ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1163/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel sub nr. x/2017, la data de 21.02.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor Administrația Fondului de Mediu - Direcția Generala de Administrare Fiscala și Gestiune Financiara Direcția Inspecție Fiscala, a solicitat anularea Deciziei de impunere înregistrata la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. x/03.10.2016, pentru suma totala de 1.485.745 RON, a Raportului de inspecție fiscala nr. x/03.10.2016, pentru suma de 1.485.745 RON, și a Deciziei nr. 195 emisa în data de 23.12.2016, prin care Direcția Juridica și Resurse Umane - Serviciul Contencios a respins contestația împotriva deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscala.

Prin sentința civilă nr. 4 din data de 16.01.2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin Decizia nr. 6869/16 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 4 din 16 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. A fost casată sentința recurată și trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Prin sentința nr. 415 din 14 iulie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L.;

- a anulat în parte Decizia nr. 195/23.12.2016 de soluționare a contestației cu privire la suma de 1.332.364 RON;

- a anulat în parte Decizia de impunere nr. x din 3 octombrie 2016, înregistrată la AFM sub nr. x/03.10.2016, emisă de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generală de Administrare Fiscală, cu privire la suma de 1.332.364 RON;

- a respins în rest acțiunea.

Împotriva sentinței nr. 415 din 14 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu - Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Direcția Generală de Administrare Fiscală și Gestiune Financiară - Direcția Inspecției Fiscale, invocând, în drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține, în esență, că instanța de fond și-a însușit în mod complet eronat susținerea societății conform căreia aceasta a indeplinit în întregime obiectivele minime de valorificare, inclusiv pentru ambalajele din lemn predate propriilor angajați. Curtea de Apel Timișoara reține că "deși condițiile deforma prevăzute de Ordinul nr. 192/2014 nu sunt îndeplinite (...)". Or, pentru îndeplinirea obiectivelor de reciclare/valorificare și dovedirea trasabilității în cauză, organele de control ale A.F.M. au avut în vedere toate dispozițiile legale prevăzute în actele normative.

In acest sens, conform prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor în conformitate cu care producătorul sau deținătorul care transferă deșeuri către un operator economic autorizat care desfășoară activități de tratare a deșeurilor sau unui operator public ori privat de colectare a deșeurilor în vederea efectuării unor operațiuni de tratare preliminară operațiunilor de valorificare sau de eliminare completă, nu este scutit de responsabilitatea pentru realizarea operațiunilor de valorificare ori de eliminare completă.

Referitor la termenul specific de trasabilitate, precizează că potrivit prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor - Anexa 1, pct. 22, trasabilitatea reprezintă "caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deșeu prin identificări înregistrate", iar obligația de a o asigura este stabilită prin următoarele norme legale:

- art. 16 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje prevede "Operatorii economici prevăzuți la alin. (2) sunt obligați să îndeplinească cel puțin obiectivele prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, aplicate la deșeurile de ambalaje rezultate de la ambalajele introduse pe piața națională/preluate pe bază de contract cu asigurarea trasabilității acestora."

- art. 24 lit. e) din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al taxelor și contribuțiilor la Fondul pentru mediu așa cum a fost modificat de Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1032/2011, prevede obligația ca operatorii economici responsabili care realizează obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje în mod individual, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să dețină situații, întocmite în baza documentelor justificative contabile și extracontabile, pentru trasabilitatea deșeurilor de ambalaje proprii, pe tip de material, de la producătorul de deșeuri până la operatorul economic valorificator sau la operatorul economic/persoana fizică ce deține o instalație de incinerare cu recuperare de energie.

Totodată, recurenta arată că începând cu data de 21.02.2014, art. 25 din același Ordin, modificat prin Ordinul nr. 192/2014, prevede că:

"(1) Pentru a fi luate în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie este necesar ca:

a) deșeurile de ambalaje prevăzute la art. 24 să fie înregistrate în evidențele contabile în conturi de stocuri distincte, la o valoare contabilă justa, evidența gestiunii deșeurilor de ambalaje făcându-se cu respectarea prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, cu completările ulterioare; și

b) cantitățile de deșeuri de ambalaje menționate la art. 24 lit. c) să facă obiectul unei tranzacții cumulative, respectiv:

- tranzacție de vânzare-cumpărare deșeuri de ambalaje de la operatorii economici prevăzuți la art. 24 către operatorul economic valorificator sau operatorul economic care deține o instalație de incinerare cu recuperare de energie;

- tranzacție de prestare de servicii de către operatorul economic valorificator sau operatorul economic care deține o instalație de incinerare cu recuperare de energie către operatorii economici prevăzuți la art. 24. Facturarea serviciilor de valorificare deșeuri de ambalaje prestate se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și cu prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările și completările ulterioare, în baza documentelor care dovedesc valorificarea respectivelor deșeuri de ambalaje pentru operatorii economici prevăzuți la art. 24;

c) cantitățile de deșeuri de ambalaje menționate la art. 24 lit. d) să se regăsească în facturi de vânzare;

d) pentru deșeurile de ambalaje menționate la art. 24 lit. c) care nu pot face obiectul unei tranzacții de vânzare-cumpărare în lipsa unei cereri de piață, pentru a fi luate în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie, este necesar ca respectivele deșeuri să facă obiectul atât al unei prestări de servicii de preluare a deșeurilor, cât și al unei prestări de servicii de valorificare deșeuri de ambalaje, ambele prestate de către operatorul economic valorificator sau operatorul economic care deține o instalație de incinerare cu recuperare de energie.".

Astfel, în relația cu S.C. B. S.A. organele de control au constatat că:

- în ceea ce privește obligația de asigurare a trasabilității deșeurilor predate către S.C. B. S.A., societatea a prezentat adresa-certificat cu nr. x/06.09.2016 emis de C. S.A. prin care confirmat reciclarea unei cantități de 604,87 tone, nefiind prezentate alte documente pentru celelalte cantități și/sau categorii de deșeu de ambalaj.

În urma acestor constatări, celelalte cantități de deșeuri de ambalaje predate/vândute de A.. către B. S.A. în perioada 01.01.2011- 31.12.2013 nu au fost luate în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor individuale minime anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare, globale și pe tip de material de ambalare prevăzute în Anexa 3 la O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu cu modificările și completările ulterioare, deoarece societatea nu a putut face dovada trasabilității.

În opinia recurentei-pârâte, intimata reclamantă nu a deținut și nu a prezentat niciun document financiar-contabil care să ateste prestarea serviciilor de valorificare, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, care stabilește că pentru a fi luata în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie este necesar ca fiecare cantitate de deșeuri de ambalaje să facă obiectul unei tranzacții cumulative, respectiv o tranzacție de vânzare-cumpărare deșeuri de ambalaje și o tranzacție de prestare de servicii de către operatorul economic valorificator sau operatorul economic care deține o instalație de incinerare cu recuperare de energie.

Învederează că prevederile art. 25 din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu sunt stabilite în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, care stabilește că potrivit principiului "poluatorul plătește", "costurile operațiunilor de gestionare a deșeurilor se suportă de către producătorul de deșeuri sau, după caz, de deținătorul actual ori anterior al deșeurilor".

De asemenea, subliniază faptul că, potrivit prevederilor art. 23 alin. (3) din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, "în lipsa facturii fiscale de prestare de servicii menționate la alin. (1) lit. b) și a) mențiunilor prevăzute la alin. (2), precum și în cazul nerespectării condițiilor prevăzute la art. 21 alin. (1), cantitățile respective nu sunt considerate ca fiind gestionate de către operatorul economic valorificator pentru îndeplinirea obiectivelor anuale ale operatorilor economici prevăzuți la art. 19 de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje".

În fine, recurenta susține că nerespectarea condițiilor impuse de lege duce la dublarea cantităților de deșeuri de ambalaj; în plus, atât timp cât intimata reclamantă nu a respectat cerințele din legislație, aceste deșeuri au fost predate libere de sarcini și puteau fi raportate în numele altor operatori economici responsabili. Așadar, dublarea cantității de deșeuri de ambalaj reciclate aduce un prejudiciu atât bugetului Fondului pentru mediu, cât și scopului acestei activități de gestionare a deșeurilor pentru mediu, în conformitate cu cerințele legislative.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în susbsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor - Administrația Fondului de Mediu - Direcția Generala de Administrare Fiscala și Gestiune Financiara - Direcția Inspecție Fiscala și a solicitat anularea Deciziei de impunere înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. x/03.10.2016, pentru suma totala de 1.485.745 RON, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/03.10.2016, pentru suma de 1.485.745 RON, și a Deciziei nr. 195 emisă în data de 23.12.2016, prin care Direcția Juridica și Resurse Umane - Serviciul Contencios a respins contestația împotriva deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscala.

Prin sentința recurată, ca urmare a casării primei sentințe pronunțate în cauză și trimiterii spre rejudecare, acțiunea a fost admisă în parte, fiind anulate în parte Decizia nr. 195/23.12.2016 de soluționare a contestației, cu privire la suma de 1.332.364 RON, și Decizia de impunere nr. x din 3 octombrie 2016, înregistrată la AFM sub nr. x/03.10.2016, emisă de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generală de Administrare Fiscală, cu privire la suma de 1.332.364 RON, pârâta înțelegând să exercite calea de atac a recursului.

Judecătorul fondului a reținut că opinia expertului este în sensul că "aceste adrese fac dovada că deșeurile de ambalaje generate de reclamantă au fost reciclate în fapt", iar decizia de casare - în ale cărei limite se situează - stabilește că în mod greșit au fost înlăturate concluziile raportului de expertiză.

S-a mai reținut că ICCJ se referă explicit la acele concluzii care stabilesc că, în baza adreselor emise de S.C. B. S.A. în data de 13.03.2016, deșeurile de ambalaje predate de reclamantă în perioada 2011-2015 au fost colectate, tratate si valorificate si predate spre reciclare agenților economici specializați, indicându-se cantitățile pentru fiecare material în parte si tot astfel indicându-se si agentul reciclator, Curtea de apel apreciind că aplicarea corelată a dispozițiilor art. 24-27 din Ordinul nr. 578/2006 cu dispozițiile art. 63 din O.G. nr. 92/2003 privind vechiul Codul de procedură fiscală (art. 72 Legea nr. 207/2015) conduce către o determinare a stării de fapt fiscale în urma căreia nu se poate reține altă concluzie decât aceea că deșeurile de ambalaje generate de reclamantă au fost în fapt reciclate.

Or, tocmai aceste argumente definitorii, ce au condus la soluția anulării în parte a actelor administrative, nu au fost combătute în prezentul recurs, recurenta reluând aspecte invocate anterior în cauză, ce nu au legătură cu raționamentul juridic ce a condus la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.

Practic, cererea de recurs este o reluare a întâmpinării depuse în primă instanță, fără a cuprinde nicio critică propriu-zisă împotriva raționamentului reținut de judecătorul fondului.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților, iar potrivit art. 489 alin. (2), aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, se constată că, deși există formal un recurs motivat, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate, prin prisma dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-pârâtă prezintă situația de fapt și reia aceleași apărări formulate prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivul de casare antereferit.

Or, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin reiterarea apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

În recursul declarat, recurenta nu a arătat argumentele care conduc la nelegalitatea sentinței recurate, prin care s-a concluzionat că aplicarea corelată a dispozițiilor art. 24-27 din Ordinul nr. 578/2006 cu dispozițiile art. 63 din O.G. nr. 92/2003 privind vechiul Codul de procedură fiscală (art. 72 Legea nr. 207/2015) conduce către o determinare a stării de fapt fiscale în urma căreia nu se poate reține altă concluzie decât aceea că deșeurile de ambalaje generate de reclamantă au fost în fapt reciclate.

Înalta Curte concluzionează că sentința atacată nu poate fi supusă cenzurii prin prisma motivelor de recurs, așa cum au fost invocate de recurenta-pârâtă, aceasta nu a arătat de ce consideră că normele de drept incidente în cauză au fost încălcate ori greșit aplicate de instanța de fond la pronunțarea hotărârii recurate, simpla indicare formală a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise concret acestuia, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

În acest context, având în vedere că motivele de recurs nu constituie reale argumente de casare din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., va fi admisă excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Constată nul recursul formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu - Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Direcția Generală de Administrare Fiscală și Gestiune Financiară - Direcția Inspecției Fiscale împotriva sentinței civile nr. 415 din 14 iulie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.