Decizia nr. 4016/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția de contencios administrativ și fiscal la data de 15.03.2024 și înregistrată sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Statul Major al Apărării - Direcția Medicală București, a solicitat: repunerea sa în termenul de contestare a Deciziei medicale nr. 13 din data de 12.01.2022; anularea Deciziei medicale nr. A- 8269/1 din 26.10.2021 (contrafăcută) emisă de Comisia medico-militară din cadrul Spitalului militar Iași; anularea deciziei medicală nr. 13 din data de 12.01.2022 emisă de Comisa Centrală de expertiză medico-militară din MAI; repunerea sa în situația/starea anterioară emiterii Deciziei medicale nr. A- 8269/1 din 26.10.2021 contrafăcută, respectiv în situația medicală stabilită prin Decizia medicală cu același număr definitivă, comunicată la data de 18.11.2021. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne în cauza de față, excepția lipsei de interes și inadmisibilității și excepția tardivității, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. La data de 18 iunie 2024 reclamantul a formulat completare la acțiune prin care a solicitat acordarea de despăgubiri în considerarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat de la data încetării raportului de muncă și până la reintegrare. La data de 05 august 2024 reclamantul A. a formulat o cerere de introducere forțată în cauză a Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani. Prin sentința nr. 315 din 11 septembrie 2024, Tribunalul Botoșani - secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Statul Major al Apărării-Direcția Medicală și, în consecință, a respins cererea având ca obiect anularea Deciziei medicale nr. A-8269/1 din 12.01.2021 ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Afacerilor Interne; a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne ca tardivă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., iar pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs incident întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. Prin recursul incident formulat, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a precizat că acesta vizează soluția dată excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Recurentul-reclamant a depus la dosar cerere de sesizare a Curții Constituționalitate a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (1), (2), (3), (5), (6), (7), (8), (9) din Legea nr. 223/2015, acestea fiind contrare art. 1 alin. (3) și (5), art. 53 din Constituție.

Hotărârea instanței de fond Prin Decizia nr. 148 din 26 martie 2025 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal: s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantul A.; s-a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 315 din 11 septembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția de contencios administrativ și fiscal, intimat fiind pârâtul Statul Major al Apărării - Direcția Medicală; s-a admis recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, împotriva sentinței-recurate pronunțate de Tribunalul Botoșani - secția de contencios administrativ și fiscal; a fost casată în parte sentința-recurată, și, în rejudecare, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; au fost menținute celelalte dispoziții care nu contravin deciziei. Prin încheierea din 19 martie 2025 a fost amânată pronunțarea în cauză pentru data de 26 martie 2025.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 19 martie 2025 și a Deciziei nr. 148 din 26 martie 2025 ale Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat cereri de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin cererea de recurs formulată împotriva încheierii din data de 19 martie 2025, întemeiată pe prevederile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și ale Legii nr. 47/1992, în contextul prezentării situației de fapt, recurentul a susținut, în esență, că prin această încheiere au fost respinse: în principiu excepția de neconstituționalitate, în condițiile în care, în opinia sa, aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; suspendarea soluționării judecății până la soluționarea dosarului nr. x/2025 motivat de faptul că acest aspect nu ar avea legătura cu obiectul litigiului, în opinia sa, deși este drept că instanța are liberul arbitru de a aprecia cu privire la suspendarea sau nu a litigiului, motivul că soluția dată în dosarul nr. x/2025 nu are legătură cu dosarul nu poate fi primită; cererea de probe motivat de faptul că nu ar îndeplini condițiile de admisibilitate pentru că nu ar fi indicat în concret înscrisurile, aspect care în opinia sa este nereal. În concluzie, prin aceea că excepțiile ridicate și cererea de probe sunt hotărâtoare pentru dezlegarea litigiului (a invocat excepția nulității absolute, încălcarea securității raporturilor juridice) și au fost respinse neîntemeiat, sens în care solicită casarea încheierii/hotărârii prin care au fost respinse și admiterea lor așa cum au fost formulate. Instanța de recurs a fost în eroare cu privire la identitatea intimaților-pârâți (eroare pe care a semnalat-o de mai multe ori) și a luat cunoștință că a soluționat această excepție indirect, a considerat că respingerea cererii de probe, a solicitărilor privind excepțiile (reunite cu fondul și deja în pronunțare în aceeași zi) sunt indicii în referire la lipsa de temeinicie a respingerii în principiu a excepției de neconstituționalitate și a celorlalte aspecte indicate. Prin cererea de recurs formulată împotriva Deciziei nr. 148/2025, recurentul-reclamant a susținut că de pe portalul instanțelor a luat cunoștință la data de 26.03.2025 că instanța de recurs s-ar fi pronunțat cu privire la respingerea excepției de neconstituționalitatc în ziua de 25.03.2025, cu termen de recurs în 48 ore, motiv pentru care acesta a înțeles că s-a pronunțat și cu privire la cererea de probe și respingerea suspendării, sens în care a înțeles să (re) introducă cererea de recurs începând inclusiv în considerația pronunțării la data de 25.03.2025, respectiv față de încheierea pronunțată la data de 25.03.2025 de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2024, întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Redând obiectul litigiului, recurentul a susținut că nulitatea de drept/absolută a Deciziei medicale nr. 13/12.01.2022 este evidentă. Respectivele comisii în explicațiile oferite fac trimitere la conținutul din data de 26.10.2022 (despre care ar fi cunoscut, deci despre conținutul neavizat), respectiv faptul că acest conținut neavizat exista la data emiterii Deciziei medicale nr. 13/12.01.2022 fiind în fapt neavizat ca urmare a admiterii contestației (față de ceea ce nu a contestat). Chiar în formularul Deciziei medicale nr. A/826/1 avizată, se menționează la final cu litere minuscule că aceasta constituie o decizie a Comisiei Centrale de expertiză și că în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 la finalul actului administrativ este consemnată instituția unde poate fi contestată cu consecința anulării. Așadar, motivat de neclaritatea/neconstituționalitatea normelor criticate, instanța de fond și de recurs au calificat în mod greșit Decizia medicală nr. A/826/1 avizată ca fiind o decizie a comisiei medico-militare din cadrul Spitalului Militar Iași, în vreme ce pe aceasta este consemnat faptul că se constituie într-o decizie a Comisiei Centrale, fiind indicat faptul că doar instanța de judecată o poate anula. Avizarea, punctul X produce efecte juridice: or textul de lege criticat (art. 36 alin. (3) precizează confuz că Decizia A/826/1 constituie un act administrativ al Comisiei medico-militare din cadrul Spitalului Militar Iași, urmând a fi avizate în viitor în considerația producerii de efecte juridice și nu a fi avizată emiterea (legea prevede că decizia nr. A/826/1 a fost deja emisă). Prin urmare, acesta este aspectul de neconstituționalitate: neclaritatea normei care în mod greșit conduce la ideea că Decizia A/826/1 neavizată la data de 26.10.2021 sau avizată la data de 03.11.2021 constituie una și aceeași decizie a Comisiei medico-militare din cadrul Spitalului Militar Iași și chiar avizată fiind de Comisia Centrală poate fi contestată (inclusiv în considerația avizării) tot la aceeași comisie centrală (situația reclamantului). Or, deja comisia centrală nu are competența de a anula ceea ce deja tot ea nu a avizat. A soluționa contestația tot Comisia centrală față de propriul act administrativ nu poate fi primit, aceasta fiind interpretarea textului criticat realizată de instanță, iar Decizia A/826/l neavizată nu mai există, nu poate fi contestat/anulat ceea ce nu există. În opinia sa, în mod greșit Direcția Juridică din cadrul Ministerului Apărării Naționale își arogă calitatea de parte și susține că excepția de neconstituționaiitate nu ar fi admisibilă deoarece a fost ridicată în recurs. Însă, în cazul de față judecata în recurs privește tot fondul. Tocmai neconstituționalitatea normelor criticate a condus la calificarea incorectă a Deciziei medicale nr. A826/1 avizată ca fiind un act administrativ al Comisiei medico-mililare din cadrul Spitalului Militar și nu al Comisiei Centrale din MAI (ca urmare a normelor neclare) cu consecința lipsei nulității de drept. Nulitatea de drept/absolută a fost fi invocată în recurs (se menționează că este încălcată securitatea raporturilor juridice), cu consecința casării că nu este dată excepției tardivității (soluția dată de instanța de fond). Faptul că prima instanța a admis lipsa calității procesuale pasive a Statului Major al Apărării-Direcția medicală nu are legătură cu calificarea corectă a actului administrativ reprezentat de Decizia medicală nr. A826/1 avizată (ca fiind emisă prin avizare de către Comisia Centrală din MAI în considerația avizării de aceasta) cu consecința nulității de drept a Deciziei medicale nr. 13/12.01.2022 și a lăsării fără obiect a excepției tardivității/casării sentinței instanței de fond. Or, admiterea excepției de neconstituționalitate a normelor criticate demonstrează tocmai faptul că Decizia medicală nr. A/826/1 avizată a fost (putut fi) calificată greșit ca fiind un act administrativ al Comisiei medico-militare din cadrul Spitalului Militar Iași, consecința fiind admiterea cererii de recurs, existând legătura excepției de neconstituționalitate cu obiectul litigiului. Normele confuze încalcă principiul consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, respectiv acela de a fi conforme inclusiv Legii nr. 24/2000.

Apărările formulate în recurs 4.1 Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului cu privire la primul recurs, susținând că prin încheierea din 19.03.2025 nu a fost soluționată excepția de neconstituționalitate, iar cererea de recurs nu este motivată. Cu privire la cel de-al doilea recurs, a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. În opinia sa, alegațiile recurentului care privesc dezlegarea pricinii referitor la solicitarea administrării de probe noi în recurs precum și cererea de suspendare a dosarului, critici care sunt inadmisibile, deoarece hotărârea instanței de control judiciar este definitivă, iar aceste susțineri nu se circumscriu motivelor de recurs care privesc excepția de neconstituționalitate. 4.2 Intimatul-pârât Statul Major al Apărării - Direcția Medicală București reprezentat de Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care, în principal, pe cale de excepție, a solicitat respingerea recursului ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, ca fiind nul, prematur formulat și inadmisibil. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinări, recurentul a solicitat respingerea excepției nulității recursurilor, acesta indicând temeiul cererii ca fiind art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. De asemenea, a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimați, susținând, în esență, că aceștia încearcă să denatureze obiectul dosarului.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 18 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante În cadrul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, având ca obiect recursul formulat de recurentul reclamant A. împotriva sentinței nr. 315 din 11 septembrie 2024 pronunțate de Tribunalul Botoșani - secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constitușionale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (1), (2), (3), (5), (6), (7), (8), (9) din Legea nr. 223/2015, în opinia sa acestea fiind contrare art. 1 alin. (3) și (5), art. 53 din Constituția României. Prin decizia recurată, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantul A. și s-au soluționat recursurile formulate în cauză, reclamantul formulând recurs împotriva soluției privind cererea de sesizare a Curții Constituționale, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin încheierea din data de 19 martie 2025, recurată cu privire la același aspect, a fost amânată pronunțarea în cauză la data de 26 martie 2025. La termenul de judecată din 19 martie 2025, cu privire la suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2025 solicitată de recurentul-reclamant, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât soluția ce urmează a se pronunța în dosarul menționat nu are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în prezenta cauză, și a respins cererea de suspendare. Cu privire la cererea de probe formulată în scris de reclamantul-recurent, instanța a arătat că, potrivit art. 492 din C. proc. civ., singurele probe admisibile în calea extraordinară de atac a recursului sunt înscrisurile, iar solicitările pe care reclamantul-recurent le-a formulat și în scris și oral la termenul respectiv nu se încadrează în această categorie de probe astfel că au fost respinse. Totodată, părțile litigante au pus concluzii cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantul-recurent, cât asupra recursurilor declarate în cauză. Examinând recursurile recursurile formulate, instanța de control judiciar constată că sunt nule. Înalta Curte reține că, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care este obligată să le pună în dezbatere părților. Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac menită să înlăture eventualele greșeli de judecată anume imputate de partea recurentă, simpla exprimare a nemulțumirii față de soluția pronunțată neputând echivala cu motivarea căii de atac formulate. În competența instanței de control judiciar sunt date exclusiv chestiunile care țin de legalitatea hotărârii recurate, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că se formulează recurs cu privire la respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate. Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale sau la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică o minimă argumentare a criticilor de nelegalitate, determinarea greșelilor anume imputate hotărârii recurate. Astfel, se constată că prima instanță, în soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (1), (2), (3), (5), (6), (7), (8), (9) din Legea nr. 223/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (3) și și 5 și art. 53 din Constituția României, enunțând dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, precum și jurisprudența Curții Constituționale a României privind admisibilitatea unei cereri de sesizare a acesteia cu excepții de neconstituționalitate și competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa problemele care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii, referitor la aceasta din urmă indicând și jurisprudența CEDO, a reținut, în esență, următoarele: prin cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate, recurentul a adus critici efective doar raportat la o pretinsă neclaritate a textului legii, fără a prezenta un raționament asupra încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, or Curtea Constituțională nu se poate investi din oficiu cu cercetarea compatibilității raportat la acest text fundamenta; în realitate, aspectele de pretinsă neconstituționalitate invocate de recurent pun probleme de aplicare a normelor de lege la cazul dedus judecății instanței de recurs prin identificarea momentului de debut al termenului imperativ legal pentru formularea acțiunii în contencios administrativ, unele dintre argumentele ridicate nefiind nici măcar pertinente sau utile discuției recursului în sine, iar nu doar excepției; motivarea excepției dă naștere unei dezbateri în jurul naturii juridice a actelor contestate cărora recurentul le neagă caracterul de act administrativ, cu expuneri care privesc efectele lor și distincțiile dintre acestea, referiri la modalitatea de aplicare de către autoritatea administrativă a dispozițiilor, dezvoltând un raționament privitor la aplicabilitatea dispoziției din lege ce instituie termenul de exercitare al acțiunii, concluzionând că nu poate fi tardivă cererea de anulare a ceva nu există în drept, respectiv care nu poate produce efecte juridice; au fost învederate neclarități deduse din modul de transpunere în cuprinsul Regulamentului, or, atari incompatibilități care privesc actul normativ infralegal, modalitatea de lucru a administrației publice, aplicabilitatea sau nu a textului de lege sau modul în care acesta se aplică la situația concretă de fapt pot fi deduse doar cenzurii instanței de contencios administrativ pe calea acțiunii specifice îndreptată împotriva acestei categorii de act administrativ, iar nu Curții Constituționale pe calea mediată a excepției de neconstituționalitate. S-a concluzionat prin hotărârea recurată că finalitatea urmărită prin invocarea excepției nu este constatarea incompatibilității dispozițiilor criticate cu dispoziții din Constituția României, ci interpretarea dispozițiilor, precum și aplicarea normelor în sensul indicat, pretinzând inclusiv modificarea/completarea dispozițiilor, necesitate pe care o susține, înscriind propunerea proprie de modificare legislativă, evidențiindu-se lipsa de legătură și absența unui silogism veritabil care să susțină adecvat contrarietatea dispoziției legale incidente cauzei, astfel că excepția de neconstituționalitate nu poate fi dedusă controlului Curții Constituționale, fiind inadmisibilă. În aceste condiții, cu referire la aceste argumente ar fi trebuit să fie formulate critici de către recurent prin calea de atac declarată, prin raportare la art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, însă acesta nu a formulat nicio critică concretă de nelegalitate, nu a arătat modul în care au fost interpretate și aplicate greșit prevederile legale. Deși există formal declarații de recurs, nu se indică explicit care sunt motivele de nelegalitate cu privire la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Astfel, prin cererea de recurs formulată împotriva încheierii din data de 19 martie 2025, prin care au fost soluționate cererile și excepțiile formulate de părți și s-au pus concluzii cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale a României și la fondul recursului și a fost amânată pronunțarea în cauză, recurentul-reclamant și-a manifestat nemulțumirea față de soluționarea excepției de neconstituționalitate, apreciind că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, asupra cererii privind suspendarea soluționării judecății până la soluționarea dosarului nr. x/2025, asupra cererii sale de probe. Prin cererea de recurs formulată împotriva Deciziei nr. 148/2025, redând obiectul litigiului, recurentul a susținut că nulitatea de drept/absolută a Deciziei medicale nr. 13/12.01.2022 este evidentă, în condițiile în care, în opinia sa, motivat de neclaritatea/neconstituționalitatea normelor criticate, instanța de fond și de recurs au calificat în mod greșit Decizia medicală nr. A/826/1 avizată ca fiind o decizie a comisiei medico-militare din cadrul Spitalului Militar Iași, în vreme ce pe aceasta este consemnat faptul că se constituie într-o decizie a Comisiei Centrale, fiind indicat faptul că doar instanța de judecată o poate anula, continuând cu argumente expuse prin cererea de chemare în judecată și cererea de recurs, precum și din motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României formulate, fiind invocate de recurent aspecte de aplicare a normelor de lege la cazul dedus judecății Curții de apel. Prin urmare, prin memoriile de recurs care formează obiectul dosarului de față, recurentul nu evidențiază critici concrete de nelegalitate cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, prin raportare la argumentele reținute de instanța de fond, nu arată modul în care au fost interpretate și aplicate greșit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, care prevăd condițiile de condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, de către instanța care a respins această cerere, simpla exprimare a nemulțumirii față de soluția pronunțată și reiterarea argumentelor privind fondul judecății nu contituie motive de nelegalitate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 489 C. proc. civ., va admite excepția nulității recursurilor invocată de intimații-pârâți și va constata nulitatea recursurilor formulate de recurentul-reclamant.