Decizia nr. 1356/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2024 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Alba, aceasta a solicitat modificarea parțială a Ordinului nr. 2734/1/2023 și a Ordinului nr. 3155/1/2023 și a anexei la acesta, astfel cum acest din urmă ordin a fost îndreptat prin Ordinul nr. 3295/1/2023 și, în consecință obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 39 alin. (1) și (4) din Legea nr. 153/2017, ca în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii din prezenta cauză, să-i emită un nou ordin de încadrare cu valorificarea următoarelor drepturi: 1. VRS de 605,225 RON fără a fi afectată de prevederile art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 16.12.2016, (conform deciziei civile nr. 522/28.09.2021 pronunțată în dosar nr. x/2019 de Curtea de Apel Târgu-Mureș).

2. - coeficienți de multiplicare, prin raportare la Anexa I lit. A) pct. 6-13 din O.U.G.

nr. 27/2006, corespunzător funcțiilor deținute, începând cu data de 10.04.2006 și în continuare (prin punerea în executare a sentinței civile nr. 162/20.02.2008 pronunțată în dosar civil nr. x/2007 de către Tribunalul Alba, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 570/14.05.2009 a Curții de Apel Alba Iulia,- astfel cum a fost lămurită potrivit încheierii nr. 284/CC/F/20.12.2019 a Tribunalului Alba pronunțată în dosar civil nr. x/2007, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 215/1.07.2020 a Curții de Apel Alba Iulia), fără a fi afectate de prevederile art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, după cum urmează: pentru perioada 01.03.2007-14.07.2013— coeficient 23.00 (președinte Judecătorie);pentru perioada 15.07.2013-14.07.2019 — coeficient 21.50 (vicepreședinte Judecătoria Alba Iulia);pentru perioada 15.07.2019 02.03.2023 — coeficient 19,00 (judecător cu grad de curte de apel la Judecătoria Alba Iulia și la Tribunalul Alba., 3.- majorarea cu 25% a indemnizației astfel calculate (conform pct. 1 și 2 - VRS 605.225 RON și coeficienții de multiplicare menționați), potrivit art. 38 alin. (3) din Legea 153/2017, începând cu data de 01.01.2018, fără a fi afectate de prevederile art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017;

4 - acordarea, începând cu data de 01.01.2018 a sporurilor în procent de 45%, fără a fi afectate de prevederile art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017; II. obligarea pârâtului Tribunalul Alba la plata diferenței dintre venitul astfel calculat (potrivit pct. I) la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit pentru fiecare lună, până la data pensionării, 02.03.2023 și obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la alocarea sumelor necesare, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație, la care se adăugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. III. plata drepturilor salariate restante care vor rezulta ca urmare a emiterii noului ordin de salarizare să se facă printr-o singură prestație, nefiind supusă eșalonării.

IV. obligarea pârâtului Tribunalul Alba Iulia la recalcularea compensației în bani a concediului de odihnă neefectuat la data pensionării, ca urmare a emiterii unui nou ordin de salarizare conform celor solicitate la pct. I și la plata diferenței dintre suma achitată cu titlu de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat la data pensionării și suma ce i se cuvenea cu acest titlu, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității sumei până Ia data plății efective; V. obligarea pârâților de ordin 1/2 la eliberarea adeverinței necesare revizuirii pensiei de serviciu, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 930 din 24 mai 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus: Respinge ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și a prescripției, a lipsei calității procesuale active a reclamantei, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ÎCCJ, precum și a lipsei de interes pentru pretențiile ulterioare datei de 30.12.2021 și pentru majorarea VRS cu 25 % ulterior datei de 01.01.2018. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Alba, având ca obiect "obligare emitere act administrativ". Anulează parțial, în privința reclamantei, Ordinele emise de către pârâta ÎCCJ sub nr. x/27.09.2023 și nr. y/25.10.2023.

Obligă pârâta ÎCCJ să emită în favoarea reclamantei un nou ordin de încadrare salarială prin care să stabilească indemnizația de încadrare, începând cu data de 16.12.2016 și până la data pensionării acesteia, prin raportare la VRS 605,225 RON, fără luarea în considerare a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Obligă pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la efectuarea, în condițiile legii, a demersurilor prevăzute de lege în vederea alocării în favoarea reclamantei a sumelor necesare achitării diferențelor salariale rezultate în urma emiterii noului ordin, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, începând cu data scadenței acestora și până la data plății efective.

Obligă pârâtul Tribunalul Alba la plata în favoarea reclamantei, după alocarea sumelor necesare de către pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii, a diferențelor salariale rezultate în urma emiterii noului ordin de încadrare salarială, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, începând cu data scadenței acestora și până la data plății efective. Obligă pârâtul Tribunalul Alba la recalcularea compensației în bani a concediului de odihnă neefectuat la data pensionării reclamantei, ca urmare a emiterii noului ordin de încadrare salarială, precum și la plata diferenței dintre suma achitată reclamantei cu acest titlu la data pensionării și suma care i se cuvine acesteia potrivit noului ordin de încadrare salarială, drepturi care vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, începând cu data plății și până la data plății efective.

Obligă pârâții să emită în favoarea reclamantei, după emiterea ordinului de încadrare salarială de către pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, a adeverinței necesare revizuirii pensiei de serviciu corespunzător noului ordin de încadrare salarială. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. 3. Cererea de recurs dedusă judecății Împotriva sentinței civile menționate anterior, au declarat recurs recurenta-reclamantă A. și recurenții-pârâți Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Alba împotriva sentinței civile nr. 930 din 24 mai 2024 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal A. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și, urmare a rejudecării cauzei în fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, invocând prevederile art. art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc.

civ. În motivarea recursului s-au arătat următoarele: În ceea ce privește respingerea de către instanța de fond a solicitării de acordare a coeficientului de multiplicare prin raportare la valorile indicate în cuprinsul capătului 1 de cerere al acțiunii formulate de reclamantă arată că instanța de fond a reținut în mod nelegal incidența în cauză a statuarilor ICCJ - Completul competent să soluționeze recursul in interesul legii cuprinse în decizia nr. 3 din 11 martie 2024 și în decizia nr. 4 din 11 martie 2024. Cu referire la Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație si Justiție- a solicitat să se constate că aceasta se referă la stabilirea bazei de calcul a pensiei de serviciu, însă prezentul litigiu vizează perioada în care a avut calitatea de magistrat, astfel încât nu este relevantă cu privire la soluția în prezenta cauză.

În ceea ce privește Decizia nr. 4 din 11 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cuprinsul acesteia s-a statuat în sensul că: În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare(.. .) Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției..

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri.

În acest context a solicitat să se observe faptul că prin sentința civilă nr. 162/20.02.2008 pronunțată în dosar civil nr. x/2007 de către Tribunalul Alba, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 570/14.05.2009 a Curții de Apel Alba Iulia, astfel cum a fost lămurită potrivit încheierii nr. 284/CC/F/20.12.2019 a Tribunalului Alba pronunțată în dosar civil nr. x/2007, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 215/1.07.2020 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus recalcularea indemnizației de încadrare a recurentei și plata diferențelor de drepturi bănești prin raportare la Anexa I lit. A) pct. 6-13 din O.U.G.

nr. 27/2006, corespunzător funcțiilor deținute de reclamantă (coeficient DNA/DIICOT) s-a stabilit în mod explicit și cu putere de lucru judecat natura juridica a drepturilor recunoscute, aceea de drepturi salariale, dispunându-se inclusiv efectuarea cuvenitelor mențiuni in carnetul de muncă. În consecință nu poate fi admisibilă, fără a aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești anterior menționate, schimbarea naturii juridice a drepturilor recunoscute recurentei, din drepturi de natură salarială, în aceea de despăgubiri nici măcar ca efect al statuărilor cuprinse într-o decizie dată în soluționarea unui recurs in interesul legii.

Totodată, a apreciat că statuările cuprinse în Decizia nr. 4 din 11 martie 2024 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, din perspectiva hotărârilor judecătorești de care a înțeles să se prevaleze, decizia vizând hotărâri judecătorești care au ca obiect despăgubiri, în timp ce, în hotărârile judecătorești pe care le-a invocat, inclusiv în dispozitivul încheierii nr. 284/CC/F/20.12.2019 a Tribunalului Alba pronunțată în dosar civil nr. x/2007, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 215/1.07.2020 a Curții de Apel Alba Iulia - se precizează, fără echivoc că sunt drepturi salariale.

Referitor la respingerea capătului de cerere prin care a solicitat majorarea cu 25% a indemnizației (conform pct. I și II VRS 605225 RON și coeficienții de multiplicare menționați), potrivit art. 38 alin. (3) din Legea 153/2017, începând cu data de 01.01.2018, fără a fi afectate de prevederile art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea cadru nr. 153/2017, solicită să se constate, contrar celor reținute de instanța de fond, că acesta vizează aplicarea majorării de 25 % asupra nivelului indemnizației avută de reclamantă în luna decembrie 2017, care însă urmează să fie recalculată prin includerea VRS 605.225 și a coeficienților de multiplicare DNA -DIICOT, conform solicitărilor de la pct. 1 și 2 din petitul cererii.

În acest context, este de observat că motivele pentru care instanța de fond a respins acest petit, sunt străine față de petitul cererii și față de argumentele pe care și-a întemeiat acest capăt de cerere.

Cu referire la respingerea capătului de cerere privind acordarea, începând cu data de 01.01.2018 a sporurilor în procent de 45%, fără a fi afectate de prevederile art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 a solicitat să se constate că sporurile care fac obiectul dosarului de față sunt reglementate de art. 24 din Legea nr. 153/2017 și de Anexa V la Lege, cap. VIII, art. 4 și 5. În ceea ce privește cuantumul total al sporurilor acordate, recurenta susține că art. 25 din Legea nr. 153/2017, prevede limitarea sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la maximum 30% din suma "salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz." B. Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, admiterea excepției lipsei de interes în formularea acțiunii și, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc.

civ., în raport cu soluția oferită de prima instanță pretenției reclamantei de "stabilire a indemnizației de încadrare raportat la VRS 605,225 RON pentru perioada începând cu data de 16.12.2016, fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. x, majorată de la 01.01.2018 cu 25% în temeiul aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (3) din aceeași lege-cadru". Sub un prim aspect se arată că reclamanta nu a înțeles să învestească instanța de fond cu o cerere având ca obiect stabilirea indemnizației de încadrare raportată la VRS 605,225 RON pentru perioada începând cu data dc 16.12.2016, fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, majorată de la 01.01.2018 cu 25% în temeiul aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (3) din aceeași lege-cadru, reclamanta deținând deja o hotărâre judecătorească prin care dreptul la V RS 605,225 RON i-a fost recunoscut începând cu data de 16.12.2016.

Prin cererea dedusă judecății, intimata-reclamantă a învestit instanța de fond cu o cerere vizând anularea Ordinelor nr. 2734/1/2023, nr. 3155/1/2023 și a anexei la acesta. Instanța de fond, trecând peste principiul disponibilității și al limitei învestirii reglementate la art. 9, art. 22 C. proc. civ., a pronunțat o hotărâre prin care a acordat părții ceva ce nu s-a solicitat, respectiv emiterea unui ordin de salarizare prin care să se stabilească drepturile salariale prin raportare la V RS 605,225 RON, începând cu data de 16.12.2016. Sub un alt aspect, în ceea ce privește anularea Ordinelor nr. 2734/2023 si 3155/2023 emise de către Președintele ÎCCJ, este incident cazul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc.

civ. Arată că Președintele ÎCCJ a emis Ordinul nr. 959/1/12.04.2023, cu privire la drepturile salariale ale judecătorilor, care se calculează având în vedere valoarea dc referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părții integrante ale ordinului respectiv. Astfel, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 6245/C din 30.12.2021 au fost recunoscute drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială 605,225, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017, doar pentru viitor, aceasta reprezentând o decizie exclusiv administrativă, aflată în limita de apreciere a ordonatorului principal de credite de Ia acel moment.

Urmare a pronunțării încheierii din 28 decembrie 2022, de către Tribunalul Dâmbovița. secția I civilă, în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 600 din 23 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a reținut că plafonarea reglementată prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează exclusiv drepturile salariale stabilite prin această lege, iar nu și drepturile care sunt recunoscute prin hotărâri judecătorești în temeiul unor prevederi legale anterioare și ținând cont că după intrarea în vigoare a Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în temeiul art. 142 alin. (6), ÎCCJ s-a subrogat de drept în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, Președintele ÎCCJ a emis Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 și ulterior, Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, prin care a corectat ordinul emis de fostul ordonator de credite prin punerea în aplicare a legii.

în interpretarea oferită de instanțele de judecată cu înlăturarea plafonării reglementată de art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În preambulul ordinului contestat se retine ca temei articolul I din Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 al Ministerului Justiției prin care a fost recunoscut dreptul judecătorilor și a asistenților judiciari de a fi salarizați cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data de 30.12.2021.

Apreciază ca fiind relevantă și motivarea Deciziei nr. 55/13.09.2021 a ÎCCJ - CDCD, care a constatat că: plecând de la premisa că un nivel al valorii de referință sectorială de 605,225 RON a fost deja recunoscut altor magistrați aflați în situații identice, instanțele de judecată au a examina discriminarea reglementărilor succesive și de statuat asupra necesității egalizării indemnizației de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată, fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim. În cuprinsul Deciziei nr. 29/17.05.2021, hotărârea anterioară care viza practic aceeași problemă de drept, nu se reținuse existența acestei stări de fapt.

În ceea ce privește soluția anulării ordinelor contestate raportat la data de la care s-a stabilit indemnizația de încadrare prin valorificarea valorii de referință de 605,225 RON fără a fi afectată de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și obligarea Președintelui ÎCCJ la emiterea unui nou ordin de salarizare prin valorificarea valorii de referință 605,225 RON, fără a fi afectate de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 16.12.2016, solicită să se constate că aceasta este nelegală întrucât ordinele contestate nu au avut ca obiect recunoașterea dreptului la salarizare cu valorificarea valorii de referință 605.225 RON. C. Pârâtul Tribunalul Alba, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material acțiune și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Alba precum și menținerea sentinței în ceea ce privește obligarea Tribunalului Alba la plata diferențelor salariale și a compensației în bani a concediului de odihnă, după emiterea unui nou ordin de încadrare dc către Înalta Curte de Casație și Justiție și după alocarea sumelor necesare rezultate pentru următoarele considerente: În esență a susținut că Tribunalul Alba are atribuții legale numai în privința achitării drepturilor salariale cuvenite magistraților, drepturi salariale care sunt stabilite, în mod exclusiv, de ordonatorul principal de credite, prin acte administrative, astfel că în raport de dispozițiile art. 36 din C. proc.

civ. solicită respingerea cererii de chemare în judecată față de Tribunalul Alba. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În privința excepției prescripției drepturilor solicitate, arată că potrivit dispozițiilor art. 2500 coroborat cu art. 2517 C. civ., dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a exercitat în termenul de trei ani. De asemenea. art. 2524 C. civ. prevede că prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

Referitor la data acordării valorii de referință sectorială de 605,225 RON, susține că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt clare și stabilesc în mod expres că: "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018. salariile de bază, soldele, salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2029 Obligativitatea plafonării salariului de bază la momentul atingerii valorii prevăzute conform grilei din anul 2022, reiese cu claritate din conținutul prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 actualizată.

4. Apărările formulate în cauză Recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare la recursul promovat de reclamantă, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat. 5. Procedura de soluționare a recursurilor În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 27 septembrie 2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursurilor la data de 12 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc.

civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul în pronunțare pe fondul recursurilor. II. Soluția instanței de recurs și considerentele acesteia asupra căii de atac formulate Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate de cei doi recurenți -pârâți, dar și a apărărilor expuse de recurenta-reclamantă, precum și prin raportare la normele legale incidente litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursurile promovate de pârâții sunt parțial fondate, urmând a fi admise, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare: Analizând recursul reclamantei A. în condițiile art. 499 C. proc.

civ., în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de exigențele impuse prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Din situația de fapt stabilită în proces de prima instanță rezultă că, în perioada 01.03.2007-14.07.2013, reclamanta a deținut funcția de președinte al Judecătoriei Alba Iulia, în perioada 15.07.2013-14.07.2019, a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Alba Iulia, iar din 15.07.2019 a avut calitatea de judecător cu grad profesional de curte de apel la Judecătoria Alba Iulia și la Tribunalul Alba. Din 02.03.2023, recurentei -reclamante i-a încetat calitatea de magistrat prin pensionare.

Prin Ordinul emis sub nr. x/27.09.2023 de pârâta ÎCCJ, în calitate de ordonator principal de credite, aceasta a stabilit ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, să fie calculate având în vedere VRS 605,225 RON, conform OMJ nr. 6245/30.12.2021, să fie stabilite începând cu data de 30.12.2021, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât, potrivit art. 2 din același ordin, urmează a fi emise și ordinele individuale de încadrare, respectiv, la art. 3 pârâta menționată stabilind ca diferențele de drepturi salariale rezultate în aceeași perioadă să fie actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, începând cu data scadenței fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, astfel încât plata acestora să se efectueze, conform legii, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul ordonatorului principal de credite.

Prin Ordinul nr. 3155/25.10.2023 emis de aceeași pârâtă, în calitate de ordonator principal de credite, acesta a stabilit ca, în perioada 30.12.2021-31.03.2023, judecătorii din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia să beneficieze de drepturile salariale stabilite în Anexa parte integrantă din acest ordin, iar sumele reprezentând aceste diferențe de drepturi salariale pentru aceeași perioadă să fie actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, începând cu data scadenței fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, astfel încât plata acestora să se efectueze, conform legii, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul ordonatorului principal de credite.

Acest din urmă ordin a fost emis în primul rând în temeiul ordinului nr. 2734/2023, dar și a ordinelor nr. 959/2023 și, respectiv, nr. 994/2023, ambele emise de aceeași pârâtă. Din analiza Anexei acestui ordin, se observă că, în privința reclamantei, pârâta a stabilit în favoarea acesteia nivelul indemnizației de încadrare pentru perioada începând cu data de 30.12.2021 prin luarea în considerare a VRS 605,225, fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar, în privința sporurilor cuvenite acesteia potrivit legii, a aplicat un procent total de 30 % asupra valorii acestei indemnizații lunare brute de încadrare de încadrare, aspect rezultat din înscrisurile atașate cauzei, dar și din precizările comunicate de pârâtul Tribunalul Alba.

A. Analiza motivelor de recurs referitoare la respingerea solicitării de acordare a coeficientului de multiplicare prin raportare la valorile indicate în cuprinsul capătului 1 de cerere și în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâților la stabilirea, începând cu luna ianuarie 2018, a unui nivel al sporurilor de 45% din salariul de bază, identic/similar cu cel aplicat judecătorilor de la nivelul altor Curți de apel din țară sau al altor ordonatori principali de credite Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere faptul că drept temei al recursului declarat au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.. Criticile concrete formulate pot fi însă subsumate numai motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, întrucât cea dintâi teză de nelegalitate a fost invocată pur formal.

Astfel fiind, criticile recurentei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează pretinsa reținere greșită a incidenței în cauză a deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii nr. 3 și 4 din 11 martie 2024. În esență, recurenta-reclamantă arătă că, prin hotărârile deținute, s-a stabilit în mod explicit și cu putere de lucru judecat natura juridică a drepturilor recunoscute, aceea de drepturi salariale, dispunându-se inclusiv efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă. Aceste critici nu poate fi primite.

Astfel, prin sentința civilă nr. 162/20.02.2008, pronunțată în dosarul nr. x/2007 de către Tribunalul Alba, devenită irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 570/14.05.2009 a Curții de Apel Alba Iulia, -astfel cum a fost lămurită potrivit încheierii pronunțate de Tribunalului Alba, a fost pronunțată de către o instanță specializată în dreptul muncii. Prin sentința civilă nr. 162 din 20 februarie 2008 Tribunalul Alba a admis acțiunea și a dispus: obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Alba în solidar, la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit. I) PCI.

6-13 din O.U.G. nr. 27/2006 corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți pentru perioada 10. 04. 2006 -20. 02.2008 și în continuare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație. Prin încheierea nr. 284/CC/F/2()19 a fost lămurit dispozitivul sentinței civile pronunțate de Tribunalul Alba în sensul că "în continuare înseamnă că drepturile salariale au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare la încetarea stării de discriminare." Ca atare, este evident că, prin hotărârea deținută de către recurenta-reclamantă nu s-a dispus obligarea Ministerului Justiției la emiterea ordinului de salarizare prin care drepturile salariale ale acesteia să fie calculate cu luarea în considerare a coeficienților prevăzuți în Anexa I lit. A) pct. 6-13 începând cu dala nașterii dreptului material și până la data plătii efective.

Mai mult decât atât, din dispozitivul sentinței nr. 162/2008 pronunțat de Tribunalul Alba reiese că recurentei-reclamante i-au fost acordate despăgubiri bănesti, temeiul de drept reținut de către instanță fiind prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii.

Rezolvarea unitară a acestei chestiuni de drept a fost determinată de pronunțarea Deciziei nr. 3 din 11 martie 2024 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, pronunțată în dosar x/2023, a statuat în sensul că: " În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) nr. crt.

6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri și, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizațiilor de încadrare ale magistraților și nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu.

Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea- cadru nr. 153/2017 dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați." Totodată, în egală măsură devine incidentă și Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, a stabilit că: " În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt.

6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri.

Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea- cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați." Acest lucru înseamnă că indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției, gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte. Astfel fiind, acest element, chiar în condițiile în care a fost dobândit prin hotărâri judecătorești de către o parte din personalul salarizat prin O.U.G.

nr. 27/2006 sub forma despăgubirilor salariale pentru discriminare prin raportare la procurorii DNA-DIICOT - nu poate fi luat în considerare pentru stabilirea nivelului maxim aflat în plată, la care ordonatorii de credite din sistemul de justiție au obligația legală să alinieze indemnizațiile pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Or, pretenția recurentei-reclamantei de recunoaștere prin ordin a dreptului de a fi salarizată prin raportare la coeficientul de multiplicare în valorile stabilite în litigiul de dreptul muncii prin hotărâre judecătorească definitivă în favoarea acesteia, în considerarea incidenței dispozițiilor art. 142 din Legea nr. 304/2002, nu poate fi primită.

Chiar în condițiile în care a fost dobândit prin hotărâri judecătorești de către o parte din personalul salarizat prin O.U.G. nr. 27/2006 - sub forma despăgubirilor salariale pentru discriminare prin raportare la procurorii DNA/DIICOT - nu poate fi luat în considerare pentru stabilirea nivelului maxim aflat în plată la care ordonatorii de credite din sistemul de justiție au obligația legală (în raport cu cadrul normativ aplicabil și cu Decizia nr. 794/2016 a CCR) să alinieze indemnizațiile pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Cum bine a punctat judecătorul fondului, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat că aplicabilitate generală are doar elementul component al indemnizației de încadrare/salariului de bază al valorii de referință sectorială, ca reper " unic, de referință în sectorul în care este incident" spre deosebire de celălalt element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, coeficientul de multiplicare - care reprezintă reperul în funcție de care se realizează dezideratul diferențierii veniturilor magistraților și ale altor categorii de personal din sistemul justiției, în considerarea fie a nivelului instanței/parchetului la care își desfășoară activitatea, fie a funcției pe care o ocupă.

Ca atare, el nu are o aplicabilitate generală, ci dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii. În concluzie, valorificarea unei hotărâri judecătorești definitive cu privire la această solicitare se va putea realiza cu respectarea și în limitele deciziilor general obligatorii ale instanței supreme, în contextul solicitării în fața instanțelor competente a unor eventuale despăgubiri generate de o eventuală situație de discriminare generată de existența unor astfel de hotărâri judecătorești, însă nu pe calea contenciosului administrativ, respectiv prin stabilirea unei alte indemnizații de încadrare care să includă și aceste sume.

În egală măsură, legiuitorul a prevăzut la art. 25 alin. (1) din lege o limită generală a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, stipulând că suma acestora, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție sau salariilor de funcție, soldelor de grad sau salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comadă sau salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a celor lunare. În acest context, întrucât sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, rezultă fără putință de tăgadă că legiuitorul a conferit ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dreptul de apreciere impunându-se a fi exercitat în limitele prevăzute de lege, adică supus unei duble condiționări.

Astfel, la nivel individual, cele trei categorii de sporuri reglementate la art. 4 și 5 din capitolul VIII al anexei nr. V a Legii nr. 153/2017, ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizația lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor și a celorlalte elemente adiționale salariului de bază sau indemnizației de încadrare nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Or, marja de apreciere la care s-a făcut referire în precedent implică și posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condițiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcție de circumstanțele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

De asemenea, din modul în care au fost reglementate cele trei categorii de sporuri, și anume "de până la", reiese opțiunea legiuitorului potrivit căreia sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea nr. 153/2017 stabilește că "limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. I-VIII." În concluzie, se constată că stabilirea cuantumului sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege la art. 25, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu, soluția respectivă ținând de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice.

Aceasta, întrucât responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, au obligația să stabilească drepturile salariale și să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.

În acest sens este și jurisprudența consacrată a instanței de contencios constituțional, aceasta reținând că soluția legislativă a limitării sporurilor nu este o noutate, anterior Legii-cadru nr. 153/2017 fiind reglementată în mod similar prin art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 184/2010, cu modificările și completările ulterioare, și prin dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, context în care s-a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020). Totodată, prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim,

dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în cuprinsul sentinței faptul că înlăturarea plafonării de la art. 38 alin. (6) din lege nu se traduce însă și în înlăturarea plafonării stabilite de art. 25 din lege, întrucât legiuitorul nu a prevăzut expres o derogare de la plafonarea reglementată de art. 25 alin. (1) din lege, în ce privește ordonatorii de credite pentru familia ocupațională "Justiție". Prin raportare la aceste considerente din sentința recurată, reținând că art. 25 alin. (1) amintit prezintă caracter imperativ, Înalta Curte subliniază că recurentei reclamante nu-i este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute de lege (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Limitarea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 poate determina acordarea unor cuantumuri diferite ale sporurilor de la un ordonator de credite la altul, de vreme ce procentul de 30%, care nu poate fi depășit, poate comporta diferențieri între ordonatorii de credite. Corelativ, faptul că anumiți ordonatori de credite au acordat sporurile într-o limită superioară nu poate constitui motiv legitim de egalizare salarială cu încălcarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017.

În cauză, s-a procedat la o asemenea verificare iar instanța fondului, a reținut în mod corect că această solicitare a reclamantei este ca neîntemeiată, inclusiv, și a solicitării, având ca obiect acordarea majorării cu 25 % a indemnizației de încadrare prin raportare la aplicarea art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.000, începând cu data de 01.01.2018, inclusiv din perspectiva considerentelor expuse anterior în privința aceleiași solicitări.

Este locul aici a aminti faptul că, prin Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată în vederea interpretării unitare a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din Anexa nr. V la aceeași lege, s-a statuat în sensul că "Suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale." De altfel, invocarea, ca element de comparație, a situației acordării nivelului maxim al acestor sporuri în favoarea unor alte persoane la nivelul unor alți ordonatori de credite decât acela aferent direct reclamantei, nu poate fi apreciată drept o încălcare a prevederilor art. 6 lit. b) și lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, în condițiile în care unicul element de raportare, esențial și permis de lege, este nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare, iar nu elementele exterioare acestuia, precum este situația sporurilor prevăzute de art. 4 și, respectiv, art. 5 din același act normativ.

În concluzie, în mod corect instanța fondului a respins această solicitare ca neîntemeiată, inclusiv, pe cale de consecință, și a solicitării, având caracter de accesorialitate, având ca obiect acordarea majorării cu 25 % a indemnizației de încadrare prin raportare la aplicarea art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.000, începând cu data de 01.01.2018, inclusiv din perspectiva considerentelor expuse anterior în privința aceleiași solicitări. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia, astfel că va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

B. Recursurile promovate de pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Alba Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de normele legale incidente litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursurile promovate de pârâții împotriva sentinței recurate sunt fondate, urmând a fi admise, în limitele și pentru motivele expuse în continuare. În prealabil, Înalta Curte constată că prin cererile de recurs au fost invocate și critici similare, motiv pentru care acestea urmează a fi analizate prin considerente comune.

Având în vedere faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a subrogat în drepturile și obligațiile Ministerului Justiție cu preluarea situației juridice așa cum exista aceasta la momentul 22 decembrie 2022, aceasta nu putea să stabilească o altă întindere temporală a drepturilor datorate pentru trecut judecătorilor de la celelalte instanțe decât cea avută în vedere prin Ordinul nr. 6245/C/2021 emis de vechiul ordonator de credite.

De asemenea, pentru stabilirea retroactivă a drepturilor judecătorilor de la celelalte instanțe prin raportare la VRS 605,225 fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost necesar să fie emis un alt ordin, Ordinul nr. 27341/2023, prin care s-a stabilit că: "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate îi curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 202, se stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat- 30 decembrie 2021- fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare". La art. 2 alin. (1) din ordinul amintit mai sus, se precizează faptul că " Ordinele de stabilire a drepturilor salariale individuale conform art. I se emit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 2734/1/27.09.2023, în baza documentației transmise de curțile de apel,

iar la alin. (2) al art. 2 din același ordin se menționează că "în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordinului amintit mai sus, curțile de apel înaintează ÎCCJ documentația, care va constitui anexă la ordinele de stabilire a drepturilor salariale individuale ale judecătorilor din circumscripția curții de apel." Sub aspectul stabilirii momentului de la care trebuia să producă efecte ordinul atacat în cauză, este de precizat următoarele: În ceea ce privește soluția instanței de fond privind înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu data de 16. 12. 2016, Înalta Curte reține că aceasta a fost admisă greșit.

Astfel, prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, sunt clare și stabilesc în mod expres că: « în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. » Obligativitatea plafonării salariului de bază la momentul atingerii valorii prevăzute conform grilei din anul 2022, reiese cu claritate din conținutul prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 actualizată, iar prin acordarea prin ordine ale Ministrului Justiției VRS-urilor succesiv identificate în cadrul familiei ocupaționale Justiție, această obligativitate a condus și pentru reclamantă începând cu 01.01.2018 la acordarea valorii salariului de bază rezultat din aplicarea valorii acestuia din grila prevăzută pentru anul 2022 în Legea nr. 153/2017, valoare care rămâne astfel nemodificată, indiferent de valoarea de referință sectorială eventual identificată.

ulterior, tocmai prin atingerea si plafonarea la valoarea salariului de bază din anul 2022. Așadar, prin acordarea drepturilor salariale retroactiv calculate doar până la atingerea valorii din 2022, se schimbă astfel conform legii, modalitatea de acordare a drepturilor salariale pentru persoanele salarizate din fonduri bugetare, ulterior momentului 01.01.2018. Așa cum a menționat, atât Curtea Constituțională în jurisprudența sa, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilirea unor prevederi legale diferite, care conduc la diminuarea veniturilor salariale deținute anterior de către personalul salarizat din fonduri bugetare, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Soluția legislativă înscriindu-se în marja de apreciere a legiuitorului cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice (a se vedea pct. 24, 27 din Decizia Curții Constituționale nr. 106/2021).Curtea a mai