ÎCCJ, Secția penală, decizia din 10.02.2026 — cale de atac împotriva sentinței nr. 85/2025 a Tribunalului Galați

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 85 din 02.04.2025 a Tribunalului Galați, secția penala, pronunțată în dosarul nr. x/2024, printre altele, s-au dispus următoarele: În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alții, inculpata A.. Prin decizia penală nr. 1016 din 06.11.2025 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2024, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 85/02.04.2025 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2024. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpata A. la data de 03 decembrie 2025 . Prin motivele formulate, invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen.., recurenta inculpată A. a susținut că a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, reținându-se că, la data de 01.04.2024, la solicitarea inculpatului B., i-a dat inculpatului C. 3 Comprimate de MDMA, pe care acesta i le-a vândut ulterior colaboratorului autorizat D.. Recurenta a învederat că, în apel, a precizat că a fost rugată de soțul ei - inculpatul B. - să îi remită un pachet inculpatului C., fiind vorba doar de un act singular, fără a exista în prealabil vreo înțelegere între ea și C. și fără a primi de la cel din urmă vreo sumă de bani pentru aceasta înmânare.

Drept urmare, recurenta a susținut că simplul fapt de a da cuiva un pachet - fără a ști neapărat ce conține acel pachet - la rugămintea soțului ei, care a avut înțelegerea cu C., nu este prevăzută de legea penală și nu i se poate aplica o pedeapsă pentru această faptă. Mai mult, recurenta a solicitat să se aibă în vedere că, așa cum rezultă din actele dosarului, este singura care nu consumă droguri, față de care nu s-a cerut o altă încadrare juridică a faptei, în sarcina ei reținându-se un singur act material. Față de cele expuse, recurenta a apreciat că, în mod injust, s-a reținut că fapta ei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În atare situație, recurenta a apreciat că instanța de control judiciar trebuia să manifeste un rol activ și, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac, trebuia să o reaudieze atât pe ea, cât și pe soțul ei B., chiar și pe C. și să afle dacă se face vinovată de comiterea unei infracțiuni. Întrucât nu a existat o înțelegere prealabilă, nu a repetat gestul acesta și în alte situații, nu a primit vreun ban sau alt folos material de pe urma infracțiunii, recurenta a apreciat că nu poate fi trasă la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Pentru toate aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei soluții de achitare, întrucât fapta săvârșita de ea - de a da un pachet cuiva - nu este prevăzută de legea penală. Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și părților, însă nu au fost depuse concluzii scrise. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 ianuarie 2026. În cauză s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., pentru termenul din 10 februarie 2026. Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent, cererea de recurs în casație apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurenta inculpată neputând fi circumscrise cazului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen..]. Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele: Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege. Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație." Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație. Instanța constată că decizia nr. 1016 din 06 noiembrie 2025 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori (dosarul nr. x/2024), a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, fiind respectate dispozițiile art. 434 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatei - fiind indicat și locul de deținere (Penitenciarul Târgșor), hotărârea care se atacă și este semnată de apărătorul ales al recurentei (avocat E., cu împuternicirea avocațială la dosar nr. x/2024 C.A. Galați). Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație.

În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate. În privința cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se observă că acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv). În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen. Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, www.x.ro). În esență, recurenta a solicitat să se aibă în vedere că a fost rugată de soțul ei - inculpatul B. - să îi remită un pachet inculpatului C., fiind vorba doar de un act singular, fără a exista în prealabil vreo înțelegere între ea și C. și fără a primi de la cel din urmă vreo sumă de bani.

În opinia recurentei, simplul fapt de a da cuiva un pachet, fără a ști neapărat ce conține, la rugămintea soțului ei, care a avut înțelegerea cu C., nu este prevăzută de legea penală. Deopotrivă, recurenta a învederat că instanța de apel ar fi trebuit să o reaudieze atât pe ea, cât și pe soțul ei B., chiar și pe C. și să afle dacă se face vinovată de comiterea unei infracțiuni. Cu toate că recurenta a susținut că fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală, se observă că acesta solicită, de fapt, o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor (apreciind că se impune reaudierea sa, precum și a inculpaților B. și C.), aceasta contestând, astfel, chiar starea de fapt stabilită în mod definitiv de către instanța de fond și confirmată de cea de prim control judiciar.

Așadar, recurenta nu formulează critici privind aspecte de drept, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat. Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situația factuală deja stabilită de instanța de apel, aceasta având un caracter definitiv.

Față de considerentele expuse anterior, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1016 din 06 noiembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024. În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligată recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1016 din 06 noiembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2026.