ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 120/2023

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17 decembrie 2021, sub dosar nr. x/2021, reclamanții A. S.R.L., B., C., D., E. din Țara Făgărașului, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, au solicitat suspendarea executării:

- Ordinului nr. 1945 din 26 octombrie 2021 al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru modificarea și completarea Normelor tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier, aprobate prin Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 766/2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 1043 din 1 noiembrie 2021;

- Ordinului nr. 1946 din 26 octombrie 2021 al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării de mediu pentru amenajamente silvice, publicat în Monitorul Oficial nr. 1075 din 10 noiembrie 2021;

- Ordinului nr. 1947 din 26 octombrie 2021 al ministrului mediului, apelor și pădurilor privind modalitatea de revizuire a amenajamentelor silvice care se suprapun parțial sau total peste arii naturale protejate de interes comunitar, publicat în Monitorul Oficial nr. 1077 din 10 noiembrie 2021.

Prin încheierea din 16 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanții A. S.R.L., B., C., D., E. din Țara Făgărașului, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, și, în consecință, în temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării: Ordinului nr. 1945 din 26 octombrie 2021 al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru modificarea și completarea Normelor tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier, aprobate prin Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 766/2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 1043 din 1 noiembrie 2021, a Ordinului nr. 1946 din 26 octombrie 2021 al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării de mediu pentru amenajamente silvice, publicat în Monitorul Oficial nr. 1075 din 10 noiembrie 2021 și a Ordinului nr. 1947 din 26 octombrie 2021 al ministrului mediului, apelor și pădurilor privind modalitatea de revizuire a amenajamentelor silvice care se suprapun parțial sau total peste arii naturale protejate de interes comunitar, publicat în Monitorul Oficial nr. 1077 din 10 noiembrie 2021, până la soluționarea definitivă a cauzei, luând totodată act de faptul că reclamanții solicită cheltuieli de judecată pe cale separată, hotărârea fiind executorie de drept.

Împotriva încheierii din 16 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, respingerea cererii de suspendare a acțiunii.

Printr-un prim set de critici, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât prin încheierea recurată instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra excepției conexității, excepției lipsei de obiect a cererii de suspendare și nici asupra excepției inadmisibilității suspendării actelor administrative.

Printr-un alt set de critici, recurentul-pârât a învederat, în esență, că încheierea prin care s-a admis cererea de suspendare este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și este nemotivată, în sensul că în considerente nu este cuprins motivul de "aparență de nelegalitate" pentru fiecare ordin în parte, prima instanță tratându-le ca pe un tot unitar și explicitând general care au fost argumentele care au conturat motivarea suspendării actelor administrative atacate.

În ceea ce privește cazul bine justificat, recurentul-pârât a susținut că actele administrative contestate nu adaugă la lege, ci particularizează și detaliază procedura ce trebuie parcursă pentru obținerea actului de reglementare pentru amenajamentele ce se suprapun cu siturile Natura 2000, motiv pentru care se impunea a fi respinsă cererea de suspendare.

Referitor la paguba iminentă, recurentul-pârât a precizat că nu sunt aplicabile Recomandarea R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii a Consiliului Europei, Recomandarea nr. 16/2001 Comitetului de Miniștrii a Consiliului Europei și jurisprudența CJUE C213/89, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unei daune grave provocată intimaților-reclamanți prin adoptarea ordinelor contestate.

Totodată, în raport de prevederile O.G. nr. 10/2022 nu se poate vorbi despre o pagubă iminentă câtă vreme eventualele costuri pentru parcurgerea în integralitate a procedurii de mediu este acoperită de stat, astfel că precizările instanței de fond cu privire la "costurile suplimentare, neacoperite de către stat," sunt nefondate.

Nu în ultimul rând, recurentul-pârât a apreciat că întrucât nu s-a pus problema ca prin adoptarea și respectarea Ordinelor contestate să se instituie obligativitatea tăierii unei suprafețe însemnate din fondul forestier național, motivarea instanței în acest sens este străină de natura cauzei și de conținutul actelor contestate.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 iunie 2022, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii introductive de instanță îl constituie suspendarea executării:

- Ordinului nr. 1945 din 26 octombrie 2021 al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru modificarea și completarea Normelor tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier, aprobate prin Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 766/2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 1043 din 1 noiembrie 2021;

- Ordinului nr. 1946 din 26 octombrie 2021 al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării de mediu pentru amenajamente silvice, publicat în Monitorul Oficial nr. 1075 din 10 noiembrie 2021;

- Ordinului nr. 1947 din 26 octombrie 2021 al ministrului mediului, apelor și pădurilor privind modalitatea de revizuire a amenajamentelor silvice care se suprapun parțial sau total peste arii naturale protejate de interes comunitar, publicat în Monitorul Oficial nr. 1077 din 10 noiembrie 2021.

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

Criticile recurentului-pârât circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, și anume a celor referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițile legii, cu respectarea dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ.

În concret, contrar susținerilor recurentului-pârât, instanța de control judiciar constată că instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea de ședință din 16 februarie 2022 asupra excepției conexității - a se vedea pagina 2, paragraful 3, asupra excepției lipsei de obiect a cererii de suspendare - a se vedea pagina 2, paragraful 7, precum și asupra excepției inadmisibilității cererii de suspendare - a se vedea pagina 1, ultimul paragraf.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că au fost respectate dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere.

Instanța de fond a analizat și a răspuns punctual atât criticilor formulate de reclamanți, sub aspectul îndeplinirii condițiilor privind cazul bine justificat și paguba iminentă, cât și apărărilor susținute de pârât în acest sens.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește obligativitatea instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, obligație nerespectată de instanța de fond în opinia recurentului, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenței constante a instanței europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock și Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părți și că o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Or, în speță, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată în urma unui examen laborios de legalitate, stabilind faptele și aplicând dreptul incident, cu respectarea garanțiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părților la un proces echitabil, reușind să surprindă toate împrejurările esențiale pentru justa soluționare a cauzei.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

În acest context, nici ipoteza privind motivarea străină de natura cauzei nu se confirmă, cu atât mai mult cu cât aceasta ar presupune ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce evident nu este cazul și nici măcar recurentul-pârât nu a susținut că întreaga hotărâre recurată ar cuprinde motive străine de natura cauzei.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentului privind incidența unui astfel de motiv de casare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentei-pârâte privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea acestuia, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată și trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamante, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistența unui caz bine justificat, motivat de susținerea că actele administrative atacate au fost emise cu respectarea prevederilor legale în vigoare, nu este de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Din perspectiva condiției cazului bine justificat, Înalta Curte constată că prima instanță a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cadrul acestei proceduri sumare reținând existența unei îndoieli cu privire la legalitatea actelor administrative atacate, în condițiile în care, în raport de prevederile coroborate ale art. 22 alin. (1) indice 1 din Codul silvic, ale art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2005, art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2007, precum și ale H.G. nr. 1076/2004, rezultă că, pe de o parte, nu este reglementată posibilitatea de particularizare prin ordin a procedurii de urmat în cazul amenajamentelor silvice, iar pe de altă parte, procedura de evaluare de mediu era deja reglementată la data intrării în vigoare a ordinelor contestate.

De asemenea, conform art. 20 alin. (5) din Codul silvic, perioada de valabilitate a unui amenajament silvic este de 10 ani, iar potrivit art. 20 alin. (6) din același act normativ, este interzisă elaborarea altui amenajament silvic pentru pădurea respectivă sau pentru o parte din aceasta, cu excepția cazurilor prevăzute de normele tehnice. Amenajamentul silvic aprobat își menține valabilitatea până la data expirării valabilității sale, așa cum rezultă din art. 121 alin. (1) Codul silvic, astfel că nicio prevedere legală din Codul silvic sau din ordinele anterioare nu prevedea modificarea amenajamentelor aprobate pentru o situație ca cea menționată de pârât.

În acest cadru procesual este suficientă existența unui dubiu asupra legalității actului dedus judecății, urmând ca instanța învestită cu acțiunea în anulare să stabilească cu certitudine dacă această nelegalitate există și dacă ea este de natură să afecteze actul administrativ fiscal contestat.

În consecință, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentului pe acest aspect, mai cu seamă că îndoiala serioasă reținută cu privire la actele atacate, a fost decelată printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, în vederea dispunerii unor măsuri provizorii, fără a fi prejudecat în orice mod fondul litigiului.

Înalta Curte reține că prima instanță în mod just a stabilit că și cerința pagubei iminente este întrunită, întrucât impunerea modificărilor și reluarea procedurii de autorizare cu parcurgerea procedurii de evaluare mediu, pentru amenajamente aprobate, necesită resurse suplimentare considerabile, ceea ce are impact asupra patrimoniului ocoalelor silvice și, în situația în care în dosarul de fond se dovedește și se stabilește că, toate costurile pentru realizarea modificărilor din Ordine au determinat tăierea unui cantități mari de lemn din pădure, acest proces este ireversibil, care nu poate fi reparat decât prin alte costuri. De asemenea, nu poate fi neglijat nici impactul pe care actele administrative atacate îl poate genera în ceea ce privește activitățile economice în sector, în sensul blocării acestora, cu consecințe sociale grave, ținând cont de geografia și demografia regiunilor de exploatări silvice, ca urmare a afectării directe a locurilor de muncă din domeniu.

De asemenea, din perspectiva prevederilor Recomandării nr. (89) 8/1983 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, astfel de măsuri de protecție provizorie pot fi acordate atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În aceste condiții, se constată că susținerile recurentului-pârât nu își regăsesc un fundament în cele relevate din înscrisurile depuse la dosar, motiv pentru care nu sunt apte să determine instanța de control judiciar a aprecia că, în speță, nu ar fi îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind identificate împrejurări vădite de fapt și/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinței prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva încheierii din 16 martie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 ianuarie 2023.