Decizia nr. 1643/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 219/2019 a Curții de Apel Timișoara

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, la data de 30 ianuarie 2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, a solicitat anularea articolului 4 din Ordinul nr. 395/2018 din 09 mai 2017, respectiv anexele 1 și 2 ale Ordinului și anularea Adresei nr. x/23.07.2018, emisă de pârât, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 219 din 10 iulie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 219 din 10 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Decizia contestată Prin decizia nr. 1874 din 25 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca tardiv recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 219 din 10 iulie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Contestația în anulare Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 31 mai 2021, sub nr. x/2021, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1874 din 25 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018. Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatoarea invocând, în esență, că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, având în vedere că instanța s-a raportat la o dată greșită în ceea ce privește depunerea recursului la oficiul postal. În acest sens, contestatoarea a depus în probațiune recipisa nr. x/23.08.2019, emisă de Poșta Română și nota de inventar care atestă conținutul plicului, înscrisuri care fac în opinia sa dovada depunerii recursului în termenul prevăzut de lege. În concluzie, s-a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și, pe cale de consecință, admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 219/2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Apărările formulate în cauză În cauză nu a fost formulată întâmpinare. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, examinând contestația în anulare, în raport cu motivul invocat și cu dispozițiile legale aplicabile, o va admite, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal. Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;" Semnificația conceputului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar și jurisprudențial, păstrându-și actualitatea și în urma modificărilor survenite prin noul C. proc. civ., prin opoziție cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural. În speța dedusă judecății, contestatoarea reclamă împrejurarea că, în mod eronat s-a raportat instanța de recurs la data 27 august 2019, ca fiind data la care s-a declarat recurs, atunci când a respins recursul său ca tardiv formulat, când, în fapt, recipisa nr. x/23.08.2019, emisă de Poșta Română și nota de inventar care atestă conținutul plicului prin care a fost înaintată cererea de recurs, fac dovada că recursul a fost declarat și depus la data de 23 august 2019, respectiv în termenul prevăzut de lege. Reține Înalta Curte că în jurisprudența CEDO s-a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești (Ryabykh contra Rusiei). De asemenea, s-a arătat că puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Totuși, s-a reținut că cerințele principiului securității juridice nu sunt absolute, Curtea recomandând uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu corespund cerințelor art. 6 (Cauza Lungoci contra României). Or, în prezenta cauză, eroarea materială constă în împrejurarea că, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate cererii privind contestația în anulare, deși contestatoarea a depus plicul conținând cererea de recurs la Oficiul Poștal Arad nr. 7 - Ghișeul nr. 1, la data de 23 august 2019, ștampila poștei aplicată pe plic este cu data de 27 august 2019, aceasta fiind în consecință data la care s-a raportat și instanța de recurs atunci când a respins ca tardiv recursul. De asemenea, se apreciază îndeplinită și condiția ca eroarea materială să fie determinantă, în sensul că, dacă aceasta ar fi fost adusă la cunoștința instanței de recurs, atunci aceasta nu ar fi invocat din oficiu excepția tardivității declarării recursului și nu ar fi respins recursul ca tardiv formulat, asta cu atât mai mult cu cât în considerentele deciziei contestate s-a reținut că: "Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a declarat recurs la data de 27.08.2019, în condițiile în care sentința recurată a fost comunicată acestuia la data de 08.08.2019. Având în vedere că, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, ultima zi în care se putea înregistra cererea de recurs este data de 24.08.2019." Deci, luarea în considerare a datei de 23.08.2019 ca fiind data de promovare a căii de atac, ar fi condus la aprecierea că recursul a fost declarat în termen. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare, va anula decizia nr. 1874 din 25 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019 și va acorda termen pentru rejudecarea recursului la data de 23 iunie 2022, pentru când vor fi citate părțile. PENTRU ACESTE MOTIVE,