ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 470/2024

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 aprilie 2022, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Vășad, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparținut Cultelor Religioase din România, au solicitat anularea Deciziei nr. 10020 din 16.12.2021, emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, care să conțină propunerea acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul teren intravilan în suprafață de 1532 mp, înscris în cartea funciară nr. x Vășad sub nr. top. x.

Prin sentința civilă nr. 155 din 14 septembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Vășad, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparținut Cultelor Religioase din România;

(ii) a anulat Decizia nr. 10020 din 16.12.2021, emisă de pârâtă;

(iii) a obligat pârâta să emită o nouă decizie privind soluționarea cererii de retrocedare formulate de reclamante ținând seama de considerentele prezentei sentințe;

(iv) a respins ca nefondate celelalte pretenții;

(v) a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 155 din 14 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparținut Cultelor Religioase din România, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, pârâta susține că sentința atacată a fost pronunțată cu greșita interpretare a art. 1 din O.U.G. nr. 194/2000 și art. 13 și 28 din Decretul nr. 177/1948. Instanța de fond a apreciat eronat că imobilul în litigiu a fost preluat la data de 17.02.1967, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948.

Arată că imobilul nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă, iar în aplicarea O.U.G. nr. 94/2000, era necesar să se facă dovada existenței dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive, condiție neîndeplinită în speță, raportat la conținutul înscrierilor din cărțile funciare, din care rezultă că imobilul a fost transcris în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Vășad, în baza Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948.

Printr-un alt motiv de recurs, pârâta susține greșita interpretare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 32 și art. 33 din Decretul nr. 115/1938, care consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt prezumate a fi exacte și niciun drept nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară. Prin urmare, este neîntemeiat argumentul că înscrierile din CF în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Vășad nu sunt și nu au fost valabile. Totodată, aceste înscrieri în CF sunt opozabile Comisiei pârâte, care nu are competența de a verifica legalitatea respectivelor înscrieri.

În opinia recurentei-pârâte, este greșită și interpretarea pe care instanța de fond a dat-o excepției prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 358/1948, pornind de la ideea eronată că toată averea fostului cult greco-catolic ar fi fost preluată de Statul Român, astfel că averea preluată de actualele parohii ortodoxe de la cultul greco-catolic ar aparține Statului Român.

Intimatele-reclamante nu au depus întâmpinare față de recursul declarat de pârâtă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Situația dedusă analizei instanței de recurs

Prin cererea adresată instanței de contencios administrativ și fiscal reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Vășad, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparținut Cultelor Religioase din România, au solicitat anularea Deciziei nr. 10020/16.12.2021, prin care Comisia pârâtă a respins cererea de retrocedare cu privire la imobilul teren intravilan în suprafață de 1532 mp, înscris în cartea funciară nr. x Vășad sub nr. top. x, reținând că nu s-a făcut dovada că imobilul ar fi fost preluat de Statul Român, de la solicitantă.

Prin sentința recurată, a fost admisă acțiunea reclamantelor, a fost anulată decizia contestată, pârâta fiind obligată să soluționeze pe fond cererea de retrocedare a imobilului, sentință criticată de către recurenta-pârâtă prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În esență, Comisia recurentă a susținut că sentința atacată a fost pronunțată cu greșita interpretare a art. 1 din O.U.G. nr. 194/2000 și art. 13 și 28 din Decretul nr. 177/1948, reclamantele nefăcând dovada existenței dreptului lor de proprietate la data preluării abuzive, în raport de înscrierile din cartea funciară.

II.2. Cadrul legislativ incident cauzei

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (6) teza I din același act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială."

Totodată, art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării."

Conform art. 37 alin. (3) și (4) din Decretul nr. 177/1948, "Dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni) și edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului."

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

"Art. 1 - În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 - Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituția de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție".

II.3. Examinarea motivelor de recurs

Subsumat primului motiv de recurs, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, considerând că nu este îndeplinită condiția preluării imobilului în litigiu de către Statul Român din patrimoniul intimatelor-reclamante, nefiind demonstrată legătura juridică dintre reclamante și proprietarul tabular al imobilului solicitat. Or, în raport de textul de lege amintit și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, critica recurentei-pârâte nu poate fi primită.

Prealabil analizării acestei critici, Înalta Curte constată că prima instanță nu a reținut în considerentele sentinței atacate că imobilul în litigiu ar fi fost preluat la data de 17.02.1967. Această mențiune din motivele de recurs ale Comisiei pârâte este străină de situația dedusă judecății și de materialul probator administrat în cauză, cum se va arăta în cele ce urmează.

Pentru aprecierea incidenței, în speță, a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante înscrierile în evidențele tabulare, iar din astfel de înscrieri rezultă că primul proprietar al imobilelor înscrise în cartea funciară a imobilului în litigiu a fost cultul greco-catolic. Mai exact, din conținutul cărții funciare nr. x Vășad, respectiv al mențiunilor cuprinse sub B 1 și B 4, rezultă că imobilul având destinația arabil intravilan se afla în proprietatea Bisericii Unite Greci din Vășad la data deschiderii cărții funciare.

Prin încheierea c.F. nr. x/1956, se evidențiază intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Vășad, în temeiul Decretului nr. 358/1948. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, se restituie și imobilele preluate de alte persoane juridice în perioada de referință, nu numai cele preluate în patrimoniul Statului Român, iar prevederile art. 2 din Decretul nr. 358/1948 permit ca parte din averea preluată să fie menținută în patrimoniul statului, iar parte atribuită Bisericii Ortodoxe Române. Instanța de recurs reține că, la momentul atribuirii imobilului Parohiei Ortodoxe Române Vășad, Biserica Ortodoxă Română era o persoană juridică, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase erau definite ca fiind persoane juridice, atât ele, cât și părțile lor componente locale.

Deposedarea cultului greco-catolic de imobilul înscris în cartea funciară nr. x Vășad sub nr. top. x a fost una abuzivă, fiind demonstrată de însuși instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul nr. 358/1948, ale cărui dispoziții contraveneau art. 10 din Constituția de la 1948, întrucât deposedarea cultului greco-catolic de proprietățile sale nu a fost făcută nici pentru o cauză de utilitate publică și nici nu a fost însoțită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiție. Așadar, în cauză s-a făcut și dovada unei deposedări abuzive a solicitantei, în perioada de referință arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, neavând relevanță că, ulterior deposedării, imobilul a intrat în patrimoniul altei persoane juridice decât Statul Român.

În acest sens s-a stabilit și în cadrul ședinței de unificare a practicii judiciare din 22 iunie 2023, plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal ai Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțând o soluție de principiu în sensul că:

"Prin efectul art. 2 teza I din Decretul nr. 358/1948, s-a realizat o preluare abuzivă de către stat, în înțelesul dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor din patrimoniul greco-catolic, fiind irelevantă împrejurarea că aceste bunuri au fost trecute ulterior, în temeiul art. 2 teza a II-a din același text, în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române."

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod legal s-a concluzionat de către instanța de fond că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în sensul ca imobilul solicitat spre restituire a fost preluat în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și se află în proprietatea statului sau a unei persoane juridice dintre cele menționate de lege, pentru a se putea dispune retrocedarea.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, vizând încălcarea art. 32 și 33 din Decretul nr. 115/1938 și a principiului forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, Înalta Curte constată că aceste texte de lege nu își găsesc aplicabilitatea în cauză, întrucât reprezintă legea generală în materie, iar legile speciale de retrocedare au prevăzut derogări în situații precum cea din speță, când se prezumă că anumite preluări sunt abuzive.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu poate fi primit de instanța de control judiciar. Dispozițiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă o excepție de la dispozițiile art. 1 al aceluiași decret, în sensul că pentru imobilele aparținând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, și astfel reclamanta nu ar fi îndreptățită să formuleze pretenții în baza O.U.G. nr. 94/2000. În realitate, prin Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, Statul Român a desființat în întregime cultul greco-catolic și a confiscat în totalitate patrimoniul acestuia. În ceea ce privește beneficiarii confiscării, s-a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuși Statul Român, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente. Or, câtă vreme art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice, o eventuală interpretare contrară nu ar fi validă din punct de vedere juridic, deoarece rezultatul interpretării ar fi unul absurd - că parte a patrimoniului bisericii greco-catolice nu ar fi fost confiscat/preluat de la aceasta, cu toate că, în baza Decretului nr. 358/1948, biserica respectivă a încetat să funcționeze.

Pentru toate aceste considerente, constatând că recurenta-pârâtă nu a expus critici apte să conducă la reformarea soluției primei instanțe, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparținut Cultelor Religioase din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței civile nr. 155 din 14 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.