CASE OF TOADER v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr.

Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan

La 23 aprilie 2008, președintele Secției a treia a hotărât să comunice cererea Guvernului. În conformitate cu art. 29

La 11 octombrie 1995, reclamanta a sesizat Judecătoria Rădăuți cu o acțiune în revendicare împotriva lui N.V., solicitând să fie pusă în posesia unui teren de 700 metri pătrați, situat în comuna Volovăț, din județul Suceava, al cărui proprietar era reclamanta și pe care N.V. îl ocupa fără temei legal.

Prin hotărârea din 30 ianuarie 1997, instanța a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

N.V. și reclamanta au introdus apel, primul reclamant contestând hotărârea citată anterior, iar a doua reclamantă suma cheltuielilor de judecată acordate.

La 9 octombrie 1997, N.V. a solicitat suspendarea procedurii, pe motiv că aștepta soluționarea unei cauze conexe cu care fusese sesizată Judecătoria Rădăuți. Reclamanta nu a contestat această cerere. Procedura a fost reluată la 23 noiembrie 1998, la solicitarea lui N.V.

După ce a examinat datele topografice furnizate de comisia locală pentru aplicarea Legii nr.

Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, pe motiv că stabilirea dreptului său de proprietate ar fi trebuit să se facă printr-o expertiză cadastrală, care a fost, de altfel, aprobată inițial de instanță, dar la care acesta din urmă renunțase în mod nejustificat.

Prin hotărârea definitivă din 29 august 2000, Curtea de Apel Suceava a admis recursul reclamantei, a casat hotărârea din 11 noiembrie 1999 și a trimis cauza în fața tribunalului pentru o nouă judecare a apelului. Curtea de apel a subliniat că, spre deosebire de ceea ce a hotărât tribunalul, terenul reclamantei și cel al lui N.V. se învecinau și că era necesară o nouă examinare a fondului cauzei pentru a stabili cine era proprietarul celor 700 de metri pătrați în litigiu.

Prin hotărârea din 12 noiembrie 2002, Tribunalul Suceava a respins apelul lui N.V., a menținut dispozițiile hotărârii din 30 ianuarie 1997 privind restituirea terenului în litigiu în favoarea reclamantei și a admis apelul acesteia privind cheltuielile de judecată.

N.V. a formulat recurs împotriva hotărârii menționate anterior. Prin hotărârea definitivă din 25 noiembrie 2003, legalizată la 8 ianuarie 2004, Curtea de Apel Suceava a admis recursul și a respins acțiunea în revendicare a reclamantei, pe motiv că aceasta nu făcuse dovada dreptului său de proprietate. Curtea de apel a constatat existența unor acțiuni introduse simultan de către N.V. pentru a obține anularea titlului de proprietate al reclamantei și a hotărât că reclamanta trebuia să aștepte încheierea procedurilor respective pentru a-și revendica terenul.

Prin hotărârea definitivă din 1 aprilie 2004, curtea de apel a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de reclamantă.

Prin hotărârea definitivă din 20 aprilie 2007, Curtea de Apel Suceava a respins acțiunea introdusă de N.V. în anularea titlului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu.

Reclamanta pretinde că durata procedurii a încălcat principiul „termenului rezonabil”, astfel cum este prevăzut de art. 6 § 1 din Convenție, redactat după cum urmează:

Guvernul invocă o excepție întemeiată pe nerespectarea termenului de șase luni, argumentând că acest termen ar trebui calculat, în mod excepțional, ca urmare a comunicării către Guvern numai a capătului de cerere întemeiat pe durata procedurii, de la data pronunțării hotărârii din 25 noiembrie 2003, și nu de la 8 ianuarie 2004, dată la care a fost redactată această hotărâre. Guvernul consideră că, pentru a se plânge în fața Curții de durata nerezonabilă a procedurii, nu era necesar ca reclamanta să cunoască motivarea hotărârii menționate anterior, și că avea acces la dispozitivul hotărârii încă de la pronunțarea acesteia.

Reclamanta contestă acest argument.

Curtea constată că, deși numai cererea privind durata nerezonabilă a procedurii i-a fost comunicată Guvernului, cererea reclamantei din 11 iunie 2004 a inclus, de asemenea, capete de cerere din perspectiva art.

Prin urmare, Curtea hotărăște să respingă excepția Guvernului, întrucât capetele de cerere invocate de reclamantă au fost formulate în termenul de șase luni, care a început să curgă la 8

De asemenea, Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art.

Guvernul precizează că durata procedurii este justificată atât prin complexitatea cauzei, cât și prin comportamentul reclamantei, care nu ar fi contestat întârzierea de peste un an, generată de cererea de suspendare formulată de N.V. (supra, pct. 7). De asemenea, Guvernul subliniază că instanțele au acționat cu promptitudine și că, în cadrul procedurii, nu au existat lungi perioade de inactivitate care să le fie imputate.

Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 11

Curtea reamintește că acest caracter rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și obiectul litigiului pentru persoanele în cauză [a se vedea, printre multe altele,

Deși cauza prezenta o anumită complexitate din cauza dificultății de stabilire a limitelor terenurilor, Curtea observă în special că, prin hotărârea definitivă din 29 august 2000, Curtea de Apel Suceava a constatat că instanțele inferioare nu acționaseră cu suficientă promptitudine pentru a stabili măcar dacă terenul reclamantei și cel al lui N.V. erau învecinate. De asemenea, Curtea observă că, deși nu li se poate imputa instanțelor române perioada cuprinsă între 9 octombrie 1997 și 23

Ținând seama de cele de mai sus și de durata totală a procedurii în cauză, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu nu îndeplinește cerința „termenului rezonabil”.

Prin urmare, a fost încălcat art.

În temeiul art.

Ținând seama de toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la pretențiile formulate, Curtea constată că nu s-a adus nicio atingere drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției. Reiese că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul art.

Art. 41 din Convenție prevede:

Reclamanta solicită atribuirea proprietății terenului în litigiu. Aceasta consideră că valoarea actuală a terenului este de 17

Guvernul se opune pretențiilor reclamantei.

Curtea reamintește că a stabilit încălcarea art. 6 § 1 din Convenție din cauza duratei procedurii. Prin urmare, nu observă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu moral ca urmare a duratei excesive a procedurii. Pronunțându-se în echitate, Curtea îi acordă 1

Reclamanta solicită 3

Guvernul subliniază că documentele justificative prezentate nu privesc faptele speței.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În absența unor documente justificative relevante, Curtea respinge cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

și 3 din regulament.