Decizia nr. 1806/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 147/2018 a Curții de Apel Târgu

Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin cererea în contencios administrativ înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 7 decembrie 2017, formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei nr. 92/din 12.10.2017 emisă de către pârâta Ministerul Mediului - Administrația Fondului Pentru Mediu privind soluționarea contestației înregistrată la Administrația Fondului Pentru Mediu sub nr. x/29.08.2017 împotriva Deciziei de Impunere nr. x/17.07.2017 - act emis de pârâtă și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/17.07.2017 prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei o creanța la Fondul pentru Mediu în cuantum de 2.625.001 RON, ca fiind nelegală, netemeinică, în consecința să se anuleze Decizia de impunere nr. x/17.07.2017 privitoare la obligațiile fiscale în cuantum de 2.625.001 RON și Raportul de Inspecție fiscala nr. x/17.07.2017 emisă de pârâtă ca fiind nelegale, netemeinice și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 147 din 28 septembrie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis acțiunea și a anulat Decizia nr. 92/12.10.2017, Decizia de impunere nr. x/17.07.2017 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/17.07.2017. Recursul Administrației Fondului pentru Mediu a fost admis prin decizia civilă 1112/25.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare. În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Târgu-Mureș sub nr. x/2017*.

Hotărârea instanței de fond în rejudecare Prin sentința civilă nr. 124 din data de 10 decembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a anulat Decizia nr. 92/12.10.2017, Decizia de impunere nr. x/17.07.2017 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/17.07.2017, acte emise de pârâtă și a obligat pârâta Administrația Fondului pentru Mediu să plătească reclamantei A. S.R.L suma de 38.594 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 124 din 10 decembrie 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș - secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Prin Decizia nr. 3164 din 13 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 a admis recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 124 din data de 10 decembrie 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și rejudecând cauza, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. (fostă B. SRL), în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 3164 din 13 iunie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, A. S.R.L. (fosta B. S.R.L.) a formulat cerere de revizuire solicitând schimbarea deciziei Înaltei Curți cu consecința respingerii recursului formulat de AFM și menținerii ca legale și temeinice a sentinței civile nr. 124/2021 pronunțată de Curtea de Apel Tg Mureș în ceea ce privește soluția de anulare a actelor administrative ce au făcut obietul cererii introductive de instanță. În motivare, a susținut, în esență, că dezlegarea instanței de recurs nesocotește aplicarea și interpretarea Directivei 94/62 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje și încalcă principiul supremației dreptului Uniunii Europene, impunând societății o obligație de plată a unei contribuții ce este stabilită de O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu doar pentru "operatorii economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piața națională ambalaje de desfacere și de operatorii economici care închiriază, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje (...)" A mai arătat că noțiunea de" introducere pe piața națională a unui produs" este definită ca "furnizarea de către o persoană juridică cu sediul în România pentru prima dată a unui produs pentru distribuție, consum sau utilizare pe piața națională în cursul unei activități comerciale, în schimbul unei plăți sau gratuit." A susținut că societatea nu e un operator economic care să introducă pe piața națională produse, cum rezultă din înscrisurile de la dosar, dar și din Ghidul cu privire la implementarea directivelor bazate pe Noua Abordare și pe Abordarea Globală emis de Comisia Europeană care statuează: Introducerea pe piață nu are loc atunci când un produs este transferat la un fabricant în vederea luării unor măsuri suplimentare" (în cazul particular al Societății - coasere, depozitare, împachetare). A învederat că instanța de recurs a ignorat textul normativ comunitar care excludea societatea din rândul persoanelor obligate la plata contribuției la Fondul pentru mediu și a indicat două hotărâri judecătorești (Sentința judecătoriei Sighișoara pronunțate în dosarul nr. x/2016 rămasă definitivă prin Decizia Tribunalului Mureș nr. 978/2017) prin care au fost considerate, prin Decizia nr. 1112/2021, ca neavând efect al lucrului judecat în prezenta cauză prin care s-a concluzionat în mod corect că societatea nu intră în categoria operatorilor economici prevăzuți de art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005", deci nu introduce pe piață produse pentru care să revină vreo obligație de plată. A apreciat că, în caz de dubiu al instanței naționale asupra interpretării Directivei nr. 94/62, aceasta are îndatorirea să sesizeze CJUE în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare.

Apărările formulate în cauză Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Procedura de soluționare a revizuirii S-a derulat procedura de regularizare a cererii de revizuire și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata revizuirii la data de 28.03.2025, în ședință publică, cu citarea părților. 6. Soluția instanței de recurs Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată." Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reamintește că reglementarea acestei căi extraordinare de atac în materie administrativă este o consecință a aderării României la Uniunea Europeană și reprezintă un instrument menit să asigure la nivelul jurisdicției naționale preeminența prevederilor tratatelor și reglementărilor europene. Scopul urmărit de legiuitorul național a fost să creeze un remediu procesual efectiv și eficient menit să corecteze acele hotărâri judecătorești irevocabile/definitive care au ignorat principiile consfințite la nivel european, astfel cum se desprind acestea din actele normative unionale și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Înalta Curte reține că existența unui astfel de instrument este lăsată la latitudinea legiuitorului național, Curtea de Justiție a Uniunii Europene pronunțându-se, prin Hotărârea din 16 martie 2006 pronunțată în cauza C-23/2004 Rosmarie Kapferer, în sensul că: "dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză". Calea de atac reglementată de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constituie răspunsul legislativ al României față de obligațiile impuse statelor mem¬bre prin tratate, iar, totodată, instrumentul prin intermediul căruia se asigură echi¬librul între principiul securității juridice, a cărui garanție este autoritatea de lucru judecat și supremația dreptului Uniunii Europene consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003. Așadar, prin motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul român permite revizuirea hotărârilor definitive pronunțate de instanțele de contencios administrativ atunci când acestea au fost pronunțate cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene. Interpretarea și aplicarea motivului de revizuire prevăzut la art. 21 din Legea contenciosului administrativ trebuie să țină seama de jurisprudența obligatorie a instanței supreme, care a statuat prin Decizia nr. 45/2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 386/23.05.2017, următoarele: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. 78. Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluționării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac. 79. Motiv al revizuirii întemeiate pe art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecății, care reprezintă un element imutabil al litigiului (...). 83. În același fel este lipsită de relevanță neinvocarea în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, presupus încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, întrucât, potrivit principiului iura novit curia, consacrat de art. 22 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., judecătorul, respectând limitele învestirii sale, este în drept, în virtutea prerogativelor sale jurisdicționale, să dea cererii calificarea juridică exactă și să facă aplicarea normelor juridice incidente. Instanța trebuie să aplice dreptul, care îi este cunoscut, inclusiv dreptul european și hotărârile interpretative ale CJUE, care au caracter obligatoriu pentru instanțele statelor membre și se bucură de prioritate în aplicare, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituție". În consecință, examenul juridic de admisibilitate a prezentei căi de retractare presupune existența unei incompatibilități între raționamentul juridic aplicat de hotărârea a cărei revizuire se cere și necesitatea preeminenței dreptului Uniunii Europene, garantată de art. 148 al Constituției României, preeminență raportată atât la conținutul tratatelor și al actelor de drept derivat adoptate la nivelul Uniunii Europene, cât și la modul în care aceste norme europene sunt interpretate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Noțiunile de "aplicabilitate a dreptului UE" și "implementare a dreptului UE" au un înțeles autonom, care trebuie analizat prin raportare la vasta jurisprudență a CJUE. Pentru a stabili dacă dreptul european este aplicabil într-o cauză, trebuie să existe un anumit grad de apropiere între situația juridică din litigiu și dreptul european. Apropierea situației de dreptul european trebuie să fie analizată în conformitate cu jurisprudența CJUE. În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că revizuenta susține, prin argumentele invocate, că instanța de recurs ar fi pronunțat hotărârea care face obiectul revizuirii cu încălcarea supremației dreptului UE, respectiv cu nesocotirea dispozițiilor Directivei 94/62. Potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 45/2016 cu privire la condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, motiv al revizuirii îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecății. Or, în cauza de față, revizuenta este nemulțumită de dezlegarea dată de instanța de recurs criticilor formulate, iar ceea ce reiterează aceasta sunt tocmai faptele deduse judecății, a căror reanalizare o solicită sub pretextul încălcării normelor și principiilor de drept al Uniunii Europene, iar nu calificarea juridică a faptelor din prisma normei de drept european, considerentele instanței de recurs pe baza cărora a pronunțat hotărârea nefiind de natură să nască dubii cu privire la calificarea juridică prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE. În realitate, revizuenta face o amplă critică a hotărârii pronunțate de instanța de recurs și tinde practic la rejudecarea recursului formulat în cauză, aspect inadmisibil din perspectiva fizionomiei juridice a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată în cazurile și cu respectarea condițiilor expres prevăzute de lege și în cadrul căreia nu pot fi repuse în discuție probleme de fond ce s-au dezbătut în fața instanțelor cu ocazia rezolvării în fond a litigiului, ci se cercetează existența unor aspecte pe care legiuitorul le-a considerat ca fiind de natură să conducă la retractarea hotărârii atacate. Fiind o cale de retractare, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuție a unor chestiuni de drept și de fapt ce au fost soluționate de instanța de recurs. Dispozițiile art. 21 din Legea 554/2004 C. proc. civ. au o aplicabilitate limitată, fiind interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui alt apel sau recurs. Această interpretare restrictivă a condițiilor de admisibilitate a revizuirii este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia securitatea juridică implică respectarea principiului autorității de lucru judecat, și anume a principiului caracterului definitiv al hotărârilor. Acest principiu subliniază faptul că nicio parte nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare a fondului pricinii. Competența de control judiciar a instanțelor superioare ar trebui exercitată pentru a repara erorile judiciare și denegările de dreptate, iar nu pentru o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenței a două opinii cu privire la un subiect nu reprezintă un motiv de reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai când sunt impuse de împrejurări cu caracter substanțial și obligatoriu (cauza Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX, cauzele Macovei și alții contra Moldovei și Eugenia și Doina Duca contra Moldovei). Or, în speță, nemulțumirea revizuentei rezidă din modalitatea de soluționare a cauzei raportat la noțiunea de "introducere de ambalaje pe piața națională", susținând că în realitate aceasta nu are calitatea de contribuabil la Fondul pentru mediu, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005. Înalta Curte reține că prin decizia de soluționare a recursului, instanța a consemnat faptul că recurenta nici nu a contestat aspectele invocate mai sus, ci a criticat doar refuzul AFM de a accepta cantitatea de 192.274 kg deșeuri hârtie-carton ca reciclată în contul obiectivelor anuale de valorificare, neoferind explicații convingătoare asupra provenienței deșeurilor constând în ambalaje de natura celor descrise anterior pentru care s-a impus necesitatea predării/vânzării. Or, aplicarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționat de existența unei incompatibilități între normele interne și cele ale Uniunii Europene, ceea ce nu este cazul în speța de față. Prin recursul formulat, revizuenta-recurentă a înțeles să solicite instanței de control judiciar să aibă în vedere și prevederile Directivei 94/62/CE din 20 decembrie 1994 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje și a actelor normative care transpun această normă europeană în legislația națională, respectiv H.G. nr. 621/2005 și Legea nr. 249/2015. Totodată, instanța de recurs a reținut că "reclamantei îi revenea obligația de a se preocupa și a demonstra realizarea operațiunilor de valorificare ori de eliminare completă a deșeurilor, obligație care îi revenea potrivit cadrului legal conturat de dispozițiile O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu", prin care a fost transpusă în legislația română Directiva 94/62. În cauza de față, revizuenta nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii Europene, întrucât nu a motivat incompatibilitatea prevederilor din legislația internă aplicată de instanța de recurs cu ordinea juridică europeană reglementată prin normele Tratatului Uniunii Europene și, astfel, nu se poate reține existența unei incompatibilități între dreptul european și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat argumentele și motivele de recurs invocate, stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente. Încălcarea de către instanța de recurs a prevederilor dreptului european cu relevanță în materie a fost neîntemeiat invocată de revizuentă pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Motivele invocate de către revizuentă vizează rejudecarea cauzei și nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, așa încât criticile nu se încadrează în cerințele acestui caz special de revizuire, dreptul european nefiind antamat prin cererea de revizuire, ce conține doar nemulțumirile părții față de soluția reținută de către instanța de recurs. Astfel, din analiza motivelor invocate de revizuentă rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice. De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluționat definitiv și că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hot. nr. 1861/2005 din 10 mai 2007, par. 28; Pehenitehny c. Rusiei, Hot. nr. 30.422/2003 din 14 februarie 2008, par. 26). Prin urmare, ținând seama că în revizuirea întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu se poate solicita reanalizarea situației de fapt și a aspectelor care au primit deja o dezlegare în instanța de recurs inclusiv din perspectiva dreptului Uniunii Europene, Înalta Curte, ținând seama și de dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 45/12 decembrie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, urmează să respingă cererea de revizuire. 7. Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. (fosta B. S.R.L.) împotriva deciziei civile nr. 3164 din 13 iunie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.