ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2321/2024

Ședința publică din data de 19 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Sârbi, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, au solicitat instanței anularea Deciziei nr. 10315/30.06.2022 cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo x Sârbi, înscris în CF nr. x Sârbi și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul de mai sus.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 89/2023 din 13 februarie 2023, a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă în ceea ce privește petitul vizând obligarea la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Sârbi, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România și, în consecință, a anulat Decizia nr. 10315/30.06.2022 cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo x, înscris inițial în CF nr. x Sârbi, a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii privind soluționarea cererii de retrocedare formulată de reclamante ținând seama de considerentele prezentei sentințe și a respins ca nefondate restul pretențiilor.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată faptul că instanța de fond, analizând legalitatea și temeinicia Deciziilor emise de recurentă, a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu dispozițiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948.

Totodată, se mai învederează faptul că instanța de fond în mod greșit a apreciat că imobilul a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la 17.02.1967, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative respectiv Decretele nr. 177/1948 și nr. 358/1948, emise în intervalul de referință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Din aceste prevederi legale, reiese faptul că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în temeiul acestui act menționat, să se facă dovada existenței dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive.

În nicio situație legiuitorul nu a instituit vreo excepție de la necesitatea dovedirii dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului la momentul preluării.

În opinia recurentei nu este îndeplinită una din condițiile esențiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantei la momentul preluării abuzive.

Astfel, recurenta apreciază ca fiind corectă soluția adoptată prin decizia atacată, întrucât:

- imobilul identificat cu nr. top. x a fost înstrăinat de solicitantă în anul 1933, așadar în afara perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;

- terenul identificat cu nr. top. x nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din Sârbi;

- construcția aflată pe terenul identificat cu nr. top. x a fost demolată.

De aceea, recurenta consideră ca fiind nelegală și netemeinică sentința recurată, întrucât imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din Sârbi și nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condițiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Din analiza cărții funciare nr. x, reiese fără echivoc faptul că imobilul în litigiu identificat cu nr. top. x nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din Sârbi, persoană juridică de drept privat, iar imobilul identificat cu nr. top. x a fost înstrăinat de solicitantă în anul 1933, așadar în afara perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

De asemenea, recurenta mai arată că instanța de fond a interpretat în mod eronat excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948, care prevede că:

"Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat", motivarea instanței fiind că această prevedere este lipsită de relevanță și că de fapt toată averea fostului cult greco-catolic a fost preluată de Statul Român, ceea ce nu este adevărat, de aici putându-se trage concluzia că de fapt și averea preluată de actualele Parohii Ortodoxe de la fostele Parohii Greco-Catolice ar aparține Statului Român iar odată ce această avere ar fi fost preluată de stat ar trebui să se acorde despăgubiri pentru toate imobilele care au aparținut cultului greco-catolic.

La punctul 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare este prevăzut expres faptul că "Nu intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum si construcțiile demolate."

Ca atare, recurenta apreciază desuetă orice interpretare contrară sau de orice altă natură a prevederilor expres și limitativ statuate de legiuitor prin normele care guvernează prezentul litigiu.

Totodată, precizează faptul că atât doctrina, cât și practica judecătorească sunt constante în a afirma că instanța judecătorească nu va putea hotărî conținutul actului și nici condițiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit prin recunoașterea acestui drept instanțelor, s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.

În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, depusă la pârâtă, de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea în numele și pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Sârbi și Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco-Catolic Șimleu, reclamantele au solicitat retrocedarea imobilului grădină înscris în cartea funciară nr. x nr. x Sârbi sub nr. topo x.

Cererea a fost soluționată prin Decizia nr. 10315 din 30.06.2022, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare, în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, cu motivarea că terenul nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate, ci în proprietatea Bisericii Ortodoxe din Sârbi, iar construcția aflată pe acest teren a fost demolată.

Curtea de Apel a admis în parte acțiunea reclamantei, soluție pe care Înalta Curte o împărtășește.

Astfel, instanța de control judiciar apreciază că în mod temeinic și legal instanța de fond a constatat că din probele administrate, respectiv din conținutul cărții funciare nr. x Sârbi, mai exact al mențiunilor cuprinse sub B1, B2 și B3, imobilul având destinația de casă cu teren arabil, era în proprietatea Bisericii Greco - Catolice Sârbi în anul 1910 când s-a realizat o dezmembrare, iar acest imobil a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către o persoană juridică, respectiv Biserica Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

S-a reținut faptul că, prin încheierea c.F. nr. x/1956, s-a rectificat numele proprietarului din acela de Parohia Greco Catolică Sârbi în acela de Parohia Ortodoxă Română din Sârbi, consemnându-se că se realizează această operațiune în baza art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și a Decretului 358/1948, astfel că la dosarul administrativ s-au depus înscrisurile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 și pct. 13 lit. a) din H.G. nr. 1164/2002, respectiv coala CF nr. x Sârbi.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui retrocedare se cere, acesta fiind preluat în anul 1956 de la reclamanta Parohia Greco Catolică Sârbi.

Preluarea imobilului a avut loc în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948.

Potrivit art. 2 din Decretul nr. 358/1948, averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor cultului greco-catolic, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente.

Astfel, Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și legal a reținut că, din actele depuse la dosar, rezultă că atribuirea imobilului identificat cu nr. topo. x Sârbi s-a făcut cu titlu de drept de proprietate, fără a exista vreo hotărâre a vreunei comisii interdepartamentale, sau dovada vreunei despăgubiri plătite cultului greco-catolic.

În cauză, imobilul înscris în CF nr. x Sârbi sub nr. top. x a fost preluat de Biserica Ortodoxă Română din Sârbi, persoană juridică, în perioada de referință, în baza unor acte normative - Decretele nr. 117/1948 și nr. 358/1948, fără a se plăti vreo despăgubire.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, se restituie și imobile preluate de alte persoane juridice în perioada de referință, nu numai cele preluate de Statul Român.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, în ceea ce privește preluarea imobilului din proprietatea reclamantelor, iar împrejurarea că la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000, terenul nu se mai află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, fiind în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din Sârbi, nu poate constitui temei pentru respingerea în integralitate a cererii de retrocedare formulată de reclamante, existând posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței civile nr. 89/2023 din 13 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.