Ali împotriva României

Reclamantul s-a născut în 1962 și trăiește în București. Are cetățenie română din 1999, este în afaceri și este căsătorit cu un național român. La 29 mai 2001, divizia de poliție responsabilă pentru combaterea criminalității organizate și traficului de droguri („divizia traficului de droguri”), din propria moțiune, a inițiat o anchetă privind acuzațiile privind infracțiunile de trafic de droguri comise de trei persoane – reclamantul, împreună cu K.M. și D.H. – cu intenția de a vinde 1,5 kg de heroină pentru 10.000 de dolari americani (USD). În aceeași zi, Procuratura atașată Curții Supreme de Justiție a autorizat utilizarea a doi agenți de poliție sub acoperire pentru a determina faptele cazului, identificarea infractorilor și obținerea probelor.

De asemenea, a autorizat, împreună cu un singur colaborator, să achiziționeze 2 kg de heroină. În aceeași zi, 29 mai 2001, reclamantul și D.H. au întâlnit agenții sub acoperire. Potrivit acuzului emis în acest caz, D.H. a cerut 10.000 USD pentru 1 kg de heroină. La 31 mai 2001, agenții sub acoperire s-au întâlnit din nou cu cele trei persoane, pentru a discuta detaliile tranzacției. La 1 iunie 2001, agenții de poliție sub acoperire au întâlnit din nou suspecții în apartamentul reclamantului, unde K.M. a venit cu o pungă. Agenții au raportat mai târziu că au fost oferite 1 kg de heroină pentru 10.000 USD. Când au părăsit clădirea împreună, poliția i-a înconjurat și i-a luat pe cei trei suspecți, în timp ce agenții de poliție sub acoperire au plecat cu mașina.

Geanta adusă de K.M. a fost deschisă și un pachet care conține pulbere a fost găsit în ea, împreună cu pantofi și mostre de mâncare. La sediul poliției, reclamantul a fost informat că există droguri în geantă. Agenții sub acoperire au pregătit un raport privind infracțiunile flagrante. Suspecții au negat traficul de droguri; în special reclamantul a declarat că banii erau pentru alte mărfuri și nu pentru droguri (vezi punctul 13 de mai jos). Poliția a căutat apartamentele suspecților și a găsit un pachet de 36,56 g de heroină în casa K.M... Nu au fost găsite droguri în casa reclamantului. Rapoartele de căutare au fost atașate la dosar. 10. În timpul anchetei, K.M. a mărturisit infracțiunii și a explicat că a primit drogurile (un pachet de 1 kg și altul de 36,56 g) dintr-un anumit “Ahmed” și că ceilalți doi suspecți au fost, de asemenea, conștienți de vânzarea de droguri.

La 4 iulie 2001, poliția a separat ancheta cu privire la Ahmed și alte trei persoane de cea cu privire la reclamantul, D.H. și K.M. 11. La 2 iunie 2001, reclamantul a fost înarmat în custodia Inspectorării Generale a Poliției prin ordinul procurorului public F.C. din Biroul Procuror atașat Curții Supreme de Justiție. 12. La 9 iulie 2001, Oficiul Procurorului a angajat reclamantul pentru judecată pentru traficul de droguri, o infracțiune interzisă în temeiul articolului 2 § 2 din Legea nr. 143/2000. F.C. a redactat acuzația. 13. La 18 octombrie 2001, reclamantul a dat o declarație în fața instanței. El a redus că a avut o companie în România care vând haine și pantofi și cei doi co-apăratori au fost parteneri de afaceri.

În mai 2001 când K.M. a cerut reclamantului să cumpere niște mărfuri de la el, reclamantul i-a spus că nu mai face afaceri, dar că l-a pus în contact cu D.H. Reclamantul, D.H. și cumpărătorul (de fapt un polițist sub acoperire) erau în apartamentul reclamantului când K.M. a sosit cu o pungă care conține probe de mărfuri (hoții și alimente). De asemenea, reclamantul a descris presupusa brutalitate a poliției în timpul arestării și a susținut că nu a fost permis să vadă un doctor. 14. Co-defendenții au negat, de asemenea, orice infracțiune legată de droguri. Ei au susținut că nu au fost conștienți că geanta conținea droguri. 15. La 13 decembrie 2001 și 7 februarie 2002, Curtea a auzit șase martori care au fost prezenți la arestarea sau în timpul căutării caselor acuzaților.

În ultima dată, reclamantul a făcut o declarație scrisă care își repetă poziția, adaugând detalii la versiunea sa a faptelor și susținând că a fost forțat de către poliție să facă declarații. 16. Curtea Județeanului București a pronunțat hotărârea la 21 februarie 2002. El a condamnat reclamantul de trafic de droguri și l-a condamnat la 13 ani de închisoare. De asemenea, a condamnat K.M. la 15 ani de închisoare și D.H. la 13 ani de închisoare. Curtea a susținut descrierea faptelor a procurorului și a remarcat că acțiunea procurorului se bazează pe rapoartele agenților sub acoperire, raportul de la arest și de la cercetările caselor inculpate, precum și pe declarațiile martorilor. De asemenea, a remarcat că acuzații au susținut că au fost forțați de poliție să mărturisească și au refuzat în declarațiile lor dinaintea instanței care au comis infracțiunile.

Cu toate acestea, instanța a considerat că nu au adăugat dovezi în sprijinul declarațiilor lor și, prin urmare, a respins declarațiile lor ca fiind în contradicție cu celelalte dovezi din dosar. În plus, Curtea și-a bazat decizia asupra acuzării, care în opinia sa a fost susținută de declarația inițială a K.M. către poliție, de raportul de arest, de confruntarea dintre co-apărători și de rapoartele privind cercetările. De asemenea, a remarcat că acuzații nu au adus dovezi în favoarea lor. 17. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii. El a susținut că nu i s-a permis instanței de primă instanță să aducă dovezi și a solicitat instanței să audă dovezi în apărarea sa, în special să vadă videotapia înregistrată la arestarea și să pună la îndoială ofițerii de poliție sub acoperire.

La 20 iunie 2002, Curtea de Apel a respins recursul fără a da nici un răspuns specific la plângerile reclamantului cu privire la dovezi. 18. Reclamantul a apelat din nou, în privința punctelor de drept, susținând că întreaga operațiune a fost o încadrare a poliției și a cerut din nou ca agenții sub acoperire și a tuturor celor care au participat la operațiune să fie aduse în judecată ca martori. Într-o decizie finală din 15 mai 2003 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul. 19. Reclamantul a solicitat revizuirea deciziei finale, argumentând din nou că instanțele ar trebui să audă agenții de poliție sub acoperire și să permită confruntarea dintre solicitant și agenții respectivi. De asemenea, a susținut că, de fapt, unul dintre agenții sub acoperire a adus heroina K.M.

în timp ce celălalt agent a fost presupusul cumpărător de droguri. La 23 iunie 2006, județul București a respins cererea, având în vedere că instanța extraordinară nu a putut reexamina dovezile din dosar. Acesta a remarcat: „Decizia examinată a fost bazată pe dovezi substanțiale; agenții sub acoperire nu au avut un rol decisiv, acestea au contribuit doar la dovezi care corroborau declarațiile suspecților, raportul privind infracțiunile flagrante și rapoartele de căutare la domiciliu.” Apelurile depuse de reclamant au fost respinse, în primul rând de Curtea de Apel din 30 mai 2007 și apoi de Curtea Înaltă de casă și Justiție, într-o decizie finală din 11 ianuarie 2008. 20. Potrivit reclamantului, el a rămas încătușat în timpul ședințelor publice în fața judecătorilor în cadrul procedurii obișnuite cu privire la fond.

În scrisoarea adresată guvernului din 14 februarie 2008 care descrie condițiile de detenție în centrele de detenție, Inspecția Generală a Poliției a menționat că: „... deținuții au fost încătușați atunci când au plecat din centrul de arestare... Când au fost prezentate instanțelor, deținuții au rămas încătușați, cu excepția cazului în care președintele instanței a solicitat în mod expres să îndepărteze cătușele ([Ministul de Interne] Regulamentul nr. 901/1999)” 21. Potrivit reclamantului, în timp ce în detenție preliminară în Inspectoarea Generală a Poliției (de la 2 iunie până cel târziu în iulie 2001) el a fost victim de maltraturi de către poliție. El a susținut că a fost târât zilnic de la celulă într-o perioadă de 15 până la douăzeci de zile, și a pus într-o toaletă timp de 15 până la treizeci și trei de minute până când investigatorul a găsit în cele din urmă timp pentru a-l interoga.

El a susținut că apoi a fost dezbrăcat dezbrăcat timp de trei și patruzeci de minute, a căutat și abuzat verbal de ofițeri de poliție. El a afirmat că acest lucru a durat șase ore pe zi. 22. La 21 iunie 2001, reclamantul a fost lovit la cap de un ofițer de poliție în prezența procurorului F.C., deoarece a refuzat să semneze înregistrarea acțiunilor de poliție în timpul operației sub acoperire care a condus la arestarea sa. 23. La 5 aprilie 2002, reclamantul a depus o plângere penală la Procuratura Militară cu privire la presupusele maltraturi suferite în mâinile poliției și procurorului F.C. El a susținut, de asemenea, că a dat 5.000 USD unui procuror, prin intermediul unui intermediar, pentru a ajuta în cadrul procedurii; el a solicitat ca suma să fie rambursată de F.C.

și de mijlocul. La 28 iunie 2002, el a depus o declarație în fața procurorului, indicând identitatea presupuselor vinovate și solicitând ca acestea să fie urmărite pentru abuz de poziție, comportament abuziv și anchetă abuzivă. 24. La 6 februarie 2003, procurorul militar a transferat dosarul la Procurorul de la Curtea de Apel de la Bacău, după desmilitarizarea poliției. 25. Mai multe sesiuni dintre birourile procurorilor au avut loc, iar la 27 august 2003, Procuratura atașată Curții Supreme de Justiție a respins acuzațiile din cauza faptului că nu există dovezi care să susțină acuzațiile de abuz în cursul anchetei. 26. Potrivit informațiilor din partea autorităților interne, reclamantul nu a contestat decizia procurorului din 27 august 2003. 27. La 6 mai 2004, reclamația privind presupusele acte de corupție de către F.C.

și mediul a fost depusă Biroului de Anticorrupție al Procurorului, care la 14 ianuarie 2004 a hotărât să nu fie urmărită. La 6 mai 2004, reclamantul a fost informat de decizia. 28. O plângere similară depusă de C.D., deținută a reclamantului, în numele reclamantului, care susține infracțiunile penale comise de procurorul F.C. în timpul anchetelor, a fost, de asemenea, respinsă de procuror la Curtea Înaltă de Casare și Justiție (noua Curtea Supremă) la 12 decembrie 2005. Obiecția reclamantului față de decizia procurorului a fost respinsă de Curtea Înaltă la 30 martie 2006 pentru neepușirea procedurii administrative de plângere prevăzute la art. 2781 din Codul de Procedință Penală, înainte de a depune plângerea la instanță (decizia a devenit finală la 16 octombrie 2006 când recursul reclamantului asupra punctelor de drept a fost respins de Curtea Înaltă, ședința în calitate de comitet de nouă judecători).

29. În 2005, reclamantul a depus, de asemenea, o plângere penală la Procuratura atașată Curții Regionale de la București împotriva a patru polițiști din divizia traficului de droguri și a trei traducători certificati, susținând în principal că polițiștii au folosit violență, amenințări și inducții pentru a obține dovezi pentru raportul de poliție pentru infracțiunile din 1 iunie 2001. La 14 noiembrie 2006, procurorul atașat Curții de Conturi de la București a respins plângerea referitoare la ancheta abuzivă împotriva ofițerilor de poliție, din cauza faptului că acuzațiile au fost deja examinate de către instanță în cadrul procedurii penale împotriva reclamantului (care a fost respinsă de o decizie finală) și că nu există nimic în dosar care să justifice ideea că ancheta a fost abuzivă.

Procurorul a trimis cazul la procurorul Curtei de District din București pentru încălcările rămase, cu privire la ofițerii de poliție și traducătorilor certificati. Curtea nu a primit informații recente de la părțile cu privire la dezvoltarea acestor proceduri. 30. Potrivit informațiilor furnizate de Guvernul de către autoritățile interne, reclamantul nu a contestat decizia din 14 noiembrie 2006. 31. La 2 iunie 2001, reclamantul a fost retras în custodia Inspectorării Generale a Poliției. El a rămas acolo până la 18 iulie 2001, cu excepția perioadei din 22 iunie până la 4 iulie, când a fost spitalizat în spitalul de închisoare Jilava. La 18 iulie, el a fost transferat din nou la Jilava, unde a rămas până la 13 august 2001, când a fost transferat la închisoarea Rahova, unde a rămas până la 2008. Potrivit informațiilor disponibile Curții, reclamantul este în prezent deținut în închisoarea Jilava.

32. Potrivit reclamantului, în același loc de detenție el a fost, de asemenea, sub alimentație și păstrat într-o celulă umed. El a susținut că el nu a primit o dieta musulmană adecvată, dar a trebuit să primească marmelade, unt și ceai de la doi colegi deținuți sau biscuiți și ceai din închisoare. El a susținut că a avut tuberculoză. Un raport medical certifica că la 6 august 2001 reclamantul a avut tuberculoză și munte. 33. Potrivit informațiilor de la Poliția de la București, celulele din centrele de detenție a poliției au măsurat 20 m mp și au avut patru până la cinci paturi și trei ferestre de 2,5 m mp fiecare. Toaletele și dușurile erau situate în celule și apa fierbinte era disponibilă în mod constant.

Deținuții au avut acces la ferestre pentru a asigura ventilația celulei. Nu au fost furnizate informații concrete despre șederea reclamantului, deoarece, în conformitate cu reglementările aplicabile, documentele relevante sunt păstrate de către autoritățile închisoare numai de cinci ani, care a expirat deja în cazul reclamantului. 34. Potrivit reclamantului, condițiile de detenție în închisoarea Rahova sunt la fel de necorespunzătoare: a fost extrem de rece în timpul iernii, atunci când sistemul de încălzire a funcționat doar pentru un timp scurt, a existat apă caldă pentru doar o jumătate de oră pe săptămână, au fost zece până la douăsprezece deținuți într-o celulă cu zece paturi, alimentele nu erau curate și aproape nu a existat carne.

De la transferul său la Rahova, reclamantul a avut unele probleme de sănătate: scabie, reumatism articular și durere renală și abdominală. Rapoartele medicale existente certifică microlitiaza renală stânga, litiasii vezicii și pachipleurită basală dreptă. În plus, reclamantul se presupune că nu a primit tratamentul medical necesar. 35. Pe baza informațiilor de la Administrația Națională a Penitenciarului, Guvernul a indicat că reclamantul a fost plasat în celule de măsurare de 18,8 m mp cu patru până la cinci paturi superioare, sau 24,6 m mp cu cinci până la șase paturi superioare. Camera toaletă a fost atașată la celule și ambele avea ferestre, pentru a permite în aer și lumina naturală. Guvernul nu a furnizat informații concrete cu privire la rata de ocupare a celulelor respective ale reclamantului, cu excepția ultimei părți ale șederii sale, atunci când se presupune că a împărtășit o celulă de 30.5 mp cu zece paturi cu nouă codainee.

O cameră separată cu toaletă, chiuvete și dușuri a fost atașată de celulă. Amândoi aveau ferestre. 36. Apa caldă în închisoare a fost disponibilă o dată pe săptămână înainte de 6 iunie 2007 și de două ori pe săptămână după această dată, între ora 12:00 și 13:00 și ora 17:30 p.m. Deținuții au primit echipamente de curățare din administrația închisorii. Nu au fost furnizate informații cu privire la programul actual de încălzire. 37. În sfârșit, Guvernul susține că reclamantul a primit alimente pregătite în conformitate cu normele dietetice musulmane. 38. De la 21 la 22 iunie 2001 reclamantul a fost un pacient în Spitalul de Urgență de la București, care a înregistrat într-un raport medical că a avut traumatisme craniocerebrale cu moderat post-concusiune și o „cefalalgie atroce” cu tulburări de conștiință.

39. De la 22 iunie până la 4 iulie 2001 reclamantul a fost la Spitalul Prizonului Jilava din București. El a afirmat că nu a primit medicamente adecvate din cauza lipsei de fonduri pentru medicină. Documentele oficiale emise de către Administrația Națională a Penitenciarului la cererea Guvernului, precum și registrul medical din închisoare indică că reclamantul a primit tratament și alimente adecvate pentru condițiile sale medicale. 40. De la 26 iunie la 31 iulie 2003 reclamantul a fost în grevă de foame; starea sa a fost monitorizată și sănătatea sa nu a suferit deteriorare semnificativă. 41. În declarația sa din 18 octombrie 2001 prezentată în fața Curții Județeanului București, reclamantul s-a plâns în mod expres că nu a fost dus la un medic.

42. În timpul detenției, reclamantul nu a solicitat eliberarea timpurie din închisoare pentru motive medicale, nici nu a solicitat o examinare medicală specializată, nici nu a fost dus la un spital civil pentru investigații. Potrivit dosarului medical al reclamantului din închisoare, tratamentul său pentru diferitele sale condiții continuă. 43. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală și ale statutelor de poliție și procuror militar sunt stabilite în Dumitru Popescu c. România (nr. 1), nr. 49234/99, §§§ 43-46, 26 aprilie 2007) și Barbu Anghelescu c. România (nr. 46430/99, § 40, 5 octombrie 2004). La punctele 43-45 din hotărârea din Dumitru Popescu (nr. 1), se menționează mai sus o descriere a dezvoltării legii privind plângerile împotriva deciziilor procurorului (art. 278 din Codul de Procedură Penală și art. 2781 introdus prin Legea nr. 281/24 iunie 2003 aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2004, „Legea nr. 281/2003”).

44. Ordinul de urgență nr. 56 din 27 iunie 2003 („Ordinitatea nr. 56/2003”) cu privire la anumite drepturi ale persoanelor condamnate statele, în art. 3, că persoanele condamnate au dreptul de a face o procedură în fața instanței de primă instanță cu privire la măsurile de punere în aplicare luate de autoritățile închisoare în legătură cu drepturile lor.

Ordonanța nr. 56/2003 a fost abrogată și înlocuită prin Legea nr. 275 din 20 iulie 2006, care a reiterat conținutul articolului 3 menționat mai sus la art. 38, care prevede că un judecător are competența asupra plângerilor de către persoanele condamnate împotriva măsurilor luate de autoritățile închisoare (a se vedea, de asemenea, Petrea c. România, nr. 4792/03, §§ 21-23, 29 aprilie 2008). 45. Dispozițiile Legii nr. 143/2000 privind lupta împotriva traficului de droguri și consumul ilegal de droguri („Legea nr. 143/2000”) sunt descrise în Constantin și Stoian c. România, nr. 23782/06 și nr. 46629/06, §§ 33-34 , 29 septembrie 2009). 46. Instrucția Ministerului Interiorului nr. 901/1999 privind organizarea și funcționarea instituțiilor de detenție preventivă sub controlul Ministerului Internului nu a fost publicată în Buletinul Oficial.

La 13 noiembrie 2003, Ministerul Justiției a emis instrucțiunile nr. 3352 cu privire la drepturile și obligațiile persoanelor în arestare preventivă, care nu au menționat nici politica privind utilizarea cătușelor și numai a abrogat legislația anterioară care a contrazis noile reglementări. Ordonanța nr. 56/2003 nu menționează nici aceasta. 275/2006, menționat mai sus, că utilizarea bărbaților este interzisă în mod expres, cu excepția circumstanțelor excepționale (art. 37) și nu poate fi folosită ca sancțiune (art. 71). Se pare că în 2006 Instrucția nr. 901/1999 a fost încă în vigoare, în măsura în care se referă la transportul către instanțele persoanelor în detenție preventivă (a se vedea Hotărârea nr. 980/2007 de către Curtea Înaltă de Cassare și Justiție).

47. art. 68 § 2 din Codul de Procedură Penală interzice incitarea la comiterea sau continuarea comiterii unei infracțiuni cu scopul de a obține dovezi. 48. În Artimenco c. România (nr. 12535/04, §§ 22-23, 30 iunie 2009). În special, Curtea constată că, în raportul privind vizitele din 2002-2003, CPT a exprimat îngrijorări cu privire la spațiul de viață limitat disponibil pentru deținuți și la spațiul insuficient furnizat de regulamentele în vigoare la acea dată. De asemenea, a remarcat că, uneori, deținuții erau obligați să împărtășească un pat și că toaletele nu erau suficient de separate de locul de viață.

49. În ceea ce privește închisoarea Rahova, Comitetul pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (Apador-CH) a elaborat patru rapoarte privind condițiile de detenție în urma vizitelor la secțiunile minore și femeilor și la spitalul de închisoare Rahova în 2002, 2003 și 2005. În afară de concluziile legate de caz, rapoartele au declarat că închisoarea era suprapopulată și că carnea era aproape complet absentă de la masă. 50. Textele Consiliului Europei privind utilizarea tehnicilor de investigație speciale sunt detaliate în Ramanauskas c. Lituania [GC], nr. 74420/01, §§§ 35-37, CEDO 2008-…

4. The applicant was born in 1962 and lives in Bucharest. He has had Romanian nationality since 1999, has been in business and is married to a Romanian national.