ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.09.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4007/2022

HOTĂRÂRE
16.09.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4007/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 16.11.2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, suspendarea executării art. I pct. 8 din Ordinul nr. 1945/2021 al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Cererea de suspendare a executării s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 actualizată și a fost solicitată până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 220 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea și a suspendat executarea art. I pct. 8 din Ordinul nr. 1945 din 26.10. 2021 al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, în vigoare de la 1.11.2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 1.11.2021, formă aplicabilă din 9.11.2021, până la pronunțarea instanței de fond.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 220/2021 din 16 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă arată că prima instanță a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, în mod neîntemeiat, a reținut că sunt îndeplinite condițiile cumulative privind existența unui caz bine justificat și a iminenței producerii unei pagube.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus la dosar note de ședință, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind lipsit de interes, în raport de soluționarea pe fond a cauzei, prin sentința civilă nr. 164 din 28 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, temeiul cererii de suspendare fiind art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond dispunând totodată anularea art. I pct. 8 din Ordinul nr. 1945/2021 al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, precum și suspendarea executării în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursului, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Ordinul nr. 1945/2021 - art. I pct. 8 al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin sentința recurată, s-a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ-fiscal, până la pronunțarea instanței de fond, reținându-se îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege în acest sens, raportat la situația de fapt.

Înalta Curte constată că reclamanta a introdus pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, acțiune în anularea actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită în prezenta cauză, fiind înregistrată sub nr. de dosar x/2022

Prin sentința civilă nr. 164 din 28 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus anularea art. I pct. 8 din Ordinul nr. 1945/2021 al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor precum și suspendarea executării acestui act administrativ, până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, recurentul-pârât din prezenta cauză nu mai justifică un interes procesual în susținerea cererii de recurs, atâta vreme cât finalitatea juridică a exercitării acestei căi de atac era aceea de a se respinge cererea de suspendare a executării, solicitată până la pronunțarea instanței de fond.

Având în vedere soluționarea acțiunii în anulare de către instanța de fond, prin sentința nr. 164 din 28 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia dispunându-se anularea dispozițiilor art. I pct. 8 din Ordinul nr. 1945/2021 al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor și suspendarea executării prevederilor enunțate până la soluționarea definitivă a cauzei, lipsa de interes a recursului formulat se impune cu forța evidenței.

Față de această situație, Înalta Curte reține că la momentul judecării prezentului recurs, interesul recurentului-pârât în susținerea cererii de recurs, nu mai este actual, o eventuală soluție de respingere/admitere a recursului fiind lipsită de eficacitate juridică.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul ca lipsit de interes.

Admite excepția lipsei de interes invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 220/2021 din 16 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 502/2023
Ședința publică din data de 2 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2023-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5098/2023
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2023-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 503/2023
Ședința publică din data de 2 februarie 2023 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2023-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2840/2023
formulată de petenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva care a devenit astfel intervenient principal. 2. Hotărârea instanței de fond Prin încheierea din 28 aprilie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și
ÎCCJ 2022-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3779/2022
Ședința publică din data de 23 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregist
Sursă