CASE OF ALBERT v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr. 31911/03 îndreptată împotriva României prin care un resortisant al acestui stat, domnul Almos Albert („reclamantul”), a sesizat Curtea la 8 septembrie 2003 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).

Reclamantul este reprezentat de Sandor Rozsnyai, avocat în Sfântu Gheorghe. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Răzvan-Horațiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Reclamantul pretinde, în special, lipsa de echitate a procesului pentru anularea unui proces-verbal de contravenție prin care i-a fost aplicată o amendă.

La 7 mai 2007, președintele Secției a hotărât să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29 § 3 din convenție, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea și fondul cauzei vor fi examinate împreună.

La momentul faptelor, reclamantul era primarul municipiului Sfântu Gheorghe, unde locuiește o foarte puternică minoritate maghiară.

La 30 mai 2002, reclamantul a dispus ca drapelul național al României să fie luat de pe frontonul primăriei și alte două drapele naționale ale României să fie plasate la intrarea principală a clădirii.

La 17 iunie 2002, prefectul județului Covasna a dispus un control la primărie. În urma acestui control, prin procesul-verbal întocmit în aceeași zi, l-a obligat pe reclamant la plata unei amenzi contravenționale de 100 000 000 lei vechi („ROL”), din care 50 000 000 ROL pentru că nu a arborat drapelul național pe frontonul primăriei și 50 000 000 ROL pentru traducerea denumirii localității în limba maghiară pe antetul unui document al municipalității. Aceste fapte încălcau art. 2 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1157/2001 care reglementa arborarea drapelului național pe edificiile publice și art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1206/2001 privind dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publică locală. Procesul-verbal nu menționa data la care au fost comise faptele considerate ca fiind contrare art. 10 alin. (2) din HG nr. 1206/2001.

Reclamantul a sesizat Judecătoria Sfântu Gheorghe cu o acțiune pentru anularea procesului-verbal din 17

A susținut că, deși a dispus luarea drapelului de pe frontonul primăriei în perioada 30 mai – 19 iunie 2002, HG nr. 1157/2001 îl autoriza să facă acest lucru cu condiția ca, astfel cum a fost cazul în speță, două drapele să fie plasate la intrarea în clădire. În ceea ce privește utilizarea limbii maghiare pe antetul documentelor municipalității, a estimat că faptele imputate nu constituiau o contravenție în măsura în care antetul avea caracter informativ. A subliniat, de asemenea, că procesul-verbal era lovit de nulitate pentru că nu îndeplinea condițiile de formă cerute de lege, și anume nu menționa data la care această contravenție a fost comisă.

La cererea prefectului, Curtea Supremă de Justiție a strămutat cauza la Judecătoria Onești.

Prin hotărârea din 3 februarie 2003, judecătoria a respins acțiunea, pe motiv că nu au fost respectate dispozițiile art. 2

Reclamantul a formulat recurs împotriva acestei hotărâri. A subliniat, printre altele, că judecătoria nu s-a pronunțat cu privire la lipsa datei de pe procesul-verbal, condiție de formă ce are drept consecință nulitatea absolută a acelui document.

Prin hotărârea definitivă din 7 aprilie 2003, Tribunalul Bacău a respins recursul reclamantului ca nefondat. Instanța nu a răspuns capătului de cerere al reclamantului cu privire la lipsa datei de pe procesul-verbal, considerând că sancțiunile contravenționale aplicate reclamantului au fost legal stabilite de către instanță.

Reclamantul a formulat o contestație în anulare împotriva hotărârii definitive citate, susținând neanalizarea motivelor de recurs, contestație respinsă ca nefondată prin hotărârea Tribunalului Bacău din 22

S-a considerat că:

Reclamantul a fost supus executării silite pentru plata amenzii datorate.

Articolele relevante din HG nr. 1157/2001

Conducătorii autorităților și instituțiilor publice răspund, în condițiile legii, de arborarea și menținerea în stare corespunzătoare a drapelului României pe edificiul și în sediul acestora.

La sediile primăriilor, ale consiliilor județene și ale prefecturilor, la intrarea principală [...] vor fi arborate două drapele care vor încadra stema României.

Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a), e) și k) se sancționează cu amenda de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, iar cele prevăzute la lit. b), c), d), f), g), h), i), j) și l), cu amenda de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei.”

Dispozițiile relevante ale HG nr. 1206/2001

Art. 17 din Legea nr. 215/2001 cu privire la administrația publică locală se citește după cum urmează:

Articolele relevante din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în forma la momentul faptelor, se citesc în felul următor:

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2003, publicată în Monitorul Oficial la 26 octombrie 2003, Guvernul a eliminat închisoarea contravențională de pe lista sancțiunilor aplicabile în materia contravențiilor. Astfel, principalele sancțiuni aplicabile au rămas avertismentul, amenda și obligația de a presta muncă în folosul comunității. Această ultimă sancțiune nu poate fi aplicată decât de către o instanță. Executarea pedepsei cu amenda se face conform dispozițiilor legale privind executarea creanțelor bugetare, în caz de neplată nemaifiind posibilă transformarea amenzii într-o pedeapsă privativă de libertate.

Art. 261 C. proc. civ. se citește în partea sa relevantă astfel:

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;

Reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procesului privind anularea procesului-verbal contravențional, în special a faptului că instanțele naționale nu i-au examinat motivul de recurs privind condițiile de formă ale procesului-verbal. Reclamantul invocă art. 6 § 1 din convenție, ale cărui dispoziții relevante sunt redactate după cum urmează:

Guvernul respinge acest argument.

Guvernul consideră că art. 6 din convenție nu este aplicabil în speță. Deși reclamantul poate invoca un drept de natură patrimonială, amenda stabilită aducând atingere patrimoniului său, Guvernul consideră că art. 6 citat anterior nu se poate aplica în materie civilă, în măsura în care rapoartele juridice aflate la originea litigiului aparțin exclusiv dreptului public.

Guvernul notează, de asemenea, că art. 6 din convenție nu se aplică procedurii în cauză nici în materie penală. Guvernul arată, mai întâi, particularitățile regimului juridic al contravențiilor, care în dreptul român sunt considerate infracțiuni minore și nu infracțiuni prevăzute de legea penală. Subliniază apoi că dispozițiile legale încălcate de reclamant, și anume art. 2 alin. (1) și (2) din HG nr. 1157/2001 și art. 10 alin. (2) din HG nr. 1206/2001, nu sunt dispoziții de aplicare generală, ci sunt valabile numai pentru un anumit grup de persoane, respectiv autoritățile publice. Acesta subliniază, de altfel, că art. 6 § 1 este, de asemenea, inaplicabil datorită naturii sancțiunii pe care reclamantul a primit-o, și anume o amendă administrativă care nu putea fi înlocuită cu o pedeapsă privativă de libertate, persoana în cauză putând fi supusă doar unei executări silite în temeiul normelor dreptului civil.

Reclamantul consideră că, în speță, în materie penală, art. 6 § 1 din convenție este aplicabil. În acest sens, el citează un articol de doctrină și face trimitere la o decizie a Curții Constituționale care a considerat că, deși faptele cu care a fost sesizată sunt încadrate ca și contravenție conform dreptului intern, erau de natură penală.

Curtea constată că este chemată să stabilească dacă art. 6 din convenție se aplică

Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, „art. 6 § 1 nu se aplică decât „contestațiilor reale și serioase” cu privire la „drepturile și obligațiile” cu caracter civil, care pot fi recunoscute, cel puțin de o manieră credibilă, în dreptul intern [

Curtea constată că, în speță, obligația litigioasă reiese din raportul dintre funcționarii publici care exercită prerogative ale puterii publice și administrație. Într-adevăr, având calitatea de primar, reclamantul trebuia să asigure arborarea corectă a drapelului național și respectarea dispozițiilor legale privind utilizarea limbii minorităților în documentele oficiale. Or, în opinia Curții, aceste competențe atribuite prin lege primarului, în calitate de prim magistrat ales al orașului, constituie o participare directă la exercitarea puterii publice și a funcțiilor de apărare a intereselor generale ale statului sau ale altor colectivități publice [

În ceea ce privește aplicabilitatea art. 6 § 1 la procedura litigioasă sub aspect penal, Curtea reamintește jurisprudența sa constantă conform căreia, pentru determinarea existenței unei „acuzații în materie penală”, trebuie avute în vedere trei criterii: încadrarea juridică a măsurii litigioase în dreptul național, însăși natura acesteia și natura și gravitatea „sancțiunii” [

În această privință, este clar că dreptul intern nu încadrează ca fiind „de natură penală” contravențiile care stabilit o amendă pentru reclamant, legiuitorul român alegând depenalizarea unor acte. În speță, actele au fost sancționate ca și contravenții de art. 2 alin. (1) și (2) din HG nr. nr.

Cât privește natura infracțiunii, reiese că dispozițiile a căror încălcare a fost imputată reclamantului urmăreau să asigure buna îndeplinire a prevederilor administrației publice. Sancțiunea de neîndeplinire a unei asemenea obligații nu poate constitui o măsură represivă aplicabilă de o manieră generală tuturor cetățenilor. Într-adevăr, aceste dispoziții se adresau unui grup determinat de persoane, și anume cele aflate în funcții de conducere în cadrul autorităților publice, inclusiv primarii. Totuși, trebuie notat că amenda stabilită urmărea, în principiu, sancționarea în vederea împiedicării repetării comportamentelor incriminate. Putem așadar concluziona că amenda stabilită se întemeia pe norme cu scop preventiv și represiv în același timp (

Cât privește natura și severitatea sancțiunii „ce poată fi impusă” reclamantului [

Prin urmare, Curtea apreciază că amenda pronunțată reclamantului are un caracter penal, art. 6 § 1 aplicându-se, în acest caz, sub aspect penal. Astfel, trebuie respinsă excepția ridicată de Guvern cu privire la inaplicabilitatea

Reclamantul se plânge că instanțele naționale care s-au pronunțat asupra contestației sale la procesul-verbal de contravenție nu au răspuns la un motiv de recurs, și anume lipsa datei săvârșirii contravenției.

Guvernul consideră că, chiar dacă instanțele naționale nu s-au pronunțat

Curtea reamintește că, dacă art. 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze deciziile, acesta nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (

În speță, reclamantul a contestat legalitatea procesului-verbal de contravenție, arătând că nu a fost menționată data la care a fost comisă contravenția privind utilizarea limbii maghiare în documente oficiale, element cerut sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.

Curtea notează că, în ciuda importanței acestui motiv de recurs pentru reclamant, judecătoria s-a limitat să concluzioneze că procesul-verbal a fost „legal întocmit”, fără explicarea deciziei sale și fără să facă referire la argumentul reclamantului și l-a eliminat, după caz, de a manieră motivată (

În plus, Tribunal Bacău, care s-a pronunțat cu privire la recursul reclamantului, nu a răspuns motivului său de recurs extras, în special, din absența motivării hotărârii primei instanțe privind condițiile de formă ale procesului-verbal. Dacă este adevărat că obligația de a-și motiva hotărârile, pe care art. 6 § 1 o impune instanțelor, nu trebuie să fie înțeleasă ca o obligație de a formula un răspuns detaliat pentru fiecare argument (

În lumina celor menționate anterior, Curtea apreciază că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din convenție. Astfel, are loc încălcarea acestei dispoziții.

Invocând art. 13 din convenție, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procesului și că nu a beneficiat de un recurs efectiv pentru contestarea procesului-verbal respectiv. Citând art. 7 din convenție, reclamantul se plânge de lipsa temeiului legal al sancțiunilor contravenționale aplicate împotriva sa, indicând că instanțele naționale nu au aplicat și interpretat corect dispozițiile legale.

Curtea constată că capătul de cerere al reclamantului prevăzut de art. 13 din convenție se bazează pe aceleași fapte ca cele invocate în temeiul art. 6 § 1 din convenție. Or, în măsura în care Curtea a examinat acest capăt de cerere în temeiul art. 6 § 1 citat anterior, nu mai este necesară o nouă examinare în temeiul art. 13, cerințele acestui articol fiind, în orice caz, mai puțin stricte precum cele ale art. 6 și fiind absorbite de acestea.

În ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 7 din convenție, Curtea amintește că acesta consacră, în general, principiul legalității incriminării și a pedepselor (

În temeiul art. 41 din convenție,

Reclamantul solicită 10 000 RON, adică 3

Guvernul notează că reclamantul a plătit suma de 10

Curtea constată că, în speță, singurul temei ce trebuie reținut în acordarea unei reparații echitabile constă în faptul că reclamantul nu a putut beneficia de un proces echitabil în cadrul acțiunii sale în contestarea procesului-verbal de contravenție (supra, pct. 41). Curtea constată că reclamantul a plătit efectiv amenda stabilită prin procesul-verbal contestat (

În plus, Curtea consideră că este rezonabil ca, datorită lipsei de echitate a procesului în cauză, reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert, ce nu poate fi reparat prin simpla sa constatare în prezenta hotărâre. Pronunțându-se în echitate, așa cum prevede art. 41, Curtea acordă reclamantului suma de 2 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

Reclamantul solicită, prezentând documente justificative, 2

Guvernul contestă documentele justificative depuse la dosar de către reclamant, subliniind că avocatul reclamantului nu a prezentat un rezumat al orelor de muncă și că unele chitanțe atestând cheltuielile de traducere nu permit stabilirea vreunei legături cu prezenta cauză.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. În speță și având în vedere documentele pe care le deține și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamantului, pentru toate cheltuielile combinate pentru procedura în fața Curții, suma de 2 000 EUR.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.