ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3486/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a-III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/22.07.2022, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Supur a chemat în judecată pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând: - anularea Deciziei nr. 10216/29.04.2022 și a Deciziei nr. 10192/20.04.20212 cu privire la terenurile intravilane identificate cu nr. topo x și y, în suprafață totală de 11.812 mp, înscris în CF nr. x Chieșd, respectiv cu nr. topo x, în suprafață de 8161 mp, înscrise în CF nr. x Chieșd - obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele de mai sus.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 56 din data de 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată și a dispus anularea parțială a deciziei nr. 10216/29.04.2022 emisă de către pârâtă, respectiv cu privire respingerea cererii de restituire pentru terenul intravilan identificat cu numerele top inițiale 54 și 119 înscrise în CF nr. x Chieșd constând în curte și grădină în suprafață totală de 17.156 m2, respectiv 11812 mp nr. top. x mp nr. top. x; a dispus anularea deciziei nr. 10192/20.04.2022 emisă de către pârâtă respectiv cu privire respingerea cererii de restituire pentru terenul intravilan identificat cu număr top inițial x înscris în CF nr. x Chieșd constând în curte și grădină în suprafață totală de 8161 m2; a obligat pârâta să emită o nouă decizie care să conțină propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială cu privire la terenurile indicate în alineatele precedente. A respins petitul 2 sub aspectul indicării măsurii reparatorii în echivalent ca fiind sub formă de puncte.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii introductive formulate de reclamante, ca neîntemeiată și menținerea Deciziilor nr. 10216/29.04.2022 și nr. 10192/20.04.2022., ca temeinice și legale. În motivarea recursului, a arătat că, prin Deciziile nr. 10216/29.04.2022 și nr. 10192/20.04.2022, Comisia specială de retrocedare a respins cererile de retrocedare nr. x/03.03.2003, nr. y/24.01.2006 și nr. 6S727S/C/24.01.2006, având ca obiect restituirea imobilului casă, curte și grădină în intravilan, situat în comuna Chieșd, județul Sălaj, înscris în C.F. x a localității Chieșd, cu nr. top. inițial x (ulterior dezmembrat în imobilele identificate cu nr. top. x), 119 și cererile de retrocedare nr. x/03.03.2003 și nr. y/23.01.2006, având ca obiect restituirea imobilului casă și grădină în intravilan., situat în comuna Chieșd, str. x, înscris în C.F. nr. x a localității Chieșd, nr. top x, întrucât imobilele identificate cu nr. top. inițial x (ulterior dezmembrat în imobilele identificate cu nr. top. x, nr. top. x), nr. top. x și nr. top. x nu au fost preluate de Statul Român de la solicitantă. Într-o primă critică, recurenta invocă faptul că instanța de fond, analizând legalitatea și temeinicia deciziilor contestate, a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu dispozițiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948. Consideră că instanța de fond a apreciat greșit că imobilele au fost preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română Supur, în temeiul unor acte normative respectiv Decretele nr. 177/1948 și nr. 358/1948, emise în intervalul de referință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului. Făcând trimitere la dispozițiile pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, recurenta-reclamantă susține că din analiza cărții funciare reiese faptul că imobilele înscrise în C.F. nr. x localității Chieșd, identificate cu nr. top. inițial x (ulterior dezmembrat în imobilele identificate cu nr. top. x, nr. top. x), nr. top. x și nr. top. x nu au fost preluate de Statul Român de la solicitantă. Prin încheierea nr. 96/04.02.1956 din C.F. nr. x a localității Chieșd, foaia de proprietate B poziția 3, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilelor de sub foaia A de avere, în favoarea Bisericii Ortodoxe Române din Chieșd, persoană juridică de drept privat. Apreciază că nu este îndeplinită una din condițiile esențiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantei la momentul preluării abuzive astfel că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), al art. 3 alin. (1 l ) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, soluția Comisiei speciale de retrocedare a fost de respingere a cererilor de retrocedare formulate de către reclamante. Prin a doua critică, precizează că instanța de fond a interpretat în mod eronat excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948, motivarea instanței fiind că această prevedere este lipsită de relevanță și că de fapt toată averea fostului cult greco-catolic a fost preluată de Statul Român. În ce privește interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 358/1948 precizează că în mod greșit s-a reținut că de fapt Statul Român a preluat tot patrimoniul fostului cult greco-catolic iar comisia interdepartamentală doar a hotărât destinația acestei averi. Arată că, potrivit unor încheieri de carte funciară, Statul Român, în baza Decretului nr. 358/1948, a preluat imobile de la organizațiile centrale și statutare ale cultului greco-catolic, dar sunt și cazuri în care acesta a preluat imobile și de la diverse entități ce au aparținut de credința greco-catolică, situație care întărește excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948. Susține recurenta-pârâtă, printr-o a treia critică, faptul că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, afirmând că instanța judecătorească nu poate hotărî conținutul actului și nici condițiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit. În cazul în care s-ar recunoaște acest drept instanțelor, s-ar încălca principiul separației puterilor în stat. Făcând trimitere la dispozițiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013 detaliază procedura de soluționare a dosarului de despăgubire precizând că doar Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care validează/invalidează în tot sau în parte decizia Comisiei speciale de retrocedare ce conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii, dispune emiterea deciziei de compensare a imobilului.

Apărările intimatei Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare însă a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Recurenta-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Pentru analiza dispozițiilor legale invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte va porni de la starea de fapt reținută de instanța de fond, care nu face obiectul recursului, cale de atac limitată la motivele de nelegalitate enumerate de art. 488 C. proc. civ.. Într-adevăr, potrivit art. 483 alin. (3) din același Cod, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Cu privire la prima critică de nelegalitate, Înalta Curte constată că potrivit susținerilor recurentei-pârâte, din cuprinsul cărții funciare nr. x a localității Chieșd nu rezultă că imobilul solicitat a fost preluat de Statul român de la intimata-reclamantă, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 pentru retrocedare. Critica este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G.. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență Art. 1 teza I din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, statuează că sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării. Potrivit punctului 13 din Norma metodologică de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înțelege: a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate); d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios); e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale; f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale. În sfârșit, potrivit art. 1 din Decretul Ministerului Cultelor nr. 358/1948: În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din decretul Nr. 177 din 1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista. Iar potrivit art. 2: Averea mobila și imobilă aparținînd organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentala compusa din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățămîntului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române, sau diferitelor ei părți componente. În baza probelor administrate, Curtea de Apel Cluj a reținut că din înscrisurile de carte funciară (CF x Chieșd) rezultă că primul proprietar al imobilelor solicitate spre retrocedare a fost cultul greco-catolic. Ulterior anului 1948, prin încheierea nr. 96/1956, imobilele au fost întabulate în favoarea Bisericii Ortodoxe Române din Chieșd, în baza art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948 și a unei adrese nr. x/1956 emisă de Parohia Ortodoxă Română Chieșd. Extrasul de carte funciară C.F. x a localității Chieșd și încheierea nr. 96/1956 fac parte din categoria actelor doveditoare prevăzute de pct. 13 din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002. În condițiile acestei stări de fapt reținută în baza unor probe prevăzute de textele legale amintite și care, pentru considerentele amintite, nu face obiectul recursului, precum și a prevederilor Decretul Ministerului Cultelor nr. 358/1948, rezultă fără nicio îndoială preluarea abuzivă efectuată de Statul Român de la reclamanta-intimată și atribuirea imobilelor cultului ortodox, în temeiul art. 1 din Decret. Este lipsit de relevanță că averea parohiei nu s-a aflat în patrimoniul Statului Român, fiind suficient că ea a fost preluată abuziv de Statul Român, în acest sens fiind art. 1 alin. (1) din O.U.G.. nr. 94/2000. De asemenea, și cea de-a doua critică (interpretarea eronată a excepției prevăzute de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948) este neîntemeiată. Excepția este justificată de faptul că averea fostelor parohii ale cultului greco-catolic, spre diferență de alte bunuri ale acestui cult, a trecut în patrimoniul cultului ortodox direct în temeiul decretului amintit (cf. art. 1 din Decret). Instanța de fond a interpretat și aplicat corect această normă de drept material, recurenta-pârâtă fiind cea în eroare. Este neîntemeiată și critica referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestui text legal, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Așadar, contenciosul administrativ român este unul de plină jurisdicție, care nu se limitează la anularea actului administrativ nelegal ci poate include și stabilirea de obligații în sarcina autorității publice, obligații a căror executare este necesară pentru restabilirea legalității. Prin urmare, obligarea recurentei-pârâte la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială, are temei legal și nu conduce la încălcarea principiului separației puterilor în stat. De altfel, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță reprezintă un motiv distinct de nelegalitate (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.), care nu a fost invocat de recurentă.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței civile nr. 56/2023 pronunțate la 27 ianuarie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,