ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3269/2023

Ședința publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 4 februarie 2022 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Oradea și Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco - Catolic Marghita au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, anularea Deciziei nr. 9875 din 29.10.2021, emise de pârâtă, și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea acordării de măsuri compensatorii în echivalent pentru imobilul teren intravilan în suprafață de 1330 mp, înscris în cartea funciară sub nr. top. x Almașu Mic.

Prin sentința nr. 157/CA/2022-PI din 14 septembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Oradea și Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco - Catolic Marghita, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România;

A anulat Decizia nr. 9875 din 29.10.2021, emisă de pârâtă;

A obligat pârâta să emită o nouă decizie privind soluționarea cererii de retrocedare formulate de reclamante ținând seama de sentinței;

A respins ca nefondate celelalte pretenții și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 157/CA/2022-PI din 14 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii formulate de reclamante, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că sentința atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Precizează că prin Decizia nr. 9875/29.10.2021, Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea nr. x/24.01.2006, depusă de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, pentru Parohia Greco-Catolică Almașu Mare, întrucât solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză.

Recurenta-pârâtă susține că în ceea ce privește modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea Statului Român, potrivit pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, prin sintagma "acte doveditoare" se înțeleg:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc);

c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate).

Arată că din analiza C.F. nr. x a localității Almașn Mic reiese că proprietar al imobilului cu nr. top. x a fost A. din localitatea Almașu Mic, persoană juridică distinctă de solicitanta Parohia Greco-Catolică Almașu Mic.

Menționează că prin adresa nr. x/01.07.2019, Secretariatul tehnic al Comisiei Speciale de Retrocedare a solicitat Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Oradea completarea dosarului cu traducerea legalizată a cărții funciare nr. x a localității Almașu Mare, județul Bihor, din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, dar aceasta nu a transmis niciun răspuns în termenul de 240 de zile prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, astfel că din cartea funciară nr. x a localității Almașu Mic nu reiese că imobilul a fost preluat de către Statul Român, de la solicitantă.

Consideră că prin sentința recurată instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că la momentul emiterii adresei nr. x/01.07.2019, la dosar se aflau înscrisurile care urmau a fi solicitate, în condițiile în care, deși traducerea cărții funciare pe care instanța și-a întemeiat sentința s-a aflat la dosarul de retrocedare la momentul emiterii Deciziei nr. 9875 din data de 29.10.2021, potrivit acesteia imobilul solicitat nu a fost deținut în proprietate de către solicitanta cererii de retrocedare, ci de către Fundație parohială, persoană juridică de drept privat, care nu are calitatea de cult religios.

Astfel, arată că din economia O.U.G. nr. 94/2000, reiese că legiuitorul a considerat necesar ca solicitantul să facă dovada existenței dreptului de proprietate la data preluării abuzive, neexistând excepții de la această regulă, or, reclamanta nu a făcut o asemenea dovadă, astfel că cererea sa nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență nr. 94/2000.

De asemenea, susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că potrivit art. 33 din Decretul nr. 115/1938, cuprinsul cărții funciare, cu excepția îngrădirilor și excepțiunilor legale, se consideră în folosul celui care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros un drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei sau dacă n-a cunoscut pe altă cale această inexactitate. Mai mult, instanța de fond a constatat că din înscrierile C.F. rezultă că dreptul de proprietate a fost dobândit de către Parohia Ortodoxă Română cu titlu de rectificare nume, în mod gratuit, și nu prin act juridic cu titlu oneros.

În acest sens, invocă dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, potrivit cărora dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, care coroborate cu art. 33 din actul normativ menționat, consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, conform căruia toate mențiunile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Consideră că în cauză este operant principiul forței probante a înscrierii.

Susține că din procesul-verbal transmis rezultă faptul că singurul imobil care apare în inventar este "casă parohială", însă prin cererea de retrocedare solicitanta nu a individualizat imobilul solicitat cu această destinație, ci a precizat faptul că imobilul solicitat este "loc de casă în intravilan", motiv pentru care consideră că nu există identitate între imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006 și imobilul înscris în Procesul-verbal din data de 27 aprilie 1946.

Cu privire la susținerile intimatelor-reclamante referitoare la nevalabilitatea juridică a înscrierilor în cartea funciară, subliniază că înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară este opozabilă C.S.R., aceasta neavând competența de a verifica legalitatea respectivei înscrieri, dar din copia certificată a C.F. nr. x a localității Almașu Mic, proprietar al imobilului identificat cu nr. top. x a fost A. din localitatea Almașu Mic, persoană juridică distinctă de solicitanta Parohia Greco-Catolică Almașu Mic.

Mai arată că sarcina probei revine solicitanților cererilor de retrocedare, aspect întărit de prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, prin care s-a instituit, în procedura administrativă, un termen de decădere de 240 de zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile prevăzute de lege, termenul curgând de la data la care persoanei i s-au comunicat în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

Intimații-reclamanți Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolică Marghita și Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, fără cheltuieli de judecată.

Susțin că au făcut dovada existenței în proprietate a terenului în litigiu la momentul preluării abuzive, prin copia CF nr. x Almașu Mic, respectiv prin copia autorizată a acesteia.

Arartă că exproprierea abuzivă a averii imobiliare a Parohiei Greco-Catolice Almașu Mic s-a prods la 02.12.1948, deci în perioada de referință, ca urmare a publicării în Buletinul Oficial a Decretului nr. 358/1948.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 14 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Oradea și Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco - Catolic Marghita au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, anularea Deciziei nr. 9875 din 29.10.2021, emise de pârâtă, și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea acordării de măsuri compensatorii în echivalent pentru imobilul teren intravilan în suprafață de 1330 mp, înscris în cartea funciară sub nr. top. x Almașu Mic.

Prin sentința recurată, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Oradea și Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco - Catolic Marghita; a anulat Decizia nr. 9875 din 29.10.2021, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să emită o nouă decizie privind soluționarea cererii de retrocedare formulate de reclamante ținând seama de sentinței.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În fapt, prin cererea de retrocedare nr. x/23.01.2006, depusă de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, pentru Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco - Catolic Marghita, reclamantele au solicitat retrocedarea imobilului înscris în C.F. nr. x Almașu Mare sub nr. top. x.

Prin Decizia nr. 9875 din 29.10.2021, de soluționare a cererii de retrocedare de mai sus, cererea a fost respinsă, în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, reținând că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, în condițiile în care din analiza C.F. nr. x a localității Almașu Mic a reieșit că proprietar al imobilului identificat cu nr. top. x a fost A. din localitatea Almașu Mic, persoană juridică distinctă de solicitantă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000:

"imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

De asemenea, se impun a fi reținute și prevederile pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, potrivit cărora:

"13. Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înțelege:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate);

d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale."

Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute de către instanța de fond, că intimatele-reclamante sunt îndreptățite la retrocedarea imobilului solicitat, în cauză fiind făcută dovada legăturii între solicitantul cererii de retrocedare și proprietarul tabular al imobilului identificat cu nr. top. x, înscris în C.F. nr. x a localității Almașu Mic.

Examinând înscrisurile de la dosar, se constată că din copia cărții funciare nr. x Almașu Mic, respectiv din traducerile legalizate ale acesteia, reiese că imobilul casă veche cu curte, în suprafață de 370 stp., având nr. top. x, era în proprietatea Parohiei Greco-Catolice Almașu Mic la data deschiderii cărții funciare.

Faptul că în traducerea din limba maghiară a aceleiași cărți funciare, depusă la dosarul de fond, titular al dreptului de proprietate apare ca fiind "A.", făcându-se, în același timp la "averea parohială greco-catolică" nu poate avea semnificația susținută de către recurenta-pârâtă, nefiind vorba de o persoană juridică distinctă de Parohia Greco-Catolică Almașu Mic, ci de întregul fond de bunuri bisericești, adică despre lista bunurilor imobile ale respectivei parohii greco-catolice, astfel cum a reținut în mod corect instanțe de fond.

Interpretarea de mai sus reiese și din examinarea celor două traduceri ale CF nr. x Almașu Mic, în care se menționează "Averea Parohială Greco-Catolică. I. A.", respectiv "Totalitatea bunurilor parohiale (Fond de bunuri parohiale)", fiind evident că acest aspect poate fi cel mult o problemă de traducere, câtă vreme semnificația termenilor este aceeași, respectiv de totalitate a bunurilor parohiale, și nu aceea de fundație distinctă.

Astfel fiind, în mod corect a reținut instanța de fond că din nicio probă de la dosar nu rezultă că ar fi existat o fundație distinctă de Parohia Greco-Catolică Almașu Mic la momentul deschiderii cărții funciare nr. x Almașu Mic și că înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului într-o carte funciară provizorie deschisă în temeiul Decretului Lege nr. 115/1938 este aptă să dovedească existența dreptului de proprietate al reclamantei la momentul înscrierii, cartea funciară provizorie fiind un act doveditor în sensul pct. 13 din H.G. nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, motiv pentru care decizia de soluționare a cererii de retrocedare este neîntemeiată.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței nr. 157/CA/2022-PI din 14 septembrie 2022. pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței nr. 157/CA/2022-PI din 14 septembrie 2022. pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.