Decizia nr. 3924/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată în recurs Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2023, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și Inspecția Judiciară, contestație împotriva Rezoluției de clasare nr. 2163/19.12.2022 pronunțate în dosarul nr. x și a Rezoluției nr. C23-13 din data de 10.01.2023 pronunțate de inspectorul șef al Inspecției Judiciare, solicitând desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin încheierea de ședință din data de 13.09.2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a amânat pronunțarea la data de 27.09.2023, iar prin sentința civilă nr. 1317 din 27.09.2023 a respins acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva încheierii de amânare a pronunțării și a sentinței civile mai sus amintite, a formulat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. Prin Decizia nr. 4021 din 24 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 13 septembrie 2023 și a sentinței civile nr. 1317 din 27 septembrie 2023 ale Curții de Apel București- secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

2. Contestația în anulare formulată în cauză Împotriva Deciziei nr. 4021 din 24 septembrie 2024, a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant A.. Contestatorul a invocat dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate în recurs, precum și faptul că instanța de control judiciar nu a analizat efectiv argumentele recurentului invocate pentru casarea sentinței pronunțate de curtea de apel. Astfel, în opinia contestatorului, motivarea instanței de recurs privind amânarea pronunțării pentru "necesitatea de timp pentru deliberare" este generică și lipsită de temei legal, întrucât nu indică nicio dispoziție legală concretă care să justifice o asemenea măsură.

În condițiile în care s-a invocat expres inexistența unei norme care să permită justificarea amânării printr-o formulare abstractă, instanța era ținută să arate cadrul legal aplicabil, iar lipsa unei asemenea fundamentări echivalează cu o motivare formală și insuficientă. Raportat la art. 395 din C. proc. civ., deliberarea reprezintă o etapă procedurală reglementată strict, realizată de membrii completului care au participat la dezbateri, astfel că justificarea amânării pronunțării trebuie să rezulte din aplicarea concretă a normelor procedurale, nu din invocarea unei pretinse marje generale de apreciere. Prin urmare, contestatorul a apreciat că motivarea instanței de recurs este nelegală, întrucât nu este susținută de o motivare juridică efectivă.

Contestatorul a mai susținut că instanța de recurs a preluat în mod necritic raționamentul primei instanțe privind aplicabilitatea art. 45 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, fără a analiza efectiv argumentul esențial invocat, respectiv inaplicabilitatea acestei norme speciale asupra actului dedus judecății. Instanța de recurs a extins aplicarea textului legal asupra unor situații "în general", fără a examina concret obiectul cauzei și limitele cadrului procesual, ceea ce echivalează, în opinia contestatorului, cu o nemotivare reală asupra unui aspect determinant pentru soluționarea litigiului. În final, contestatorul a arătat că instanța de recurs nu a analizat criticile privind inaplicabilitatea Legii nr. 455/2001 și nu a expus argumentele pentru care a reținut incidența acestei legi.

A susținut că omisiunea cercetării acestor susțineri, coroborată cu lipsa unei analize efective a motivelor de recurs invocate, este de natură să atragă incidența contestației în anulare. 3. Apărările formulate în cauză Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca prematur formulată. II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând contestația în anulare în raport cu temeiul de drept invocat și motivele dezvoltate de către contestator, Înalta Curte reține următoarele considerente: Preliminar, instanța constată că termenul 15 zile prevăzut de art. 506 din C. proc. civ. a fost respectat de contestator, întrucât a formulat calea de atac la data de 09.10.2024, iar motivarea contestației a fost depusă la 11.12.2024, în condițiile în care decizia atacată a fost comunicată la data de 03.12.2024.

În ceea ce privește motivul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit acestuia: "(2) Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...]3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen". Din cuprinsul textului de lege rezultă că motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. vizează neexaminarea unor motive de recurs, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 din C. proc. civ.

și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a acestor motive de casare, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin și care reprezintă elementele silogismului judiciar care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, analiză care nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare. În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 parag.

1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005). Or, în cauză, procedând la analiza deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 din C. proc.

civ., se constată că instanța de control judiciar a procedat la examinarea criticilor formulate de recurent prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, analizând atât susținerile referitoare la pretinsa nemotivare a hotărârii, cât și aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 305/2022 și ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică. Înalta Curte a reținut că instanța de fond a avut în vedere normele legale incidente și a motivat soluția prin raportare la lipsa semnăturii olografe sau electronice a înscrisului transmis prin poșta electronică, apreciind că acesta nu îndeplinește cerințele unei sesizări valabile. Simplul caracter nefavorabil al interpretării nu echivalează cu lipsa motivării.

Totodată, instanța de recurs a analizat criticile privind amânarea pronunțării și noțiunea de deliberare, arătând că aceasta are un sens tehnic specific dreptului procesual civil și că, în limitele art. 396 din C. proc. civ., judecătorul beneficiază de o marjă de apreciere în stabilirea momentului pronunțării, fără ca lipsa detaliată a justificării amânării să afecteze legalitatea procedurii. Așadar, contrar susținerilor contestatorului, se reține că instanța de recurs a analizat argumentele expuse de acesta prin cererea de recurs și a motivat soluția de respingere a criticilor, efectuând un examen al legalității sentinței recurate în mod corect, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 483 și art. 488 alin. (1) din C. proc.

civ. Sub pretextul neanalizării apărărilor și argumentelor invocate, contestatorul impută, de fapt, instanței maniera în care a motivat soluția cu privire la aceste critici din recurs. Or, după cum s-a arătat în cele ce preced, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia, întrucât ține de esența judecății. Concluzia contrară ar presupune că, în cadrul contestației în anulare, s-ar putea urmări și corectarea unor greșeli de judecată, ceea ce nu poate fi admis.

Dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs". În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc.

civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte, în temeiul art. 508 din același cod, va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4021 din 24 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4021 din 24 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 17 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.