ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3864/2024

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 16 martie 2023, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea și Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco Catolică Tășnad, au solicitat:

- anularea Deciziei nr. 10545/15.12.2022, comunicată la data de 13.02.2022, cu privire la imobilul cu nr. topo. x, constând în teren intravilan în suprafață totală de 1965 mp, înscris în C.F. (vechi) nr. 602 Valea Morii;

- obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru terenul sus-menționat, conform art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin sentința civilă nr. 183/CA/2023 din 12 septembrie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Oradea, Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Tășnad, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România.

A dispus anularea Deciziei nr. 10545/15.12.2022 emisă de pârâtă cu privire la imobilul cu nr. top. xb, înscris în CF (vechi) nr. 602 Valea Morii.

A obligat pârâta să soluționeze cererea de restituire a imobilului, în urma examinării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată.

A respins restul pretențiilor formulate.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

S-a arătat că instanța de judecată a interpretat și aplicat greșit atât normele de drept care reglementează cadrul normativ al restituirii imobilelor precum și Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase.

Instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat prevederile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1

1

) și art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A fost expus pe larg parcursul soluționării dosarului de către organul administrativ, a fost reluată analiza înscrisurilor depuse, pentru a indica istoricul proprietății.

Potrivit încheierii nr. 257/20.03.1967, foaia B, poziția 10 din C.F. nr. x a localității Valea Morii se rectifică numele proprietarului de pe foaia A în acela de Parohia Ortodoxă Română.

Prin Adresa nr. x/08.11.2022, Primăria Orașului Tășnad a comunicat faptul că imobilul identificat cu nr. top. xb, înscris în C.F. nr. x a localității Valea Morii, județul Satu-Mare: are destinația actuală de cimitir; este folosit de Parohia Ortodoxă Română Valea Morii cu titlu de proprietar; Parohia Română Unită cu roma, Greco-Catolică Valea Morii nu a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza legislației din domeniul fondului funciar sau a altor legi cu caracter reparator.

Din aceste prevederi legale, arată recurenta că reiese faptul că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în temeiul acestui act menționat, să se facă dovada existenței dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive.

În nicio situație legiuitorul nu a instituit vreo excepție de la necesitatea dovedirii dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului la momentul preluării.

În acest context, susține faptul că nu este îndeplinită una din condițiile esențiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantei la momentul preluării abuzive.

În ceea ce privește preluarea abuzivă a imobilului solicitat din patrimoniul intimatelor-reclamante, instanța de fond a reținut următoarele:

Instanța stabilește drept moment al preluării - 4 martie 1967, iar la momentul preluării, Parohia Ortodoxă Română din Vadu Crișului a fost o persoană juridică, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase erau definite ca fiind perosne juridice, atât ele, cât și părțile lor componente locale.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare sus-menționate s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare faptul că acestea nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât imobilul nu au fost preluate de către Statul Român de la solicitantă.

Prin urmare, concluzionează recurenta, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), al art. 3 alin. (1

1

) și alin. (6) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, soluția Comisiei speciale de retrocedare a fost de respingere a cererii de retrocedare formulate de către reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Valea Morii cu privire la imobilul în cauză.

Apreciază ca fiind corectă soluția adoptată, întrucât imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Valea Morii și nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condițiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Consideră greșită interpretarea dată de instanța de fond, întrucât aceasta a stabilit ca moment al preluării abuzive anul 1967, fiind eronat raționamentul, deoarece cultul greco-catolic a fost desființat în anul 1948, astfel încât nu exista posibilitatea ca imobilul să fi ieșit din proprietatea acestuia la momentul preluării abuzive.

În ceea ce privește interpretarea făcută de instanța de fond dispozițiilor art. 2, alin. (2) din Decretul nr. 358/1948 arată recurenta că, potrivit unor încheieri de carte funciară, Statul Român, în baza Decretului nr. 358/1948, a preluat imobile de la organizațiile centrale și statutare ale cultului greco-catolic, dar sunt și cazuri în care acesta a preluat imobile și de la diverse entități ce au aparținut de credința greco-catolică, situație care întărește excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.

Totodată, prin Decizii ale Comisiei speciale de retrocedare au fost restituite în natură sau a fost propusă acordarea de măsuri compensatorii în echivalent pentru imobile care au aparținut organizațiilor centrale și statutare ale cultului greco-catolic, în dosarele în care Statul Român a preluat abuziv imobilele de la solicitantă.

Concluzionând, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare sus-menționate s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare, prin Decizia nr. 10545/15.12.2022, faptul că, în ceea ce privește imobilul identificat prin nr. top. xb nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acesta nu a fost preluat abuziv de Statul Român de la solicitantă și nici nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Intimata-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată în limitele criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., invocat de recurenta pârâtă, care privește încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, este fondat.

Raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate, instanța a interpretat și a aplicat în mod greșit dispozițiile legale incidente cererii de retrocedare formulate de reclamantă.

Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 10545/15.12.2022, Comisia specială de retrocedare a respins în temeiul art. 1 alin. (1) și al art. 3 alin. (1)

1

și alin. (6) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006 depusă de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Valea Morii, prin care s-a solicitat retrocedarea imobilului loc pentru cimitir situat în satul Valea Morii, orașul Tășnad, județul Satu-Mare, înscris în C.F. nr. x a localității Valea Morii nr. top. xb, întrucât imobilul identificat cu nr. top. xb nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din actul normativ sus-menționat ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Valea Morii, persoană juridică de drept privat.

Prima instanță a admis în parte acțiunea, dispunând anularea Deciziei nr. 10545/15.12.2022 emisă de pârâtă cu privire la imobilul cu nr. top. xb, înscris în CF (vechi) nr. 602 Valea Morii și a obligat pârâta să soluționeze cererea de restituire a imobilului, în urma examinării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată. Totodată, a respins restul pretențiilor formulate.

Instanța a respins cererea privind obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind restituirea prin echivalent a imobilului solicitat, întrucât, pe de o parte, această cerere nu a făcut obiectul analizei C.S.R., iar pe de altă parte, art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că măsurile reparatorii se acordă potrivit legii speciale, Legea nr. 165/2013, urmare a derulării procedurii prevăzute de aceasta, competentă în acordarea despăgubirilor fiind Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor (pct. 6 din norme de aplicare a art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000), procedură administrativă căreia instanța nu i se poate substitui, fără a încălca principiul separației puterilor în stat.

Înalta Curte nu împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce privește soluția dată cererii în anulare a Deciziei nr. 10545/15.12.2022 emise de pârâtă.

Pentru a se dispune retrocedarea în baza O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- imobilul a aparținut cultelor religioase din România;

- imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, considerându-se abuzive acele preluări de proprietate care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării;

- imobilul se află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 (o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005).

Legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, și anume:

- a reglementat retrocedarea către foștii proprietari ai imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel că ceea ce prezintă relevanță sub aspectul preluării abuzive este actul normativ sau actul administrativ prin care s-a preluat imobilul în temeiul sau prin efectul legii, și nu data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului;

- a reglementat condiția ca imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 (o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005).

Raportat la situația de fapt, examinarea motivelor de recurs impune a fi avute în vedere și dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, care consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, fiind reglementat faptul că "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei". În sistemul de carte funciară, înscrierea unui drept real are efect constitutiv, conform acestor dispoziții, astfel că persoana al cărei drept este înscris este prezumată a fi titulara acelui drept. Înscrierile din cartea funciară dovedesc existența, întinderea și titularul dreptului.

În speță, potrivit încheierii nr. 257/20.03.1967, foaia B, poziția 10 din C.F. nr. x a localității Valea Morii se rectifică numele proprietarului de pe foaia A în acela de Parohia Ortodoxă Română.

Prin Adresa nr. x/08.11.2022, Primăria Orașului Tășnad a comunicat faptul că imobilul identificat cu nr. top. xb, înscris în C.F. nr. x a localității Valea Morii, județul Satu-Mare: are destinația actuală de cimitir; este folosit de Parohia Ortodoxă Română cu titlu de proprietar; Parohia Română Unită cu roma, Greco-Catolică Valea Morii nu a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza legislației din domeniul fondului funciar sau a altor legi cu caracter reparator.

În consecință, dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. x Tășnad nr. top. xb a fost intabulat în favoarea Parohiei Ortodoxe Române, cu titlu de rectificare nume.

Așadar, în ceea ce privește imobilul identificat cu nr. top. xb, se constată că acesta nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române, persoană juridică de drept privat.

Ca atare, contrar aprecierilor instanței de fond, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită una din condițiile esențiale prevăzute de O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilele să se afle, la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2.

Din interpretarea art. 2 teza I din O.U.G. nr. 94/2000, care statuează că " Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, vor fi restituite solicitantului, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unității deținătoare" rezultă că textul de lege are în vedere persoane juridice la care statul este asociat sau acționar majoritar.

În speță, imobilele a căror retrocedare s-a solicitat sunt în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române, această din urmă persoană nefiind dintre cele prevăzute la art. 1 sau 2 din O.U.G. nr. 94/2000, fiind vorba despre o persoană juridică de drept privat distinctă de subiectele de drept public și care nu se află sub controlul statului sau al unităților administrativ teritoriale, astfel că nu se putea dispune retrocedarea în natură sau prin echivalent.

Având în vedere că intabularea dreptului de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Române din Valea Morii s-a dispus în baza încheierii CF nr. x/1967, în lipsa unei hotărâri judecătorești privind nelegalitatea înscrierilor din cartea funciară, recurenta pârâtă în mod corect a dat relevanță înscrierii în cartea funciară în procesul de analiză al cererilor de retrocedare.

Aceasta întrucât, potrivit dispozițiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărților funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziții, coroborate cu prevederile art. 33 din actul normativ menționat, consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Totodată, având în vedere faptul că imobilul identificat cu nr. top. xb nu a fost înstrăinat legal după data de 22 decembrie 1989, (ci a rămas în proprietatea BOR), nu a fost posibilă nici acordarea de măsuri reparatorii în acest caz (care se acordă potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare).

În același sens s-a pronunțat și Decizia nr. 12/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (pentru care, de altfel, s-a solicitat suspendarea prezentei cauze), aceasta statuând în sensul că despăgubirile se acordă doar pentru imobilele legal înstrăinate după data de 22.12.1989.

În consecință, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea și Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco Catolică Tășnad, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 183/CA/2023 din 12 septembrie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge cererea formulată de Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea și Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco Catolică Tășnad, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.