ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 502/2023

Ședința publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, suspendarea executării Ordinului nr. 1947 din 26.10.2021 al Ministrului Mediului Apelor și Pădurilor, în vigoare de la 10.11.2021, publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 10.11.2021, formă aplicabilă la 23.11.2021, până la pronunțarea instanței de fond.

Curtea de Apel Alba-Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 221 din 16 decembrie 2021, a respins excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii de către reclamanta A., excepție invocată de către Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor.

Totodată, a admis cererea formulată de reclamantă și, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1947 din 26.10. 2021 al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, în vigoare de la 10.11.2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 10.11.2021, formă aplicabilă la 23.11.2021, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac recurentul a susținut că sentința atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu consecința admiterii excepției lipsei de interes, iar pe fond respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiate.

Cu privire la excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, a invocat prevederile art. 8 alin. (1

1

) și alin. (1

2

) din Legea nr. 554/2004, solicitând să se constate că intimata-reclamantă nu a făcut dovada și nici nu a invocat niciun drept sau interes legitim privat vătămat prin actul administrativ a cărui suspendare o solicită, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiției cazului bine justificat, reținând că prin actul administrativ contestat se dispune modificarea amenajamentetor silvice înainte de termenul de 10 ani prevăzut de Codul silvic, apreciind, totodată, contrar celor reținute de prima instanță, că nici condiția pagubei iminente nu este probată.

Prin precizările depuse la dosar, intimata-reclamantă A. a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului, în raport cu faptul că a fost admisă cererea de suspendare a executării ordinului întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin încheierea din 28 aprilie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, și excepția nulității căii de atac pentru nemotivare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-pârât nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt și apărările formulate în primă instanță, cu trimitere la soluția asupra excepției lipsei de interes, care în opinia acestuia este greșită, apreciind, totodată că au fost interpretate eronat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Recurentul-pârât nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului-pârât nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 221 din 16 decembrie 2021 a Curții de Apel Alba-Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.