar Ocna Sibiului - întocmit în anii 1970-1980, rezultă că terenul este folosit de către Parohia Ortodoxă Română nr. 2 Ocna Sibiului, însă atât timp cât la dosarul cauzei nu există un înscris oficial care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea Bisericii Ortodoxe Române, în mod greșit a reținut instanța de fond că din analiza textului art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 reiese în mod clar faptul că imobilele care în prezent se află în proprietatea unor persoane fizice sau persoane juridice, altele decât cele prevăzute la art. 2 din ordonanță, nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000, iar cererea de retrocedare trebuia analizată pe fondul său. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și rejudecând, va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Ocna Sibiului din Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Sibiu în contradictoriu cu pârâții Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, va anula Decizia nr. 8345 din data de 19.12.2018, emisă de pârâtă și va obliga pârâta să procedeze la analiza pe fond a cererii de retrocedare nr. x/26.02.2003, formulată de reclamantă. PENTRU ACESTE MOTIVE,