ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1112/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Administratia Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei nr. 92/12.10.2017 privind soluționarea contestației înregistrată sub nr. x/29.08.2017, anularea Deciziei de impunere nr. x/17.07.2017 privitoare la obligațiile fiscale în cuantum de 2.625.001 RON și a Raportului de inspecție fiscala nr. x/17.07.2017, emise de pârâtă.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 147 din 28 septembrie 2018, a admis acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, a anulat Decizia nr. 92/12.10.2017, Decizia de impunere nr. x/17.07.2017 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/17.07.2017, emise de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administratia Fondului pentru Mediu, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material, întrucât în mod greșit prima instanță a reținut, în cauză, autoritatea de lucru judecat în raport cu cu Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sighișoara, în condițiile în care Administrația Fondului pentru Mediu nu a fost parte în acel dosar, neavând astfel posibilitatea formulării apărărilor cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, iar obiectul respectivului dosar vizează o plângere contravențională.

Totodată, a învederat că în prezenta cauză prima instanță nu a analizat apărările formulate pe fond de către Administrație, limitându-se doar la aprecieri cu privire la autoritatea de lucra judecat, situație în care se află în imposibilitatea de a-și susține apărările.

Pe fondul cauzei, a arătat că este evident faptul că societatea reclamantă intră în categoria operatorilor economiei prevăzuți la art. 9 alin, (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă societatea A. S.R.L., în prezent B. S.R.L., a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 92/12.10.2017 privind soluționarea contestației, anularea Deciziei de impunere nr. x/17.07.2017 privind obligațiile fiscale în cuantum de 2.625.001 RON și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/17.07.2017.

Curtea de apel a admis acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, a anulat actele administrative emise de pârâtă în raport cu autoritatea de lucru judecat față de sentința nr. 318/308/2016 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 978/9.6.2017 a Tribunalului Mureș, reținându-se că reclamanta nu intră în categoria operatorilor economici prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2005, iar această constatare a instanțelor reprezintă o chestiune litigioasă tranșată ce se impune și în prezenta cauză cu forța lucrului judecat.

Astfel, prima instanță a reținut că deși în cele două litigii în discuție figurează autorități publice distincte (Garda Națională de Mediu în dosarul nr. x/2016, respectiv Administrația Fondului de Mediu în dosarul de față), ambele autorități au acționat în calitate de reprezentanți ai Statului Român, fiind instituții publice din administrația publică centrală, sub coordonarea sau subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului.

Totodată, a avut în vedere că în ambele cauze (atât pricina de față, cât și dosarul judecat definitiv) se dezbat același obligații ale reclamantei, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, care intră în conținutul aceluiași raport juridic, iar dezlegările din dosarul nr. x/2016 vizând anul 2015 sunt valabile pentru întreaga perioadă care a constituit obiectul inspecției.

Instanța de control judiciar constată, contrar celor reținute de judecătorul fondului, că, în cauză, nu există autoritate de lucru judecat în raport cu sentința nr. 318/308/2016 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 978/9.6.2017 a Tribunalului Mureș.

Din această perspectivă sunt relevante dispozițiile art. 431 din C. proc. civ., care la alin. (1) prevăd că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, iar alin. (2) statuează că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

În cele două litigii invocate, cum de altfel și prima instanță a reținut, figurează, în calitate de pârâte, autorități publice distincte, în Dosarul nr. x/2016 Garda Națională de Mediu, iar în pricina de față Administrația Fondului de Mediu.

Or, în aceste condiții, Înalta Curte constată că sentința nr. 318/308/2016 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 978/9.6.2017 a Tribunalului Mureș, nu poate produce în cauza de față efectul lucrului judecat, prevăzut de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., pentru că între cele două procese nu există identitate de părți, faptul că ambele instituții pârâte din cele două litigii sunt coordonate de autoritatea pentru protecția mediului nu înseamnă că există identitate de părți și ca atare poate fi opusă.

În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., impunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru a se analiza fondul pricinii deduse judecății.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul, formulat de pârâta Administratia Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 147 din 28 septembrie 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.