ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3779/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, la data de 30 ianuarie 2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, a solicitat anularea articolului 4 din Ordinul nr. 395/2018 din 09 mai 2017, respectiv anexele 1 și 2 ale Ordinului și anularea Adresei nr. x/23.07.2018, emisă de pârât, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 219 din 10 iulie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 219 din 10 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că sentința recurată este greșită deoarece prima instanță nu a observat că ordinul atacat conține restricții care nu sunt prevăzute de lege, cu încălcarea art. 108 alin. (2) din Constituția României coroborat cu prevederile art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 24/2000.

Astfel, ordinul contestat a interzis de la vânătoare arme care sunt permise de lege adaugă la lege și impune ca vânătoarea mai multor specii de mamifere și a tuturor speciilor de păsări, în afara cocoșului de munte, să fie vânate doar cu arme de vânătoare cu țeavă lisă, în condițiile în care în legislația în vigoare nu există nicio asemenea interdicție, care nu era, de altfel, prevăzută nici în vechiul ordin. Totodată, art. 4 alin. (2) interzice vânarea mai multor specii de mamifere cu arme lise și proiectil unic, deși legea, prin art. 39 lit. i), permite această modalitate de vânătoare.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a apreciat că sentința atacată este greșită întrucât instanța de fond nu a observat că ordinul contestat stabilește restricții aplicabile tuturor speciilor permise la vânătoare, cu încălcarea prevederilor art. 6 lit. s) raportat la art. 39 lit. i) și p) din Legea nr. 407/2006.

Recurenta-reclamantă a mai susținut și că judecătorul fondului nu a ținut cont de faptul că ordinul atacat produce o expropriere ilicită, încălcând astfel prevederile art. 44 alin. (3) din Constituție, respectiv art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, iar în acest sens a indicat cauza Sporrong și Lonnroth c. Suedia.

Recurenta-reclamantă a arătat și că prima instanță nu a observat că ordinul discriminează, în mod ilicit, în funcție de avere, fiind astfel încălcat art. 4 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constituție.

Nu în ultimul rând, a apreciat că instanța de fond a omis să observe că actele care au stat la baza ordinului și răspunsul la interogatoriu al intimatului au confirmat nelegalitatea ordinului atacat, în condițiile în care acesta nu are suport în referatul de aprobare, ba chiar contrazice motivele expuse în acesta, cu încălcarea art. 30 alin. (2) din Legea nr. 24/20007, fiind emis fără a se face nici cea mai rudimentară analiză de proporționalitate, fără a se analiza efectele acestuia asupra drepturilor fundamentale ale cetățenilor, cu încălcarea art. 7 alin. (3

1

) din Legea nr. 24/2000 și fără a se analiza raportul său cu legislația comunitară și tratatele internaționale, cu încălcarea art. 30 alin. (2) din Legea nr. 24/2000.

Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările invocate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte amintește că pentru exercitarea controlului de legalitate, modalitatea cercetării fondului este un element esențial, întrucât situatia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situației de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părtile din proces.

Prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva obligativității instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente precum și la jurisprudența constantă a Curții Europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock și Palade), instanța de recurs constată că abordarea instanței de fond a fost de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei.

Faptul că recurenta nu a fost de acord cu raționamentul judecătorului fondului ori cu modul în care acesta a înțeles să răspundă criticilor de nelegalitate invocate, nu poate echivala cu o nemotivare, în conținutul cererii de recurs neidentificându-se argumente viabile referitoare la faptul că hotărârea pronunțată nu ar corespunde cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate întrucât judecătorul fondului a expus considerentele care au fundamentat soluția adoptată (asupra cărora instanța de recurs se va apleca o dată cu verificarea incidenței pct. 8 al art. 488).

Înalta Curte reține totodată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Nu în ultimul rând, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentei privind incidența unui astfel de motiv de casare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, reclamanta A. a solicitat anularea art. 4 din Ordinul nr. 395/2018, respectiv anexele 1 și 2 ale Ordinului emis de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor și anularea adresei nr. x/23.07.2018 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă, invocând ca motive de nelegalitate depășirea competențelor legale acordate administratorului, faptul că ordinul conține reglementări care adaugă la lege, provoacă o expropriere de fapt ilicită aducând atingere dreptului de proprietate al posesorilor de arme interzise la vânătoare și discriminează în mod ilicit, în funcție de avere.

Prin Ordinul nr. 395/2018 din 12 aprilie 2018, emis de Ministerul Apelor și Pădurilor, au fost stabilite caracteristicile armelor de foc, a calibrelor acestora și a categoriilor de muniție care se pot folosi la vânătoare în România.

Potrivit mențiunilor din preambulul ordinului contestat, acesta a fost emis având în vedere Referatul de aprobare înregistrat cu nr. x din 9.11.2017 la Direcția Generală Păduri, Avizul nr. x/2018 al Consiliului Național de Vânătoare, Adresa nr. x/2018 a Ministerului Afacerilor Interne, în baza prevederilor art. 6 alin. (1) lit. s) și ș), art. 33 alin. (1) lit. a), art. 39 alin. (1) lit. i), p) și u) și art. 56 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și în temeiul art. 13 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 20/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 4 din Ordin:

"(1) Vânarea exemplarelor din speciile de mamifere: bizam, câine enot, dihor comun, hermelină, iepure-de-câmp, iepure-de-vizuină, jder și nevăstuică, precum și din speciile de păsări admise la vânătoare, cu excepția speciei cocoș de munte, prevăzute în anexa nr. 1 la Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, se poate face numai cu arme de vânătoare cu țevi lise și țevi slug-ghintuite și muniția aferentă ale cărei caracteristici minime sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Vânarea exemplarelor din speciile capră neagră, căprior, cerb comun, cerb lopătar și muflon, precum și din specia urs, în situațiile în care se emite derogare pentru recoltare, se poate face numai cu arme de vânătoare cu țevi ghintuite și muniția aferentă ale cărei caracteristici minime sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Vânarea exemplarelor din speciile mistreț, șacal, viezure, vulpe, marmotă și cocoș de munte, precum și a exemplarelor din speciile castor, lup, pisică sălbatică, râs și vidră, în situațiile în care se emite derogare pentru recoltare, se poate face cu arme de vânătoare atât cu țevi lise, cât și cu țevi ghintuite și muniția aferentă ale cărei caracteristici minime sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2".

Anexele 1 și 2 din Ordin stabilesc categoriile de muniție și caracteristicile minime ale acestora care se pot folosi pentru vânarea exemplarelor unor specii de vânat în România cu arme de vânătoare cu țevi lise și țevi slug-ghintuite și, respectiv, categoriile de muniție și caracteristicile minime ale acestora permise pentru vânarea exemplarelor unor specii de vânat în România cu arme de vânătoare cu țevi ghintuite.

Criticile recurentei-reclamante privind greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, sunt nefondate.

Înalta Curte amintește că legalitatea actului administrativ presupune ca actul să fie emis de autoritatea competentă în limitele competenței sale, în forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, să fie conform cu Constituția, legile și actele normative în vigoare.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 1 alin. (2), "Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept.", iar principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 impune ca actele normative să se elaboreze în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte, iar cele date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului să se emită în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

În ceea ce privește ordinele cu caracter normativ, dispozițiile art. 77 prevăd că se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, iar potrivit art. 78, ordinele trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

Așa cum a apreciat și instanța de fond, examinând conținutul normelor contestate prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, respectiv Legea nr. 407/2006 din 9 noiembrie 2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic în temeiul căreia au fost emise, conform principiului ierarhiei actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care presupune obligativitatea conformității acelor administrative cu caracter normativ cu actele normative cu forță juridică superioară în executarea cărora se emit, instanța de control judiciar nu poate reține elemente de nelegalitate a normelor contestate.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, prevederile art. 4 din Ordinul nr. 395/2018 nu sunt contradictorii celor prevăzute de art. 6 lit. s) și art. 39 lit. i) și p) din Legea nr. 407/2006, prin care se stabilesc, pe de o parte, principalele atribuții ale administratorului faunei cinegetice, iar pe de altă parte, restricții în ceea ce privește practicarea vânătorii.

Instanța de control judiciar are în vedere că art. 56 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic stabilește că "(1) În scopul administrării și gestionării fondului cinegetic într-o concepție unitară, administratorul elaborează și aprobă, cu avizul Consiliului Național de Vânătoare, în limita prevederilor prezentei legi, regulamente, instrucțiuni și reglementări tehnice. (2) Actuala strategie cinegetică și actualele regulamente, instrucțiuni și norme tehnice privind vânatul și vânătoarea vor fi revizuite în concordanță cu prezenta lege și cu reglementările internaționale la care statul român este parte, ori de câte ori este necesar, cu consultarea asociațiilor, uniunilor sau federațiilor reprezentative la nivel național și internațional".

Conform art. 6 lit. s) și ș) din Legea nr. 407/2006:

"(1) Principalele atribuții ale administratorului faunei cinegetice sunt următoarele: (…) s) stabilește calibrele armelor de foc și categoriile de muniție, capcanele și rasele de câini care pot fi folosite la vânătoare în România; ș) stabilește, împreună cu Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, armele și categoriile de muniție care se pot folosi la vânătoare în România;".

Potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006 " (1) Vânătoarea se practică cu: a) arme de foc de vânătoare;", iar potrivit art. 39 lit. i), p) și u) din lege "(1) Fără a se aduce atingere prevederilor art. 37 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, sunt interzise și următoarele: … i) vânarea cerbilor, căpriorilor, caprelor negre, muflonilor, mistreților și urșilor prin utilizarea altor cartușe decât a celor cu proiectile unice, ale căror caracteristici sunt prevăzute prin reglementările tehnice emise de administrator; …p) folosirea la vânătoare a armelor care au calibrul necorespunzător speciei pentru care este autorizată acțiunea de vânătoare; … u) accesul în fondurile cinegetice sau utilizarea la vânătoare a armelor și muniției neomologate sau neautorizate pentru vânătoare în România;".

Astfel, din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziții legale, rezultă că ministerul de resort, în calitate de administrator al fondului cinegetic, are competența de a stabili armele și categoriile de muniție care se pot folosi la vânătoare în România, precum și obligația de a revizui actuala strategie cinegetică și actualele regulamente, instrucțiuni și norme tehnice privind vânatul și vânătoarea în concordanță cu legislația internă și cu reglementările internaționale la care statul român este parte, ori de câte ori este necesar.

De asemenea, așa cum în mod judicios a reținut instanța de fond, Înalta Curte are în vedere că prin art. 39 lit. i) din lege a fost prevăzută categoria muniției care poate fi folosită la vânarea cerbilor, căpriorilor, caprelor negre, muflonilor, mistreților și urșilor, respectiv numai cartușe cu proiectile unice, fără ca legea să prevadă, cum susține recurenta-reclamantă, posibilitatea vânării oricărei specii de păsări (în afara cocoșului de munte) cu arme cu țeava ghintuită, pentru a se reține teza acesteia în sensul că ordinul adaugă la lege prin prevederea de la alin. (1) a art. 4 care permite vânarea exemplarelor din speciile de mamifere: bizam, câine enot, dihor comun, hermelină, iepure-de-câmp, iepure-de-vizuină, jder și nevăstuică, precum și din speciile de păsări admise la vânătoare, cu excepția speciei cocoș de munte, prevăzute în anexa nr. 1 la Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, numai cu arme de vânătoare cu țevi lise și țevi slug-ghintuite și muniția aferentă ale cărei caracteristici minime sunt prevăzute în anexa nr. 1.

În acest context, instanța de recurs respinge ca nefondată și critica recurentei-reclamante potrivit căreia ordinul contestat nu are suport în referatul de aprobare, fiind emis fără o analiză prealabilă de proporționalitate, în condițiile în care la stabilirea strategiei cinegetice și la elaborarea regulamentelor, instrucțiunilor, normelor tehnice privind vânatul și vânătoarea este avut în vedere cu prioritate interesul public, după cum rezultă și din Referatul de aprobare nr. x/09.11.2017, respectiv recoltarea etică a vânatului, folosind muniții suficient de puternice pentru vânatul urmărit, aducerea la zi a legislației în considerarea dezvoltărilor în materie tehnologică, în particular a pulberilor folosite de producătorii de muniție, precum și alinierea legislației la cea a statelor europene cu tradiție în domeniu, iar nu interesele particulare ale deținătorilor de arme de vânătoare.

Totodată, instanța de control judiciar reține că, prin emiterea ordinului contestat autoritatea intimată s-a aflat nu doar în exercitarea unui drept conferit de legiuitor într-o marjă cu limite largi, ci și în îndeplinerea unei obligații instituite prin prevederile art. 56 din Legea nr. 407/2006 anterior citate, astfel că nici celelalte critici ale recurentei-reclamante privind exproprierea de fapt, atingerea adusă dreptului de proprietate al posesorilor de arme interzise la vânătoare și discriminarea vânătorilor în funcție de avere, nu pot fi reținute.

În acest sens, în acord cu opinia instanței de fond, se rețin prevederile art. 2 și 3 din Legea nr. 407/2006 potrivit cărora fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de interes național și internațional, precum și faptul că exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calității populațiilor faunei de interes cinegetic, cercetării științifice, precum și în scop didactic sau recreativ-sportiv, primând astfel interesul public.

De asemenea, proprietarilor de arme ale căror caracteristici nu se încadrează în prevederile Ordinului nr. 395/2018, nu le sunt afectate drepturile, aceștia beneficiind de dreptul de deținere, port și folosire a acestora în poligoane autorizate și la practicarea tirului sportiv. În plus, conform susținerilor recurentei-reclamante, există state în Uniunea Europeană care nu utilizează criteriul lungimii tubului, astfel că vânătorii au posibilitatea să își folosească aceste arme la vânătoare în alte state comunitare.

Nu în ultimul rând, nu poate fi reținută nicio discriminare pe bază de avere a proprietarilor de arme ale căror caracteristici nu se încadrează în dispozițiile Ordinului nr. 395/2018, deoarece ordinul contestat nu a impus un anumit barem în ceea ce privește calitatea, prețul, marca sau modelul armelor, elemente care ar fi putut restricționa achiziționarea și folosirea acestora. De altfel, dacă s-ar da curs raționamentului exhibat de recurenta-reclamantă, ar însemna ca orice persoană care nu deține mijloacele financiare necesare desfășurării activității privind vânătoarea să reclame o discriminare pe bază de avere din partea statului român.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte reține că art. 4 din Ordinul nr. 395/2018 din 09 mai 2017, respectiv anexele 1 și 2 ale Ordinului, au fost emise cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, fiind date în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 407/2006 anterior citate, adică în executarea unei reglementări primare, a unui act normativ superior, în limitele marjei de apreciere conferite emitentului de legiuitor.

În consecință, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 219 din 10 iulie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2022.