ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4300/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03.09.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 6634/IJ/749/DSCR/04.10.2018 și împotriva rezoluției 1039/12.04.2019.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 934 din 9 octombrie 2020, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a luat act de cererea de renunțare la judecată formulată în cauză de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D..

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

În motivarea cererii de recurs arată că solicită anularea rezoluțiilor atacate date de domnii inspectori B., C. și D..

În esență, recurentul-reclamant susține că nu s-a pus în discuție cererea de renunțare la judecata cauzei, fiind doar întrebat în ședință publică, dacă înțelege la judecarea cauzei, iar răspunsul său a fost că nu renunță la judecarea acțiunii sale.

În prezentarea situației de fapt, recurentul învederează că a fost arestat ilegal pe data de 29.01.2014 și internat forțat la secția de Psihiatrie, în cadrul Spitalului de Urgență Pitești.

De asemenea, recurentul susține că este nelegală soluția instanței de fond, câtă vreme prin încheierea din 25.09.2019 i s-a anulat cererea de chemare în judecată, iar prin încheierea din 30.10.2019, instanța a admis cererea de reexaminare, revenind asupra măsurii anulării acțiunii dispuse prin încheierea din 25.09.2019, motiv pentru care recurentul consideră că cererea de renunțare la judecată a fost soluționată atât prin încheierea din 30.10.2019, cât și prin sentința nr. 934 din 9 octombrie 2020.

În fine, recurentul-reclamant face trimitere la situația altor dosare în care a avut calitatea de parte.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele motive:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, la data de 03.09.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B. - Inspector șef al Inspecției Judiciare, C. și D.- ambii inspector în cadrul Inspecției Judiciare, să se constate că prin rezoluțiile și semnăturile lor confirmă corupția totală din cadrul Inspecției Judiciare pe care o reprezintă.

La data de 4.09.2019, reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecarea cererii, indicând că renunță la judecarea cererii nr. x/2019 întrucât a fost depusă din greșeală la contenciosul administrativ și fiscal, solicitând anularea cererii.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 25.09.2019, în baza art. 200 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

La data de 09.10.2019, reclamantul a arătat că din greșeală a solicitat anularea cererii, iar prin încheierea din Camera de consiliu din 30.10.2019 s-a admis cererea de reexaminare formulată de reclamant și s-a revenit asupra măsurii anulării acțiunii, apreciindu-se că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 194-197 C. proc. civ., referitoare la anularea cererii.

Prin sentința nr. 934 din 9 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a luat act de cererea de renunțare la judecată.

Criticile formulate de recurent privesc, pe de o parte, faptul că prima instanță a luat act de renunțarea la judecata cauzei, deși reclamantul a precizat în ședință publică că nu renunță la judecata cauzei, iar pe de altă faptul că este nelegală soluția instanței de fond, câtă vreme prin încheierea din 25.09.2019 i s-a anulat cererea de chemare în judecată, iar prin încheierea din 30.10.2019, instanța a admis cererea de reexaminare, revenind asupra măsurii anulării acțiunii dispuse prin încheierea din 25.09.2019.

Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că este corectă soluția instanței de fond de a lua act de cererea de renunțare la judecată, formulată de reclamant la data de 04.09.2019.

Potrivit art. 406 C. proc. civ., "(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare."

Înalta Curte reține că procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C. proc. civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.

Consfințirea acestui drept nu este condiționată, conform art. 406 alin. (4) C. proc. civ., de acordul expres sau tacit din partea celorlalte părți, în cazul în care cererea a fost depusă anterior primului termen la care părțile au fost legal citate în fața instanței competente, astfel că în mod corect, având în vedere actul de dispoziție unilateral, irevocabil, instanța de fond a luat act de manifestarea de voință a reclamantului în sensul renunțării la judecată.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt nefondate și susținerile referitoare la nelegalitatea sentinței din perspectiva judecării cererii de renunțare la judecată atât prin încheierea din 25.09.2019, cât și prin sentința nr. 934 din 9 octombrie 2020.

Din analiza actelor și lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că prin încheierea din 25.09.2019 s-a dispus anularea cererii chemare în judecată, măsură asupra căreia s-a revenit prin încheierea din 30.10.2019, motivat de faptul că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 194-197 C. proc. civ., referitoare la anularea cererii, iar prin sentința nr. 934 din 9 octombrie 2020 s-a luat act, în temeiul dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamant.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 934 din 9 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.