- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 20 mai 2025
Decizia nr. 2693/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul cererii de chemare în judecare Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, în data de 26.09.2019, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva Rezoluției nr. 2215/A/05.07.2019 de clasare a sesizării pe care a formulat-o în data de 23.05.2019, precum și împotriva Rezoluției de respingere a plângerii prealabile din 05.09.2019, solicitând anularea acestora și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.
Soluția instanței de fond în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 614/21.07.2020 Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.
Decizia de casare dată împotriva hotărârii pronunțate în primul ciclu procesual Prin Decizia nr. 4624/13.10.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost admis recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 614/21.07.2020 a Curții de Apel București, sentința recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță. În motivare, instanța de recurs a reținut, în esență, că există în cauză o neconcordanță între data pronunțării hotărârii indicată în minută și data consemnată în antetul și dispozitivul hotărârii, ceea ce atrage nulitatea acesteia. Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru rejudecare, în data de 25.11.2022 sub nr. x/2019*.
Soluția instanței de fond în rejudecare după casare Prin sentința civilă nr. 130 din 31 ianuarie 2023, Curtea de Apel București- secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.
Calea de atac a recursului exercitată împotriva soluției pronunțate în rejudecare după casare cu trimitere Împotriva sentinței civile nr. 130 din 31 ianuarie 2023 a Curții de Apel București- secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat din nou recurs reclamantul A..
Decizia ce face obiectul contestației în anulare Prin Decizia nr. 2161 din 11 aprilie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 130 din 31 ianuarie 2023 a Curții de Apel București- secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Contestația în anulare exercitată în cauză Împotriva Deciziei nr. 2161 din 11 aprilie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a formulat contestație în anulare contestatorul A. și, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei contestate și admiterea recursului, astfel cum l-a formulat împotriva sentinței civilă nr. 130 din 31.01.2023, care a fost pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Urmare casării, solicită admiterea acțiunii introductive de instanță, anularea rezoluției de clasare și a celei de respingere de către inspectorul șef al Inspecției Judiciară, a plângerii sale prealabile, consecința fiind: trimiterea dosarului Ia instituția indicată în scopul de a se completa verificările, precum și de a se acoperi în întregime aspectele pe care le-a învederat în sesizarea inițială transmisă în data de 22 mai 2019. În dezvoltarea motivelor contestației în anulare susține contestatorul că, în primul rând, instanța de recurs nu a cercetat decât în parte, motivul de casare întemeiat pe prevederea legală de la art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ. Astfel, arată că, în dezvoltarea respectivului motiv de casare, contestatorul - recurent a invocat 2 dispoziții legale care se regăsesc în cuprinsul articolului 501 din C. proc. civ., anume: ceea ce este stipulat la alin. (1), precum și ceea ce legiuitorul a stabilit la alin. (3) al respectivului articol din cod. Din motivarea deciziei civile nr. 2161 din 11.04.2024, se poate constata că nu a fost avut în vedere decât aspectul prevăzut la art. 501 alin. (1), în conformitate cu care, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. Reamintește contestatorul că în prezenta speță, prin decizia civilă nr. 4624 din 13.10.2022 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul pe care l-a promovat și a fost casată sentința civilă nr. 614/21.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlII-a . Justificând ignorarea de către instanța de rejudecare a dispoziției de la art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., a exemplificat în cererea de recurs formulată în dosarul nr. x/2019 (în al doiea ciclu procesual, deci), unele situații în care au fost omise, neverificate, motive invocate în cererea de chemare în judecată introductivă, aceea în baza căreia a fost constituit dosarul inițial în data de 26.09.2019 . Astfel, după cum se poate observa din pagina 2 a cererii de recurs (paragraful 5), a învederat faptul că instanța de rejudecare nu a făcut referire la aspectele aferente posibilei încadrări juridice în conformitate cu dispozițiile precizate expres din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. De asemenea, mai susține contestatorul că, în paragraful următor al cererii, a adus în atenția instanței de recurs, faptul că instanța de fond nu a făcut precizări cu privire la toate faptele în legătură cu care, inspectorul judiciar desemnat, nu a explicat nimic - aspect pe care eu îl evidențiasem în pagina a 3-a a contestației inițiale adresate instanței competente - . Pe de altă parte, a mai învederat în cererea de recurs că dispoziția instanței care a casat sentința în primul ciclu procesual, ca instanța de rejudecare să procedeze la analiza criticilor pe care contestatorul le-a formulat cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., nu a fost respectată și adusă la îndeplinire de această din urmă instanță. Astfel, susține că a argumentat această susținere prin aceea că din motivarea sentinței civile nr. 130/31.01.2023, se constată că instanța care a rejudecat cauza, nu a răspuns respectivei cerințe a instanței superioare . În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., din modul cum l-a întemeiat în cererea de recurs, respectiv văzând motivarea instanței, rezultă că nu a fost cercetat în totalitate. Concret susține contestatorul că nu se face trimitere în motivarea Deciziei nr. 2161/11.04.2024, decât la un singur aspect învederat de parte în cadrul recursului, respectiv acela că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 45' din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Însă, în cadrul detalierii motivului de recurs, o altă normă de drept material pe care contestatorul a prezentat-o în cererea de recurs (la punctul 3), ca nefiind luată în considerare de către instanța de fond din dosarul nr. x/2019 (normă legală încălcată, așadar), este reprezentată de: " Ordinul Inspectorului șef din data de 3 ianuarie 2019, privind unele măsuri organizatorice pentru întocmirea evidențelor Inspecției Judiciare " . Despre acest act normativ a făcut vorbire și la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2024, atunci când s-a dezbătut recursul în al doilea ciclu procesual. În același sens cu ceea ce a arătat anterior, mai susține contestatorul că a mai indicat în cererea de recurs, "Ordinul nr. 136/2018" emis de Inspectorul șef al Inspecției Judiciară, prin care a fost aprobat Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, precizând că numai acesta a fost avut în vedere de către instanța de fond . Astfel, arată contestatorul că aceste elemente pe care le-a expus și care se circumscriu motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu au fost analizate de către instanța de recurs. O situație care apreciază că se impune a fi reținută este aceea că Inspecția Judiciară, căreia i-a adresat o sesizare în luna Mai 2019, nu a răspuns mai multor probleme punctuale pe care i le-a semnalat și pe acestea le-a enumerat inclusiv în cererea de recurs înaintată în dosarul nr. x/2019 *, la punctul 3 (începând cu a 2-a jumătate a paginii 3 și continuând în pagina nr. 4).
Apărările formulate în cauză Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare, ca nefondată. Astfel, intimata susține în esență că instanța de control judiciar s-a pronunțat punctual pe toate criticile de nelegalitate invocate de contestator în recurs, fiind analizată cererea sa în considerarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., lămurindu-se inclusiv aspectele care vizau aplicarea de către instanța de fond a considerentelor deciziei de casare, cum rezultă fără putință de tăgadă din motivarea judicioasă a deciziei civile nr. 2161/2024.
Procedura de soluționare a contestației în anulare În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. Prin Rezoluția Președintelui completului căruia i-a fost repartizată aleatoriu contestația în anulare ce face obiectul judecății, din data de 20.01.2025, s-a fixat primul termen pentru soluționarea contestației în anulare la data de 20 mai 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, după soluționarea cererii de amânare a "dezbaterilor pentru un alt termen de judecată", astfel cum a fost formulată de contestator, în sensul respingerii acestei cereri, pentru considerentele expuse în practicaua acestei hotărâri, luând act de cererea intimatei Inspecția Judiciară, de judecare a contestației în anulare și în lipsa sa, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra contestației în anulare ce face obiectul judecății. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației în anulare. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată prin contestația în anulare, în raport de motivul invocat și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorul A. este nefondată, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică exclusiv incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale. Examinând contestația în anulare ce face obiectul judecății constată Înalta Curte că, în cadrul acesteia contestatorul a invocat în esență omisiunea instanței de a analiza și a se pronunța asupre mai multor aspecte invocate prin cererea de recurs, respectiv " instanța nu a cercetat decât în parte motivul de casare întemeiat pe prevederea legală de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C.pr.civ…nu a fost avut în vedere decât aspectul prevăzut la art. 501 alin. (1)…", ignorând dispoziția de la art. 501 alin. (3) din C. proc. civ. De asemenea, a mai susținut contestatorul că, în cererea de recurs a mai criticat faptu că dispozițiile instanței care a casare sentința în primul ciclu procesual nu a fost respectată și adusă la îndeplinire de această din urmă instanță, iar instanța care a rejudecat cauza nu a răspuns respectivei cerințe a instanței superioare. Totodată a mai susținut contestatorul că, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nu a fost cercetat în totalitate de instanța de recurs, în sensul că nu au fost avute în vedere de către instanța de recurs "Ordinul Inspectorului șef din data de 03 ianuarie 2019 privind unele măsuri organizatorice pentru întocmirea evidențelor Inspecției Judiciare" și " Ordinul nr. 136/2018 emis de Inspectorul șef al Inspecției Judiciare, prin care a fost aprobat Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție". Analizând aceste critici din perspectiva motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., constată Înalta Curte că acesta nu poate fi reținut în cauză. Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen". Acest articol are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină. Instanța de recurs nu este ținută să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate în susținerea motivului de casare, ci le poate analiza global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să cerceteze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a se cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare. De asemenea, instanța de recurs poate constata un "fine de neprimire" a unor argumente care nu au făcut obiectul contestației administrative, cererii de chemare în judecată ori judecății în fața instanței de fond. Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive. Ca urmare, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului. Analizând astfel cererea de recurs ce a fost formulată de recurentul - contestator A. în cadrul dosarului nr. x/2019, se constată că, în cadrul acesteia recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Verificând deopotrivă dacă în cadrul Deciziei nr. 2161 pronunțată în data de 11 aprilie 2024 instanța de recurs a cercetat sentința de fond din perspectiva celor trei motive de recurs invocate de recurent în cadrul cererii de recurs, Înalta Curte constată cu ușurință că acestea au fost analizate distinct în cadrul hotărârii, instanța arătând în considerentele acesteia motivele pentru care a constatat că niciunul dintre cele trei motive invocate de recurentul - reclamant (motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.) nu este incident în cauză. Astfel, verificând considerentele hotărârii recurate se constată că instanța de recurs, la filele x ale deciziei ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți, a analizat fiecare motiv de casare invocat, expunând în mod clar raționamentul pentru care acestea au fost înlăturate, argumentele pentru care susținerile părții nu au putut fi primite putând fi decelate cu ușurință din cuprinsul hotărârii. Se constată astfel că, la fila x a deciziei atacate, instanța de recurs a reținut că " În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, instanța de recurs reține că…". De asemenea, la fila x s-a consemnat în cadrul considerentelor că " În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs observă că…. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. …….., instanța de recurs subliniază că acestea sunt nefondate, având în vedere situația de fapt reținută corect și complet de către inspectorul judiciar care a emis rezoluția de clasare supusă cenzurii instanței de fond…" Așa fiind, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că instanța de control judiciar, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns celor trei motive de casare invocate de recurentul-reclamant. Înalta Curte reține că, prin cercetarea motivelor de casare trebuie înțeleasă analiza motivelor de recurs, iar nu omisiunea instanței de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de nelegalitate enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susținerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare. Prin urmare, contestația în anulare nu poate fi primită dacă instanța a omis să cerceteze un simplu argument, întrucât argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină. Instanța de recurs poate grupa argumentele invocate în susținerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul, așa cum se susține în prezenta cauză. În plus, se reține că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia. Deși se invocă dispozițiile art. 503 C. proc. civ., contestatorul își exprimă, în realitate, nemulțumirea față de argumentele instanței de recurs. Instanța sesizată cu contestația în anulare nu este însă îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanța de recurs și-a motivat soluția. Rațiunea anulării deciziei instanței de recurs, în situația admiterii contestației în anulare întemeiată pe art. 503 C. proc. civ., este aceea de a sancționa incompleta soluționare a cauzei ori a căii de atac a recursului, iar nu reaprecierea asupra soluției din dispozitiv ori a considerentelor. Din analiza contestației în anulare, Înalta Curte constată că, în esență, contestatorul este nemulțumit de soluția instanței de recurs, acesta tinzând la anularea hotărârii definitive pronunțate de instanța de recurs, cu consecința rediscutării cauzei, or, o astfel de abordare nu poate fi primită. În aceste condiții, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs. Modalitatea în care instanța de recurs a examinat criticile punctuale ale recurentului, în cauză nefiind vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, nu poate fi verificată pe calea contestației în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate. Astfel, de vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este neechivoc în privința omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, ori de câte ori se aduce în discuție necercetarea unor argumente care susțin motivele de recurs, soluția este de respingere a acesteia, deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează acestei căi extraordinare de atac. Se constată așadar că motivele invocate de contestator nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci tind la o reapreciere a fondului litigiului, ce nu este permisă. Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenită anterior definitivă în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ. Principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare si o noua analiză a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei). Astfel, Înalta Curte constată că, prin contestația formulată contestatorul încearcă obținerea unei noi judecăți de recurs, prin criticile formulate acesta tinzând de fapt la o rejudecare a recursului, cu depășirea însă a cadrului stabilit restrictiv de art. 503 noul C. proc. civ. III. Temeiul legal al soluție adoptate Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2161 din data de 11 aprilie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondată. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 mai 2025.