ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1217/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Apărării Naționale - Unitatea militară nr. 01835 și Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, solicitând anularea deciziei nr. 88 din 29 septembrie 2021, anularea deciziei de imputare nr. A1-5144 din 14 iunie 2021, anularea procesului-verbal nr. A1- 6587 din 30 iulie 2021, anularea hotărârii A1-6588 din 30 iulie 2021, ca o consecință a anulării deciziei nr. A1-5144 din 14 iunie 2021, exonerarea reclamantului de la plata sumei de 20.690 RON, cu obligarea la restituirea sumelor reținute cu acest titlu și suspendarea efectelor deciziei de imputare nr. A -5144 din 14 iunie 2021.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, iar pe cale de excepție, declinarea cauzei către instanța competentă teritorial, anume de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Botoșani.

Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 96 din 13 ianuarie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Botoșani, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare de la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului; (4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces, astfel încât, având în vedere calitatea reclamantului, persoană fizică și domiciliul acestuia, în localitatea Botoșani, județul Botoșani rezultă că este competentă teritorial instanța din raza căreia se află domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Botoșani.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Botoșani, secția de contencios administrativ și fiscal sub același număr de dosar.

Tribunalul Botoșani, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 23 februarie 2022, a admis excepția necompetenței funcționale a instanței în soluționarea cauzei și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, secția I civilă, complet specializat litigii de muncă, reținând că, prin decizia nr. 19/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea art. 382 lit. h) și a) art. 536 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, a art. 1 lit. p) teza I din Legea dialogului social nr. 62/2011 și a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 550/2004, competența materială procesuală de soluționare în primă instanță a cauzelor având ca obiect obligarea instituțiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparține secțiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.

Drept urmare, față de calitatea de militar a reclamantului - căruia i se aplică prevederile Legii nr. 80/1995 - rezultă că și litigiul de față, care are ca obiect contestație decizie de imputare, este tot un litigiu de muncă și nu unul de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Botoșani, secția I civilă sub nr. x/2021*.

Tribunalului Botoșani, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 300 din 8 martie 2022, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență între instanțele sesizate și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că litigiul dedus judecății este un conflict individual de muncă în sensul art. 62 lit. p) pct. i din Legea nr. 62/2011, iar potrivit art. 210 din același act normativ, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Cum reclamantul a introdus cererea la Tribunalul București, adică la instanța de la locul său de muncă, rezultă că acesta a ales instanța competentă ca fiind cea din raza teritorială a locului unde își desfășoară activitatea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub același număr de dosar.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe -Tribunalul Botoșani și Tribunalul București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.

Litigiul are ca obiect contestarea unor decizii de imputare, conform procedurii reglementate de O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care prevede la art. 43 dreptul de a se adresa instanței competente, potrivit legii, fără a se reglementa vreo competență derogatorie, reclamantul având calitatea de cadru militar, conform Legii nr. 80/1995. Din decizia nr. 19/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii rezultă fără putință de tăgadă că litigiile ce privesc personalul militar nu sunt litigii de contencios administrativ, ci litigii de muncă.

Conform dispozițiilor art. 266 din Codul muncii, "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 278 alin. (2) din același act normativ, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".

Conflictul individual de muncă este definit de dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative".

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii, iar art. 269 din același cod statuează că:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Totodată, conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul; așadar, potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, în cazul competenței alternative.

Or, prin introducerea acțiunii la instanța locului de muncă, în speță Tribunalul București, reclamantul, deși domiciliat în Botoșani, a dat eficiență dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 alegând instanța competentă ca fiind cea în a cărei rază teritorială se află locul unde acesta își desfășoară activitatea, împrejurare în care nu se mai poate reveni și stabili competența în favoarea unei alte instanțe deopotrivă competente.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2022.