ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2359/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.11.2015 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. x/2015 ce i s-a comunicat la data de 29.10.2015 prin care s-a dispus clasarea sesizării sale cu privire la abaterile disciplinare săvârșite de judecătorul B. de la Curtea de Apel București, secția a II a Penală.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 842 din 21 septembrie 2020 Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și fiscal a decis următoarele: "Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în prezent deținut la Penitenciarul București Rahova, cu sediul în București, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, cu sediul în București, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel București. Pronunțată astăzi, 21.09.2020, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.".

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate;i trimiterea cauzei spre rejudecare. În esență, recurentul arată cărferitor la neregulile comise de judecătorul B. de la Curtea de Apel București, secția a II-a Penală sub aspectul modului de soluționare a dosarului nr. x/2014, în care a pronunțat sentința penală 17/2.02.2015 și a dosarului nr. x/2015 aflat în faza de cameră preliminară, întrucât a considerat că magistratul a încălcat dispozițiile regulamentare și normele procedurale care reglementează desfășurarea procesului penal, iar conduita sa contravine Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, instanța de fond a folosit numai argumentele pârâtei arată prin rezoluție. Mai arată că judecătorul fondului nu a reținut încălcarea abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiilor art. 104 pct. 16 și art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/304 din 2004, nu a vizat notele grefierului de ședință, nu a reținut că s-au contestat probele în faza de urmărire penală. Totodată, arată că s-au încălcat normele de procedură stipulate de art. 382 C. proc. pen. și art. 104 pct. 15 și 16 din ROI, iar instanța de fond nu a analizat modul cum s-a respins proba cu expertiza tehnică de specialitate.

Apărările formulate de intimata-pârâtă Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția inadmisibilității recursului și a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere formulată în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, prin care a solicitat desființarea rezoluției nr. x/2015. Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuându-se că: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluții de clasare, emise de pârâta Inspecția Judiciară. Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, constată că hotărârea nr. 842 din 21 septembrie 2020 pronunțată de instanța de fond nu este o hotărâre ce poate fi atacată cu recurs, întrucât conform dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data înregistrării acțiunii, respectiv 13.11.2015, hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este definitivă. Având în vedere dispozițiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noțiunea de hotărâre definitivă, dar și pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că sentința Curții de Apel București, recurată în cauza de față, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă. Astfel fiind, Înalta Curte reține că recursul este inadmisibil, întrucât legiuitorul nu a prevăzut o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de fond într-o cauză ce are ca obiect rezoluția de clasare, în speță Rezoluția nr. x/2015 a Inspecției Judiciare. De altfel, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că: "În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil", reținându-se aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6)–(7) în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond. Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs. Deși în speță, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a indicat în mod eronat că hotărârea ce face obiectul dosarului de față poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel că acest aspect nu poate avea nicio înrâurire asupra dreptului părții în exercitarea căilor de atac. În ceea ce privește recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 842 din 21 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte reține că, potrivit art. 446 din C. proc. civ., hotărârea pronunțată în temeiul art. 443 din C. proc. civ. este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat lămurirea hotărârii. Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 842 din 21 septembrie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.