Decizia nr. 1102/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, a solicitat anularea avizului negativ al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, astfel cum este cuprins în adresa CRR DRV S/10/13.03.2023, a răspunsului consemnat în adresa nr. x/12.04.2023 a pârâtului, obligarea pârâtului la reluarea procedurii de verificare în scopul emiterii autorizației de acces la informațiile secrete de stat, potrivit nivelului de secretizare necesar exercitării atribuțiilor de serviciu.

Soluția instanței de fond Prin încheierea din 26 octombrie 2023, Curtea de Apel Pitești a acordat termen de judecată la data de 7 decembrie 2023, dispunând introducerea în cauză și citarea în calitate de pârâți Direcția Regională Vamală Craiova și Serviciul Român de Informații, cărora le-a solicitat depunerea adresei nr. x/13.03.2023 și documentației care a stat la baza avizării negative în ceea ce-l privește pe reclamant. Prin încheierea din 7 decembrie 2023, Curtea de Apel Pitești a admis cererea de amânare a cauzei formulată de pârâta Autoritatea Vamală Română și a amânat judecarea cauzei la 01.02.2024, pentru a fi depuse înscrisurile clasificate de către pârâtul Serviciului Român de Informații - Direcția Generală juridică UM0198 și de către Autoritatea Vamală Română. Prin sentința nr. 96 din 25 aprilie 2024, Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Direcția Regională Vamală Craiova Autoritatea Vamală Română și Serviciul Român de Informații reprezentat de Direcția Juridică UM0198 București, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva încheierilor din 26 octombrie 2023 și din 7 decembrie 2023, precum și împotriva sentinței nr. 96/F-CONT din 25 aprilie 2024 a Curții de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamantul a susținut în esență, următoarele critici: Printr-un prim set de critici, recurentul-reclamant susține că încheierile de ședință din 26 octombrie 2023 si 7 decembrie 2023, precum și sentința recurată sunt nemotivate în fapt și în drept sub aspectul soluției de introducere în cauza, în calitate de pârâți: Direcția Regionale Vamale Craiova, Autoritatea Vamală Română și Serviciul Român de Informații arătând că acest motiv de casare este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În esență, susține că prin cererea formulată a solicitat anularea avizului negativ al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, astfel cum este cuprins în adresa CRR_ DRV S/10/13.03.2023, a răspunsului consemnat în adresa nr. x/12.04.2023 a intimatului, obligarea intimatului la reluarea procedurii de verificare în scopul emiterii autorizației de acces la informațiile secrete de stat, potrivit nivelului de secretizare necesar exercitării atribuțiilor de serviciu. Raportul juridic litigios din cauză vizează avizul negativ, emis de către intimat, potrivit atribuției legale prevăzută de art. 151 din H.G. nr. 585/2002 și art. 1 din O.U.G. nr. 153/2002 și s-a născut între reclamant și intimat ca emitent al actului administrator vătămător. Orice alte instituții implicate în procedura de avizare au atribuții subsecvente, singurul care decide (potrivit art. 151 din H.G. Nr. 585/2002) asupra acordării certificatului/autorizației de acces fiind ORNISS. Prin încheierea din 26 octombrie 2023, prima instanță a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Direcției Regionale Vamale Craiova și a Serviciului Român de Informații, pentru ca pentru următorul termen de judecată să apară având aceeași calitate și Autoritatea Vamală Română. Cele două încheieri de ședință sunt nelegale întrucât nu sunt motivate în fapt și în drept cu privire la calitatea procesuală atribuită celor 3 pârâți, în limitele cererii de introducere în cauza a acestora, astfel cum au fost puse în discuție. Împrejurarea că, odată cu soluționarea, la ultimul termen de judecată din cauză, printr-o încheiere de ședință comunicată reclamantului, a excepției lipsei calității procesuale pasive a DRV Craiova și AVR, prima instanță a reținut incidența art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, nu este de natură a acoperi nelegalitatea celor 2 încheieri pentru motivele invocate mai sus, în condițiile în care nu instanța a pus în discuție necesitatea introducerii în cauză prin raportare la art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 78 alin. (1) sau 2 din C. proc. civ., ci introducerea în cauză s-a făcut la cererea unei părți. Invocarea de către prima instanță, la ultimul termen de judecată a art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 nu acoperă faptul că nu a pus în discuția părților, cu respectarea astfel a drepturilor sale procesuale referitoare la contradictorialitate și dreptul la apărare, a acestui ternei legal la momentul introducerii în cauză a unui nou pârât, pentru a-mi putea formula apărările corespunzătoare. In acest sens, arată că a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel încât asigurarea efectivă a dreptului său la apărare și a principiului contradictorialității, reglementate de art. 13 și 14 din C. proc. civ., implica pentru instanță obligația de a se asigura că partea care a solicitat judecarea în lipsă are efectiv posibilitatea de a lua cunoștință și a se apăra față de aspectele puse în discuție. Dreptul de a solicita judecarea în lipsă nu constituie în sine o renunțare la celelalte drepturi care, fac obiectul unor principii care guvernează procesul civil. Or, invocând pentru prima dată prevederile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 la termenul de judecată din 11 aprilie 2024, cu ocazia motivării soluției de respingere a unor excepții, în condițiile în care instanța încuviințase la termenul anterior citarea în cauză ca pârâți, prima instanță nu a respectat dreptul său la apărare și principiul contradictorialității. 2. Prin al doilea set de critici, recurentul-reclamant arată că sentința atacată este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, motiv întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Arată că prima instanță copiază apărări ale pârâților, fără a răspunde motivelor și apărărilor formulate de către reclamant și fără să examineze aspectele esențiale ale cauzei cu care a fost învestită. Procedând astfel, prima instanță a efectuat o motivare superficială, pur formală, cu privire la unele aspecte ale cauzei, respectiv tipul actului, nivelul de secretizare pentru care a fost urmată procedura finalizată cu avizul contestat, și consecințele nemotivării acestui aviz . De asemenea, pentru unele aspecte esențiale ale cauzei, respectiv respectarea principiului legal al necesității de a cunoaște, respectarea etapelor procedurii de avizare lipsește în totalitate motivarea. Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, pretenția principală de anulare a avizului negativ s-a întemeiat, în esență, pe mai multe motive de nelegalitate, respectiv: natura documentului pentru a cărui eliberare s-au făcut verificările (certificat/autorizație), nivelul de secretizare pentru care s-au făcut verificările, raportate la principiul esențial din materia informațiilor clasificate, respectiv principiul necesității de a cunoaște; în aplicarea principiului legalității, respectarea termenelor și etapelor procedurii de avizare; în aplicarea dreptului la un proces echitabil, analizarea de către o instanță independentă a motivelor neacordării acestui aviz, care nu mi-au fost comunicate. Toate acestea au fost dezvoltate ulterior prin răspunsurile la întâmpinări și concluziile scrise, formulate de către reclamant în raport de susținerile pârâților. Din cuprinsul sentinței recurate rezultă că prima instanță nu a analizat efectiv nici unul din motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de reclamant împotriva actului contestat, nu a expus motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției de respingere a acțiunii. Singurele considerente expuse constituie preluarea apărărilor formulate de către pârâți, în special AVR, referitoare la fișa postului fără ca instanța să analizeze toate aspectele esențiale ale cauzei într-o motivare care să reliefeze raționamentul logico-juridic propriu. În opinia recurentului-reclamant pentru prima instanță sunt indiferente tipul actului, și nivelului de secretizare pentru care a fost emis avizul negativ, respectarea prevederilor legale la emiterii acestuia, în special a celor referitoare la principiul necesității de a cunoaște și motivelor pentru care a fost emis acest aviz negativ. Toate acestea erau însă esențiale pentru cauză întrucât vizau aplicarea corectă a normelor de drept, materiale și procesuale. Aspectele esențiale vizau deslușirea tipului actului pentru care s-a urmat procedura de avizare, nivelul de secretizare, necesitatea actului și respectarea criteriilor legale de verificare. In mod concret, prima instanță nu a expus considerentele pentru care principiul legalității și principiul necesității de a cunoaște au fost respectate la emiterea avizului contestat, în condițiile în care: - nu a motivat sub nici un aspect respectarea prevederilor legislației specifice, respectiv Legea nr; 187/2002 și H.G. nr. 585/2002, referitoare la tipul actului de acces la informații clasificate, față de distincția clară (atât sub aspectul denumirii, cât și sub cel al procedurii de avizare și efectelor) dintre certificat și autorizație; am expus argumentele detaliate în cererea de chemare în judecată și pe parcursul judecății, în condițiile în care întreaga legislație specifică distinge între certificat și autorizație. - nu a motivat respectarea aceleiași legislații specifice sub aspectul procedurii de avizare, inclusiv sub aspectul termenului de efectuare a verificărilor; - nu a motivat sub nici un aspect dacă la emiterea avizului contestat a fost respectat principiul necesității de a cunoaște Standardele aprobate prin H.G. nr. 585/2002, principiu care stă la baza întregii legislații specifice și care definește chiar scopul acesteia, respectiv protecția informațiilor clasificate și nu mijloc de ocupare ori de eliberare a unor funcții publice. In fapt, prima instanță nici nu a fost preocupată de acest aspect, în condițiile în care a respins cererea de administrare a probei cu înscrisuri referitoare la clasa de secretizare (secret de stat/secret de serviciu) și nivelul de secretizare (secret/strict secret/strict secret de importanță deosebită) ce pot fi gestionate la Biroul Vamal de Interior în cadrul căruia am ocupat (inițial, prin concurs și ulterior, prin efectul legilor de reorganizare care au recunoscut păstrarea funcției) funcția de conducere de șef birou. - nu a analizat în nici un mod respectarea prevederilor legale privind cazurile de neacordare a avizului, al cărui conținut nu mi-a fost comunicat, deși în ședința publică din 26 octombrie. 2023 a dispus administrarea probei cu înscrisurile care au stat la baza emiterii acestui aviz. Mai mult, din cuprinsul sentinței nu rezultă nici dacă prima instanță a "avut acces la acest aviz și la actele care au stat la baza emiterii acestuia, în condițiile în care doar existența lui mi-â fost comunicată potrivit procesului-verbal de la dosar (fapt ce denotă încă o dată că la nivelul Biroului vamal de Interior nu putea fi gestionat acest aviz secret de stat). Cu privire la nemotivarea avizului, prima instanță a reținut doar că reclamantul și-a dat acordul ca neacordarea avizului să nu fie motivată și că reclamantul nu a contestat avizele negative anterioare. Aceste considerente relevă fără echivoc, în opinia sa, faptul că prima instanță nu a analizat și nu a motivat în nici un mod îndeplinirea cerințelor legale privind aspectele pentru care avizul a fost negativ. Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul arată ca sentința atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 5 alin. (1), (6), art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) din C. proc. civ. Astfel, prima instanță a respins acțiunea reținând că reclamantul a avut cunoștință de tipul actului (documentului) de acces la informații clasificate întrucât a cunoscut fișa postului, că este irelevantă distincția între certificat și autorizație, că probabil verificarea finalizată prin avizul contestat a fost făcută pentru toate nivelurile de secretizare și că reclamantul a fost de acord cu nemotivarea avizului. Or, raportat la actul de învestire al instanței sub aspectul obiectului și cauzei acțiunii, precum și la modul de derulare a procedurii de primă instanță, apreciază că prima instanță nu a analizat apărările sale, expunând formal unele aspecte preluate din întâmpinările pârâților. De altfel, din cuprinsul sentinței rezultă că prima instanță analizat avizul contestat în condițiile în care nu rezultă că. ar exista la dosar acest aviz. Soluționarea cauzei, în mod legal, efectiv, în limitele învestirii impunea analiza motivelor de nelegalitate și netemeinicie din cerere care vizau: stabilirea documentului pentru a cărui eliberare a fost emis avizul negativ (procesul-verbal de aducere al cunoștința reclamantului a avizului se referă la ambele tipuri de documente); stabilirea nivelului/nivelurilor de secretizare pentru care s-a urmat procedura(în condițiile în care art. 15-18 din Legea nr. 182/2002 distinge între aceste niveluri, iar art. 28 alin. (2) dispune la eliberarea autorizației pe nivel de secretizare); respectarea principiului necesității de a cunoaște și existența unor probe neechivoce care să conducă la concluzia că neacordare avizului a respectat limitele verificărilor impuse de lege. De altfel, sub aspectul principiului necesitații de a cunoaște, instanța a confundat necesitatea avizului dată fiind mențiunea din fișa postului (în sensul că reclamantul cunoaște că trebuie să obțină un aviz) cu necesitatea reglementată de art. 33 din Standardele aprobate prin H.G. nr. 585/2002 (reiterat constant în cuprinsul actului normativ) care se referă la faptul că un acces la informații clasificate, pe niveluri de secretizare, se poate cere și acorda numai în măsura în care accesul este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Prima instanță nu a analizat și nu a expus concluzii proprii, cu privire la nici unul din aspectele esențiale ale cauzei, astfel încât soluția adoptată prin dispozitiv este pur formală. Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut în esență că normele de drept material încălcate, greșit aplicate sunt cele cuprinse în legislația specială referitoare la protecția informațiilor clasificate, reprezentate de Legea nr. 187/2002 și H.G. nr. 585/2002, cu modificările ulterioare. În acest sens, recurentul arată că învestită cu cercetarea legalității avizului negativ de acces la informații clasificate, instanța era obligată, potrivit art. 6,7, 20 din C. proc. civ., care consacră unele principii fundamentale ale procesului civil, să asigure respectarea prevederilor legale sub imperiul cărora a fost emis actul contestat raportat la forma și conținutul actului contestat. Or, prima instanță nu a analizat în nici un mod aceste aspecte în condițiile în care nu face nici o referire la forma și cuprinsul său. Au fost încălcate prevederile art. 13, 28 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 și ale art. 3, 141 din H.G. nr. 585/2002, în condițiile în care în cauză, prima instanță nu a stabilit tipul actului de acces la informații clasificate pentru care s-au efectuat verificările în privința sa, respectiv certificatul de securitate și autorizația de acces (art. 3, 141 din H.G. nr. 585/2002, O.U.G. nr. 153/2002, art. art. 1 alin. (4), lit. e) în raport de care să analizeze cerințele legale privitoare la emiterea respectului act. Deși ambele conferă acces la informații naționale clasificate din clasa secrete de stat, certificatul de securitate implică mult mai mult. Acesta este și motivul pentru care potrivit art. 30 din Standardele aprobate prin H.G. nr. 585/2002, "Șeful structurii de securitate, respectiv funcționarul de securitate, deține certificat de securitate corespunzător celui mai înalt nivel de clasificare a informațiilor secrete de stat gestionate de unitate", însă, arată recurentul, nu deține și nu a deținut calitatea de șef al structurii de securitate. Intre cele două tipuri de acte există deosebiri esențiale atât sub aspectul procedurii de avizare, cât și al efectelor pe care le produc (aspecte recunoscute și de către S.R.I., prin întâmpinare - pagina 5), contrar considerentului reținut de prima instanță la pagina 9 din sentința. Reiterează faptul că prin procesului-verbal prin care i s-a adus la cunoștință avizarea negativă, se face trimitere atât la certificat, cât și la autorizația de acces. B. Au fost încălcate prevederile 15 lit. d), f), art. 28 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 și ale art. 141, 148, 162, 163 din Standardul aprobat prin H.G. nr. 585/2002, în condițiile în care prima instanță nu a stabilit și, subsecvent, nu a analizat cerințele legale relative la nivelul de secretizare din clasa de secretizare "secret de stat" pentru care a fost supus procedurii de avizare, pentru a verifica respectarea cerințelor legale relative la acest nivel de secretizare. C. Au fost încălcate prevederile art. 33 din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, care consacră principiul necesității de a cunoaște în materia accesului la informații clasificate, potrivit căruia "accesul la informații clasificate este permis cu respectarea principiului necesității de a cunoaște numai persoanelor care dețin certificat de securitate sau autorizație de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu." Astfel, potrivit acestui principiu, reiterat constant pe parcursul legislației specifice (și care împiedică astfel a se urma procedura de avizare a unei persoane cu alt scop decât cel al protecției informațiilor clasificate), toată procedura de avizare fie în scopul emiterii autorizației, fie în cel de emitere a certificatului să fie declanșată și urmată exclusiv în scopul asigurării protecției informațiilor clasificate, potrivit clasei și nivelului de secretizare, în exercitarea atribuțiilor de serviciu. D. Prima instanță nu a verificat respectarea cazurilor legale, prevăzute de art. 157-165 din Standardele aprobate prin H.G. nr. 585/2002, referitoare la aspectele care trebuie verificate la acordarea avizului pentru emiterea certificatului/autorizației și pentru nivelul de secretizare impus de lege. Declarația preexistentă și impusă prin formular nu constituie în nici un caz o renunțare la orice drept legat de această procedură de acces la informații clasificate, având în vedere consecințele pe care este pe cale să le producă. Altfel reliefat, arată că s-a supus cu bună credință acestei proceduri de verificare, inițiată exclusiv la cererea angajatorului, completând formularelor obligatorii pentru demararea acestei proceduri, însă, nu a renunțat niciodată la drepturi fundamentale vizate de această procedura, inclusiv dreptul la apărare și dreptul de acces la justiție, consacrate constituțional și a căror interpretare trebuie să se realizeze prin prisma Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În susținerea aceluiași caz de casare, recurentul-reclamant învederează că înțelege să susțină și următoarele critici: 1. Fișa postului nr. x a stat ia baza numirii sale în funcția publică specifică de conducere de șef al Biroului Vamal de Interior Vâlcea prin Ordinul nr. 1390/1.04.2022 și denotă că îndeplineam condițiile legale de ocupare a acestei funcții, inclusiv sub aspectul cerinței specifice. La data emiterii fișei postului nu deținea autorizație/certificat de acces la informații clasificate ca secret de stat, ci doar la informații clasificate ca secret de serviciu. Fișa postului detaliază atribuțiile postului ocupat, nu poate adăuga la lege dar trebuie interpretată și aplicată numai în conformitate cu legea, aspect expres menționat în fișa postului, prin mențiunea (de la cerința specifică) "potrivit legii". Fișa menționează obținerea documentului de acces la informații clasificate "potrivit legii", ceea ce implică în mod necesar respectarea legii sub toate aspectele, inclusiv al nivelului de secretizare. Nici o dispoziție legală (în sensul "potrivit legii") nu impunea ca pentru deținerea funcției de conducere pe care o ocupa să dețină aviz de acces la informații clasificate secret de stat. 2. Aceeași trimitere la informații clasificate în general (fără indicarea clasei ori nivelului de secretizare) există și în Regulamentul de organizare și funcționare al AVR, fapt ce denotă că atribuțiile specifice funcțiilor de conducere relative la informații clasificate se exercită potrivit legislației specifice, cu respectarea principiului necesității de a cunoaște. Altfel spus, dacă exercitarea atribuțiilor specifice unei funcții de conducere nu implică lucrul cu informații pe un anumit nivel de secretizare nu se impune autorizația pentru acel nivel. Altfel, angajatorul ar putea impune unilateral, fără nici un control, spre exemplu, autorizația pentru informații secret de stat de importanță deosebită, deși angajatul nu ar poate, potrivit legii să lucreze cu astfel de informații niciodată, în sensul că la locul său de muncă nu pot fi prelucrate astfel de informații. Atribuțiile enumerate în considerentele sentinței sunt pur administrative și organizatorice și nu impun accesul efectiv la secrete de stat pentru vreun nivel de secretizare. Contrar mai multor dispoziții legale din actele normative de reorganizare a AVR (relative la preluarea personalului cu păstrarea drepturilor) și fără a lămuri aspectul relevant sub care i s-ar fi modificat atribuțiile de serviciu (considerentul din pag. 9 a sentinței), prima instanță preia doar susțineri ale unor pârâți, fără ca pentru acestea să existe vreo probă care să combată probele administrate. În acest sens, arătă că ocupă funcția de conducere a acestui birou vamal de interior din anul 2012. Faptul ca în cursul timpului, acest birou vamal a intrat în structura unor instituții sau autorități diferite, dar toate în subordonarea Ministerului Finanțelor, nu are relevanță în condițiile în care legea trebuie respectată în egală măsură de către toate aceste autorități. Or, în materia protecției informațiilor clasificate nu a existat nici o modificare care să influențeze raportul său de serviciu. Nici în trecut, nici în prezent la nivelul biroului vamal pe care l-a condus nu au fost gestionate, nu s-a lucrat cu informații secret de stat. 3. Recurentul susține că în cadrul primelor 2 motive de casare, pentru lămurirea necesității accesului său la informații clasificate ca și secret de stat, pe un anumit nivel de secretizare, se impunea stabilirea clasei și nivelului de secretizare al informațiilor clasificate ce putea fi gestionate la nivelul Biroului Vamal de interior Vâlcea.

Declarația preexistentă și impusă prin formular referitoare la nemotivarea avizului nu constituie în nici un caz o renunțare la orice drept legat de această procedură de acces la informații clasificate, având în vedere consecințele pe care este pe cale sa le producă. Altfel reliefat, arată că s-a supus cu bună credință acestei proceduri de verificare, inițiată exclusiv la cererea angajatorului, completând formularelor obligatorii pentru demararea acestei proceduri, însă, nu a renunțat niciodată la drepturi fundamentale vizate de această procedură, inclusiv dreptul la apărare și dreptul de acces la justiție, consacrate constituțional și a căror interpretare trebuie să se realizeze prin prisma Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Faptul că nu a contestat retragerea în anul 2012 a autorizației de acces ori avizele negative ulterioare, nu poate constitui un argument pentru necercetarea legalității avizului contestat în prezent. Avizele negative anterioare nu l-au vătămat în nici un mod în sensul că și-a îndeplinit toate atribuțiile aceleiași funcții de conducere fără nici o limitare.

Respectarea prevederilor legale în materia protecției informațiilor clasificate trebuie să aibă drept cale și finalitate atât respectarea, în litera lor, a prevederilor legale incidente, dar și respectarea scopului acestora. În acest sens recurentul-reclamant face trimitere la Decizia nr. 302 din 1 martie 2011 pronunțată de Curtea Constituțională asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (4), art. 17 lit. f), art. 20 și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, precum și ale. art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Obținerea autorizației sau a certificatului nu constituie o atribuție de serviciu în sine, ci modalitatea de acces la informații clasificate pe nivelul sau nivelurile de secretizare necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Deturnarea scopului legislației specifice este interzisă expres de Legea nr. 182/2002 care prevede că nu este permisă clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informațiile de interes public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei, persoane sau lezării altor interese legitime, precum și ă informațiilor, datelor sau documentelor referitoare la o cercetare științifică fundamentală care nu are o legătură justificată cu securitatea națională. Astfel cum a susținut ORNISS prin întâmpinare și cum dispune expres art. 28 alin. (5) din Legea nr. 182/2002, neacordarea avizului nu atrage vreo sancțiune ci doar interdicția de a avea acces la informații clasificate. Aceste prevederi întăresc scopul, finalitatea legislației specifice. Toate aceste argumente, coroborate cu obligația ce revine instanței de a analiza toate aspectele esențiale ale cauzei în vederea respectării efective a principiului legalității și a dreptului de acces efectiv la o instanță, întăresc concluzia că legea se impune,a fi respectată, pentru a se evita sau înlătura folosirea abuzivă a acesteia în alte scopuri decât cele vizate de lege. 4. Apărările formulate prin întâmpinări Intimatul-pârât Serviciul Român de Informații a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Intimata-pârâtă Autoritatea Vamală Româna a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Autoritatea Vamală Româna, constatând că recurentul-reclamant a formulat argumente de ordin critic care se pot circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., invocându-se, în concret, o nemotivare a sentinței recurate și existența unor considerente contradictorii, precum și pronunțarea hotărârii cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței. 2.2. Examinând sentința atacată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin prezentul demers judiciar, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a avizului negativ al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, cuprins în adresa CRR_ DRV S/10/13.03.2023 și a răspunsului la plângerea prealabilă (adresa nr. x/12.04.2023, f. x), cu obligarea pârâtului la reluarea procedurii de verificare în scopul emiterii autorizației de acces la informațiile secrete de stat, potrivit nivelului de secretizare necesar exercitării atribuțiilor de serviciu. Prima instanță, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului reținând că sunt nefondate motivele invocate de reclamant referitoare la necunoașterea documentului pentru a cărui eliberare s-au făcut verificările, a nivelul de secretizare pentru care s-au efectuat și a motivului pentru care au fost efectuate verificările; nemotivarea avizului; neefectuarea interviului de securitate și faptul că nu i s-au solicitat lămuriri În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a susținut nelegalitatea sentinței atacate și a formulat critici sub aspectul nemotivării încheierilor de ședință din 26 octombrie 2023 și din 7 decembrie 2023, precum și a sentinței pronunțate și sub aspectul aplicării greșite a normelor de drept material, invocând în drept cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., aplicabil atunci "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Nulitatea actelor de procedură, definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă", se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, statuând, totodată, asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii. Având ca reper aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant referitoare la încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1), (6), art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., sunt nefondate. Analizând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată instanța de fond a dispus toate măsurile permise de lege și considerate necesare pentru justa soluționare a litigiului, respectând, totodată, limitele învestirii și competenței sale, iar părțile având posibilitatea efectivă să își exercite drepturile procesuale, în mod egal, nediscriminatoriu. De asemenea, în ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora instanța de fond a confundat necesitatea avizului dată fiind mențiunea din fișa postului cu necesitatea reglementată de art. 33 din Standardele aprobate prin H.G. nr. 585/2002, Înalta Curte constată că aspectele apreciate de recurent ca reprezentând încălcarea normelor de procedură reprezintă, în realitate, componente ale raționamentelor logico - juridice prezentate de judecătorul fondului în motivarea soluției pronunțate în dosarul de față. Hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreționar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză a probelor administrate, realizat la momentul deliberării (fiind, astfel, ulterior momentului închiderii dezbaterilor), în scopul aflării adevărului. Un astfel de proces de analiză, care este necesar stabilirii stării de fapt desprinse și se realizează inclusiv prin înlăturarea unor probe și reținerea altora, ca urmare a unor raționamente logice, aparține, însă, doar instanței. Totodată, Înalta Curte reține că un astfel de proces al "judecății" este reflectat de judecător în cuprinsul motivării hotărârii judecătorești, care explică și justifică soluția și reprezintă o garanție că rezultatul judecății este expresia deliberării, în mod esențial sub aspectul conținutului. Pentru aceste motive nu se poate reține incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Din perspectiva motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că niciuna dintre ipotezele indicate nu este întrunită în speță. Astfel, se constată că judecătorul fondului a explicat soluția pronunțată în dispozitiv prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, validând astfel raționamentul logico-juridic expus, în temeiul căruia a ajuns la concluzia respingerii acțiunii reclamantului. Cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările acestora, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților. Instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată. Contrar susținerilor recurentului - reclamant, în sensul că sentința nu ar fi motivată corespunzător întrucât încheierile de ședință din 26 octombrie 2023 si 7 decembrie 2023, precum și sentința recurată sunt nemotivate în fapt și în drept sub aspectul soluției de introducere în cauza, în calitate de pârâți: Direcția Regionale Vamale Craiova, Autoritatea Vamală Română și Serviciul Român de Informații, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 26 octombrie 2023, instanța de fond, reținând că pârâtul ORNIS a precizat că actele care au stat la baza emiterii actului contestat pot fi depuse doar de către autoritățile emitente ale acestor înscrisuri, respectiv Direcția Regională Vamală Craiova și de către Serviciul Român de Informații, a dispus în temeiul dispozițiilor art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză în calitate de pârâți, alături de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, a Direcției Regionale Vamale Craiova și a Serviciului Român de Informații întrucât și aceste două autorități sunt implicate în procedura de avizare negativă finalizată prin emiterea actului contestat. Așadar, dispozițiile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 nu au fost invocate la termenul de judecată din 11 aprilie 2024, cum eronat susține recurentul-reclamant, ci la termenul de judecată din 26 octombrie 2023, când cauza a fost amânată pentru data de 7 decembrie 2023 și ulterior la data de 1 februarie 2024. Ceea ce trebuie observat în cauză, este faptul că cerința existenței unei motivări prin care instanța de fond a motivat, prin raționamente privite în mod unitar, iar nu fragmentat, dispoziția de a introduce în cauză Direcția Regională Vamală Craiova și de către Serviciul Român de Informații - autoritățile emitente ale actului contestat, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția EDO. De asemenea, Înalta Curte constată că dispoziția instanței de a introduce în cauză Direcția Regională Vamală Craiova și Serviciul Român de Informații, în temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, nu încalcă nici dispozițiile art. 13 și nici dispozițiile art. 14 din C. proc. civ., ci dă expresie rolului activ al judecătorului, în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluționări juste și complete a cauzei. În acest sens, Înalta Curte apreciază că dreptul la apărare al recurentului reclamant nu poate fi considerat încălcat din perspectiva art. 13 și 14 din C. proc. civ., câtă vreme acesta a putut să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, iar judecătorul a pus în discuția părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. În acest context, faptul că recurentul nu fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare. Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de recurent încheierilor recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată, prima instanță arătând motivat de ce a dispus lărgirea cadrului procesual. Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile formulate de recurent circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu privire la faptul că sentința este contradictorie și nu este motivată, întrucât, în opinia sa, nu s-a răspuns unor argumente esențiale invocate prin acțiunea introductivă. Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. În cauză este îndeplinită cerința existenței unei motivări prin care s-a răspuns, prin raționamente privite în mod unitar, iar nu fragmentat, argumentelor principale evocate prin cererea de chemare în judecată și apărările formulate de pârât și care au legătură cu cauza, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția EDO. Cu privire la acest aspect, se reține că judecătorul nu este obligat legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare. Prin urmare, relevante sunt argumentele esențiale evocate, iar nu cele secundare, ce au doar rolul de a le susține pe cele principale. Din examinarea sentinței recurate rezultă că prima instanță a soluționat cererea de chemare în judecată, în sensul respingerii acesteia drept neîntemeiată, iar, prin considerentele expuse, judecătorul fondului a analizat, în mod concret, acele argumentele esențiale evocate de reclamant ce au prezentat relevanță din perspectiva soluției pronunțate și a aspectelor reținute de instanță în motivarea soluției. Elementele din cuprinsul cererii de chemare în judecată evidențiate de recurent ca neprimind un răspuns expres, punctual, din partea instanței de fond, au, în mod evident, din perspectiva soluției pronunțate de instanță, un caracter subsidiar, iar nu esențial. În concluzie, astfel cum s-a reținut anterior, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, contrar susținerilor recurentului prin care invocă neformularea de care instanță de contra-argumente la toate susținerile sale din cererea de chemare în judecată și din precizarea la acesta. Totodată, Înalta Curte amintește că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză, pretinsa contradicție între considerente cu ocazia soluționării excepției inadmisibilității și cu ocazia motivării soluției de respingere pe fond a acțiunii, astfel cum este prezentată de recurent, necircumscriindu-se acestei ipoteze. Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de partea recurentă sentinței atacate nu poate fi reținută ca fiind fondată. Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări prin care s-a răspuns argumentelor principale evocate prin cererea de chemare în judecată și care au legătură cu cauza, este îndeplinită, iar motivarea sentinței nu este nici contradictorie, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția EDO, iar faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în sensul invocat de aceasta. Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici criticile recurentului-reclamant circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), se reține că acesta a fost invocat prin raportare la prevederile Legii nr. 182/2002 și ale H.G. nr. 585/2002 și H.G. nr. 781/2002. Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ. În speță, ansamblul criticilor subsumate de recurent motivului de casare menționat reprezintă o reluare a celor invocate prin cererea de chemare în judecată precizată, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate. În privința criticilor aduse sentinței din perspectiva faptului că instanța de fond a încălcat prevederile art. 13, 28 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 și ale art. 3, 141 din H.G. nr. 585/2002, întrucât nu a stabilit tipul actului de acces la informații clasificate pentru care s-au efectuat verificările, respectiv certificatul de securitate și autorizația de acces, Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate. Potrivit art. 142 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, parte integrantă din H.G. nr. 585/2002 "Certificatul de acces se eliberează numai în baza avizelor acordate de autoritatea desemnată de securitate în urma verificărilor efectuate asupra persoanei în cauză, cu acordul scris al acesteia". Așadar distincția la care face referire recurentul este lipsită de relevanță, câtă vreme pentru eliberarea ambelor acte este necesar avizul acordat de autoritatea desemnată de securitate, iar în cauză acest aviz a fost negativ. Recurentul-reclamant susține că au fost încălcate prevederile 15 lit. d), f), art. 28 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 și ale art. 141, 148, 162, 163 din Standardul aprobat prin H.G. nr. 585/2002, în condițiile în care prima instanță nu a stabilit și, subsecvent, nu a analizat cerințele legale relative la nivelul de secretizare din clasa de secretizare "secret de stat" pentru care a fost supus procedurii de avizare, pentru a verifica respectarea cerințelor legale relative la acest nivel de secretizare. Înalta Curte constată este nefondată și această susținere. Din considerentele sentinței recurate, rezultă cu evidență că instanța de fond a analizat fișa postului nr. x întocmită la nivelul Direcției Regionale Vamale Craiova - Biroul Vamal Vâlcea în care erau prevăzute condițiile specifice de ocupare a postului deținut de reclamant, de șef birou vamal și atribuțiile postului. De asemenea, Înalta Curte constată că, din analiza fișei postului, rezultă condițiile specifice de ocupare a postului una dintre acestea fiind "obținerea certificatului de acces la informații clasificate, potrivit legii". Astfel, potrivit acestei fișe, atribuțiile postului în domeniul informațiilor clasificate sunt: - "coordonează și asigură implementarea măsurilor de protecție a informațiilor clasificate la nivelul BVI, din sfera de responsabilitate, în conformitate cu Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România aprobate prin H.G. nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare; - coordonează respectarea atribuțiilor generale ale șefului structurii/funcționarului de securitate care sunt reglementate de art. 31, alin. (1) din sfera de responsabilitate, în conformitate cu Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România aprobate prin H.G. nr. 585/2002 cu modificările ulterioare; - desemnează persoane din subordine cu atribuții în exercitarea funcțiilor de șef/membru al structurii de securitate, respectiv, funcționar de securitate/gestionar al informațiilor clasificate și înlocuitorii acestora; - aprobă lucrările clasificate sau neclasificate (norme procedurale, adrese, planuri de protecție și pază, programe operaționale de protecție INFOSEC, autorizații la nivel secret de serviciu etc.) elaborate de către compartimentul informații clasificate, avizate de șeful structurii/funcționarul de securitate, din sfera de responsabilitate, respectiv, BVI; - informează conducerea A.V.R. și D.R.V. despre vulnerabilitățile și riscurile existente în sistemul de protecție a informațiilor clasificate și propune măsuri pentru înlăturarea acestora, la nivelul său ide competență, respectiv BVI; - convoacă structura/funcționarul de securitate, în situații excepționale ori atunci când- consideră necesar, în vederea consultării, stabilirii criteriilor de elaborare, îndrumare, aplicare și soluționarea aspectelor ce survin, într-un caz dat, privind securitatea informațiilor clasificate; - relaționează cu instituțiile abilitate să coordoneze activitatea și să controleze măsurile privitoare la protecția informațiilor clasificate; - coordonează controale privind modul de aplicare a măsurilor legale de protecție a informațiilor clasificate din sfera de responsabilitate; - relaționează cu instituțiile abilitate potrivit competențelor legale, pe linia verificării persoanelor pentru care se solicită accesul la informații clasificate; - coordonează și aprobă implementarea și asigurarea măsurilor de securitate, conform normelor în vigoare în domeniul INFOSEC, din sfera de responsabilitate; - aprobă propuneri pentru actualizarea listelor informațiilor clasificate elaborate sau păstrate de unitate, pe clase și niveluri de secretizare, la nivelul său de competență; - aprobă propuneri pentru actualizarea listelor funcții și persoane care să aibă acces la informații clasificate, la nivelul său de competență; - aprobă stabilirea obiectivelor, sectoarelor și locurilor de importanță deosebită pentru protecția informațiilor clasificate din sfera de responsabilitate; - aprobă fișele de evaluare a ; activității profesionale desfășurată de șeful/funcționarul de securitate, din sfera de responsabilitate; - aprobă organizarea activităților de pregătire specifică ă persoanelor care au acces la informații clasificate, din sfera de responsabilitate; - aprobă inventarierea documentelor clasificate, din sfera de responsabilitate, ori de câte ori este necesar, însă cel puțin o dată pe an conform normelor legale în vigoare; - exercită alte atribuții în domeniul protecției informațiilor clasificate, potrivit legii, din sfera de responsabilitate." Având în vedere că fișa postului, a fost comunicată reclamantului la 1.04.2022, sub semnătură, fără ca acesta să o conteste, susținerile acestuia că la nivelul instituției pe care o conduce nu se accesează astfel de informații ori nu cunoaște motivul sau nivelul de secretizare pentru care s-au efectuat verificările, sunt nefondate. Prin urmare, contrar susținerilor recurentului-reclamant, se constată că judecătorul fondului a